Partaj. Cerere reconvențională de declarare a simulaţiei contractelor de vânzare
| Comentarii |
|
JUDECĂTORIA PIATRA-NEAMT
SENTINŢA CIVILĂ NR. 4769
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 03.12.2012, sub nr…., reclamanta AA a chemat în judecată pe pârâtul BB, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună partajarea bunurilor comune dobândite de părţi în timpul căsătoriei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 09.04.2005, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr.3552 din 19.06.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ. În timpul căsătoriei, soţii au dobândit următoarele bunuri comune: un apartament compus din trei camere şi dependinţe înscris în CF a localităţii Piatra Neamţ sub nr.10231/N/S, cu număr cadastral provizoriu 5/38 în suprafaţă utilă de 49,57 mp+2,40 mp suprafaţa logiei, situat în Piatra Neamţ, jud.Neamţ şi un autoturism marca Opel Zafira. Contribuţia foştilor soţi la dobândirea acestor bunuri, în valoare de 30.000 euro, este egală.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.36 alin.1 Cod familiei.
Acţiunea a fost legal timbrată cu 4160 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
În susţinere, reclamanta a depus la dosar sentinţa civilă nr.3552 din 19.06.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 1246/279/2012, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2067 din 14.09.2006, act de vânzare-cumpărare autoturism.
Pârâtul CCa formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de partaj de bunuri comune şi declararea simulaţiei privind contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 2717 din 23.09.2002 şi sub nr. 2067 din 14.09.2006 în contradictoriu cu pârâţii DD şi EE, respectiv FFşi GG.
În motivare, pârâtul-reclamant a arătat că prin sentinţa civilă nr.3552 din 19.06.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate cu reclamanta-pârâtă. În timpul căsătoriei a fost dobândit în cote egale de contribuţie un singur bun, respectiv autoturismul marca Opel Zafira.
Cu privire la apartamentul compus din 3 camere şi dependinţe înscris în CF a municipiului Piatra Neamţ sub nr.10231/N/S cu număr cadastral provizoriu 5/38 în suprafaţă utilă de 49,57 mp+2,40 mp suprafaţa logiei, situat în Piatra Neamţ, , jud.Neamţ, acesta este bun propriu al pârâtului-reclamant pentru următoarele considerente.
În anul 2002, cu mult înainte de încheierea căsătoriei, pârâtul-reclamant a hotărât să achiziţioneze o locuinţă în municipiul Piatra Neamţ, din venituri proprii, obţinute pe parcursul anilor de muncă în Italia. Pentru nu fi nevoit să se întoarcă în ţară pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a convenit cu părinţii săi ca apartamentul să fie cumpărat cu banii săi, iar mama pârâtului, HH, să fie persoana menţionată în calitate de cumpărător. Relaţii de familie cu părinţii au fost şi au rămas de deplină încredere, nefiind aşadar nici necesară şi nici posibilă încheierea unui înscris care să ateste înţelegerea lor.
Preţul vânzării şi detaliile tranzacţiei au fost stabilite de pârâtul-reclamant şi vânzătorii DD şi II, cu care de asemenea a stabilit ca semnarea contractului să se facă de mama sa. urmare a celor convenite a fost încheiat în formă simulată contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2717 din 23.09.2002.
Ulterior, la data de 09.04.2005, pârâtul-reclamant s-a căsătorit în Italia, iar la revenirea în ţară, în anul 2006, a discutat cu părinţii săi cu privire la situaţia juridică a apartamentului achiziţionat în urmă cu 4 ani în sensul înscrierii pârâtului-reclamant în actul de proprietate, ca adevărat proprietar.
Astfel s-a ajuns la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2067 din 14.09.2006 încheiat de pârât cu părinţii săi, fără ca aşa zisul preţ să fie achitat. Motivul pentru care reclamanta-pârâtă AA a fost menţionată în cuprinsul contractului este exclusiv legat de nevoia de a evita la acel moment crearea unor tensiuni nedorite. Pârâtul a apreciat atunci că o eventuală omisiune ar fi un permanent izvor de neîncredere şi reproşuri din partea soţiei sale. Toate aceste aspecte au fost stabilite împreună cu părinţii pârâtului, convenind transferul proprietăţii în această formă simulată, cu titlu gratuit, fiind aşadar în forma unei donaţii deghizate.
A mai învederat că au calitatea de bun propriu bunurile dobândite înainte de căsătorie potrivit art.31 lit.a) Codul familiei. Faţă de prevederile art.30 Cod familiei potrivit cărora sunt considerate bunuri comune cele dobândite în timpul căsătoriei, categoria bunurilor prevăzute la art.31 lit.a din codul familiei se înţelege a fi formată din bunuri proprii, chiar dacă legea nu ar fi prevăzut în mod expres aceasta. De asemenea, au calitatea de bun propriu bunurile dobândite prin moştenire, legat sau donaţie potrivit art.31 lit.b) din Codul familiei. Raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să confere acestei din urmă categorii de bunuri caracterul de bunuri proprii este aceea că liberalităţile au fost făcute în considerarea persoanei gratificate.
Cu privire la primul contract de vânzare-cumpărare, pârâtul a arătat că invocă simulaţia prin interpunere de persoane. În doctrină şi jurisprundenţă se susţine că în cazul acestui tip de simulaţie, persoanele care încheie actul aparent prevăd, prin actul secret, faptul că una din ele nu are calitatea de parte contractantă, fiind doar o persoană interpusă şi stabilesc adevăratul cocontractant.
Prin urmare, în cazul aceste forme de simulaţie nu este obligatoriu ca ambele acte să fie încheiate între aceleaşi părţi. Ceea ce trebuie dovedit în acest caz este existenţa acordului simulatoriu în raport cu operaţiunea juridică ce face obiectul actului aparent. Doctrina şi practica juridică au stabilit că poate exista simulaţie şi în absenţa unui act secret sub forma unui înscris.
Având în vedere raporturile de rudenie dintre părţile înţelegerii secrete, relaţie dintre părinţi şi fiu bazată pe încredere este evidentă imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, situaţie care dă dreptul părţilor, având în vedere dispoziţiile art.1198 Cod civil, să dovedească înţelegerea secretă prin orice mijloc de probă.
În literatura de specialitate s-a reţinut că din încheierea în formă scrisă a actului public nu se poate trage în mod necesar concluzia că şi actul secret ar fi putut fi încheiat în aceeaşi formă, dimpotrivă forma scrisă a celui dintâi poate fi destinată să asigure aparenţa, iar lipsa de consemnare a acelui din urmă poate fi menită să asigure secretul propriu simulaţiei.
În ceea ce priveşte proba cu martori, aceasta devine admisibilă pentru a proba raporturile juridice dintre părţi chiar peste valoarea de 250 lei, între altele, în ipoteza în care părţile s-au aflat în imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, cum este cazul în speţă.
În lipsa unui înscris care să consemneze înţelegerea secretă a părţilor, instanţa a re de analizat dacă există în speţă condiţiile legale reglementate de art.1198 cod civil (în vigoare la data perfectării vânzării) pentru a exista o operaţiune de simulaţie prin interpunere de persoane.
Inexistenţa înscrisului secret (instrumentum) nu afectează însă existenţa simulaţiei ca operaţiune juridică complexă cât timp se dovedeşte existenţa actului public, existenţa acordului simulator care au luat parte părţile implicate, înţelegerea secretă în care părţile recunoşteau cine este adevăratul cumpărător ţinut să îndeplinească obligaţia de plată a preţului.
În raport de aceste considerente, pârâtul-reclamant a solicitat să se constate simulat prin interpunere de persoane contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2717 din 23.09.2002 şi că este beneficiarul transferului dreptului de proprietate, adevăratul proprietar ce face obiectul contractului.
Cel de al doilea capăt de cerere reconvenţional are ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2067 din 14.09.2006 şi să se constate existenţa unui act juridic secret care modifică natura juridică a actului public, fiind o donaţie deghizată, iar în cauză fiind incidente dispoziţiile art.1175 Cod civil.
În această situaţie, simulaţia presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public, aparent, prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi altul secret care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public, simulat. Pentru aceasta trebuie dovedit că mai înainte sau concomitent cu actul aparent a fost încheiat şi un act secret care a consemnat adevărata natură a operaţiunii juridice încheiate. Proba actului secret se face, de regulă, printr-un contraînscris. Prin excepţie de la această regulă, contraînscrisul nu este necesar atunci când părţile se află în imposibilitatea fizică sau morală de preconstituire a înscrisului.
Având în vedere raporturile de rudenie dintre părţi, natura acestor relaţii este apreciată ca o imposibilitate morală pentru întocmirea unui înscris, astfel că este admisibilă proba cu martori privind existenţa actului secret. Prin act secret, în sensul textului de lege invocat, nu trebuie să se înţeleagă înscrisul doveditor, ci convenţia părţilor care trebuie să fie anterioară sau concomitentă actului aparent.
Potrivit dispoziţiilor art.1175 Cod civil, actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi între succesorii lor universali. Aşa fiind, între părţi numai contractul secret (contraînscrisul) produce efecte în măsura în care, privit în sine, acest contract este valid sub aspectul condiţiilor de fond şi formă. În prezenta speţă, actul autentic încheiat în forma contractului de vânzare-cumpărare este fictiv, în realitate acesta reprezintă o donaţie deghizată, pârâtul cumpărător primind imobilul gratuit întrucât nu s-a plătit niciun preţ pentru bunul achiziţionat, bun care în realitate îi aparţinea.
Deşi actul încheiat a fost numit contract de vânzare-cumpărare, în realitate acesta a constituit o donaţie deghizată întrucât preţul menţionat nu a fost stabilit vreodată cu scopul de a fi plătit şi nu a fost vreodată plătit de pârâtul-reclamant. Părţile contractante au urmărit în realitate înstrăinarea bunului fără contraprestaţie, vânzătorii având de fapt intenţia de a face pârâtului-reclamant, fiul acestora, o liberalitate sub forma donaţiei, ce urmărea în realitate să facă publică persoana adevăratului proprietar al apartamentului în litigiu.
Menţiunea din actul de vânzare-cumpărare cu referire la preţ în sensul că a fost plătit şi primit de vânzători mai înainte de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nu este rezultatul unei constatări persoanele a notarului public, ci constituie o declaraţie a părţilor ce instituie sub aspect probator o prezumţie relativă că preţul a fost plătit, împotriva căreia este admisibil orice mijloc de probă.
Fictivitatea preţului în sensul că acesta nu a fost cerut şi plătit în realitate reprezintă un element cert al deghizării totale a unui contract de vânzare-cumpărare prin care s-a urmărit ascunderea naturii reale a actului care întruneşte acordul de voinţă al părţilor, respectiv aceea a unui contract d donaţie, iar inserarea în contractul de vânzare-cumpărare a unei menţiuni neconforme cu realitatea, aceea a unui preţ inexistent, s-a făcut doar cu scopul de a valida aparenţa unui contract de vânzare-cumpărare.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.1175, ale art.1198 Cod civil, ale art.30-31 Cod familiei.
Cererea reconvenţională a fost legal timbrată cu 3200 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
În susţinere, pârâtul-reclamant a depus la dosar document de transfer bani, carte de identitate italiană, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2067 din 14.09.2006, documentaţie cadastrală, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2717 din 23.09.2002.
Prin încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2013, cererea reconvenţională a fost disjunsă de cererea principală, având ca obiect partaj de bunuri, formându-se dosarul nr. 3770/279/2013 având ca obiect constatare simulaţie. Judecata în dosarul nr. 9233/279/2012 a fost suspendată în temeiul art.244 alin.1 pct.1 Cod de procedură civilă până la soluţionarea prezentei cauze.
Legal citată, reclamanta-pârâtă AA a formulat răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională (filele 20-23 dosar), prin care a solicitat respingerea acesteia şi înlăturarea apărărilor pârâtului-reclamant. În motivare, a arătat că susţinerea acestuia cu privire la achiziţionarea şi efectuarea formalităţilor privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2717 din 23.09.2002 că de fapt aceasta a fost în formă simulată este total nefondată. ulterior, a intervenit căsătoria dintre părţi, iar părinţii pârâtului le-au vândut lor apartamentul, preţul fiind achitat de cumpărători, astfel cum se prevede în contract. Reclamanta-pârâtă a avut partea sa de contribuţie la achiziţionarea acestui apartament. Nu poate fi vorba despre o donaţie deghizată sub nicio formă atâta timp cât actul este un contract tip de vânzare-cumpărare asupra unui imobil, încheiat în faţa unui notar public, pentru care s-a plătit preţul convenit.
Un prim motiv pentru care se impune respingerea capătului de cerere reconvenţional vizând simulaţia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2717 din 23.09.2002 este dat de lipsa mandatului pârâtului dat mamei sale pentru a putea încheia acte juridice în numele său. Era obligatorie şi necesară încheierea unui mandat în formă autentică. Mandatul este de regulă un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă, fără a fi supus vreunei forme speciale, ceea ce înseamnă că nu este obligatorie forma scrisă, solemnă. Când actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează să se încheie în formă autentică, atunci şi procura trebuie dată şi ea în aceeaşi formă.
Din înţelegerea invocată de părţi nu rezultă calitatea de mandatar a pârâtului, nefiind deci în prezenţa unui mandat simulat prin interpunere de persoane. Un mandat simulat există atunci când o persoană, mandantul, vrea să încheie un act juridic, însă în aşa fel încât persoana sa să nu fie cunoscută de terţi, în acest scop mandantul dând un mandat unei alte persoane-mandatarul ocult, care însă contractează în nume propriu, iar nu în calitate de mandatar.
Împrejurarea că o anumită persoană încheie anumite acte juridice, în acest scop utilizând sume de bani aparţinând unei alte persoane, nu o transformă pe prima dintre persoane într-un mandatar ocult, iar pe cea de a doua într-un mandant, faţă de considerentele deja expuse. O astfel de situaţie, dacă este probată, conferă titularului sumei de bani un drept de creanţă ce poate fi valorificat în cadrul unei acţiuni în realizare şi cu respectarea termenelor de prescripţie prevăzute de lege.
Pârâtul-reclamant, deşi susţine că actul de vânzare-cumpărare este simulat prin interpunere de persoane nu a făcut dovada în acest sens, respectiv nu a dovedit existenţa contraînscrisului, a actului secret şi real, care să fi stabilit o altă situaţie decât cea menţionată în actul public. Prin actul secret ce ar fi trebuit să se încheie între vânzători şi cumpărătoare trebuia să se specifice că adevăratul beneficiar al contractului era pârâtul. Necesitatea existenţei contraînscrisului ca o condiţie a dovedirii simulaţiei nu face excepţie în situaţia în care părţile contractante sunt terţi ori rude apropiate. În cauză, elementul esenţial şi definitoriu al simulaţiei-actul secret în sensul art.1175 cod civil, acordul de voinţă nu a fost dovedit, nefiind întrunite cerinţele simulaţiei prin interpunere de persoană.
În cazul simulaţiei este de esenţa acestei instituţii existenţa a două acte juridice: actul simulat care creează o anumită aparenţă juridică, necorespunzătoare realităţii şi actul secret, care reprezintă voinţa reală a părţilor şi anihilează în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul simulat, public. Ca urmare, dovada actului simulat nu poate fi făcută de părţi decât printr-un contraînscris care să constate acordul real dintre acestea.
Potrivit doctrinei, proba simulaţiei se face diferit după cum este invocată de către părţile contractante sau de terţele persoane interesate. În această situaţie, proba simulaţiei, adică a existenţei şi conţinutului actului secret, se face potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice. În cazul în care valoarea contractului este mai mare de 250 lei, dovada existenţei şi conţinutului actului secret se poate face numai printr-un înscris conform art.1191 Cod civil sau prin început de dovadă scrisă completat cu martori. Ori de câte ori actul aparent a fost perfectat în formă scrisă, chiar dacă aceasta nu este cerută pentru valabilitatea sa, dovada existenţei şi conţinutului actului secret se poate face numai printr-un înscris. Nu este aşadar admisibilă probarea actului secret cu martori în condiţiile în care actul are o valoare mai mare de 250 lei şi nu există un început de dovadă scrisă. Nu sunt îndeplinite nici condiţiile art.1198 Cod civil pentru a considera admisibilă proba testimonială întrucât nu a fost făcută nicio dovadă că preconstituirea unui înscris ar fi fost imposibilă.
Cu privire la cel de al doilea capăt al cererii reconvenţionale privind caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2067 din 14.09.2006 ca fiind o donaţie deghizată, se impune respingerea sa, nici în acest caz nefiind îndeplinite cerinţele art.1175 Cod civil. Nu a existat un act secret, ci părţile s-au prezentat la notariat, s-au înţeles asupra preţului, l-au achitat, au primit bunul în stăpânire, nepunându-se problema unei donaţii deghizate sau lipsa unei contraprestaţii. Intenţia părţilor a fost clară şi bine stabilită de la început, ca bunul să fie vândut reclamantei şi pârâtului, nefiind vorba despre o liberalitate în favoarea pârâtului. Reclamanta a fost menţionată în contract nu pentru a se evita tensiuni în familie, ci pentru că a avut o contribuţie la cumpărarea bunului. Dacă reclamanta înţelegea de la început care sunt intenţiile fostului soţ şi a părinţilor acestuia, atunci nu mai dădea bani pentru achiziţionarea sa. de asemenea, nu se poate vorbi niciun moment de faptul că preţul a fost fictiv, ci a fost plătit de cumpărători, fiind un preţ corect în raport cu realitatea şi s-a făcut cu scopul de a valida un act solemn încheiat în faţa unui notar public.
Părţile s-au căsătorit în data de 09.04.2005, iar în anul 2006 au perfectat actul de vânzare-cumpărare asupra apartamentului. Dacă mama pârâtului dorea să-l „împroprietărească” o făcea încă de la început, când a primit banii pentru achiziţionarea imobilului în anul 2002 şi nu aştepta până în anul 2006, iar pe de altă parte nu putea vinde n bun fără a încasa în mod real preţul.
În aplicarea prevederilor art. 1175 Cod civil, situaţia prezentată de pârât nu poate îmbrăca forma convenţiei secrete pretins a fi fost încheiate cu acesta deoarece voinţa reală a părţilor a fost aceea ca bunul să intre în patrimoniul comun al foştilor soţi. Dacă aceştia s-au căsătorit în anul 2005, iar vânzarea imobilului s-a efectuat în anul 2006 este clar că nu poate fi vorba despre o donaţie deghizată a apartamentului ce face parte din patrimoniul bunurilor comune.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.1175 şi art.1198 Cod civil.
Legal citaţi, pârâţii DD, EE, FFşi GG nu au formulat întâmpinare.
În temeiul art.167 alin.1 Cod de procedură civilă, instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri, testimonială şi cu interogatoriile părţilor, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile în dezlegarea pricinii.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar practică judiciară, dovezi privind veniturile pârâtului-reclamant în anii 2002-2010.
În cauză au fost audiaţi, sub prestare de jurământ, martorii Prundu Vasile şi Romila Simona Elena, declaraţiile acestora fiind consemnate la dosar (filele 45 şi 56).
Au fost administrate proba cu interogatoriul pârâţilor DD, EE, GG, HH, pârâtului-reclamant CCşi reclamantei pârâte MEC, (filele 31-35, 46-50).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele:
Aşa cum au arătat şi părţile principale din această cauză, potrivit dispoziţiilor art.1175 din vechiul cod civil (aplicabil în speţă în raport de data încheierii actelor juridice ce fac obiectul cauzei), simulaţia reprezintă acea excepţie de la opozabilitatea contractului faţă de terţi şi presupune existenţa între aceleaşi părţi a două acte, unul public-contractul public prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi un altul secret, contraînscrisul, care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care acestea anihilează în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public. Pentru a fi în prezenţa unei simulaţii este necesar ca actul secret, contraînscrisul să se fi încheiat concomitent sau eventual înainte de de încheierea contractului aparent.
În acest sens, instanţa reţine că reclamanta-pârâtă AA a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul-reclamant CCla data de 09.04.2005, iar căsătoria lor a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr.3552 din 19.06.2012 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr.1246/279/2012.
În timpul căsătoriei, a fost încheiat de cei doi soţi, CCşi AA, în calitate de cumpărători şi pârâţii GG şi HH, părinţii pârâtului-reclamant, în calitate de vânzători, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2067 din 14.09.2006 având ca obiect apartamentul compus din 3 camere şi dependinţe înscris în CF a municipiului Piatra Neamţ sub nr.10231/N/S, cu număr cadastral provizoriu 5/38 în suprafaţă utilă de 49,57 mp+2,40 mp suprafaţa logiei, situat în Piatra Neamţ, str.Aleea Garofiţei nr.28, bloc C15, sc.B, et.4, ap.38, jud.Neamţ. Preţul bunului a fost în sumă de 79.100 lei cu privire la care vânzătorii au declarat că l-au primit înainte de semnarea contractului.
Imobilul în discuţie a fost achiziţionat de vânzătoarea HH, căsătorită cu GG prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2717 din 23.09.2002 încheiat cu pârâţii DD şi EE., pentru preţul de 100.000.000 lei vechi.
Din perspectiva simulaţiei invocate de pârâtul-reclamant cu privire la cele două contracte, instanţa reţine următoarele:
Pârâtul-reclamant CC a locuit în Italia o lungă perioadă de timp, începând cu anul 2002 şi până în anul 2010, timp în care a efectuat activitate independentă câştigând sume de bani importante, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. De altfel, şi căsătoria cu reclamanta-pârâtă AA a fost încheiată tot în Italia, în anul 2005.
Din declaraţiile martorilor audiaţi care se coroborează cu interogatoriile administrate pârâţilor GG, HH, DD şi EE reiese că în cursul anului 2002 a hotărât să achiziţioneze o locuinţă în Piatra Neamţ din veniturile pe care le câştiga în Italia. În acest sens, martorii Prundu Vasile a relatat că în cursul anului 2002 a fost sunat de către pârâtul-reclamant pentru a afla informaţii vizând piaţa imobiliară din cartierul Dărmăneşti din Piatra Neamţ în vederea achiziţionării unui apartament de către acesta. În acea perioadă pârâtul-reclamant nu putea veni în România din cauza problemelor legate de vize, motiv pentru care apartamentul a fost cumpărat pe numele părinţilor acestuia, iar în urma transferării bunului pe numele foştilor soţi Ghebosu şi Manolescu, în anul 2006, martorul a asistat la discuţii privind starea de bucurie pe care o aveau cei doi pentru că deveniseră proprietari asupra unui imobil cu privire la care nu mai fuseseră necesare noi cheltuieli. De când bunul a fost cumpărat, din anul 2002, pârâtul-reclamant a fost cel care a trimis bani în ţară pentru întreţinerea sa, efectuând şi cheltuieli de îmbunătăţire a acestuia. În acelaşi sens, martorul RS a declarat că a s-a deplasat cu pârâtul-reclamant pentru a viziona imobilul ce face obiectul litigiului, iar actul a fost încheiat pe numele mamei sale deoarece în acea perioadă pârâtul-reclamant nu putea veni în România, dar banii necesari pentru cumpărarea imobilului erau ai pârâtului. După încheierea căsătoriei cu reclamanta-pârâtă M au existat presiuni din partea acesteia privind transferul dreptului de proprietate în patrimoniul lor (al soţilor GM) dat fiind că sora pârâtului urma să se căsătorească, iar imobilul era încă în proprietatea părinţilor pârâtului motiv pentru care exista posibilitatea ca bunul să fie împărţit şi cu sora pârâtului-reclamant. Martorul a mai relatat că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2067/2006, soţii CCşi AA nu dispuneau de vreo sumă de bani.
Pe de altă parte, din interogatoriile administrate pârâţilor GG, HH, DD şi EE reiese că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.2717/2002 a fost negociată de pârâtul-reclamant BB, că preţul vânzării a fost achitat din banii proveniţi de la acesta, convenindu-se cu pârâtul-reclamant ca actul juridic să fie încheiat pe numele mamei sale.
În acest fel este reţinută situaţia de fapt de către instanţă. În plus, mai este de notat că independent de menţionarea sau nu în contractul autentificat sub nr.2067/2006 a numelui reclamantei-pârâte, conform dispoziţiilor legale incidente în acea perioadă (art.30 din codul familiei9, bunul fiind dobândit prin vânzare în timpul căsătoriei avea regimul juridic al bunului comun al soţilor.
În cazul simulaţiei prin interpunere de persoană, invocată de pârâtul-reclamant cu privire la contractul autentificat sub nr.2717/2002, este de notat că în cazul acestui tip de simulaţie, persoanele care încheie actul aparent prevăd, prin actul secret, faptul că una din ele nu are calitatea de parte contractantă, fiind doar o persoană interpusă şi stabilesc adevăratul cocontractant.
Prin urmare, în cazul aceste forme de simulaţie nu este obligatoriu ca ambele acte să fie încheiate între aceleaşi părţi. Ceea ce trebuie dovedit în acest caz este existenţa acordului simulatoriu în raport cu operaţiunea juridică ce face obiectul actului aparent.
Pe de altă parte, în literatura de specialitate s-a menţionat că se face o diferenţiere nejustificată între simulaţia prin interpunere de persoane şi contractul de interpunere (convenţia de prete-nom) deoarece în acest ultim caz, terţul cu care contractează mandatarul ocult nu este părtaş la simulaţie. În realitate convenţia de prete nom este o simulaţie prin interpunere de persoane indiferent că persoana care contractează cu mandatarul ocult este sau nu părtaşă la simulaţie. În ambele situaţii actul public consfinţeşte o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii şi deci este simulat, supus regimului juridic prevăzut de art.1175 Cod civil. Numai că în prima ipoteză cocontractantul mandatarului ocult va avea calitatea de parte 8fiind obligat printre altele să-şi procure o probă scrisă-contraînscris pentru dovada simulaţiei), iar în al doilea caz va fi un terţ, care alături de alte terţe persoane, va avea câştig de cauză dacă-şi întemeiază pretenţiile cu bună credinţă pe actul aparent. De asemenea, în aceeaşi literatură de specialitate, s-a arătat că în caz de neexecutare a obligaţiilor de către mandatarul ocult, mandantul poate intenta o acţiune în declararea simulaţiei pentru a înlătura aparenţa creată de actul public, dar nereal, în condiţiile art.1175 Cod civil, fiind necesar a face dovada simulaţiei prin actul juridic secret –act scris sau început de dovadă scrisă -, fiind aplicabile şi dispoziţiile art.1198 Cod civil care permit utilizarea probei cu martori şi prezumţii, dacă a existat o imposibilitate, fie şi morală, de a-şi procura o dovadă scrisă.
În prezenta cauză, principala apărare a reclamantei-pârâte AA s-a subsumat împrejurării că actul public nu este dublat de un act secret (contraînscris) şi că nu există niciun mandat pe care adevăratul proprietar să-l fi dat mandatarului în vederea încheierii contractului nr.2717/2002. cu privire la lipsa contraînscrisului, atât doctrina, cât şi practica juridică au stabilit că poate exista simulaţie şi în absenţa unui act secret sub forma unui înscris ca instrumentum. În speţă, având în vedere raporturile de rudenie dintre părţile înţelegerii secrete, relaţia dintre părinţi şi fiu fiind bazată pe încredere, a existat imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, situaţie care a dat dreptul părţilor, având în vedere dispoziţiile art.1198 Cod civil, să dovedească înţelegerea secretă prin orice mijloc de probă, astfel cum s-a arătat şi mai sus.
În această ordine de idei au şi fost admise probele cu martori şi cu interogatoriu, părţile actului secret aflându-se în imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris.
În ceea ce priveşte lipsa mandatului dat în formă autentică aşa cum pretinde pârâta-reclamantă, într-o atare ipoteză nu se mai vorbea în primul rând de simulaţie atâta timp cât pârâtul-reclamant putea să dea un mandat mamei sale în formă autentică potrivit cu care să încheie în numele mandantului actul respectiv. Prin ipoteză, dat fiind că în acea perioadă pârâtul-reclamant se afla în Italia pentru a munci, dar fără forme legale (permis de şedere), ideea unui mandat nu a fost posibilă. Tot prin ipoteză în prezenta cauză nu este vorba despre eludarea unor dispoziţii privind încheierea actului de vânzare-cumpărare din anul 2002 sau de păstrarea caracterului ocult al adevăratului proprietar al imobilului achiziţionat, ci de o imposibilitate obiectivă, faţă de condiţiile existente în acea perioadă în Italia, ca pârâtul-reclamant să cumpere el însuşi, personal ori prin mandatar, imobilul în discuţie.
Inexistenţa înscrisului secret în sensul de instrumentum nu afectează însă existenţa simulaţiei ca operaţiune juridică complexă cât timp instanţa reţine că s-a dovedit existenţa actului public, existenţa acordului simulator la care au luat parte părţile implicate, înţelegerea secretă în care părţile recunoşteau cine este adevăratul cumpărător ţinut să îndeplinească obligaţia de plată a preţului.
În consecinţă, instanţa va admite primul capăt de cerere şi va constata caracterul simulat prin interpunere de persoane cu privire la contractul autentificat sub nr.2717 din 23.09.2002, adevăratul proprietar fiind pârâtul-reclamant BB
În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2067 din 14.09.2006, sub forma unei donaţii deghizate efectuate reclamantului pentru ca în acest fel bunul să devină proprietatea sa, în acord cu înţelegerea din anul 2002, instanţa reţine aceleaşi consideraţii expuse mai sus privind imposibilitatea morală de a încheia un act scris în sensul de probationem.
Potrivit dispoziţiilor art.1175 Cod civil, actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părţile contractante şi între succesorii lor universali. Aşa fiind, între părţi numai contractul secret (contraînscrisul) produce efecte în măsura în care, privit în sine, acest contract este valid sub aspectul condiţiilor de fond şi formă. În prezenta speţă, astfel cum a arătat şi pârâtul-reclamant, actul autentic încheiat în forma contractului de vânzare-cumpărare este fictiv, în realitate acesta reprezentând o donaţie deghizată efectuată de către părinţi fiului lor.
Deşi reclamanta-pârâtă a menţionat că actul a fost efectuat la notariat, menţiunea din actul de vânzare-cumpărare cu referire la preţ în sensul că a fost plătit şi primit de vânzători mai înainte de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare nu este rezultatul unei constatări persoanele a notarului public, ci constituie o declaraţie a părţilor ce instituie sub aspect probator o prezumţie relativă că preţul a fost plătit, împotriva căreia este admisibil orice mijloc de probă. Pe de altă parte, în raport şi de probatoriul efectuat din care reiese că încă din anul 2002 preţul apartamentului a fost plătit de pârâtul-reclamant, reclamanta pârâtă nu a adus nicio probă din care să reiasă contrariul, nu a dovedit în niciun fel cu ce resurse au contribuit soţii ori ea însăşi la plata bunului către părinţii pârâtului-reclamant în anul 2006 şi că în realitate actul public încheiat nu a reprezentat o modalitate ca imobilul să ajungă în patrimoniul adevăratului proprietar.
În acest condiţii, instanţa va admite şi acest capăt de cerere astfel cum a fost formulat, urmând să constate simulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2067 din 14.09.2006 ca fiind o donaţie deghizată către pârâtul-reclamant.
În temeiul art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, va lua act că pârâtul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
| ← Calitatea procesual pasivă a Consiliului Judeţean în... | Revocare contract donație pentru încălcarea clauzei de... → |
|---|
