Ordonanta presedintiala. Jurisprudență Minori; Ordonanţă Preşedinţială

Judecătoria CARACAL Sentinţă civilă nr. 2280 din data de 04.06.2013

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caracal sub nr. 2995/207/2013, reclamantul BG, a chemat în judecată pe pârâții BIși BV, pentru ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună pe cale de ordonanță președințială obligarea acestora să-i înapoieze neîntârziat și necondiționat pe minora DAM, născută la data de ...2007, pentru a o lua în locuința lui din com. …, jud. Olt.

A mai solicitat reclamantul soluționarea cauzei în procedură de urgență, fără citarea părților, acordarea unui termen scurt de o zi și executarea fără somație și fără trecerea vreunui termen.

În motivarea cererii reclamantul arată că, minora DAM, este fiica lui, rezultată din căsătoria cu numita DEG, minoră care s-a născut și a crescut în familia lui. Dar, în luna aprilie 2013, soția lui a părăsit domiciliul conjugal motivând că merge la rude în jud. Dâmbovița, luând-o și pe minoră cu ea.

Mai arată reclamantul că, nu a mai știut nimic de acestea de când au plecat, dar în urmă cu 3 zile a aflat că soția sa și minora se află în Drăgănești Olt, sat …, la fam. B. Însă, când a mers la această familie a aflat că soția sa, a intrat într-o relație extraconjugală cu numitul BDFși că în prezent aceștia au plecat la muncă în străinătate lăsând-o pe minoră în grija părinților numitului BDF. Aici a observat că minora nu este bine întreținută și îngrijită, găsind-o murdară, flămândă, arătând jalnic, fiind subnutrită și bolnavă, având 10 kg la vârsta de 6 ani, existând riscul îmbolnăvirii grave din cauza neîngrijirii și a condițiilor îngrozitoare în care aceasta a fost abandonată, fără acordul lui.

Deoarece, nu i s-a permis nici lui și nici organelor de poliție să pătrundă în locuința pârâților sau să o i-a pe minoră în domiciliul lui pentru a o îngriji, arată pârâtul că a fost nevoit să apeleze instanță, fiind singura posibilitate legală de a lua fetița din domiciliul pârâților care o rețin fără drept.

În drept, se invocă disp. art. 996 și 998 al. 2 C.p.civ., art. 262, 263, 493, 496 C.civ.

Reclamantul a atașat la cererea de chemare în judecată copia certificatului de naștere al minorei, copia certificatului de căsătorie și copia cărții sale de identitate.

Deoarece cererea de chemare în judecată a reclamantului nu a îndeplinit condițiile cerute de art. 194 N.C.p.civ., fiind necesară regularizarea acesteia, instanța nu a putut dispune ca judecata să se facă fără citarea părților.

Instanța a dispus din oficiu introducerea în cauză, în calitate de pârâte a autorităților tutelare de la domiciliul părților și efectuarea de anchete psihosociale, anchete care au fost depuse la dosar pe parcursul procesului.

Pârâții prezenți în instanță au recunoscut că soția reclamantului are în prezent o relație cu băiatul lor, că aceștia sunt plecați la muncă în străinătate și au lăsat-o pe minora rezultată din căsătoria reclamantului cu actuala femeie a băiatului lor, sub îngrijirea lor, unde este bine îngrijită.

La cererea reclamantului a fost audiat martorul DP.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține că,

Reclamantul și numita DEG, sunt căsătoriți, iar din relația lor de căsătorie a rezultat minora DAM, născută la data de 12.04.2007, iar în urmă cu trei luni soția reclamantului a părăsit domiciliul conjugal împreună cu minora rezultată din relația lor de căsătorie.

De atunci, soția reclamantului s-a mutat cu minora în domiciliul numitului BDF, iar în urmă cu o lună aceștia au plecat la muncă în Germania, lăsând-o pe minora în cauză sub îngrijirea părinților numitului BDF, unde minora frecventează cursurile clasei O.

Conform art. 495 din N.C.civ., părinții pot cere oricând instanței de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept.

Potrivit art. 996 N.C.p.civ., instanța, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din analiza textului art. 996 N.C.p.civ., rezultă că ordonanța președințială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.

Este adevărat că aparența dreptului este în favoarea reclamantului, deoarece acesta este tatăl minorei DAM, care în prezent locuiește împreună cu pârâții, în domiciliul acestora, dar reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii celorlalte condiții specifice ordonanței președințiale, respectiv condiției caracterului provizoriu al măsurii și condiția urgenței.

Astfel, condiția caracterului provizoriu al măsurii nu este îndeplinită, deoarece reclamantul nu a făcut dovada faptului că a promovat o acțiune pe calea dreptului comun, care să aibă ca obiect înapoierea minorei, caz în care instanța ar lua pe cale de ordonanță președințială o măsură definitivă și nu una provizorie cum cer disp. art. 996 NCpciv.

Nici condiția urgenței nu este îndeplinită deoarece reclamantul nu a făcut dovezi în sensul că se impune neîntârziat luarea minorei din domiciliul pârâților, întrucât nu este bine îngrijită și întreținută.

Apărarea făcută de reclamant cu martorul DP, declarație conform căreia minora nu este bine îngrijită și nu este alimentată corespunzător în domiciliul pârâților, nu poate fi reținută de către instanță deoarece aceasta nu este o relatare pe care martorul să o fi perceput personal, ci acesta a declarat ceea ce a auzit de la o altă persoană care l-a însoțit pe reclamant la domiciliul pârâților, declarație care nu se mai coroborează cu nicio altă probă.

Nici faptul că minora este bolnavă și trebuie neapărat să fie luată din domiciliul pârâților pentru a fi tratată nu poate fi reținută, pentru că reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens.

În plus, din ancheta psihosocială efectuată la domiciliul pârâților rezultă faptul că minora este bine îngrijită de pârâți, se bucură de afecțiune din partea lor, urmează cursurile clasei O de la Grădinița … și este înscrisă la Scoala Gimnazială …, pentru a urma cursurile școlare.

Pentru aceste considerente, deoarece reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor cerute de ordonanța președințială, instanța urmează să respingă cererea reclamantei, ca inadmisibilă.

Postat 27.06.2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanta presedintiala. Jurisprudență Minori; Ordonanţă Preşedinţială