Plângere contravenţionala. Jurisprudență Contracte

Judecătoria BALŞ Hotărâre nr. 458 din data de 29.03.2018

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul PE în contradictoriu cu intimatul IPJ OLT, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul și martorii C C și CN , lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.10.2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 04.10.2017 când a hotărât următoarele:

I N S T A N Ț A

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B la data de 10.11.2017 sub nr.2524/184/2017, reclamanta BI a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunta în contradictoriu cu pârâta OI , să fie obligată aceasta din urmă să-i restituie suma de 47.000 lei, reprezentând contravaloarea apartamentului nr.88, proprietatea reclamantei, situat în B pe care i-a remis pârâtei spre păstrare.

În fapt, în decembrie 2014, reclamanta, la îndemnul pâretei, care îi este nepoată de soră, a vândut apartamentul nr.88, situat în B, compus dintr-o cameră și dependințe, la prețul de 44.000 lei, către cumpărătorul M G .

A luat această hotărâre la îndemnul și insistențele nepoate sale, pârâta OI , aceasta promițându-i că va avea grijă de ea, iar banii obținuți din vânzarea casei îi va folosi pentru întreținerea sa.

Având în vedere faptul că reclamanta suferă de un handicap sever constând în sechele encefalopatie infantilă oligofrenică cu tulburări de comportament și crezând că nepoata sa va avea grijă de ea așa cum a promis, reclamanta a acceptat să-și vândă garsoniera și să se mute împreună cu nepoata sa și cu familia acesteia în casa lor din sat B , comuna B , strada B

Ulterior vânzării și imediat ce reclamanata a încasat prețul, nepoata sa a convins-o să îi dea ei toți banii în păstrare, spunând că la nevoie îi va restitui, motivând că reclamanta nu are nevoie de acești bani, deoarece la ea nu-i va lipsi nimic.

De față la momentul înmânării banilor către nepoata sa au fost cumpărătorul M G , martorul M M și doamna notar care a redactat actul, MB .

Pârâta i-a luat toți banii reclamantei fără să-i dea vreun leu și i-a folosit să cumpere un apartament fiului său în orașul B , județul B

După ce i-a cheltuit toți banii, pârâta împreună cu familia ei a început să se poarte foarte urât cu reclamanta. În primul rând, acolo unde au dus-o nu are condiții de locuit, nu are lumină, căldură, frigider și nici apă. Nu are toaletă în casă și nici în curte. Ca reclamanta să nu intre în curtea lor să ia apă de la fântână i-au zăvorât poarta, fiind nevoită să apeleze la vecini să-i dea câte o găleată cu apă. O jignesc, soul pârâtei a lovit-o de mai multe ori, îi strigă tot felul de vorbe urâte. De frica lui, o perioadă de 7 luni reclamanta a locuit la o prietenă la B .

Reclamanta mai arată că soțului pârâtei i-a făcut și plângere la poliție pentru că i-a întrerupt alimentarea cu curent electric. De multe ori a lăsat-o în întuneric, în frig și fără mâncare.

În consecință, reclamanta solicită admiterea cererii și obligarea pârâtei să-i restituie toți banii, respectiv suma de 47.000 lei, pe care aceasta i-a obținut din vânzarea apartamentului său din B i și pe care nepoata sa refuză să-i restituie.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar în dovedire s-a arătat că se va folosi de proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâtei.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri în copie, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.2006/17.12.2014, certificat de încadrare în grad de handicap nr.218/30.01.2003, carte de identitate.

Prin încheierea din data de 05.12.2017 a fost admisă în parte cererea de acordare a jutorului public judiciar formulată de reclamanta BI , s-a dispus reducerea cu 50% a taxei judiciare de timbru stabilite în dosarul nr.2524/184/2017 de la suma de 1.925 lei la suma de 962,5 lei, plata urmând a se efectua eșalonat pe durata a 5 luni, în rate de câte 192,5 lei lunar.

La data de 15.05.2018 pârâta a depus întâmpinare-cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata sumei de 31.200 lei reprezentând chirie pentru perioada 2015-2017 și 2008-2015.

În fapt, pârâta-reclamantă a motivat că reclamanta este mătușa sa, iar în cursul anului 2011 s-a mutat efectiv la domiciliul pârâtei din comuna B , sat B , județul Olt, perioadele în care pleca la locuința sa din B i fiind puține.

În cursul anului 2014 reclamanta a decis să vândă garsoniera pe care o deținea în B i și să se mute la B , urmând ca aceasta să își achiziționeze o locuință, cum, dealtfel, pârâta și soțul său ai sfătuit-o. Banii obținuți din vânzarea garsonierei au fost însușiți în totalitate de către reclamantă.

Reclamanta a luat hotărârea de a renova casa pe care pârâta și soțul său o dețin, condiții în care i-au propus să-i facă acte de proprietate asupra imobilului, dacă intenționează să rămână în el, însă reclamanta a refuzat.

În primăvara anului 2015 a început renovarea imobilului și s-a finalizat în luna august 2015. În toată această perioadă pârâta și soțul său au fost cei care s-au implicat efectiv în realizarea îmbunătățirilor. În luna septembrie 2015 pârâta a plecat la o prietenă la B , unde a rămas timp de 7 luni, până în luna martie 2016. Casa a fost renovată în totalitate începând de la fundație până la acoperiș. Au fost montate inclusiv geamuri termopan, toate acestea pentru a-i asigura reclamantei condiții optime de locuit.

De atunci și până în prezent reclamanta le face viața un calvar, adresându-le injurii și tot felul de acuzații care nu sunt reale.

În toată această perioadă reclamanta nu a achitat niciodată contravaloarea energiei electrice, pârâta și soțul său fiind cei care achită facturile. Cele susținute de reclamantă nu sunt reale, în sesnul că nu ar avea condiții de locuit, căldură, lumină, apă sau frigider. Costurile energiei electrice le suportă pârâta, întrucât utilizează pentru ambele imobile același contor. Reclamanta are fântână în curte, iar în casă mobCrul pe care și l-a adus de la B i.

De asemenea, impozitul aferent imobilului respectiv a fost achitat de pârâtă.

Pârâta mai arată că nu a semnat cu reclamanta nici un fel de contract de întreținere, ci, pur și simplu, prin prisma legăturii de rudenie, fiind sora mamei sale, a acceptat să locuiască în acel imobil. Pârâta susține că nu a folosit niciodată în interesul ei vreo sumă de bani din cei care i-au aparținut reclamantei, iar aceasta a folosit banii pentru a efectua îmbunătățiri la imobilul pe care pârâta i l-a pus la dispoziție.

Apartamentul despre care face vorbire reclamanta a fost cumpărat de pârâtă cu banii strânși cât timp au fost plecați la muncă în străinătate.

Pârâta mai arată că nu a aflat decât foarte târziu de boala de care suferă reclamanta, aceasta având grave probleme de sănătate de natură să îi influențeze comportamentul.

Modalitatea de calcul a sumei a constat în raportarea nivelului chiriei pentru imobile din zona respectivă.

În dovedirea cererii pârâta a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei, înscrisuri și martori, înregistrări video și audio.

În drept se invocă dispozițiile art.194 C.p.c. și art.209 C.p.c.

A fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 140 lei.

La data de 31.01.2018 reclamanta BI a depus răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională.

Prin răspunsul la întâmpinare a solicitat respingerea motivelor invocate de pârâtă, având în vedere că cele menționate în cuprinsul întâmpinării sunt simple speculații invocate de aceasta în apărare, fără suport probator.

Reclamanta arată că niciodată nu a avut intenția de a-și vinde garsoniera și de a se muta la țară, până când pârâta a insistat să facă acest lucru. Aceasta minte într-un mod rușinos prin afirmația că reclamanta a ales să renoveze casa lor de la țară, deoarece ea nu a mai avut acces la banii încasați din vânzarea garsonierei din momentul în care pârâta i-a luat.

Inițial, pârâta i-a promis reclamantei că va avea toate condițiile necesare unui trai decent în momentul mutării în casa ei. Odată ajunsă acolo, a avut surpriza neplăcută să găsească o casă bătrânească dărăpănată. Văzând aceasta, pârâta a apelat la televiziunea Kanal D și numai în aceste condiții pârâta a renovat casa, făcând-o locuibilă.

Reclamanta a locuit o perioadă la B la o prietenă pentru că a fost nevoită, deoarece pârâta a plecat să lucreze în Germania, iar reclamanta a rămas să locuiască cu soțul pârâtei, care în nenumărate rânduri a agresat-o fizic și verbal.

Faptul că pârâta și soțul acesteia i-au propus reclamantei să-i vândă casa în care aceasta locuiește acum este o altă minciună, deoarece niciodată nu a avut acestă propunere din partea lor.

Reclamanta arată că, analizând situația descrisă de ambele părți, rezultă în mod clar că pârâta nu neagă faptul că reclamanta le-a remis suma de bani, numai că, pentru a se sustrage de la restituirea lor, pârâta a invocat o serie de aspecte neplauzibile și neprobate cu dovezi.

Pe cale de întâmpinare la cererea reconvențională, față de solicitarea pârâtei reclamante de obligare a reclamantei pârâte la plata sumei de 31.200 lei reprezentând chirie pentru perioada anilor 2008-2015, reclamanta invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei 2008-2014, având în vedere dispozițiile art.2517 Cod civil, în sensul că "termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen";.

Potrivit art.2523 Noul Cod Civil, prescripția extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

În cauză, având în vedere că solicitarea pârâtei este de obligare a reclamantei la plata chiriei, fiind o prestație succesivă, reclamanta apreciază că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă de la data la care fiecare prestație a devenit exigibilă.

Pe fondul cauzei, reclamanta solictă respingerea cererii pârâtei ca neîntemeiată. Se arată că aceasta dă dovadă de rea credință, deoarece solisită plata contravalorii chiriei pentru perioada 2008-2017, deși în motivele cererii reține că reclamanta s-a mutat în casa pârâtei în cursul anului 2011, deci cu 3 ani mai târziu față de limita inferioară a perioadei menționate, respectiv 2008.

Între părți nu s-a purtat o discuție în sensul ca reclamanta să locuiască cu chirie în casa pârâtei. Reclamanta nu a avut niciodată intenția să se mute la țară, dar s-a lăsat convinsă de pârâtă, care a insistat ca reclamanta să vândă garsoniera și să-i dea ei banii. Între părți nu a existat un raport juridic în acest sens.

Raportându-se la motivele invocate de reclamantă în cererea prin care susține că toți banii reclamamntei au fost folosiți în renovarea casei pârâtei, având în vedere că reclamanta nu are un drept de proprietate asupra acestui imobil, nu avea obligația investirii banilor ei în renovarea casei pârâtei, iar îmbunătățirile aduse casei rămân câștigate pârâtei.

În drept se invocă art.205 C.p.c.

Se solicită probele cu înscrisuri, interogatoriu și martori.

La data de 20.03.2018 pârâta a depus la dosar înscrisuri, respectiv bilete de călătorie și două chitanțe pentru încasarea creanțelor bugetare, din data de 22.12.2017 și respectiv din16.02.2018.

La data de 06.03.2018 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a invocat ca temei de drept dispozițiile privind îmbogățirea fără justă cauză. În conformitate cu art.1345 cod civil "cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri";.

Potrivit art.1348 Cod civil "cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat";.

Se arată că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri: există o îmbogățire a pârâtului, există o însărăcire a reclamantei, între îmbogățirea pârâtului și însărăcirea reclamantei există o legătură sau corelație directă, iar îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare sunt lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice.

În cauză au fost administrate pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul, propuse reciproc, proba cu martori și înregistrare video pentru pârâtă. Deși proba cu martori a fost încuviințată și pentru reclamantă, martorii propuși nu s-au prezentat, deși împotriva lor au fost emise mandate de aducere.

Analizând în mod coroborat ansamblul materialului probator, instanța reține: pârâta este nepoata de soră a reclamantei și locuiește în sat B , comuna B , strada B nr.6, județul B

Între reclamantă și pârâtă a intervenit o convenție verbală, în sensul ca reclamanta să-și vândă garsoniera situată în B i, a cărei proprietară era și să se mute în comuna B , județul Olt, pentru a fi aproape de nepoata sa.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la nr.2006/17.12.2014 la BNP Asociați B , reclamanta a vândut apartamentul nr.88compus dintr-o cameră și dependințe, la prețul de 44.000 lei, către cumpărătorul M G .

Reclamanta i-a înmânat la aceeași dată pârâtei suma de 40.000 lei, așa cum aceasta din urmă a recunoscut la interogatoriu, spre păstrare. Deși reclamanta a susținut că i-a remis pârâtei suma de 44.000 lei, nu a făcut dovada acestui fapt, pârâta recunoscând că a primit suma de 40.000 lei.

O parte din bani au fost folosiți de pârâtă și de soțul acesteia pentru a renova o casă bătrânească proprietatea acestora, aflată în imediata vecinătate a casei în care locuiesc cei doi și în care a locuit și locuiește și în prezent reclamanta.

Între părți au apărut discuții în contradictoriu, în urma cărora reclamanta i-a cerut pârâtei să-i restituie suma de bani obținută din vânzarea garsonierei sale, sumă pe care i-o înmânase spre păstrare.

Ulterior, pe cale de cerere reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 31.200 lei reprezentând chirie pentru perioada 2015-2017 și 2008-2015, când reclamanta ar fi locuit în casa pârâtei și a soțului său.

În drept, cu privire la cererea formulată de reclamantă devin incidente dispozițiile art.1.345 Cod civil, în conformitate cu care "cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri";.

Instanța arată mai întâi că între părți nu a intervenit vreun act juridic, faptele derulându-se numai pe baza unei înțelegeri verbale.

Analizând condițiile instituției îmbogățirii fără justă cauză, instanța constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, există o diminuare a patrimoniului reclamantei, prin înmânarea sumei de 40.000 lei pârâtei; există o mărire a patrimoniului pârâtei cu suma de 40.000 lei, primită de la reclamantă; există legătura de cauzalitate între diminuarea patrimoniului reclamantei și mărirea patrimoniului pârâtei; îmbogățirea s-a realizat în mod neimputabil, neexistând un alt mijloc juridic la îndemâna reclamantei, pentru recuperarea banilor; nu există vreo cauză care să justifice mărirea patrimoniului pârâtei prin micșorarea patrimoniului pârâtei.

Instanța mai arată faptul că pentru a constata incidența instituției îmbogățirii fără justă cauză sunt lipsite de relevanță motivele invocate de pârâtă, respectiv faptul că banii reclamantei au fost folosiți pentru renovarea unei case în care reclamanta a locuit, atâta timp cât acea casă este proprietatea pârâtei și a soțului său ori faptul că reclamanta nu a plătit utilitățile.

În consecință, cererea formulată de reclamantă urmează să fie admisă în parte, cu privire la suma de 40.000 lei.

Cu privire la cererea de obligare a reclamantei la plata unei chirii, solicitată pe cale reconvențională, instanța arată că atâta timp cât între părți nu au existat raporturi locative consfințite printr-o înțelegere scrisă, reclamantei nu îi incumbă obligația de plată a chiriei.

În conformitate cu dispozițiile art.1831 Cod civil ";chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinței...";. Din acest text de lege rezultă cu certitudine că obligația de plată a chiriei este corelativă condiției existenței unui contract de închiriere.

Cum între părți nu a existat un astfel de contract, cererea pârâtei este neîntemeiată, urmând să fie astfel respinsă. În raport de aceleași motive instanța constată că este neîntemeiată și excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de pârâta-reclamantă OI , invocată de reclamanta-pârâtă BI .

În temeiul art.18 alin.1 din OUG 51/2008, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.

În temeiul art.453 alin.1 C.p.c., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Ca urmare, o va obliga pe pârâta OI la plata sumei de 962,5 lei către stat, reprezentând taxă judiciară de timbru și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 962,5 lei către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de pârâta-reclamantă OI , invocată de reclamanta-pârâtă BI .

Admite în parte cerereea de chemare în judecată formulată de reclamanta BI , domiciliată în sat B , comuna B , strada B , în contradictoriu cu pârâta OI , domiciliată în sat B , comuna B , strada B nr.6, județul B

Obligă pârâta să-i restituie reclamantei suma de 40.000 lei, pe care reclamanta i-a remis-o pârâtei spre păstrare.

Respinge cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Obligă pe pârâta OI la plata sumei de 962,5 lei către stat, reprezentând taxă judiciară de timbru și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 962,5 lei către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.03.2018

Data publicarii pe site: 02.04.2018

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere contravenţionala. Jurisprudență Contracte