Obligaţie de a face. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Judecătoria BALŞ Sentinţă civilă nr. 453 din data de 01.02.2018
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamant SI în contradictoriu cu pârâtul CS, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pârâtul a fost reprezentat de avocat MF, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare precum și faptul că dosarul se află la primul termen de judecată în primă instanță.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina, invocată de pârât prin întâmpinare.
Apărătorul pârâtului solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina, invocată de către pârât.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 27.09.2017, sub nr.9457/311/2017, reclamanta SI, a chemat în judecată pe pârâtul CS, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la radierea și înregistrarea autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX pe numele său, precum și obligarea acestuia să achite contravaloarea amenzii aplicate subsemnatului de către CNADR România SA prin procesul-verbal seria R 16 nr.XXXXXXXXXXXXX/25.10.2016, în cuantum de 750 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței, faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit la data de 05.05.2017 i-a vândut numitului CS, autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX, înțelegându-se cu cumpărătorul ca în cel mai scurt timp acesta să se prezinte pentru radierea și înmatricularea autoturismului.
Deși a luat legătura cu pârâtul de mai multe ori, însă acesta nu a făcut nici un demers.
Mai mult, a primit un proces-verbal de contravenție prin care a fost sancționat cu suma de 750 lei, deoarece la data de 22.08.2017 autovehicul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX, aparținând numitului Iulian Stoica, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Astfel, reclamantul susține că, la data 22.08.2017 autovehicul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX numai era proprietatea sa, și prin urmare solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 750 lei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1669 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată (f.10 și 17).
În dovedirea cererii, reclamantul a depus în copie înscrisurile-f.4-9.
Pârâtul legal citat a depus întâmpinare, la data de 14.11.2017 a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării pârâtul a depus înscrisul-f..22.
Deliberând cu prioritate, conform art. 248 alin.1 C.pr.civ., asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina, invocată de către pârât, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. 1 C.pr.civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale, este înscrisă în art.107 C.pr.civ., respectiv "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărui circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel ";, în sensul că, în absența unei norme contrare, instanța competentă este cea prevăzută de acest articol.
Din interpretarea per a contrario a art. 126 C.pr.civ. rap. la art. 129 C.pr.civ., rezultă că norma de competență teritorială astfel precizată, are și un caracter absolut.
Din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant (f.5) și din cuprinsul întâmpinării la care s-a atașat contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport rezultă că domiciliul pârâtului este în comuna V, județul O.
Pe cale de consecință, având în vedere argumentele de mai sus precum și faptul că domiciliul pârâtului CS, este situat în comuna V, județul O, comuna aflată în circumscripția Judecătoriei Balș, județul O, instanța urmează ca, în temeiul art. 129 C.pr.civ. coroborat cu art.107 C.pr.civ., să admită excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Slatina invocată de către pârât și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balș, O, căreia i se va înainta și dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei S, invocată de către pârât.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S I, în contradictoriu cu pârâtul CS, în favoarea Judecătoriei Balș, județul O, căreia i se va înainta dosarul.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 01.02.2018.
Data publicarii pe site: 05.06.2018
← Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.334... | Conducere a unui vehicul fără permis de conducere → |
---|