Neformularea notificării în termenul imperativ prevăzut de această lege. Inadmisibilitatea calificării ca notificare, a unei cereri depuse anterior intrării în vigoare a legii
| Comentarii |
|
Pentru a avea calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, este necesar ca o persoană să fi formulat notificare în temeiul acestei legi şi să poată face dovada formulării ei în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar nu anterior, pentru că dacă o lege s-ar aplica unei cereri formulate anterior intrării sale în vigoare, atunci aceasta ar retroactiva, ceea ce nu este posibil, dat fiind că s-ar încălca dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.“ Cererea de revendicare înregistrată la primărie în anul 1998, rămâne a fi soluţionată potrivit legilor în vigoare la data formulării ei, dar în nici un caz nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, indiferent că este vorba de teren sau de construcţii.
Secţia I civilă, Decizia nr. 3468 din 7 octombrie 2011
Prin sentința civilă nr. 435 din 28.04.2011 pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții V.R.L. și V.T.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanții V.R.L. și V.T.M. sunt moștenitorii defunctei V.M., astfel cum atestă certificatul de moștenitor nr. 98/23.07.2007.
Antecesoarea lor, V.M. a adresat Primăriei Municipiului Cluj-Napoca cererea înregistrată sub nr. 6362/302/27.03.1991 și apoi sub nr. 3982/304/1998, solicitând în temeiul Legii nr. 169/1997, restituirea terenului în suprafață de 278 stj. înscris în CF nr. 10411, nr. top. 4376, situat din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca, str. C. nr. 14.
Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 nu a dat curs acestei solicitări, motiv pentru care petenta, iar ulterior decesului acesteia, reclamanții, au continuat demersurile, reiterând în cursul anilor 2004, 2005, 2007, 2008 cererea de retrocedare și depunând actele solicitate de autorități.
în final, reclamanții au fost înștiințați, prin adresa nr. 3982/304/24.06.2010 că cererea antecesoarei lor a fost respinsă, pe considerentul că imobilul solicitat nu face obiectul legilor fondului funciar, situația lui juridică fiind reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Această soluție a fost contestată de către reclamanți, iar prin Hotărârea nr. 574/12.08.2010 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj a fost admisă în parte contestația, fiind obligată Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cluj-Napoca la transmiterea întregii documentații spre competentă soluționare Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Prin Dispoziția nr. 223/27.01.2001 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă cererea înregistrată sub nr. 3982/304/1998, formulată de V.M., antecesoarea reclamanților, pe motiv că în privința imobilului revendicat nu s-a formulat notificarea prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Instanța a reținut că imobilul revendicat inițial de V.M., ulterior de moștenitorii acesteia, reclamanții V.R.L. și V.T.M. înscris în CF nr.10411, nr. top.4376 „loc de casă în str. C. nr. 14 cu casă din cărămidă pe fundație din beton, acoperită cu țiglă, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară de alimente, antreu și verandă” a fost proprietatea defuncților V.M. și V.M., potrivit extrasului CF depus la dosar.
Acest imobil a făcut obiectul exproprierii prin Decretul de expropriere din data de 18.08.1986, în vederea construirii unor apartamente în zona de locuințe „Piața Mărăști sud” din Cluj-Napoca.
Conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, persoana îndreptățită are obligația să notifice persoana juridică deținătoare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii. Este de menționat că acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, termenul limită de depunere a notificărilor fiind data de 14.02.2002.
Raportat la prevederile art. 22 alin. (5) din lege, conform cărora nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent, acesta este un termen de decădere, sancțiunea neformulării, pană la data de 14.02.2001 a notificării, fiind pierderea posibilității persoanei îndreptățite de a-și valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acțiunii în justiție.
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției aduce o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, însă acestea nu se referă la art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, care prevede obligativitatea formulării notificării în termenul legal, prelungit pană la 12 luni, adică pană la data de 14.02.2002. Acest termen de decădere nu a fost prelungit prin Legea nr. 247/2005, iar în speță se constată că nici reclamanții și nici antecesoarea lor nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001. După apariția acestui act normativ, primul demers al antecesoarei reclamanților cu privire la imobilul în litigiu a fost în anul 2004, moment față de care termenul prevăzut de art. 22 din lege era depășit.
Este real că V.M. a depus cerere în temeiul Legii nr. 18/1991 în anii 1991 și 1998, nesoluționate, dar a depus o cerere și în anul 2004 și alta în anul 2005, tot la aceeași Comisie de fond funciar, pe care aceasta din urmă a declinat-o Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, or, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
Pe de altă parte s-a constatat că prin cererea inițială că prin cererea inițială din anul 1998, V.M. a avut în vedere doar terenul expropriat, nu și imobilul construcție, cu privire la care reclamanții au solicitat pentru prima dată restituirea doar în anul 2007.
Având în vedere considerentele expuse, precum și dispozițiile art. 22, art. 25, art. 26 din Legea nr. 10/2001, instanța a respins acțiunea civilă promovată de reclamanții V.R.L. și V.T.M.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V.R.L. și V.T.M. solicitând admiterea recursului modificarea în totalitate a sentinței recurate în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și 2 C.proc.civ., art. 304 pct. 9 C.proc.civ. coroborat cu art. 3041 C.proc.civ, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea recursului au arătat că deoarece, prin Dispoziției nr. 223 din data de 27 ianuarie 2011 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca și comunicată recurenților, li s-a respins cererea de revendicare înregistrată la Primăria Cluj de defuncta lor bunică sub nr. 3982/304/1998, au formulat contestație la Tribunalul Cluj.
Motivul respingerii acțiunii civile formulate a fost același ca și în cazul respingerii cererii de revendicare prin Dispoziția mai sus amintită, respectiv că antecesoare recurenților nu a formulat notificare în baza Legii 10/2001, iar neformularea unei astfel de notificări până la data de 14.02.2001 atrage pierderea posibilității persoanei îndreptățite de a-și valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acțiunii în justiție.
Totodată instanța fondului amintește faptul că prin Legea 247/2005 termenul a fost prelungit până la 14.02.2002, iar antecesoarea recurenților nu a mai formulat nici o altă cerere până în anul 2004.
Totodată instanța fondului susține faptul că nu s-a depus cerere de revendicare doar pentru teren, cu toate că prin cererea depusă a fost revendicat întregul imobil ce cuprindea și construcții, or aceste construcții sunt incluse și în decretul de expropriere și chiar dacă ar fi fost așa cum se susține prin Sentință, instanța putea să admită în parte cererea formulată doar pentru terenul solicitat.
Consideră nelegală hotărârea sentinței fondului, care a ignorat complet care este scopul pentru care legiuitorul a emis aceste legi speciale de revendicare.
Astfel, finalitatea acestora, și respectiv a Legii nr. 10/2001 este una reparatorie, care presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptățiți și potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.
Așa cum a mai susținut, prin adresa Primăriei mun. Cluj-Napoca nr. 10650 primită la data de 19.03.2004 li se aducea la cunoștință faptul că dosarul va fi înaintat pentru acordare de despăgubiri Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, dar cu toate acestea, dosarul a fost pierdut și nu s-a mai trimis autorității competente.
Contrar celor susținute de instanța fondului și de către intimată, prin această adresă precum și prin toate cele viitoare trimise antecesoarei recurenților li s-a asigurat soluționarea în mod favorabil a dosarului fără a li se aduce vreodată în discuție dacă a depus sau nu notificare în baza Legii nr. 10/2001, fiind convinși că se va soluționa cererea formulată, fără a fi nevoie de o nouă cerere.
Chiar dacă cererea a fost depusă anterior apariției Legii nr. 10/2001, nici reclamanții și nici defuncta bunică nu au primit nici o Dispoziție de admitere sau de respingere a cererii formulate, motiv pentru care cererea este perfect valabilă, chiar dacă soluționarea ei depinde de o lege intrată în vigoare ulterior depunerii cererii de revendicare.
Manifestarea de voință trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice. Aspectele de ordin formal - respectiv notificarea prin executorul judecătoresc - este lipsită de relevanță în acordarea măsurilor reparatorii, cererea reclamanților fiind înregistrată în cadrul termenului legal, chiar și greșit îndreptată sau depusă anterior apariției Legii care reglementa soluționarea uneia astfel de cereri, și trebuie raportate la momentul manifestării de voință, căci aceasta din urmă conferă conținut formei exterioare.
Față de cele menționate mai sus referitore la starea de fapt prezentată consideră că îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui imobil teren, ce a aparținut antecesorilor lor, încadrându-se în aceste dispoziții legale. Or, raportat la prevederile Legii nr. 247/2005 reclamanții sunt repuși în termen pentru a formula cerere chiar și în situația în care a formulat cereri în baza altor Legi privind reconstituirea dreptului de proprietate.
Emiterea Dispoziției cu nr. 223 din data de 27 ianuarie 2011, contravine dispozițiilor art. 15 alin. (2) si ale art. 44 alin. (1) din Constituție, fiind nelegală emiterea Dispoziției de respingere pe motivarea invocată un astfel de răspuns reprezentând o exercitare abuzivă a competențelor atribuite de legiuitor.
Comisia de fond funciar, contrar celor prevăzute de lege, nu și-a executat obligația de soluționare a cererii antecesoarei recurenților, în sensul că nu a dispus nici respingerea și nici admiterea cererii de restituire a imobilului în termenul legal, deși notificarea a fost depusă cu mult înainte de intrarea în vigoare a noii prevederi legale.
Atâta timp cât o cerere formulată nu este soluționată de organele competente, favorabil sau nefavorabil pentru petent, această cerere nu își pierde valabilitatea, efectele juridice ale notificării depuse nu au încetat a se produce, organul competent fiind obligat, ca la data soluționării cererii să o încadreze în prevederile legislative valabile și incidente la momentul soluționării. Totodată nu s-a emis dispoziție definitivă sub imperiul legii sub care a fost depusă cererea de revendicare.
Cu toate acestea însă intimata invocă propria culpă în nesoluționarea cererii formulate în termenul prevăzut de lege de 60 de zile de la momentul depunerii cererii, contrar principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, adagiu latin potrivit căruia nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei. Iar acuma după 13 ani de la depunerea cererii de revendicare a imobilului de care antecesoarea reclamanților a fost deposedată în mod forțat și abuziv, li se comunică faptul că nu au formulat cerere în baza Legii nr. 10/200l.
Modul în care au procedat, atât Comisia Municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate unde a fost înregistrată cererea inițială, cât și Comisia de Legea 10/2001 și în final, intimatul au avut drept rezultat nesoluționarea cererii formulate pe o perioadă mai mare de 13 ani, iar în prezenta procedură, acestea se prevalează de propria lor culpă pentru a împiedica analizarea fondului cererii subsemnaților referitor la dreptul de proprietate, drept garantat de prevederile art. 44 din Constituția României și protejat de art. 1 din protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la soluționarea în termen rezonabil reprezintă o garanție pentru soluționarea echitabilă atât în procedura prealabilă cât și în fața instanțelor de judecată, fiind statuat ca atare în art. 6 din convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând prevederile legilor fondului funciar nr. 18/1991, cu completările și modificările ulterioare, prevederile Legii 169/1997, prevederile Legii 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și cele ale Legii 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv, se constată că toate aceste acte normative au un scop, în esență reparator, încercând să înlăture, pe cât posibil efectele abuzurilor din perioada comunistă în care proprietarii au fost deposedați în mod forțat de bunurile lor, fapt ce a fost ignorat de instanța fondului.
Așa cum au susținut și mai sus, finalitatea legilor fondului funciar, a legilor speciale este cea reparatorie, care presupune interpretarea acestora în favoarea celor îndreptăți, și care încearcă să înlăture, pe cât posibil consecințele abuzurilor celor care au suferit de pe urma deposedărilor forțate a bunurilor lor de pe vremea regimului comunist.
Interpretarea dată de intimată și de către instanța fondului reglementărilor legale, prin invocarea neretroactivității legii, este lipsită de orice urmă de echitate, acestea încercând să înlăture dreptul recurenților de a beneficia de drepturile legale stabilite de Legea 10/2001, pentru simplul motiv că bunica lor a depus cererea de revendicare înainte de apariția legii speciale, cerere care însă nu și-a pierdut efectele juridice, nefiind niciodată soluționată.
Intimatul Primarul Municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Antecesoarea reclamanților nu are calitatea de persoană îndreptățită, deoarece coroborând dispozițiile Legii nr. 10/2001, rezultă că pentru a avea această calitate în temeiul acestei legi speciale, este necesar ca o persoană să fi formulat notificare în temeiul acestei legi și să poată face dovada formulării acestei notificări.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.“
Rezultă că notificarea trebuie formulată în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar nu anterior, pentru că dacă o lege s-ar aplica unei cereri formulate anterior intrării sale în vigoare atunci aceasta ar retroactiva, ceea ce nu este posibil, dat fiind că ar încălca dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.“
Apoi, art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 dispune că „Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.“
Interpretând per a contrario, rezultă că dovada formulării cererii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu se poate face în alt mod decât cu această notificare formulată în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Sancțiunea neformulării acestei notificări este prevăzută la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care prevede că „Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.“
Prin urmare, reclamanții care nu au reușit să facă dovada formulării în termenul legal a notificării, au pierdut dreptul de a mai solicita instanței orice fel de măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ.
Cererea de revendicare înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca de defuncta bunică a reclamanților sub nr. 3982/304/1998, rămâne a fi soluționată potrivit legilor în vigoare la data formulării ei, dar în nici un caz nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, indiferent că este vorba de teren sau de construcții, iar o altă cerere formulată în anul 2004, 2005 sau 2007 este evident că nu respectă la rândul ei termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Faptul că prin adresa Primăriei municipiului Cluj-Napoca nr. 10650 primită la data de 19.03.2004 li se aduce la cunoștință faptul că dosarul va fi înaintat pentru acordare de despăgubiri, Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, dar că dosarul a fost pierdut și nu s-a mai trimis autorității competente, nu înseamnă că le deschide reclamanților dreptul la o procedură în temeiul Legii nr. 10/2001, ci doar că au dreptul să uzeze de această procedură pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și doar în temeiul actelor normative ce le reglementează, anume Legea nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000, ca și Legea nr. 247/2005, dar numai partea care se referă la legile nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000.
Susțin recurenții că manifestarea de voință trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice și că aspectele de ordin formal - respectiv notificarea prin executorul judecătoresc - este lipsită de relevanță în acordarea măsurilor reparatorii, cererea reclamanților fiind înregistrată în cadrul termenului legal, chiar și greșit îndreptată sau depusă anterior apariției Legii care reglementa soluționarea uneia astfel de cereri, și trebuie raportate la momentul manifestării de voință, căci aceasta din urmă conferă conținut formei exterioare.
Curtea reține că acest motiv de recurs nu poate fi primit, dat fiind că nu este vorba de un termen formal sau de o formalitate ori de interpretarea manifestării de voință, ci de faptul că nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent iar prevederile Legii nr. 247/2005 nu prevăd vreo repunere în termen.
Prin urmare, emiterea dispoziției nr. 223 din data de 27 ianuarie 2011, s-a făcut în mod legal și corect.
Chestiunile pe care recurenții le au de criticat referitor la Comisia de fond funciar, trebuie evident discutate în fața acestei comisii sau într-o procedură judiciară, dar evident nu într-o procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, cum este prezenta procedură.
Chiar și recurenții acceptă că alta este legea aplicabilă, nu Legea nr. 10/2001, atunci când arată că nu s-a emis dispoziție definitivă sub imperiul legii sub care a fost depusă cererea de revendicare.
Recurenții au dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cererii lor, dar pentru aceasta trebuie să uzeze de dispozițiile legii sub care au formulat cererea, iar nu de orice alte dispoziții care cred că le-ar fi mai favorabile, atât timp cât nu au formulat cerere în temeiul vreunei astfel de legi.
Este adevărat că atât legile fondului funciar nr. 18/1991, nr. 169/1997, nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției ca și Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv, au un scop în esență reparatoriu, încercând să înlăture pe cât posibil, efectele abuzurilor din perioada comunistă, în care proprietarii au fost deposedați în mod forțat de bunurile lor, dar aceasta nu înseamnă că procedura prevăzută imperativ de fiecare dintre aceste legi nu trebuie respectată.
în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) și art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
(Judecător Ioan Daniel Chiș)
| ← Rectificare de carte funciară. Susţinerea că registratorul nu... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Cerere... → |
|---|
