Opoziţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 213 din data de 18.01.2016

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B, sub nr. …… contestatorul A a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. L S.A. contestație la executare, solicitând anularea Publicației de vânzare imobiliară din data de ….. emisa in dosarul execuțional nr. ………… și a Încheierii din data de ……… emisa in același dosar. A solicitat totodată si suspendarea executării silite pana la soluționarea contestației.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că înștiințarea emisa la ………… de BEJ i s-a comunicat cu rea-credință la o alta adresa, ca prin aceasta i s-a adus la cunoștință ca la data de ……….. ora 10 urmează sa fie vândut la licitație publica imobilul sau din Bacău, ……….., ca la aceeași a fost emisa și Încheierea de stabilire a termenului pentru vânzarea imobilului și Publicația de vânzare in care se menționează prețul de pornire a licitației de …….. euro, echivalentul a …………. lei fiind stabilit prin expertiza întocmită de expertul evaluator ing. G, ca nu i s-a comunicat niciodată acesta expertiză și nu are cunoștință de modalitatea in care s-a evaluat imobilul și ca valoarea este derizoriu. Mai arat contestatorul ca se impune o expertiză judiciară pentru stabilirea valorii reale a prețului de circulație, ca acesta continuare a executării este nelegală întrucât suma solicitata de creditoare nu are caracter cert, creanța fiind contestată in dosarul nr. 0* al Judecătoriei B aflat in rejudecare iar abuzul creditoarei pornește de la declararea scadenței anticipate a contractelor de credit încheiate de SC P SRL cu banca intimata, ca in acel dosar s-a dispus suspendarea executării silite a titlurilor executării contract de credit nr. X și contract de garanție imobiliara autentificat sub nr. XXXXX astfel ca executorul nu mai avea dreptul sa continue executarea silită. Motivând cererea de suspendare a executării silite contestatorul arata ca in cazul in care se va vinde imobilul va fi imposibil ulterior sa facă întoarcerea de executare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.. 712 și urm. din Noul Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, au fost depuse înscrisuri.

Contestația la executare a fost timbrata cu suma de 100 lei iar cererea de suspendare a executării silite nu a fost timbrata.

La data de A contestatorul a completat acțiunea solicitând si anularea Publicației de vânzare imobiliară din data de B prin care se aduce la cunoștință ca la data de C va avea loc licitația pentru imobilul in cauză, Încheierea din D prin care s-a stabilit al doilea termen de vânzare și procesul-verbal de vânzare licitație din data de E, reiterând aceleași motivare in susținerea cererii.

Cererii completatoare i s-au anexat înscrisurile aferente.

Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind suspendarea si pe fond respingerea contestației. S-a arătat ca nu a fost depusa cauțiunea pentru cererea de suspendare, ca nu exista motive pentru suspendare, ca actele de executare au fost comunicate atât la imobilul scos la licitație cat si la adresa contestatorilor din Strada….. ca raportul de expertiză a fost comunicat la data de ………., ca nu este admisibila o noua expertiza iar creanța urmărită este certa, lichida si exigibila.

Au fost anexate înscrisuri la întâmpinare care au fost comunicate contestatorului, acesta formulând răspuns la întâmpinare in care arata ca actele au fost comunicate la o alta adresa decât cea unde locuiește el, astfel încât ele sunt nelegale.

După comunicare cererii completatoare, intimata a depus întâmpinare la aceasta in care arata ca actele de executare au fost emise conform legii si au fost comunicate contestatorului la toate adresele indicate de acesta.

La dosar s-a depus în copie certificată dosarul execuțional nr. Q al BEJ G.

Pentru termenul de judecata din …. instanța a citata contestatorul cu mențiunea de a timbra cererea de suspendare cu suma de 50 de lei si de a depune cauțiune in cuantum de 1000 lei insa acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței nici la primul termen și nici pentru termenul din ……, când instanța a invocat excepția netimbrarii.

Față de faptul că art. 10 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2013 prevede obligativitatea achitării sumei de 50 dde lei la momentul formulării cererii de suspendare executare silită precum și faptul că contestatorul nu a înțeles sa achite acesta taxa nici in condițiile in care i s-a mai acordat un termen in acest sen, instanța va admite excepția netimbrării acestei cereri si va anula cererea de suspendare executare silită ca netimbrata

Cu privire la contestația la executare instanța reține:

Împotriva contestatorului s-a pornit o executare silită având ca temei biletul la ordin emis de SC P SRL la data de ….. pentru suma de ……… lei în favoarea L SA, reprezentând garanție contract nr. X, biletul la ordin fiind avalizat de A și A, după cum rezultă din actele de executare din dosarul înaintat de executor.

Contestatorul invoca ca prim motiv al contestației faptul ca actele de executare contestate nu i-au fost comunicate la adresa sa, fiind lovite de nulitate.

Instanța constat ca la momentul înregistrării dosarului de executare silită , contestatorul a figurat in evidențele executorului judecătoresc cu adresa in Bacău, astfel fiind menționat si în Încheierea Judecătoriei B din …. prin care s-a încuviințat executarea silită.

Toate actele din dosarul de executare au fost comunicate contestatorului la acesta adresa din Bacău iar parte din ele la adresa din Bacau, unde locuiește celalalt debitor fidejusor ( A), inclusiv cele contestate in cauza de față, insa după cum tot el afirmă au ajuns cu întârziere in posesia lui, astfel incat nu se poate prevala de faptul ca nu le cunoaște. Mai mult, acesta a formulat contestație la executare împotriva a 5 acte încadrându-se in termenul de contestație, de fiecare data atașând cererii formulate actele contestate, de unde rezultă ca a intrat in posesia lor și prin acesta nu i s-a pricinuit contestatorului nici un fel de vătămare care sa nu poată fi înlăturata decât prin anularea actului.

În aceeași ordine de idei instanța observa ca acest contestator a mai promovat si alte contestații după cum rezultă din verificare Ecris a instanței, parte din ele vizând același dosar de executare parte dosarul de executare privind societatea SC P SRL al cărei administrator este, astfel incat nu se poate prevala de faptul ca nu are cunoaște executarea începuta împotriva sa.

Un alt motiv invocat este cel legat de prețul de pornire a licitației stabilit de executor prin Publicația de vânzare in care se menționează prețul de pornire este de ….. euro, echivalentul a ……….. lei , acest preț fiind stabilit in baza expertizei întocmită de expertul evaluator ing. G.

Potrivit art. 836 NCPC " Evaluarea imobilului urmărit

(1) Executorul judecătoresc va stabili de îndată, prin încheiere, valoarea de circulație a imobilului, raportată la prețul mediu de piață din localitatea respectivă, și o va comunica părților.

(2) Totodată, executorul va cere biroului de cadastru și publicitate imobiliară să îi comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit, precum și eventualele drepturi de preferință înscrise în folosul altor persoane. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.

(3) La cererea părților interesate sau în cazul în care nu poate proceda el însuși la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să stabilească valoarea de circulație a imobilului.

(4) Cererea de expertiză va fi făcută de părți, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la alin. (1), sub sancțiunea decăderii. Expertiza poate fi cerută și de terțul dobânditor, de coproprietari în cazul prevăzut la art. 822, precum și de creditorii intervenienți, în același termen.

(5) La cerere se vor alătura toate înscrisurile care pot servi pentru evaluarea imobilului.

(6) Expertul va fi numit de către executor prin încheiere executorie, care va arăta și termenul de depunere a raportului de expertiză, dispozițiile art. 758 alin. (6) - (9) aplicându-se în mod corespunzător. Încheierea se comunică părților și expertului. Creditorul poate depune la dosar înscrisuri în vederea evaluării imobilului, dacă este cazul.

(7) O altă expertiză nu este admisibilă, dar părțile pot conveni o altă valoare.

(8) Refuzul debitorului de a permite accesul expertului în imobil în vederea evaluării nu împiedică evaluarea, urmând să se ia în considerare înscrisurile depuse la dosarul de executare, precum și orice alte date sau informații disponibile, inclusiv cele obținute de executor pe baza demersurilor întreprinse în condițiile art. 660.";

În aceeași ordine de idei, la art. 837 din cod se prevede că " Stabilirea prețului imobilului și a valorii altor drepturi

(1) Executorul va fixa prețul imobilului, care va fi prețul de pornire a licitației, la valoarea stabilită conform art. 836, prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților.

(2) Separat de prețul imobilului se va determina și valoarea drepturilor de uzufruct, uz, abitație sau servitute, dacă aceste drepturi au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci; în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară se va avea în vedere valoarea acestor drepturi menționată în cartea funciară, iar dacă nu este înscrisă, ea se va stabili, când este cazul, prin expertiză, în condițiile arătate la art. 836.";

Rezultă așadar, că Încheierea prin care executorul a fixat prețul imobilului la valoarea calculată conform art. 836 este definitivă, astfel că, în conformitate cu art. 657 alin. 3 nu mai pot fi contestate.

Ceea ce putea contestatoarea să conteste este încheierea executorului de desemnare a expertului, executorul procedând în cazul de față în conformitate cu prevederile art. 836 alin. 3 NCPC, numind un expert tehnic care să stabilească valoarea de circulație a bunului urmărit, respectiv Încheierea nr. ……………., fila 75 verso dosar executare sau actele acestui expert.

În cadrul procedurii alese de executor, părțile din dosarul de executare au de asemenea, anumite garanții procesuale de care se pot prevala, respectiv dreptul de a fi citați la efectuarea expertizei, putându-și astfel exprima opinia cu privire la actele expertului,pot desemna experți consilieri, art. 330 NCPC aplicându-se în mod corespunzător, să conteste concluziile expertului daca este cazul, toate acestea însă până la momentul stabilirii de către executor a prețului imobilului urmărit, acesta încheiere fiind definitivă, o nouă expertiză fiind inadmisibilă.

În atare condiții, instanța nu are căderea de a stabili un alt preț decât cel fixat de executor prin Încheiere, criticile referitoare la modul de stabilire a valorii putând fi formulate în cadrul procedurii instituite de art. 836 NCPC cu care instanța de față nu este investită.

Pentru cel de-al doilea act contestat prin cererea introductivă de instanță, respectiv Încheierea de stabilire a termenului pentru vânzarea imobilului contestatorul nu aduce critici separate, motivele de contestare fiind comune cu cele de la Publicația de vânzare, astfel ca in lipsa unor alte apărări care sa conducă la nulitatea actului de executare instanța constata ca nu se impune anularea sa, fiind întocmit in conformitate cu dispozițiile art. 838 NCPC.

Prin cererea adiționala contestatorul aduce critici si solicită anularea Publicației de vânzare imobiliară din data de ………… prin care se aduce la cunoștință ca la data de ………… va avea loc licitația pentru imobilul in cauză, Încheierea din ……………. prin care s-a stabilit al doilea termen de vânzare și procesul-verbal de vânzare licitație din data de ……………., reiterând in mare aceleași motivare in susținerea cererii ca si motivarea inițiala.

Instanța constat ca aceste acte au fost emise in continuarea procedurii de executare silită imobiliară fiind întemeiate pe dispozițiile art. 842 si următoare din NCPC.

Simplul fapt ca acestea au fost comunicate la o alta adresa anterioară a contestatorului, după cum rezulta din verificările bazei de privitoare la persoane, nu conduce automat la nulitatea acestora in condițiile in care contestatorului nu i s-a produs o vătămare de neînlăturat, astfel cum instanța analizat anterior. Faptul că cel de-al doilea preț de pornire a fost diminuat cu …………% se încadrează in prevederile art. 846 NCPC. Acest aspect este motivat si de faptul ca instanța a combătut apărarea contestatorului legat de prețul inițial al licitație, menținând actul contestat astfel ca pentru reducerea de …………..% in mod corect executorul a avut ca reper prețul inițial.

În partea finala, contestatorul invoca faptul ca este urmărit pentru o creanță care nu este certa , lichida si exigibila.

Când pe calea contestației la executare debitorul invocă nulitatea executării silite sau intervenția altor impedimente la executare, precum necertitudinea creanței se contesta in fapt si drept însăși executarea silită declanșată împotriva sa, astfel incat acesta are obligația sa formuleze aceasta contestație în condițiile prevăzute de cod , inclusiv sub aspectul termenului de exercitare, în caz contrar, aceste chestiuni nu mai pot fi invocate ulterior, iar instanța nu le mai poate analiza în cadrul contestării ulterioare a unui alt act de executare silită.

Prin art. 715 alin. 1 pct. 3 NCPC se instituie un termen de 15 zile în care se poate introduce contestația la executare, ipoteză în care termenul curge fie de la data de la care debitorul a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare în cazul în care acesta nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație, ori in cazul de față actele contesttae sunt la un interval de peste un an de zile de la inceprea executării si comunicării primului act d execeuatre. De altfel, contestatorul a recunoscut faptul ca , creanța supusă executării a mai fost contesttaă in cadrul contestației la executare care face obiectul dosarului nr. ………………… aflat in rejudecare, astfel ca rezultă cu evidență faptul ca a știut de creanța in cauza inca de la momentul promovării contestației din dosarul menționat..

Procedând in acest mod, pentru a eluda aplicarea acestor prevederi legale, contestatorul a formulat o contestație la executare împotriva unor acte de executare pentru care termenul de 15 zile nu a expirat încă, invocând însă motive de nelegalitate care, de fapt, reprezintă motive de nelegalitate a însăși executării silite (caracterul cert al creanței) insă, practic, ulterior expirării termenului de 15 zile prevăzut la art. 715 alin. (1) pct. 3, indiferent de motivul de nulitate invocat, legalitatea executării silite însăși nu mai poate fi analizată în cadrul contestației la executare.

Cel din urmă motiv al contestației vizează faptul ca executorul ar fi continuat executarea silită chiar in condițiile in care instanța a dispus in dosarul nr. ………prin încheierea din X suspendarea executării silite a titlurilor executării contract de credit nr. R și contract de garanție imobiliara autentificat sub nr. U astfel ca executorul nu mai avea dreptul sa continue executarea silită.

Instanța constat ca prin Încheierea din …. data in dosarul nr. …….. (in rejudecare primind nr. ……….*) instanța a dispus suspendarea executării silite dar intr-un alt dosar d executare, respectiv O, care privește pe S.C. P și banca L S.A.

În aceste condiții, cat timp suspendarea a intervenit in alt dosar de executare cu alte părți, chiar daca privește același titlu executori, instanța nu poate rețină ca in cazul de față s-a efectuat o executare nelegala de către executor , acesta având loc între alte părți și dosarul execuțional fiind …...

Față de toate aceste considerente, apreciind ca in mod corect și legal au fost intocmite actele de executare contestate, instanța va respinge contestația la executare, astfel cum a fost completată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Opoziţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare