Ordin de protecţie. Jurisprudență Minori

Judecătoria BALŞ Sentinţă civilă nr. 7 din data de 14.05.2018

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta CIL în contradictoriu cu pârâtul II , având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile, reclamanta fiind reprezentată de avocat IIN cu împuternicire avocațială seria OT nr.0027375 aflată la dosarul cauzei (fila nr.7), pârâtul fiind reprezentat de avocat N B cu delegație din oficiu nr.781/2018 aflată la dosarul cauzei (fila nr.16) și martora N B N

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că procedura de citare este legal îndeplinită și s-a acordat un nou termen de judecată pentru a fi citați martorii.

Instanța a procedat la luarea unei declarații martorei N B N a cărei depoziție a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Avocat IIN având cuvântul pentru reclamantă a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, instituirea ordinului de protecție, să fie obligat pârâtul să părăsească imobilul, reclamanta să fie reintegrată în imobil, să fie obligat să fie obligat pârâtul să respecte o distanță minimă determinată de 50 m față de reclamantă, să fie obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința sau locul de muncă al reclamantei. De asemenea a solicitat să se interzică pârâtului orice contact telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta. Din înscrisurile depuse și din depoziția martorului rezultă comportamentul violent al pârâtului față de reclamantă, există o situație de pericol atît pentru reclamantă cât și pentru minorii care au asistat la acte de violență din partea pârâtului care a încercat să dea foc la casă punându-le viața în pericol. Incidentul din data de 02.05.2018este dovada că a exercitat acte de violență. A mai arătat că la dosarl cauzei a fost depusă o copie de pe titlul de proprietate din care rezultă că terenul pe care părțile au construit casa aparține tatălui reclamantei, care în prezent locuiește cu chirie dintr-o pensie de 800 lei. În concluzie a solicitat admiterea acțiunii fără cheltuieli de judecată.

Avocat N B având cuvântul pentru pârât a solicitat într-o primă teză respingerea cererii iar în subsidiar, dacă instanța consideră că se impune luarea măsurii solicitate prin cererea de chemare în judecată a solicitat limitarea la o anumită parte a imobilului. A mai arătat că minorii sunt la o vârstă la care pot să aleagă cu cine să locuiască.. A mai arătat că cererea de evacuare ar fi o măsură prea aspră , părțile au conviețiut o perioadă mare de timp iar dacă ar fost existat un pericol atât de mare s-ar fi materializat mai demult. Între părți există o situație tensionată generată de faptul că reclamanta are o altă relație pe care a recunoscut-o. A solicitat apărătorul pârâtului să se țină cont de faptul că acesta nu are o altă locuință, pe aceasta au construit-o împreună, pârâtul muncind în străinătate. A menționat că dacă pârâtul dorea să dea foc la casă îi dădea de mult, pârâtul încearcă ca reclamanta să renunțe la acel bărbat și să revină acasă. În concluzie apărătorul pârâtul a arătat că nu se impune această măsură, se poate dispune limitarea dreptului la anumite camere.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pentru a se instituii ordinal de protecție trebuie să se demonstreze că reclamanta a fost afectată atât fizic cât și psihic, că au fost exercitate acte de violență nu doar un act, pericolul social să fie determinat de acest act de violență, se impune ca actul comis să fie o abatere foarte gravă, în această situație nu s-a făcut dovada, conflictul existent între părți se poate rezolva pe altă cale, nu pe cale ordinului de protecție care se impune în regim de urgență și care să conțină elemente care ar pune în pericol viața reclamantei. În concluzie a solicitat respingerea cererii arătând că nu s-a făcut dovada pericolului .

Avocat IIN a arătat că s-a făcut dovada că ar fi existat violențe asupra reclamantei, pe data de 02.05.2018 a existat un conflict , reclamanta s-a adresat instanței cu o cererea care este întemeiată, au existat numeroase acte de violență asupra reclamantei însă aceasta nu a mers să-și scoată un certificate medico-legal.

Avocat N B a arătat că organelle de poliție nu l-au sancționat pe pârât cu amendă cid oar cu avertisment.

I N S T A N Ț A

Prin cererea înregistrată sub nr.846/184/04.05.2018 pe rolul acestei instanțe, reclamanta CIL l-a chemat în judecată pe pârâtul II , solicitând instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol să dispună emiterea unui ordin de protecție, să fie evacuat temporar pârâtul din locuință, să fie obligat pârâtul să respecte o distanță minimă determinată de 50 m față de reclamantă, să fie obligat pârâtul la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința sau locul de muncă al reclamantei. De asemenea a solicitat să se interzică pârâtului orice contact telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta, precum și stabilirea reședinței copiilor minori IM , născut la data de 14.02.2003 și ID , născut la data de 10.02.2010.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are o relație de concubinaj cu pârâtul de aproximativ 16 ani. În ultimul timp, pe fondul consumului excesiv de alcool, pârâtul a început să devină agresiv. La data de 21.02.2018 a fost izgonită de pârât din locuința comună, proprietate a părinților săi. La data de 02.05.2018 a revenit la locuința lor, situată în B , strada B N , județul O, împreună cu cei doi copii ai părților.

Pârâtul, aflat sub influența alcoolului, a început să o amenințe și să o lovească. La fața locului, ca urmare a sesizării de către reclamantă a organelor de poliție, pârâtul a fost sancționat contravențional. La data de 09.04.2018 pârâtul a încercat să dea foc la casă, toate agresiunile având loc în prezența copiilor.

Din luna februarie reclamanta a fost nevoită să locuiască cu chirie împreună cu cei doi minori.

Reclamanta mai arată că are grave probleme medicale, fiind încadrată cu grad de handicap - deficiențe locomotorii.

În drept cererea nu a fost motivată.

A depus la dosar în copie înscrisuri: certificat naștere minori, carte de identitate și certificat de naștere reclamantă, T.P. nr.0810/83/12.07.2002, certificat de încadrare în grad de handicap, decizie medicală asupra capacității de muncă.

La solicitarea instanței, Poliția orașului B a comunicat că au fost sesizați de către numita O V la data de 31.01.2017 cu privire la faptul că, concubinul său, II , i-a adresat injurii, alungând-o din locuința comună, acesta fiind sancționat contravențional cu avertisment scris. La data de 26.03.2018, reclamanta a sesizat Poliția B cu privire la faptul că a părăsit domiciliul în urma unor neînțelegeri avute cu pârâtul, solicitând să i se pună în vedere acestuia să nu o mai deranjeze și să nu fie sancționat contravențional.

În cauză, au fost încuviințate pentru reclamantă și administrate proba cu martori și înscrisuri, fiind audiată martora N B N Pentru pârât a fost încuviințată proba cu martori, care însă nu s-au prezentat pentru a fi audiați. Instanța a administrat din oficiu proba cu interogatoriul pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele : reclamanta și pârâtul au trăit în concubinaj de 16 ani, iar în timpul relației s-au născut doi copii, IM , născut la data de 14.02.2003 și ID , născut la data de 10.02.2010.

Din declarația martorei N B N , propusă de reclamantă, instanța a reținut că între aceasta din urmă și pârât persistă o stare tensionată. Astfel, martora a declarat că într-una din zilele luniii februarie 2018 a aflat de la copiii celor doi concubini faptul că reclamanta s-a certat cu pârâtul și a părăsit domiciliul, fiind izgonită de pârât. Reclamanta a plecat la o prietenă, ulterior a închiriat o garsonieră, luându-i și pe cei doi copii. A încercat să revină în domiciliul comun, însă de fiecare dată ea și pârâtul au ajuns să se certe. În a doua zi de Paște, reclamanta a fost invitată la domiciliul martorei N B N , care locuiește chiar lângă casa construită împreună de reclamantă și de pârât.

Văzând-o, pârâtul a aprins în curte un foc, apoi un altul chiar la intrarea în casă. Martora, fiul acesteia, soțul și in nepot, precum și reclamanta, au intervenit și au stins focul.

De asemenea, la sfârșitul lunii aprilie reclamanta a revenit la domiciliu și, în timp ce spăla vasele, între ea și pârât s-a iscat din nou un conflict verbal, amândoi au spart vasele, iar pârâtul i-a aplicat reclamantei o palmă.

Deși reclamanta a invocat faptul că toate aceste scene s-au consumat pe fondul consumului de alcool, martora a declarat că nu l-a văzut pe pârât niciodată în stare de ebrietate. Aceeași martoră a declarat că pârâtul nu este o persoană violentă.

Din răspunsurile pârâtului la interogatoriu, instanța a reținut că motivul tensiunilor dintre concubini este acela că reclamanta i-a spus pârâtului că are o relație cu un alt bărbat.

Emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată se întemeiază pe dispozițiile art. 23 din Legea 217/2003, în conformitate cu care persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Potrivit art.5 din aceeași lege, prin membru de familie se înțelege:

a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;

b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;

c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii

d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;

e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

Astfel, concubinilor, ca și persoane care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, le sunt aplicabile dispozițiile prezentei legi.

Instanța reține că în baza art. 3 din Legea 217/2013 violența în familie presupune orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Din analiza acestei dispoziții legale, rezultă că pentru a se dispune emiterea unui ordin de protecție, este necesar să se dovedească existența unei stări de pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică, ori libertatea unei persoane, stare de pericol care să fie creată printr-un act de violență din partea unui membru al familiei.

De asemenea, pentru a se justifica emiterea unui astfel de ordin, este necesar ca starea de pericol să existe la momentul formulării cererii.

Analizând situația de fapt și prin prisma dispozițiilor legale cu incidență in cauză, instanța constată că reclamanta nu a dovedit starea de pericol invocată prin acțiune.

Din analiza întregului material probatoriu, instanța constată că pârâtul devine recalcitrant față de pârâtă doar atunci când aceasta îi cere să părăsească domiciliul comun, el având convingerea că reclamanta intenționează să-l aducă acolo pe bărbatul cu care se presupune că ar avea o relație.

Astfel, pârâtul nu a deranjat-o pe pârâtă la garsoniera în care aceasta locuiește cu chirie, pe stradă sau în alte locuri, ci numai când aceasta revine în casa construită împreună de ea și de pârât.

În opinia instanței, fondul diferendelor dintre părți îl constituie disputarea dreptului de proprietate asupra casei construite împreună.

În consecință, având în vedere aceste considerente de fapt și de drept expuse, reținând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 217/2003, neexistând dovezi concludente pentru emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului, instanța urmează să respingă cererea, ca neîntemeiată.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru pârât - avocat N B în cuantum de 260 lei, va rămâne în sarcina statului și va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge acțiunea formulată de reclamanta CIL, domiciliată în B , strda B N nr.68, județul O, împotriva pârâtului II , cu același domiciliu, având ca obiect "ordin de protecție";, ca fiind neîntemeiată.

Onorariul apărătorului din oficiu pentru pârât -, în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului și va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.05.2018, ora 14,31.

Data publicarii pe site: 05.06.2018

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordin de protecţie. Jurisprudență Minori