Ordonanţă preşedinţială. Cerere de suspendare a deciziei de revizuire a pensiei. Lipsa condiţiei urgenţei

Simpla afirmare a faptului că prin executarea deciziei de revizuire s-ar reduce drastic mijloacele de întreţinere ale reclamantului, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia urgenţei, aceasta trebuind, în afara situaţiilor de excepţie prevăzute de lege, în mod obligatoriu probată. Chiar în măsura în care s-ar admite ipoteza producerii unei pagube iminente, o astfel de pagubă poate fi reparată prin pronunţarea unei soluţii favorabile în cauza privitoare la contestarea deciziei de revizuire, ceea ce înseamnă că nu este îndeplinită condiţia urgenţei prevăzută de lege.

Secţia I civilă, Decizia nr. 4794 din 21 noiembrie 2011

Prin sentința civilă nr. 1386/02.09.2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul D.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, și în consecință.

S-a dispus suspendarea deciziei de revizuire nr. 166287/19.07.2011 emisă de pârâtă, până la soluționarea contestației care face obiectul dosarului x/100/2011 al Tribunalului Maramureș.

A fost obligată pârâta să repună în plată decizia de pensionare nr. 166287/17.12.2008 privind pensia de serviciu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 581 C.proc.civ., ordonanța președințiala reprezintă o procedura speciala în temeiul căreia la cererea părți interesate instanța poate lua masuri vremelnice, în cazuri urgente, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara.

Condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială sunt următoarele:

- urgența măsurii solicitate, aceasta urmând a fi apreciată de către instanță în raport cu situația existentă în momentul judecării cererii de ordonanță prezidențială;

- nesoluționarea (neprejudecarea) fondului cauzei, aceasta însemnând ca măsura luată să nu prejudece fondul dreptului. în soluționarea unei cereri de ordonanță președințială, instanța nu analizează fondul dreptului discutat de părți;

- vremelnicia măsurii, respectiv prin intermediul acestei proceduri nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți. Partea nemulțumită de măsura luată prin ordonanță are posibilitatea de a se adresa instanței, pe calea dreptului comun.

De regulă, măsurile dispuse pe calea ordonanței președințiale sunt limitate în timp, până la soluționarea pe fond a cauzei.

Ca urmare a suspendării de către instanță a H.G. 737/2010 în dosar nr. y/2/2010 a Curții de Apel București, prin decizia din 14.04.2011 a fost reluată în plată pensia de serviciu de care beneficia reclamantul anterior.

Față de abrogarea expresă a H.G. 737/2010, suspendarea acestei hotărâri a rămas fără obiect și implicit a rămas fără obiect și suspendarea deciziei de recalculare din 30.08.2010. în acest sens fiind exprimat și punctul de vedere al înaltei Curții de Casație și Justiție care prin decizia din 6.07.2011 pronunțată în dosar nr. z/2/2010 a admis recursurile declarate de Guvern și Ministerul Muncii împotriva sentinței Curții de Apel București, pe care a modificat-o în sensul că a respins cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010 ca rămasă fără obiect, moment la care în ce îl privește pe reclamant, a rămas în plată cu pensia de serviciu inițial stabilită în baza Legii nr. 567/2004.

în speță decizia a cărei suspendare se solicită, a fost emisă de pârâtă, ca urmare a revizuirii pensiei de serviciu reclamantului în baza art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 potrivit căruia:

„Pensiile prev. la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi se revizuiesc din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

împotriva deciziei de revizuire, reclamantul a formulat contestație, prin aceasta invocându-se nelegalitatea și caracterul abuziv al emiterii deciziei de revizuire. Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș.

Cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant nu prejudecă fondul cauzei, are un caracter urgent și cuprinde motive bine justificate pentru a dispune suspendarea executării deciziei de revizuire și reluarea în plată a deciziei inițiale.

Astfel, pensia de serviciu de care reclamantul a beneficiat, era un drept menit să asigure securitatea socială a acestuia.

La momentul stabilirii dreptului de pensie de serviciu în favoarea reclamantului, calificat de Curtea Constituțională prin decizia 20/02.02.2000 ca fiind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale, deși era în vigoare Legea 19/2000, reclamanta a optat pentru pensia de serviciu, în felul acesta renunțând la dreptul său de a muncii și a obține salariu. Această opțiune a reclamantului formulată la data înscrierii la pensie, în considerarea unui cuantum al pensiei apropiat salariului obținut, faptul că ulterior stabilirii pensiei de serviciu drepturile bănești i-au fost plătite în cuantumul stabilit conform art. 68 din Legea 567/2004, așteptările sale firești fiind în sensul menținerii acestora, precum și faptul că în caz contrar aceasta ar mai fi putut presta muncă pentru a îndeplini condițiile minime de vechime și stagiu de cotizare prevăzute de legea pensiilor, fac ca aparența dreptului să fie de partea reclamantului.

Singura sursă de venit a reclamantului este venitul realizat din pensie. Reducerea acestui venit este de natură a crea reclamantului o pagubă iminentă, prejudiciul constând în imposibilitatea executării de către reclamantă a obligațiilor lunare și asigurarea în același timp a venitului minim care să-i asigure un nivel de trai decent, acest prejudiciu fiind ulterior greu de recuperat.

Măsura care se solicită a fi dispusă, respectiv suspendarea deciziei de revizuire, are un caracter vremelnic, aceasta urmând a fi dispusă doar până la soluționarea contestației înregistrate împotriva deciziei de revizuire a pensiei reclamantului.

Față de considerentele reținute, având în vedere că pensia de serviciu de care aparent ar trebui să se bucure reclamantul, constituie un drept de securitate socială, prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că măsura prin emiterea deciziei de revizuire pare să fie afectată chiar substanța dreptului, aducând atingere mijloacelor de trai ale reclamantului, suspendarea deciziei de revizuire a pensiei este justificată, până la verificarea de către instanța de judecată a legalității și temeiniciei deciziei contestate, sens în care se va admite cererea de ordonanță președințială, conform dispozitivului.

împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii.

în motivarea recursului, pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., arătând că în cauză nu s-a făcut dovada unei situații de excepție care să justifice luarea acestei măsuri. Revizuirea pensiei reclamantului, respectiv reducerea cuantumului pensiei, nu dovedește insuficiența veniturilor și nici o situație de excepție care să justifice luarea măsurii de suspendare a deciziei de revizuire prin ordonanță președințială.

Nu este îndeplinită nici condiția unei pagube iminente, care nu ar putea fi reparată. Eventualul prejudiciu cauzat reclamantului prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, cuantificabil și va putea fi reparat, în situația soluționării favorabile a contestației împotriva deciziei de revizuire.

în ceea ce privește condiția vremelniciei, pârâta solicită să se constate că și această condiție este doar aparent îndeplinită. Astfel, deși în considerentele sentinței recurate, instanța de fond a apreciat că, de regulă, măsurile dispuse pe cale de ordonanță președințială sunt limitate în timp, până la soluționarea pe fond a cauzei, s-a dispus suspendarea deciziei de revizuire a pensiei până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva acestei decizii.

Pârâta consideră că nu este îndeplinită nici cerința neprejudicierii fondului. Prin OUG nr.59/2011 s-a dispus revizuirea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, care au făcut obiectul recalculării în baza acestei legi, iar Legea nr. 119/2010 a făcut obiectul controlului de constituționalitate (Decizia nr. 871/2010 și decizia nr. 873/2010) anterior promulgării, iar prin decizia nr. 871 din 25.06.2010, Curtea a decis că dispozițiile acestei legi sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Consideră că eventuala neconformitate cu normele comunitare nu poate fi analizată în cadrul acestei proceduri de ordonanță președințială, pentru că s-ar aduce atingere cerinței neprejudicierii fondului.

Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, cu menținerea în întregime a sentinței atacate, apreciind că urgența și vremelnicia situației justifică admiterea cererii sale.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin demersul juridic dedus judecății, reclamantul a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 166287 din 17.12.2008, privind revizuirea pensiei de serviciu, până la soluționarea irevocabilă a contestației prin care a solicitat anularea acestei decizii.

în vederea valorificării cererii, recurentul-reclamant a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale, reglementată de dispozițiile art. 581 - 582 C.proc.civ., cu privire la care legiuitorul a instituit trei condiții de admisibilitate - urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale și neprejudecarea fondului cauzei, condiții ce trebuiesc întrunite cumulativ.

Raportat la textele legale menționate, Curtea constată că prima instanță nu a soluționat în mod legal și temeinic cauza dedusă judecății, nefăcând o aplicare corectă a normelor legale incidente.

Referitor la condiția urgenței, Curtea reține că aceasta subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s-ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.

în cauză, reclamantul apreciază că este justificată condiția urgenței, susținând cea de-a doua teză a textului legal menționat, referitor la „prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”, subliniind în acest sens că reducerea drastică a mijloacelor de întreținere îi produce consecințe vădit prejudiciabile.

Sunt lipsite de fundament susținerile potrivit cărora urgența rezultă în mod implicit din circumstanțele cauzei, respective că aceasta „nu trebuie în mod obligatoriu probată”.

Este adevărat că sunt situații în care urgența se presupune până la dovada contrară, însă în acele situații „urgența” este apreciată chiar de către legiuitor (art. 280 Cod de procedură civilă, privind cererea pentru suspendarea executării vremelnice).

Or, în cauza dedusă judecății, nu este incidentă nici o normă legală care să justifice o astfel de concluzie.

Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei prin care s-a recalculat pensia reclamantului în temeiul O.U.G. nr. 59/2011, nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.

Din înscrisurile depuse în recurs, rezultă datoriile recurentului-reclamant în temeiul unui contract de împrumut, respectiv că acesta din urmă și fiul său au serioase probleme de sănătate, însă în cauză nu s-a dovedit faptul că recurentul și familia acesteia nu obțin alte venituri, în condițiile în care față de caracterul special al acestei proceduri și de măsura excepțională solicitată, era necesar să se administreze un probatoriu care să dovedească și acest aspect.

Mai mult, Curtea observă că și în măsura în care s-ar admite ipoteza producerii unei pagube iminente, o astfel de pagubă ar putea fi reparată prin pronunțarea unei soluții favorabile în cauza privitoare la contestarea deciziei de revizuire, ceea ce înseamnă că nu este îndeplinită condiția urgenței prevăzute de lege.

Referitor la neprejudecarea fondului cauzei, Curtea apreciază că nici aparența dreptului nu este în favoarea recurentei, întrucât pârâta a emis decizia de revizuire a pensiei în temeiul și în aplicarea OUG nr. 59/2011, iar eventuala neconformitate a acesteia cu normele comunitare sau cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocate de recurent nu poate fi analizată în cadrul acestei proceduri sumare, întrucât ar implica examinarea fondului cauzei.

Potrivit considerentelor deja expuse, în conformitate cu art. 312 alin.(3) raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, coroborate cu art. 582 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica în întregime sentința în sensul că va respinge cererea formulată de reclamantul D.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș.

(Judecător Daniela Griga)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Cerere de suspendare a deciziei de revizuire a pensiei. Lipsa condiţiei urgenţei