Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Cerere privind înscrierea dreptului de folosinţă. Lipsa documentaţiei prevăzute de actele normative în vigoare

În lipsa documentaţiei cadastrale prevăzute de Legea nr. 7/1996 şi Ordinul nr. 634/2006, documentaţie care să evidenţieze o dezmembrare, este imposibilă înscrierea dreptului de folosinţă al petentului în cartea funciară asupra imobilului. Schiţa întocmită în anul 1968 de care se prevalează petentul, nu mai întruneşte la acest moment condiţiile legale pentru ca în temeiul său să fie efectuată în cartea funciară operaţiunea de dezmembrare.

Secţia I civilă, Decizia nr. 3484 din 7 octombrie 2011

Prin plângerea înregistrată la instanță, petentul C.G.S., în calitate de împuternicit al Cooperativei C. Rona de Sus a formulat în contradictoriu cu intimatul Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B.C.P.I. Sighetu-Marmației plângere împotriva încheierii de respingere nr. 3399/06.05.2009 respectiv anularea acesteia și admiterea cererii de înscriere în cartea funciară.

Prin Sentința civilă nr. 363/3.02.2010, Judecătoria Sighetu-Marmației a respins plângerea formulată de petenții C.G.S. în calitate de administrator al SC C. Rona de Sus nr. 116 jud. Maramureș în contradictoriu cu intimații Statul Român reprezentat de mun. Sighetu-Marmației prin Primar, împotriva încheierii de respingere nr. 3399/2009, a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș, C.P.I. Sighetu-Marmației - Baia Mare str. Cosmonauților nr. 3 jud. Maramureș.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. Maramureș.

S-a reținut de către prima instanță că încheierea atacată este legală deoarece întocmirea documentației era obligatorie în conformitate cu disp. legale în vigoare și petenții nu au respectat aceste prevederi.

Prin decizia civilă nr. 69/A din 17.03.2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 1847/307/2009 s-a respins apelul declarat de apelanta Cooperativa C. Rona de Sus, prin împuternicit C.G.S. împotriva Sentinței civile nr. 363/3.02.2010, pronunțată de Judecătoria Sighetu-Marmației jud. Maramureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 3399/06.05.2009 B.C.P.I. Sighetu-Marmației, a respins cererea înaintată de C.G.S., pentru nerespectarea prevederilor art. 15 din Ordinul nr. 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale. Petentul a solicitat prin cerere înscrierea dezmembrării și notarea în cartea funciară nr. 167, cu nr. top. 193 a localității Rona de Sus, a deciziei nr. 1513/27.11.1968 al CPP al județului Maramureș cu schița terenului nr. top. 193, întocmită în 19.09.1968.

Schița depusă de petent pentru susținerea cererii de înscriere este întocmită în 19.09.1968 și nu este conformă cu Ordinul nr. 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în CF, modificat prin Ordinul nr. 134/2009 art. 15.

Art. 60 din Regulamentul nr. 13/10/2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 1049/29.12.2006, prevede că în zonele de aplicare a Decretului-lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, dacă în înscrisurile în temeiul cărora se cere înscrierea se indică imobilul prin noul număr cadastral, se va solicita persoanei autorizate printr-un referat de completare a dosarului efectuarea unei documentații cadastrale recepționate de către biroul teritorial, care să-l identifice corespunzător cu numărul topografic de parcelă din cartea funciară existentă.

La alin. 4, din art. 60 din regulament, se stabilește că pentru imobilele situate în extravilan, nu este obligatorie identificarea numărului topografic din cartea funciară veche, ori din documentația depusă rezultă că imobilul este situat în intravilanul comunei Rona de Sus.

Raportat la considerentele de mai sus s-a reținut că în mod corect prima instanță a respins plângerea petentului.

în consecință, apelul a fost respins conform dispozitivului.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C.G.S. solicitând admiterea recursului iar în urma rejudecării cauzei admiterea plângerii formulate.

în motivare s-a arătat că prevederile legale au fost aplicate greșit în cauză. Prin cererea formulată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu s-a solicitat înscrierea unei dezmembrări și nu s-a indicat un nou nr. cadastral solicitându-se doar înscrierea unei sarcini, respectiv a dreptului de folosință atribuit în condițiile Legii nr. 1513/1968, situația topografică a imobilului fiind neschimbată la data formulării cererii. în această situație nu mai trebuia efectuată o nouă documentație cadastrală.

în drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș a formulat întâmpinare în cauză, întâmpinare care nu va fi avută în vedere de către instanță în condițiile în care prin sentința civilă nr. 363/2010 a Judecătoriei Sighetu-Marmației a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, soluția rămânând irevocabilă în ceea ce privește acest aspect.

Analizând recursul declarat de petentul C.G.S. împotriva deciziei civile nr. 69/A din 17.03.2011 a Tribunalului Maramureș, Curtea reține următoarele:

Din conținutul cererii de înscriere nr. 3399/2009, rezultă că petentul C.G.S. a solicitat Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighetu-Marmației intabularea dreptului de folosință asupra terenului atribuit potrivit legii, teren identificat în CF nr. 167 Rona de Sus, nr. topo. 193/2 în suprafață de 1190 mp.

Actul de care se prevalează petentul, este decizia nr. 1513/1968 a Consiliului Popular Provizoriu al Județului Maramureș, prin care s-a transmis în folosința Cooperativei de consum din comuna Rona de Sus imobilul înscris în CF nr. 167 Rona de Sus, nr. topo. 193/2, în suprafață de 1190 mp.

Din copia CF nr. 167 Rona de Sus rezultă că la foaia A figurează înscris imobilul cu nr. topo. 193, operațiunea de dezmembrare a acestuia conform deciziei nr. 1513/1968 nefiind niciodată înscrisă în CF.

Rezultă deci că petentul este în eroare în ceea ce privește obiectul cererii sale, atât timp cât imobilul cu nr. topo. 167 nu a fost niciodată dezmembrat, în lipsa documentației cadastrale prevăzute de Legea nr. 7/1996 și Ordinul nr. 634/2006, documentație care să evidențieze această dezmembrare, fiind imposibilă înscrierea dreptului de folosință al petentului în CF asupra imobilului cu nr. topo. 193/2. Schița întocmită în anul 1968 de care se prevalează petentul nu mai întrunește la acest moment condițiile legale pentru ca în temeiul său să fie efectuată în cartea funciară operațiunea de dezmembrare.

în aceste condiții, în mod legal a fost respinsă plângerea formulată împotriva încheierii nr. 3399/2009 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sighetu-Marmației.

Prin urmare, în temeiul art. 304 pct.9, 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.G.S. împotriva deciziei civile nr. 69/A din 17.03.2011 a Tribunalului Maramureș, pe care o va menține ca legală.

(Judecător Anamaria Câmpean)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Cerere privind înscrierea dreptului de folosinţă. Lipsa documentaţiei prevăzute de actele normative în vigoare