Obligarea intimatului la restituirea unei sume. Jurisprudență Plăţi

Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 1618 din data de 27.09.2016

Prin cererea înregistrată la data de 23.02.2015 pe rolul Judecătoriei Moinești sub nr. de dosar …………., contestatoarea OMV PETROM SA a solicitat în contradictoriu cu intimatul L. L. , ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea intimatului la restituirea sumei de 3127,3 lei, actualizata de la data plații si pana la data restituirii efective de către intimat, in raport cu indicele de inflație.

In motivare a arătat contestatoarea, in esența ca, potrivit art. 404 indice 2 alin. 3 Cod procedură civilă " daca nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării in condițiile alin 1 si 2 , cel indreptatit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii";.

Titlul executoriu in temeiul căruia contestatoarea a efectuat plata prin consemnațiune a fost desființat prin decizia nr. ……../14.05.2012 pronunțata de C. A. B.

Prin sentința civilă nr. ……/22.02.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. ………/110/2011 a fost obligată contestatoarea să plătească intimatului anumite compensații bănești.

După pronunțarea sentinței, a procedat la achitarea sumei de 3127,3 lei reprezentând debit la care se adaugă cheltuieli aferente, prin ofertă reală urmată de consemnațiune, procedura făcând obiectul dosarului nr. …… al BEJ A. C. D.

Prin decizia civilă nr. ………… pronunțată de Curtea de apel Bacău a fost admis recursul formulat împotriva sentinței și aceasta a fost desființată , astfel că se impune obligarea intimatului la restituirea sumei de 3127,3 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 404 indice 1 și următoarele Cod procedură civilă.

În susținerea cererii s-a solicitat administrarea probei cu acte, expertiză, interogatoriu.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și a fost atașat dosarul de executare.

La data de 16.03.2016, reclamanta si paratul depun la dosarul cauzei o cerere prin care solicita pronunțarea unei hotărâri de expedient care sa consfințească înțelegerea intervenita intre parti si consemnata in Acordul de Mediere încheiat la data de 10.06.2015, acord anexat cauzei.

La termenul din data de 13.09.2016, paratul L. L., prezent in fata instanței solicita consfințirea acordului de mediere.

Analizând în mod coroborat înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. ………../22.02.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. …………. parata OMV SC PETROM SA BUCURESTI a fost obligată să plătească reclamantului L. L., în funcție de perioada in care a avut calitatea de salariat, parte din cota de 5% profit pentru 2008-2009.

Prin decizia civilă nr. ………. pronunțată de Curtea de apel Bacău in același dosar, a fost modificata sentința, in sensul ca a fost respinsa ca nefondata acțiunea.

Anterior pronunțării deciziei civile nr………. a Curții de Apel Bacău, reclamanta la data de 07.03.2012 a achitat intimatei suma de 2843 lei, plata având loc prin procedura ofertei reale urmată de consemnațiune, procedură desfășurată în cadrul dosarului nr. ……… al BEJ A. C. D.

La data de 16.03.2016, reclamanta si paratul depun la dosarul cauzei o cerere prin care solicita pronunțarea unei hotarari de expedient care sa consfințească înțelegerea intervenita intre parti si consemnata in Acordul de Mediere încheiat la data de 10.06.2015, acord anexat cauzei.

La termenul din data de 13.09.2016, paratul L. L., prezent in fata instanței solicita consfințirea acordului de mediere.

Potrivit art. 58 din Legea 192/2006, când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepția situațiilor în care părțile și mediatorul convin altfel.

Potrivit art. 59 din Legea nr. 192/2006 înțelegerea parților poate fi supusa autentificării notarului public ori, după caz, încuviințării instanței de judecata, in condițiile prevăzute la art. 63.

Art.63 (1) In cazul in care conflictul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea parților, o hotarare, potrivit dispozițiilor art. 271 din Codul de procedura civila. (2) Odată cu pronunțarea hotararii, instanța va dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, platita pentru investirea acesteia.

(3) Hotărârea de expedient pronunțata conform prevederilor prezentei legi constituie titlu executoriu.

Având însă în vedere că, părțile au învederat instanței că doresc stingerea litigiului potrivit Acordului de Mediere nr. …… încheiat la data de 11.06.2015 la Birou Mediator S. P. C. și care reprezintă manifestarea lor de voință, instanța va face aplicarea prevederilor art. 438 -439 Cod procedură civilă, privind posibilitatea părților de a stinge orice litigiu dintre ele prin încheierea unei tranzacții.

Față de cele expuse anterior, în baza art. 63 alin.1 din Legea 192/2006, instanța va lua act de acordul de mediere intervenit între reclamanta OMV PETROM SA și pârâtul L.L. , urmând a se pronunța o hotărâre judecătoreasca care să consfințească învoiala părților.

În baza art. 453 C.pr.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligarea intimatului la restituirea unei sume. Jurisprudență Plăţi