Efectele omisiunii angajatorului de a întocmi şi depune declaraţiile nominale de asigurare rectificative cu privire la drepturile şi răspunderea asiguratului.
| Comentarii |
|
Efectele omisiunii angajatorului de a întocmi şi depune declaraţiile nominale de asigurare rectificative cu privire la drepturile şi răspunderea asiguratului.
Art.7 alin.1 din Legea nr.263/2010
Art.114 alin.1 lit.f din Legea nr.263/2010
Evidenţa nominală a asiguraţilor precum şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, se realizează pe baza declaraţiei nominale de asigurare, care se completează de angajator, fiind utilizate de către casele teritoriale de pensii, respectiv casele sectoriale de pensii, pentru stabilirea drepturilor la pensie, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Angajatorul are de asemenea obligaţia să înlăture erorile privind datele care stau la baza calculului dreptului la pensie prin declaraţii nominale de asigurare rectificativă, omisiunea îndeplinirii acestei obligaţii nefiindu-i imputabilă asiguratului care îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru plata dreptului.
Omisiunea angajatorului de a comunica modificarea contractului de muncă printr-un act adiţional încheiat cu pensionarul de invaliditate încadrat în gradul III, privind durata programului de lucru nu justifică răspunderea asiguratului de a restitui pensia care în condiţiile art.114 alin.1 lit.f din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii se suspendă numai pentru depăşirea programului de lucru de 4 ore.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia civilă nr.35/13.01.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, la data de 11.07.2012, contestatoarea I.G. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş, contestaţie împotriva deciziei nr.296820 din 27.06.2012, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia contestată în cauză s-a dispus constituirea în sarcina sa a unui debit de 6798 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit în perioadele 1.06-31.07.2009; 1.10.2009-31.07.2010; 1.09-31.11.2010, cu motivarea că se regăseşte în una din situaţiile prev.de art. 6 alin.1 pct.I şi II şi art.114 lit.f din Legea nr. 263/2010, respectiv depăşirea programului de lucru de 50%. În realitate, a precizat reclamanta, contractul individual de muncă a fost încheiat pentru 4 h/zi şi 20h/săptămână, potrivit actul adiţional din 27-04-2009.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a fost înscrisă la pensie de invaliditate gradul III începând cu data de 1.10.2008, însă în perioadele indicate în decizia contestată reclamanta a desfăşurat activităţi în baza unui contract individual de muncă pe o durată ce depăşeşte jumătate din programul normal de lucru. În consecinţă, cum plata pensiei de invaliditate se suspendă atunci când asiguraţii se află în una dintre situaţiile prev.de art. 6 alin.1 pct.I, II din Legea nr. 263/2010, contestatoarei i s-a emis decizia contestată în cauză privind recuperarea sumelor încasate necuvenit.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 9471/17.06.2013, a respins contestaţia la executare, formulată de contestatoare, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr.296820 din 27.02.2008, emisă de CJP Argeş, contestatoarea a fost înscrisă la pensie de invaliditate începând cu data de 13.10.2007, pentru ca din 1.10.2008 să fie încadrată în gradul III de invaliditate, până la data de 1.03.2011, când a încetat plata pensiei de invaliditate ca urmare a redobândirii capacităţii de muncă.
Prin decizia nr.296820 din 27.06.2012, contestată în cauză, s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 6798 lei, reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit în perioadele 1.06-31.07.2009, 1.10.2009-31.07.2010, 1.09-31.11.2010.
În decizia de debit contestată se menţionează că plata necuvenită a drepturilor de pensie a fost generată de faptul că reclamanta se afla în una dintre situaţiile prev.de art. 6 alin.1 pct.I, II din Legea nr. 263/2010, invocându-se ca temei art.114 alin.1 lit.f din aceeaşi lege.
Într-adevăr, potrivit acestui ultim articol, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. 1 pct. I sau II, depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv.
În speţă, potrivit declaraţiilor nominale depuse la casa teritorială de pensii de către angajatorul reclamantei, aceasta a fost salarizată în perioada anilor 2007-2012 în baza unui contract individual de muncă încheiat pentru o normă de 8 ore pe zi.
În consecinţă, în perioadele indicate în decizia de debit, contestatoarea, beneficiară a unei pensii de invaliditate gradul III, s-a aflat în situaţia prev.de art. 6 alin.1 pct.I lit.a din Legea nr. 263/2010, desfăşurând activităţi pe bază de contract individual de muncă încheiat pentru 8h/zi.
Potrivit art.179 din Legea nr. 263/2010, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani, în baza deciziei casei de pensii, care constituie titlu executoriu, conform alineatului 4 al aceluiaşi articol.
De asemenea, art.181 din acelaşi act normativ dă în competenţa executorilor proprii ai CNPP recuperarea debitelor în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală în materie.
La rândul său, art.172 C.proc.fiscală prevede posibilitatea formulării unei contestaţii la executare împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii sau împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În speţă, titlul executoriu îl constituie o decizie a CJP Argeş, pentru a cărei contestare este reglementată de Legea nr.263/2010 o altă procedură, potrivit art.149 şi urm.
Prin urmare, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare, nu poate analiza apărări de fond cu privire la titlul executoriu, ci numai chestiuni ce vizează executarea deciziei contestate.
Analizând contestaţia la executare în limitele arătate mai sus, tribunalul a reţinut că în speţă contestatoarea invocă existenţa unui act adiţional la contractul individual de muncă, prin care timpul de lucru fusese modificat de la 8 ore la 4 ore pe zi şi 20 pe săptămână.
Însă, în materia asigurărilor sociale, casa teritorială de pensii are obligaţia de a da eficienţă exclusiv declaraţiilor nominale depuse de angajator, acestea fiind singurele acte care pot face dovada stagiului de cotizare, după data de 1.04.2001, în baza art.158 alin.3 din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, în măsura în care angajatorul a transmis date eronate casei de pensii, acesta are obligaţia de a efectua rectificările ce se impun şi de a le transmite intimatei, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 263/2010.
În lipsa acestor rectificări, intimata nu poate da eficienţă decât declaraţiilor nominale depuse de angajator, neputând folosi actul adiţional invocat de reclamantă.
În consecinţă, instanţa a constatat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, şi cum contestatoarea nu a invocat alte motive de nelegalitate a executării propriu-zise sau a actelor de executare efectuate, ci numai apărări de fond, ce nu pot fi evaluate în cadrul acestei proceduri speciale, tribunalul a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal contestatoarea, criticând-o pentru următoarele motive, în temeiul dispoziţiilor art.304 pct.9 raportat la art.3041 Cod procedură civilă, astfel:
Deşi a făcut dovada cu actul adiţional nr.34/27.04.2009, înregistrat la ITM la 11.05.2009, că recurenta a desfăşurat activitate în perioada 2007 – 2012 în baza unui contract individual de muncă încheiat pentru o normă de 4 ore/zi, în mod greşit instanţa a apreciat că, pe calea acţiunii calificată drept contestaţie la executare, nu poate să dea eficienţă decât declaraţiilor nominale depuse de angajator la Casa Teritorială de Pensii, iar aceste declaraţii nominale nu au fost rectificate în sensul de a se indica norma corectă de 4 ore/zi, ci nu de 8 ore.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că recurentei, care avea gradul III de invaliditate, trebuia să i se suspende plata pensiei de invaliditate întrucât a desfăşurat activitate, regăsindu-se în situaţia prevăzută de art.6 alin.1 pct.I sau II, depăşind jumătate din programul normal de lucru, conform art.114 alin.1 lit.f.
Prin decizia nr.35/13.01.2014, Curtea de Apel Piteşti, Secţia i civilă a admis recursul formulat de contestatoare, cu modificarea sentinţei de mai sus, în sensul că admite contestaţia, iar pe fond desfiinţează decizia nr.296820/27.06.2012, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Argeş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Contestatoarea a investit instanţa cu o contestaţie împotriva deciziei din 27.06.2012, privind recuperarea unor sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, emisă în temeiul art.179 din legea nr.263/2010, raportat la art.172-173 din OG nr.92/2003, coroborate cu dispoziţiile art.153 lit.i şi art.154 din Legea nr.263/2010.
Instanţa de fond a apreciat că în lipsa rectificării declaraţiilor nominale depuse de angajator, singurele acte ce pot face dovada stagiului de cotizare, în baza art.159 alin.3 din Legea nr.263/2010, nu poate avea în vedere modificarea timpului de lucru de la 8 ore la 4 ore/zi menţionată în actul adiţional la contractul individual de muncă, act adiţional invocat de contestatoare în susţinerea temeiniciei pretenţiilor sale.
Statuarea instanţei de fond în acest sens este greşită deoarece aceasta este investită de contestatoare să analizeze în temeiul art.179 raportat la art.153 şi art.154 din Legea nr.263/2010 contestaţia împotriva deciziei privind recuperarea debitului, iar contestatoarea a invocat apărări care dovedesc inexistenţa acestui debit, respectiv a invocat actul adiţional la contractul individual de muncă prin care a probat că a desfăşurat activitate de 4 ore/zi, ci nu de 8 ore/zi cum în mod greşit a menţionat angajatorul acesteia în declaraţiile nominale transmise casei teritoriale de pensii.
Într-adevăr prin contractul individual de muncă, încheiat sub. nr.543/27.04.2009 şi înregistrat la ITM sub nr.10546608 din 11.05.2009 se prevede că recurenta contestatoare desfăşoară activitate pe o durată a timpului de muncă de 8 ore/zi, însă prin actul adiţional nr.34 cu aplicabilitate de la data de 27.04.2009, înregistrat sub acelaşi număr - 10546608, clauza contractuală referitoare la stabilirea duratei timpului de muncă a fost modificată în sensul că s-a micşorat durata timpului de lucru de la 8 ore/zi la 4 ore/zi, respectiv 20 de ore/săptămână.
Această modificare a fost, de altfel, înscrisă şi în carnetul de muncă al recurentei la poziţia nr.83, în sensul că s-a făcut menţiunea la data de 27.04.2009, că s-a modificat timpul de lucru, iar la rubrica 5 din carnetul de muncă s-a făcut menţiunea „muncitor necalificat 4 ore/zi”.
În aceste condiţii, nerectificarea declaraţiilor nominale de către angajator nu poate prejudicia pe contestatoare, câtă vreme culpa privind comunicarea declaraţiilor nominale care nu atestă durata reală a timpului de lucru de 4 ore, nu aparţine recurentei – contestatoare.
Cum cele două înscrisuri invocate mai sus fac dovada că recurenta nu s-a aflat în situaţia prevăzută de art.6 alin.1 pct.I sau II, întrucât a desfăşurat activitate 4 ore/zi, deci nu a depăşit jumătate in programul normal de lucru al locului de muncă respectiv, în calitatea sa de pensionară de invaliditate încadrată în gradul III, nu-i era aplicabilă norma cuprinsă în art.114 alin.1 lit.f privitoare la suspendarea pensiei şi deci nici dispoziţia cuprinsă în art.179 referitoare la recuperarea unor sume încasate de beneficiar în mod necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.
Este neîntemeiată susţinerea intimatei din cuprinsul întâmpinării în sensul că recurenta ar avea culpă pentru că, potrivit art.96 din Legea nr.19/2000 era obligată să-i comunice orice modificare privind condiţiile de acordare şi de plată a pensiei în termen de 15 zile de la apariţia acesteia; aceasta deoarece încă de la data încheierii contractului de muncă – 27.04.2009 s-a încheiat şi actul adiţional ce prevede durata timpului de lucru de 4 ore/zi, astfel încât nu a intervenit nicio modificare în sensul legii, privind condiţiile de acordare şi plată a pensiei.
Faţă de toate aceste considerente se constată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că este irelevant actul adiţional invocat de reclamantă în lipsa rectificărilor declaraţiilor nominale depuse de angajator, respingând acţiunea ca neîntemeiată.
În consecinţă se va admite recursul în temeiul art.312 Cod procedură civilă şi se va modifica sentinţa în sensul că se va admite contestaţia, iar pe fond se va desfiinţa decizia din 27.06.2012, emisă de intimată.
| ← Termenul de recurs, momentul de la care începe să curgă,... | Căile de atac împotriva hotărârii prin care s-a anulat... → |
|---|
