Ordonanta presedintiala. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială
| Comentarii |
|
Judecătoria SINAIA Hotărâre nr. 1009 din data de 20.11.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia la data de 06.11.2017 reclamanta N.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.M.G., pe cale de ordonanța președințiala să se dispună:
1. stabilirea, in temeiul prev. art. 494 C. civil, a dreptului mamei, reclamanta N. C., de a avea legături telefonice zilnice, intre orele 18-21, timp de o ora, cu minora P.A., născuta la 22.09.2009, acest fapt incluzând si dreptul de comunica prin mijloace moderne audio video, via internet (Skype, Whats App, Facebook, Messenger etc).
2. stabilirea unui program de vizita acordat reclamantei la domiciliul minorei, după cum urmează:
a. în săptămânile impare lunare: de vineri ora 18,00 și până duminică la ora 18,00, cu preluarea minorului de către mama de la locuința tatălui, urmând ca tot mama să o aducă înapoi la locuința tatălui până la ora indicată.
In perioada de weekend copilul va putea calatori opțional la domiciliul mamei si al bunicilor din loc. Coarnele Caprei, jud. Iași;
b.- în anii impari:
b.l.- săptămâna mare (ultima) a Postului Paștelui (conform calendarului creștin-ortodox) și săptămâna aferentă revelionului, cu preluare de către mama la ora 10.00 luni dimineața, tot aceasta având obligația de a o aduce înapoi la locuința tatălui până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză;
b.2- pe timpul verii, luna iulie cu preluare minor de către mama în prima zi a lunii la ora 10,00, urmând ca tot mama să o aducă înapoi la ora 18,00 în ultima zi a lunii iulie,
c. în anii pari:
c1- săptămâna ulterioară primei zile de Paște (conform calendarului creștin-ortodox) și săptămâna de Crăciun, cu preluare de către mama la ora 10.00 dimineața luni, tot aceasta având obligația de a o aduce înapoi la locuința tatălui până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză;
c2- pe timpul verii - luna august cu preluare minor de către mama în prima zi a lunii la ora 10,00, urmând ca tot mama să o aducă înapoi la ora 18,00 în ultima zi a lunii august.
In săptămâna mare a Postului Paștelui, in perioada de vara, cat si pe timpul iernii, conform programului propus, minora va putea calatori si va locui pe teritoriul Belgiei, la adresa de reședința a mamei, urmând ca hotărârea judecătoreasca de stabilire vizita minor sa suplinească consimțământul paratului (tatălui) la eliberarea pașaportului simplu si la tranzitarea frontierei României ori de cate ori va fi necesar, in vederea respectării prezentului program de vizita.
3. Cu cheltuieli de judecata (taxe judiciare de timbru, deplasare martor la instanța de judecata si onorariu avocat) potrivit art. 451 C. proc civ.
În motivarea cererii se precizează de reclamantă că în dos. nr.1505/310/2017 al Judecătoriei Sinaia, având ca obiect stabilire program vizita, cererea de chemare in judecata a fost modificata si precizata, in sensul ca solicita instanței de judecata pentru motivele grave invocate, decăderea paratului din autoritatea parentala si stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei, astfel ca cererea de stabilire program vizita este solicitat numai in baza prezentei cereri, pe cale de ordonanța președințiala.
Se mai arată că prin sentința civila nr. 620/19 iulie 2016 pronunțata in dos. nr. 503/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiata intre părțile din cauza, din culpa reclamantului P.M.G. cu reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de către soție, acela de ,.N", autoritatea părinteasca cu privire la minora I.-A., născută la 22.09.2009 a revenit în comun ambilor părinți.
De asemenea, instanța a luat act ca prin sentința civila nr. 976/2012 a Judecătoriei Sinaia ( dos. nr. 1034/310/2012) s-a stabilit domiciliul minorei A.I. la tata - în loc. Comarnic, str. Podul Lung nr.1 C.
l. Față de primul capăt de cerere, precizează reclamanta că prin sentința civila nr.592/21.06.2017 pronunțata in dos. nr. 972/310/2017 al Judecătoriei Sinaia, a fost admisa cererea de ordonanța președințiala privind suplinirea consimțământului paratului in vederea obținerii, emiterii, reînnoirii pașaportului pe numele minorei P.I.A., pentru a pleca in vacanta de vara si iarna la domiciliul, reședința mamei sale in Belgia, in mod temporar in vacanta de vara 2017 si in perioada vacantei de iarna 2017-2018.
Desi notificați legal, atât paratul P. M., cat si bunicii acestuia, P.M. si P.V.D. refuza contactul cu mama copilului, fetitei schimbându-i-se numărul de telefon, fiind influențată in sensul de a nu mai discuta cu mama prin mijloace audio video, telefon, Skipe, Facebook sau Whats-Aap.
Ca urmare a consilierii din data de 22.08.2017 efectuata de Autoritatea Tutelara Comarnic cei trei, bunicii si tatăl copilului, au înțeles ca daca minora "nu dorește" sa meargă la mama, sunt exonerați de orice obligație de a repara acest derapaj in relația mama-fiica, astfel ca demersul inspectorilor din cadrul Primăriei Comarnic a avut drept rezultat încurajarea atitudinilor abuzive, aceștia manifestându-se si mai virulent cu ocazia efectuării primului act de executare in cadrul dos. ex 133/2017 instrumentat de BEJ Musat Ioan in data se 24.08.2017, prin îngrădirea, molestarea, bruscarea mamei si interzicerea de a mai intra in locuința minorei.
Reclamanta apreciază că la data prezentei se află în situația în care este împiedicată în mod repetat sa aibă legături personale cu fiica sa P.A.I. infracțiune prevăzuta si pedepsita de art. 379 alin.2 C. penal, cu determinarea fenomenului de alienare parentala, prin inocularea in comportamentul fetei a refuzului de a avea legături cu celalalt părinte.
Precizează ca acest comportament este nou, fata a avut si are legături de încredere si dragoste față de mama, disimulate actual prin influențarea negativa exercitata in mod constant de către parat si părinții sai, pentru a împiedica punerea in executare a unei hotărâri judecătorești, dar si împiedicarea dreptului legitim al copilului de a avea legături directe cu mama, chiar si pentru a-si îmbogăți in paralel experiența de viata, prin petrecerea vacantelor alături de aceasta, intr-o alta tara.
Pe rolul Politiei Comarnic, sub nr.687/P/2017, a fost înregistrata plângerea penala privind infracțiunile de nerespectare a masurilor privind încredințare minor si amenințare.
Tot ca urmare a acțiunilor si faptelor descrise, situația este grav înrautatita, la data prezentei numerele de telefon la care putea fi găsita minora sunt blocate, mama neputând lua legătura cu aceasta, nici chiar pe relațiile moderne de comunicare prin internet.
De asemenea, paratul a restricționat apelurile mamei către el, reclamanta neputând ști care este situația copilului.
2. Față de cel de-al doilea capăt de cerere, se arată că între parți exista o situație tensionata datorita faptului ca bunicii din partea tatălui, ce locuiesc împreuna in aceeași casa cu tatăl si fiica, exercita o influenta mentala asupra fostului soț si o practica de monopol asupra nepoatei, minora I.-A., aceștia nelăsându-o sa își petreacă timpul personal cu fetita sa, neputând fi doar ele doua in perioada de timp pe care o petrece cu aceasta, in vizitele din România.
Fetita nu este lăsata sa iasă din curtea bunicilor, ea neputându-i oferi o plimbare in parc, la cinema, la un loc de distracție specific vârstei ei si nu este lăsata sa poată circula cu ea, sa-și viziteze părinții din orașul Harlau, jud. Iași. Părinții săi, in calitate de bunici, nu si-au văzut nepoata încă de la nașterea ei.
De asemenea, in toate vizitele sale la domiciliul fetitei, din 2012 si pana in prezent, mama fostului soț, P.V.D. (fosta soacră) i-a interzis permanent si categoric sa doarmă noaptea cu fetita sa când s-a aflat la domiciliul acesteia, astfel ca legătura mama-fiica este serios zdruncinata, fetita având dese momente de interiorizare, nemulțumire si impresie de abandon.
Datorita situației grele materiale in care s-a zbătut in primii ani de tinerețe, reclamanta menționează că nu a avut resurse suficiente pentru a se ocupa serios de conflictul deja instalat intre ea si soțul său, pe de o parte, si intre ea si foștii socrii, pe de alta parte, nu a putut sa apeleze la o asistenta juridica corespunzătoare pentru a demonstra ca vina acestei separări este in totalitate a soțului său, care a refuzat sistematic sa-si găsească un loc de munca legal si permanent si care căzuse in patima alcoolului.
Multitudinea problemelor avute in căsnicie s-au datorat in mare parte soțului, pe fondul consumului de alcool si pe influenta negativa avuta de către părinții lui asupra sa, toate aceste chestiuni având repercusiuni grave asupra educației si creșterii fiicei lor.
De curând, a aflat ca soțul său are o legătura cu o alta femeie ce are la rândul ei doi copii proveniți din fosta căsătorie, paratul mutându-se la aceasta acasă, abandonând copila doar in grija bunicilor, ce refuza a-i acorda un climat sănătos pentru a stabili un echilibru normal mama-fiica.
Rezulta clar din situația de fapt, ca minora este lipsita in integralitate de autoritatea părinteasca, pe de o parte, prin lipsa tatălui de la domiciliu, iar pe de alta parte prin îngrădirea dreptului mamei de a avea legături cu minora.
Precizează reclamanta că locuiește in Belgia de 6 ani, unde are stabilita rezidența, deține un apartament cu doua camere si are un loc de munca stabil, situație care îi da speranțe ca poate sa se îngrijească in mod serios pentru educația si creșterea fiicei sale I.A., putând fi prezenta mult mai des in viata personala a acesteia.
In ceea ce privește dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul, art. 401 C.civ, conține o dispoziție de principiu, potrivit căreia părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta. În acest sens sunt și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Din corelarea acestor dispoziții legale, se deduce că nu numai părintele este îndreptățit la a avea legături personale cu copilul său, ci și copilului îi este recunoscut dreptul de a menține legături cu ambii părinți, atâta timp cât aceste legături nu sunt contrare interesului său. Este atât dreptul copilului, cât și al reclamantei de a avea o viață de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale în mod efectiv, însă acest drept trebuie să se exercite constant, fără a perturba copilul.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând dreptul de vizitare al părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul și obligația pozitivă a statelor de a lua măsuri pentru exercitarea efectivă a acestui drept (cauza Keegan c. Irlandei, hotărârea din 26 mai 1994), a statuat că autoritățile trebuie să țină seama de interesele, de drepturile și libertățile minorilor, în special de interesul superior al copilului, iar in ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele (cauza Ignaccolo-Zenide c.României, hotărârea din 11.01.2000). Obligația autorităților nu este absolută, chiar dacă este vorba despre relații de familie având la bază filiația naturală. Natura și întinderea acestora depind de circumstanțele fiecărei cauze în parte (cauza Pini. Bertanî, Manera si Atrioaldi c. României ).
Așadar, în aprecierea cererii sale, solicită reclamanta a se avea în vedere, în primul rând, interesul superior al minorului, prin raportare la vârsta și starea emoțională a acestuia, precum și la situația conflictuala dintre cei doi soți. In subsidiar, să se rețină si faptul că minorul prezintă actual simptome de alienare părinteasca față de mama sa (este dezamăgita de mama ar spune situația de fapt, figura materna pare sa se contureze in bunica sa, disconfort psihic provocat de absenta mamei) și aceste efecte trebuie contracarate printr-o buna colaborare intre părinți si printr-un program adecvat de exercitare a legăturilor parentale.
Se mai susține că părinții nu pot separa conflictul lor de minor si involuntar agravează sentimentul de alienare (modul brutal de restricționare a legăturii mama-fiica fiind in mod clar părtinitoare, încercând sa inducă ideea colectiva (prieteni, rude, autorități) ca celalalt părinte (reclamanta) are un comportament inadecvat, impropriu pentru un părinte, punând in pericol minorul, cu toate ca pana in acest an relația mama-fiica a fost solida.
Fenomenul alienării părintești a fost recunoscut ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, potrivit unei dispoziții a Colegiului Psihologilor din România, unde sunt vizate activități de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de către celalalt părinte.
Astfel, Dispoziția nr. 2/2016 pentru recunoașterea fenomenului alienării parentale/părintești și prevederilor Protocolului privind recunoașterea alienării parentale, încheiat între Institutul de Psihologie Judiciară și Asociația Română pentru Custodie Comună: "In temeiul dispozițiilor art. 51 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, înființarea, organizarea si funcționarea Colegiului Psihologilor din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005, pe baza prevederilor din Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburărilor Mentale, a cincia ediție, abreviat DSM-5, utilizat atat de către medicii psihiatri, cat si de către psihologi, in care se recunosc psihodiagnosticele de abuz psihologic asupra copilului si copil afectat de stresul relației dintre părinți, având in vedere practica de specialitate din domeniul expertizei psihologice judiciare, care a relevat identificarea in rapoartele de expertiza psihologica judiciara a fenomenului alienării parentale/părintești, recunoscute de către instanțele de judecata din România, încheierea primului Protocol privind recunoașterea alienării parentale/părintești, "încheiat in România de către Institutul de Psihologie Judiciara si Asociația Romana pentru Custodie Comuna la data de 1 februarie 2016, precum si punctul de vedere al specialiștilor din cadrul Institutului de Psihologie Judiciara, președintele Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România dispune:
Art. 1. - Se recunoaște fenomenul alienării parentale/părintești ca forma de abuz psihologic (emoțional) sever asupra copilului, constând in activitatea de denigrare sistematica a unui părinte de către celalalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de către celalalt părinte.
Se recunosc prevederile Protocolului privind recunoașterea alienării parentale, încheiat de către Institutul de Psihologie Judiciara, in calitate de furnizor de formare profesionala complementara in domeniul expertizei psihologice judiciare, avizat profesional de către Colegiul Psihologilor din România si Asociația Romana pentru Custodie Comuna la data de 1 februarie 2016.
Se recunoaște necesitatea formarii profesionale continue a psihologilor in domeniul alienării parentale/părintești, precum si in domeniul expertizei psihologice a copilului abuzat/neglijat, aceasta fiind realizata in vederea cunoașterii si promovării interesului superior al copilului."
Solicită reclamanta sa se retina admisibilitatea cererii sub aspectul urgenței, caracterului vremelnic și neprejudecării fondului dreptului în privința măsurii prin care reclamanta tinde la înlăturarea unui abuz din partea pârâtului, și anume împiedicarea sa de a avea legături cu minora, deși custodia este comuna.
Principiul interesului superior al copilului este avut în vedere în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Interesul superior al copilului urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență. Aceste criterii sunt: vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizica, intelectuală și morală, atașamentul față de minor și al minorului față de părinte, precum și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor.
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.
Mai solicită reclamanta ca instanța de judecata sa constate si sa rețină că refuzul pârâtului de a da curs solicitărilor sale în acest sens, nu este justificat, având în vedere că s-a opus la punerea in executare a hotărârii judecătorești de deplasare a minorei la domiciliul mamei si, de asemenea, de îngrădire sistematica a dreptului mamei de a avea legături cu minora.
De asemenea, dreptul la liberă circulație al minorului nu poate fi restricționat printr-un refuz nejustificat al pârâtului.
In drept: art.401 alin 1 si2 C.civil, art. 403, 404 si 494 C. civil,art. 13 din Legea nr. 272/2004, art. 17 alin 2 din Legea nr. 248/2005 , art.996-1001 C. proc civ.
Pârâtul P.M.G. s-a prezentat în instanță și a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, iar, în subsidiar, a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată referitor la programul de relații personale menționat la pct. 1, pct.2 a, b și c, cu respingerea capătului de cerere privind luarea minorei în Belgia, respingerea solicitării reclamantei ca hotărârea să suplinească și consimțământul pârâtului la tranzitarea frontierei României de către minoră.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Reclamanta N. (fostă P.) C. a fost căsătorită cu pârâtul P.Mi.G. începând cu data de 08.11.2009 până la desfacerea căsătoriei părților prin sentința civilă nr. 620 pronunțată de Judecătoria Sinaia la data de 19.07.2016 în dosarul nr. 503/310/2016.
Din relațiile celor doi s-a născut anterior căsătoriei, la data de 22.09.2009, minora P. I. A.
Dată fiind părăsirea domiciliului conjugal de către reclamantă, în cursul anului 2012, a fost admisă cererea pârâtului P.M.G. de stabilire a locuinței minorei la tatăl reclamant, stabilindu-se ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată în comun de ambii părinți, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 976/01.10.2012 a Judecătoriei Sinaia, pronunțată în dosarul nr. 1034/310/2012.
Această măsură de stabilire a locuinței minorei la tată a fost menținută prin sentința civilă de divorț nr. 620/19.07.2016 pronunțată în dosarul nr. 503/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, mama fetiței exprimându-și în mod expres acordul în acest sens prin întâmpinarea depusă la dosar, arătând că împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 976/01.10.2012 a Judecătoriei Sinaia nu s-au modificat (f. 68).
La începutul anului 2017 mama fetiței a venit în țară din Belgia, unde este rezidentă de mai mulți ani, și a petrecut o săptămână împreună cu fetița, locuind efectiv la domiciliul acesteia din or. Comarnic, str. Podul Lung nr. 1, jud. Prahova, împreună cu tatăl minorei și bunicii paterni, aspect confirmat de toate părțile, inclusiv prin audierea martorelor R. A. (f. 86-88) și E. C. F. (f. 90-92).
Aceste relații personale ale mamei cu fetița nu s-au desfășurat însă la modul concret, real, întrucât în tot acest interval de timp mama fetiței a fost însoțită de bunica paternă, atât pe parcursul zilei, când reclamanta ieșea din casă împreună cu fetița fiind însoțită și de bunică, cât și al nopții, când mama dormea împreună cu fetița și cu bunica paternă în același pat.
Martora E.C.F, sora pârâtului, afirmă că acest comportament al bunicii paterne se datora fetiței, care refuzat să plece singură împreună cu mama ei, neînsoțită de bunică, martora justificând această atitudine a fetiței prin faptul că minora nu este obișnuită cu vizitele mamei sale, care au fost foarte rare.
În pofida acestei susțineri a martorei, instanța apreciază că respectivul comportament al fetiței la vârsta de 7 ani și 3 luni, cât avea în cursul lunii ianuarie 2017, nu este unul firesc, ci mai degradă unul indus minorei de către anturajul existent, respectiv de către tatăl copilei și de către bunicii paterni, nici reclamanta și nici minora nefiind încurajate și nefiindu-le asigurate condițiile prielnice pentru o relaționare reală, intimă, pentru abordarea cu încredere din partea minorei a relațiilor cu mama sa.
Ca urmare, în vara anului 2017, reclamanta promovează mai multe acțiuni pe rolul Judecătoriei Sinaia, dintre care și o cerere de ordonanță președințială care a făcut obiectul dosarului nr. 972/310/2017, soluționat prin sentința civilă nr. 592/21.06.2017, prin care este suplinit acordul pârâtului ori de câteva ori va fi nevoie în vederea obținerii, emiterii, reînnoirii pașaportului pe numele minorei P. I.A., născută la data de 22.09.2009 (f. 79-81).
Ulterior, dispozitivul acestei sentințe civile este lămurit prin încheierea de ședință din data de 18 iulie 2017 (f. 82-83), prin care se dispune că "la alineatul doi al sentinței s-a dispus în mod generic prin admiterea acțiunii inclusiv suplinirea consimțământului paratului P.M.G. la eliberarea pașaportului simplu pentru minora P. I.A., ceea ce implică logic și suplinirea consimțământului paratului P.M.G. pentru deplasarea minorei P.I.A. in Belgia la reședința mamei reclamante N. C. in vacanta de vara din anul 2017 și în vacanța de iarna 2017/2018 din perioada 20.12.2017-15.01.2018";.
Ca urmare a acestei lămuriri a hotărârii judecătorești, s-a format dosarul de executare silită nr. 133/2017 al BEJ Mușat Ioan, iar la data de 24.08.2017 executorul judecătoresc s-a prezentat la locuința minorei din or. Comarnic, str. Podul Lung nr. 1, unde a constatat refuzul acesteia de a pleca împreună cu mama ei, refuz consemnat în cuprinsul procesului-verbal întocmit în acest sens (f. 71).
Astfel fiind, a fost sesizată Judecătoria Sinaia de către DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA A COPILULUI PRAHOVA, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1523/310/2017 al Judecătoriei Sinaia (f. 84-85), având ca obiect obligarea minorului la consiliere psihologică, cerere admisă prin încheierea pronunțată la data de 27.09.2017, prin care s-a dispus efectuarea unui program de consiliere psihologică pentru minora P. A.I., născută la data de 22.09.2009, pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 luni.
În prezent ambii părinți ai minorei, împreună cu aceasta, au arătat că urmează respectivul program de consiliere psihologică.
Este de menționat că încheierea de ședință din data de 18 iulie 2017, prin care a fost lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 592/21.06.2017 a Judecătoriei Sinaia, a fost desființată prin decizia civilă nr. 1358/02.10.2017 a Tribunalului Prahova, prin admiterea căii de atac a apelului declarat de pârâtul P. M.G. (f. 69-70).
Potrivit art.996 alin.1 Cod proc.civilă, "instanța de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparența de drept, va putea sa ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări";.
Dispozițiile art.996 Cod proc.civilă reglementează o procedură specială pentru admisibilitatea căreia trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții, și anume: aparența dreptului, caracterul provizoriu al măsurii, existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului dreptului.
Pe calea ordonanței președințiale se pot lua doar măsuri provizorii, vremelnice, grabnice, necesare pentru păstrarea unui drept sau pentru prevenirea unei pagube iminente care nu poate fi înlăturată în alt mod.
Prin prezenta cerere de ordonanță președințială, reclamanta N. C. a solicitat stabilirea relațiilor personale cu fiica sa minoră, P. I. A., născută la data de 22.09.2009.
Instanța reține că potrivit disp. art.2 alin.4 din Legea 272/2007, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În cauza de față, se constată, contrar celor susținute de pârât, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă, în sensul existenței:
- aparenței dreptului, dată de dispozițiile art. 496 alin.5 Cod civil, potrivit cărora părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia; ca urmare, reclamanta, în calitate de mamă a minorei P.I.A. are dreptul de a avea legături personale cu fiica sa minoră, având în vedere că minora locuiește în mod statornic cu tatăl ei;
- caracterului provizoriu al măsurii, care, deși se solicită a fi luată pe un interval mare de timp, rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată că acest program de relații personale cu minora este solicitat de mamă până la soluționarea dosarului nr. 1505/310/2017 al Judecătoriei Sinaia, având ca obiect, pe lângă solicitarea stabilirii programului de relații personale dintre mama reclamantă și minora P.I.A. , și a capătului de cerere prin care se solicită schimbarea locuinței minorei la reședința mamei;
- urgenței măsurii, ce rezidă în faptul că cauzele privind minorii și relațiile interpersonale ale acestora cu părinții, această condiție a urgenței este presupusă și rezultă tocmai din faptul că trecerea timpului poate avea consecințe negative ireparabile asupra relațiilor din copil și părintele care nu locuiește cu el, rolul ordonanței președințiale fiind acela de a apăra pe cei implicați de orice prejudiciu ce s-ar putea produce prin simpla scurgere a timpului;
- neprejudecării fondului, constând în faptul că nu se stabilește în mod definitiv un program de relații personale dintre minoră și mama acesteia, ci se procedează la o examinare sumară a aparenței acestuia.
Instanța apreciază că față de starea de fapt relevată de probele administrate în cauză, este posibilă stabilirea unei modalități de păstrare a legăturilor personale cu minora de către mamă, chiar în condițiile restrictive de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
Deși provizorii, măsurile luate pot avea consecințe importante în viitor, impunându-se detașarea de fondul conflictual întreținut de persoanele majore din anturajul minorei.
Speța pune problema consecințelor pe plan psihic asupra minorei ale ostilităților și relațiilor extrem de tensionate dintre mamă și mai ales foștii socri.
De asemenea, deși pârâtul susține că nu s-a opus unui program de relații personale dintre mamă și fetiță, se constată că această lipsă de opoziție este doar formală, în condițiile în care nu a intermediat în nici un fel relaționarea dintre minoră și mama acesteia, că a accentuat spaimele minorei relatându-i că mama va veni să o ia pe fetiță cu ea în Belgia, fără să încerce să o ajute pe minoră să înțeleagă că acest lucru nu ar însemna un gest ireparabil, nefiresc, de natură să determine ruperea totală de mediul familial, cunoscut în care a crescut.
Această situație impune găsirea unor soluții de asigurare a unui minim contact cu minora și pentru părintele care nu locuiește cu aceasta.
Relațiile dintre părinți și copii nu pot fi interzise decât și cazuri excepționale, caracterizate prin existența unor riscuri majore la adresa minorului. Or, în cauză nu se afirmă/dovedește existența unor astfel de împrejurări.
Au trecut mai mulți ani de când minora locuiește împreună cu tatăl ei și bunicii paterni la Comarnic, iar relațiile cu mama sa au fost aproape inexistente sau manifestate la nivel de legături prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță.
Or, după cum s-a arătat, trecerea timpului afectează ireversibil relațiile personale interumane, refacerea lor putând fi foarte anevoioasă.
În situația în care minora este bine integrată în mediul în care trăiește la Comarnic, stabilirea unor contacte directe cu mama la anumite intervale de timp poate asigura normalitatea relațiilor și cu aceasta, cu atât mai mult cu cât tatăl afirmă că nu se opune unor astfel de relații.
Situația de fapt impune însă ca programul de relații să nu se realizeze în varianta solicitată de reclamantă, care presupune scoaterea minorei din țară și deplasarea ei în Belgia, la reședința actuală a reclamantei.
În primul rând, intervalul de timp scurs presupune o perioadă de reacomodare a minorei cu reclamanta, cu păstrarea minorei în mediul social în care a crescut, respectiv teritoriul României, evitarea unor schimbări majore a condițiilor de trai, care i-ar putea dăuna. Aceasta cu atât mai mult cu cât minora a refuzat contactul cu mama sa, în ultima perioadă, atunci când aceasta s-a deplasat la Comarnic însoțită de executorul judecătoresc, reprezentanți ai asistenței sociale, ai poliției, în încercarea de a pune în executare o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus suplinirea consimțământului paratului P.M.G. pentru deplasarea minorei P.I.A. in Belgia la reședința mamei reclamante N.C. in vacanta de vara din anul 2017 și în vacanța de iarna 2017/2018 din perioada 20.12.2017-15.01.2018.
De altfel, chiar reclamanta afirmă că în cursul verii anului 2017 au existat 4 încercări de a relaționa personal cu minora, toate degenerând în conflicte cu tatăl minorei și bunicii paterni, mamei interzicându-i-se practic, să intre în curtea locuinței copilului, episoadele de conflict având loc și în prezența minorei.
De altfel, nu este de neglijat nici faptul că încă de la naștere minora s-a aflat în grija aproape exclusivă a tatălui și a bunicilor paterni, reclamanta neasumându-și la nivel real condiția de mamă, ci a plecat în anul 2012 din domiciliul comun din or. C, lăsând copila în vârstă de 2 ani în grija tatălui și a bunicilor paterni, iar în cursul anului 2016, când pârâtul a cerut divorțul de mama fetiței, invocând separarea în fapt de cel puțin 2 ani, reclamanta a fost cea care a fost întru-totul de acord și cu capătul accesoriu al cererii de divorț privind stabilirea locuinței minorei în continuare la tatăl acesteia, precizând că nu s-au schimbat împrejurările de fapt avute în vedere la pronunțarea sentinței civile din 2012, când instanța de judecată a stabilit locuința minorei la tată, anterior divorțului părinților copilei.
Astfel fiind, instanța apreciază că pentru început este oportună vizitarea minorei de către reclamantă în România, prin luarea minorei din locuința stabilită pe cale judecătorească, urmând a se dispune un program de vizita în favoarea reclamantei, după cum urmează:
- de 2 ori lunar, de vineri ora 18,00 și până duminică la ora 18,00, cu preluarea minorei de către mama de la locuința tatălui și înapoierea acesteia la locuința tatălui până la ora indicată;
- în anii impari: în săptămâna mare a Postului Paștelui (conform calendarului creștin-ortodox) și săptămâna aferentă revelionului, cu preluare de către mama la ora 10.00 luni dimineața, tot aceasta având obligația de a o aduce înapoi la locuința tatălui până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză; luna iulie a vacanței de vară;
- în anii pari: săptămâna ulterioară primei zile de Paște (conform calendarului creștin-ortodox) și săptămâna de Crăciun, cu preluare de către mama la ora 10.00 dimineața luni, cu obligația de a o aduce înapoi la locuința tatălui până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză; luna august a vacanței de vară.
De asemenea, se va stabili dreptul mamei de a avea legături telefonice zilnice, intre orele 18-21, timp de ½ ora, cu minora P.A., fapt ce include si dreptul de comunica prin mijloace audio-video, via internet (Skype, Whats App, Facebook, Messenger etc), apreciindu-se că intervalul de timp de o oră cerut de reclamantă este mult prea solicitant pentru copilul minor.
Schimbarea acestui program de relații personale relativ restrictiv poate fi obținută oricând, în măsura evoluției favorabile a relațiilor dintre părți, cu atât mai mult cu cât aceștia urmează un program de consiliere psihologică.
Excepția lipsei de interes a reclamantei cu privire la capătul de cerere privind suplinirea consimțământului pârâtului pentru eliberarea pașaportului, este întemeiată, câtă vreme există deja o hotărâre judecătorească pronunțată în acest sens, și anume, sentința civilă nr. 592/21.06.2017, pronunțată în dosarul nr. 972/310/2017 al Judecătoriei Sinaia.
Urmează a fi respinsă solicitarea ca relațiile personale cu minora să aibă loc la reședința din Belgia a reclamantei, precum și capătul de cerere privind suplinirea consimțământului tatălui minorei pentru tranzitarea frontierei României ori de cate ori va fi necesar, in vederea respectării prezentului program de vizita.
Față de admiterea în parte a cererii reclamantei, în temeiul art. 453 alin.2 Cod proc.civilă, va fi obligat pârâtul P.M.G. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta N.C. în cuantum de 400 euro (echivalentul în lei la data plății), reprezentând parțial costuri de deplasare ale reclamantei și ale martorei R.A. din Belgia în România pentru prezența la termenul de judecată acordat.
Date fiind cele ce preced,
| ← Admite excepţia necompetenţei teritorială a judecătoriei... | Exercitarea autoritatii parintesti. Jurisprudență Minori → |
|---|
