Exercitarea autoritatii parintesti. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Judecătoria SINAIA Hotărâre nr. 1008 din data de 17.11.2017
Prin cererea formulată la data de 28.06.2017 reclamantul T.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.E.A. (fosta T.), ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună exercitarea in comun de către ambii părinți a autorității părintești cu privire la minorul T. Ș. Y. (CNP .), urmând ca locuința minorului sa se păstreze la domiciliul mamei acestuia, cu care locuiește in mod obișnuit, respectiv la parata D.E.A.
In motivarea cererii reclamantul arată că din căsătoria sa cu parata a rezultat minorul T.Ș.Y., născut la data de 12 iunie 2005.
In urma pronunțării sentinței civile nr. 1308 la data de 14.11.2008, prin care s-a soluționat dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. 1052/310/2008, a fost desfăcută căsătoria dintre părți, iar minorul a fost încredințat spre creștere si educare mamei, cu obligarea tatălui la plata unei pensii lunare de întreținere in cuantum de 400 lei, in favoarea minorului.
Menționează reclamantul că a fost de acord cu hotărârea instanței, întrucât la acel moment, 14.11.2008, legislația in vigoare nu prevedea o alta posibilitate de exercitare a autorității părintești, iar minorul avea numai 3 ani.
Având in vedere ca in prezent legislația îi permite sa aibă o implicare mai activa in viata copilului său, consideră ca acest lucru este in favoarea interesului minorului, având in vedere, totodată, ca mama minorului încearcă in ultimii ani excluderea sa din viata copilului si numai ocazional si condiționat poate avea legături cu minorul, sens în care consider admisibila si întemeiata cererea prezenta.
Pentru ca înțelege ca este necesar sa mențină un mediu propice dezvoltării minorului, consideră ca la acest moment este in interesul minorului ca locuința sa fie stabilita la domiciliul mamei, cu care si locuiește in mod obișnuit.
Apreciază reclamantul ca prin exercitarea autorității părintești in comun, părțile își păstrează drepturile importante cu privire la interesul minorului si pot lua deciziile potrivite cu privire la copilul lor.
Precizează reclamantul ca încearcă si crede ca si reușește sa aibă o legătura strânsa cu fiul său, chiar daca parata încearcă sa-l denigreze in fata lui sau sa pună diverse piedici menținerii unei legături firești cu minorul.
Având in vedere ca minorul a împlinit 12 ani de curând, consideră ca este in interesul acestuia ca fiecare dintre părinți sa aibă un cuvânt de spus cu privire la necesitățile importante ale acestuia, cum ar fi statutul său juridic, asistenta medicala, educația, activitățile extracurriculare.
Consideră reclamantul ca atât doctrina cat si jurisprudența in materie stabilesc ca autoritatea părinteasca comuna constituie regula in materie (conform art. 507 si art. 397 cod civil), aceasta fiind instituita de către legiuitor in scopul promovării si protejării unei bune dezvoltări a copilului, prin luarea in comun a deciziilor importante, cum sunt cele referitoare la educație, la tratament medical, la reședința minorului, considerându-se o astfel de modalitate a realizării responsabilităților parentale constituie un element de normalitate in cadrul relațiilor dintre părinți si copii.
Din comportamentul paratei din ultima perioada, a observat ca aceasta încearcă si mai insistent să-l îndepărteze de fiul său si chiar sa fie exclus din viata acestuia. In acest sens, i s-a adus la cunoștința de către cunoștințe comune cu ale paratei, ca aceasta ar intenționa sa se mute cu minorul in Spania, la fratele acesteia. Or, daca acest lucru s-ar întâmpla, fara știrea sa, este evident ca va avea de suferit interesul minorului, prin întreruperea oricărei legături dintre el si acesta. Chiar parata, cand i-a atras atenția asupra faptului ca știe ce urmărește si care ii sunt planurile, l-a amenințat ca va avea grija sa își vad fiul când va vrea ea.
Având in vedere vârsta preadolescentina a fiului său, crede ca acum si in viitor acesta va avea nevoie de tată pentru a se dezvolta normal.
In drept, art. 397 si următoarele; art. 507 Cod civil.
Pârâta D.E.A. (fostă T) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cheltuieli de judecată constând in onorariu avocațial.
În motivarea întâmpinării, se arată de pârâtă că s-a căsătorit cu reclamantul T. E. la data de 22 ianuarie 2005, iar patru luni mai târziu ( 12.05.2005) s-a născut fiul lor, Ș.Y. actualmente în vârstă de 12 ani.
Ca urmare a comportamentului reclamantului si temperamentului coleric al acestuia, la data de 25.08.2008, a formulat la Judecătoria Sinaia o cerere pentru desfacerea căsătoriei ce a făcut obiectul dosarului 1052/310/2008, care prin sentința civilă nr. 1308 din 14 noiembrie 2008, a decis desfacerea căsătoriei din culpa fostului soț, iar in baza art. 42 din Codul Familiei (în vigoare la acea dată), minorul rezultat din căsătorie i-a fost încredințat spre creștere si educare, tatăl minorului fiind obligat la plata unei pensii lunare de întreținere.
La data de 05.03.2009 Judecătoria Sinaia a stabilit în dosarul nr. 353/310/2009 un program de vizitare a minorului, pe care reclamantul 1-a exercitat doar sporadic, pe motiv că lucrează și natura muncii de poliție nu îi permite să stea efectiv cu fiul minor.
Pârâta menționează că a sesizat Judecătoria Sinaia cu cereri ulterioare de majorare a cuantumului pensiei de întreținere, cea mai recentă fiind admisă prin sentința civilă 413/02.05.2017, dosar nr.150/310/2017.
Pe fondul depunerii acestei ultime cereri de majorare a pensiei de întreținere, reclamantul a atenționat-o că va face tot posibilul să îi ia copilul, aspect despre care 1-a informat chiar si pe minor, care din acel moment a devenit temător și neliniștit de posibilitatea unei asemenea situații, comunicându-i că îi este frică si că nu dorește să locuiască cu acesta.
Se mai arată că reclamantul a formulat 2 cereri de chemare in judecată și o cerere de ordonanță președințială, toate având ca obiect exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, (dos.697/310/2017, 698/310/2017 și 1087/310/2017).
Prin sentința civilă nr. 478 din 19 05.2017 dată in dosarul 698/310/2017 de către Judecătoria Sinaia, instanța de judecată a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant, pentru motivele acolo indicate, cadru procesual in care s-au administrat probe pro si contra acestei cereri. Deși potrivit dispozițiilor exprese ale art. 1001 alin (2) Cod Procedură Civilă, ordonanța președințială nu are putere de lucru judecat, depune în probațiune copia sentinței susmenționate, cu valoare de înscris - în care instanța face o analiză temeinică a stării de fapt precum si a lipsei de temeinicie cu privire la necesitatea măsurii.
De asemenea, instanța de judecată a stabilit si faptul că "După cum....a menționat și minorul cu ocazia audierii sale in camera de consiliu , paratul este plecat la muncă în străinătate de circa 2 ani, interval de timp in care s-a rezumat să țină legătura telefonic cu minorul, prin intermediul aplicației WhatsApp, iar atunci când venea în țară, îl lua pe minor pentru 2 zile la locuința sa, fără însă să fie interesat să petreacă efectiv timpul împreună cu copilul, pe care îl lăsa în grija unei rude, tatăl plecând din locuință".
Ca lucrurile stau așa este de necontestat, întrucât chiar reclamantul își construiește probatoriul atașând printscreen-uri ale convorbirilor purtate prin intermediul acestei aplicații (WhatsApp).
Cu privire motivele evocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, pârâta arată să susținerile reclamantului sunt nereale si nedovedite, precizând că desfacerea căsătoriei încheiate cu reclamantul s-a produs anterior modificării legii civile, iar drepturile si obligațiile instituite prin sentința de divorț au putere de lege pentru părți.
Potrivit principiului "tempus regit actum" și în concordanță cu principiile fundamentele ale dreptului, legea civilă nouă produce efecte doar pentru viitor.
Aceste principii se regăsesc la art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", în acord cu art. 6 -Cod Procedură civilă vechi - "(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă";.
De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil cuprinde dispoziții referitoare la soluționarea conflictului de legi în timp, rezultat din intrarea în vigoare a Codului civil.
Potrivit art. 3 din aceasta, "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor", iar, în conformitate cu art. 5, "(1) Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare".
Deși în actuala reglementare regula este cea a exercitării autorității părintești de către ambii părinți, sub aspectul relevat anterior, jurisprudența - cu puține excepții nu a modificat starea de fapt rezultată din desfacerea căsătoriilor pronunțate anterior intrării în vigoare a legii civile noi.
In altă ordine de idei, cu privire la motivele invocate raportate la starea de fapt, susținerile reclamantului sunt nefondate și nedovedite, afirmând, fără temei, că încearcă pârâta să-l îndepărteze pe fiul minor de acesta si să îl excludă pe tată din viața minorului.
Afirmă pârâta că în ultimii 2 ani, urmare a faptului că reclamantul lucrează în Marea Britanie, legăturile cu copilul au fost ținute de acesta mai mult telefonic si prin conversații pe internet și doar sporadic reclamantul a vizitat copilul, astfel că această îndepărtare de care vorbește este generată chiar de către reclamant.
A încercat în permanență să dea dovadă de echilibru și de bună credință în relațiile cu fostul soț, în interesul copilului - care este cea mai importantă ființă de pe pământ și niciodată nu s-a opus ca acesta să își viziteze fiul, să aibă relații directe si personale cu acesta si să contribuie la educația, creșterea și dezvoltarea acestuia.
Tocmai grija si datoria asumate față de acest copil au făcut-o să nu își refacă viața alături de altă persoană după pronunțarea divorțului, situație care ar fi putut avea consecințe în ceea ce privește creșterea si educarea minorului, precum si în relația cu tatăl său natural.
Pârâta mai afirmă că susținerea reclamantului că intenționează să părăsească țara împreună cu copilul, urmând a se muta în Spania, este o informație furnizată în mod nereal instanței, ce are menirea doar de a da o aparență de legitimitate cererii acestuia, ce nu are nici o legătură cu starea reală de fapt.
Susține pârâta că este o mamă singură, care nici un moment nu și-a pus problema de a pleca din țară si de a-1 priva pe copil de mediul in care a crește, fie că este vorba de relațiile familiale, fie că este vorba de relațiile intrașcolare si de prietenii pe care copilul le are la acest moment.
Mai mult decât atât, în susținerea celor de mai sus arată că de curând și-a schimbat locul de muncă de la Primăria Bușteni la Unitatea Militară Predeal, pentru a putea oferi copilului o situație materială mai bună, împrejurare care nu este de natură a confirma susținerile reclamantului cu privire la o eventuală intenție de a părăsi țara împreună cu copilul.
Nimeni nu-i interzice reclamantului să se implice mai mult în creșterea și educarea copilului, dar în condițiile în care fostul soț locuiește în județul Ilfov și urmează să se recăsătorească în curând, probabil, din nefericire aceste " dorințe" ale reclamantului vor rămâne la stadiu de deziderat.
In altă ordine de idei, reclamantul atașează cererii o listă cu convorbiri purtate prin intermediul unei aplicații de socializare, dorind să arate probabil faptul că minorului nu i se acorda atenția cuvenită în ceea ce privește activitatea școlară.
Pârâta arată că depune carnetul de elev al copilului, care atestă faptul că acesta are o situație școlară normală, precum și fișa psihopedagogică nr. 1529/10.07.2017, emisă de profesor-diriginte Bumbăcea Gheorghiță și aprobată de directorul unității de învățământ prof. Burchiu Elena Manuela, din care reiese fără echivoc faptul că minorul crește și se dezvoltă normal, că acesta are o relație foarte bună cu mama sa, precum si faptul că motivația, voința și capacitățile intelectuale ating praguri normale de dezvoltare, că minorul este conștiincios și manifestă responsabilitate în orice situație.
Reclamantul 1-a amenințat practic pe copil, în mod direct și nemijlocit, că dacă nu obține note mai bune la școală, va veni acolo și îl va scoate în fața clasei pentru a-1 face de râs, copilul fiind timorat în permanență de această perspectivă, care iese din tiparul unei conduite normale. Faptul că minorul nu are doar note de 10, nu înseamnă că acesta este neglijat si că nu i se acordă atenția cuvenită.
Concluziile anchetei psihosociale nr. 4959/18.05.2017, formulate in dosarul 698/310/2017, arată fără putință de tăgadă că îndeplinește condițiile morale și materiale pentru a asigura copilului minor un climat adecvat, propice unei dezvoltări armonioase, fizice, psihice și intelectuale.
Aceleași concluzii cu privire la dezvoltarea normală, potrivit vârstei copilului la are si evaluarea efectuată copilului de către medicul psiholog, pe care o depune în probațiune.
In concluzie, consideră că de fapt admiterea cererii nu ar fi de natură a ajuta copilul, așa cum se susține reclamantul, ci ar fi un prilej permanent de a-i șicana pe ea și pe copil si de a o obstrucționa în ceea ce privește creșterea și educarea acestuia.
Nici un moment nu a dorit să îl îndepărteze pe copil de tatăl său natural și nici nu are de gând să o facă, dar nu poate accepta faptul că asemenea cereri sunt doar instrumente de răzbunare împotriva sa, când și-a permis să solicite majorarea pensiei de întreținere si aceasta doar în interesul copilului.
Consideră pârâta că acordarea dreptului la exercitarea autorității părintești in comun, în speța de față ar fi de natură să complice inutil viața minorului și, implicit, pe a sa, pe fondul temperamentului coleric si vulcanic al reclamantului și ar fi practic un adevărat instrument de presiune permanentă si nejustificată la dispoziția acestuia în relațiile cu ea și cu minorul.
Apreciază că cererea este în totală discordanță cu situația de fapt și cu realitatea, i-au trebuit reclamantului 6 ani de la modificarea legii civile pentru a-și da seama că dorește să exercite autoritatea părintească în comun cu ea.
In luarea hotărârii solicită pârâta să se aibă în vedere doar interesele obiective ale copilului, probatoriul administrat si pe starea de fapt, în scopul de a apăra și proteja drepturile acestuia aceasta și pentru ca, potrivit Recomandării 874 (1979) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei "copiii nu trebuie sa mai fie considerați proprietatea părinților, ci trebuie să fie recunoscuți ca indivizi având propriile drepturi si nevoi", ținând seama și de disp. art. 2. - paragraful (3) din Legea 272/2004: "Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum si în cauzele soluționate de instanțele judecătorești" (filele 27-36).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Din relațiile de căsătorie ale reclamantului T.E. cu pârâta D. (fostă T.) E. A. s-a născut la data de 12 iunie 2005 minorul T.Ș.Y. (fila 49).
Părinții minorului au divorțat în cursul anului 2008, desfacerea căsătoriei fiind dispusă prin sentința civilă nr. 1308/14.11.2008 pronunțată în dosarul nr. 1052/310/2008 al Judecătoriei Sinaia (filele 39-41), iar prin hotărârea judecătorească de divorț, minorul T. Ș. Y. a fost încredințat mamei sale spre creștere și educare, acesta locuind efectiv la domiciliul pârâtei D.E.A. in orașul B., str. Florilor nr. 34 jud. Prahova, după cum arată părțile și relevă ancheta psihosocială întocmită de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei or. B. (fila 68).
Potrivit art. 397 Cod civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți afară de cazul în care instanța decide altfel.
Art. 398 Cod civil, având denumirea marginală "Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte"; dispune:
(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
De asemenea, potrivit art. 5 alin.2 din Legea 71/2011, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil, iar art. 46 din Legea nr. 71/2001 prevede că "Dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de intrarea în vigoare a Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil";.
Ca urmare, se reține că aplicarea dispozițiilor legale referitoare la exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești asupra copilului minor se face prin raportare la toate relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de intrarea în vigoare a Codului civil și doar în situațiile în care părțile o solicită, dat fiind principiul disponibilității ce guvernează desfășurarea procesului civil.
Această regulă a exercitării în comun de către ambii părinți a autorității părintești asupra copilului minor este aplicabilă și în cauza de față, instanța putând să dispună ca exercitarea autorității părintești să se facă de către un singur părinte doar când există motive întemeiate și ținând seama de interesul superior al copilului.
De altfel, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, astfel cum dispune art.2 alin.4 din Legea 272/2007.
Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, prevăzută de art. 397 din Noul Cod Civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.
Pe de o parte, autoritatea părintească asupra minorului nu este doar un drept al părintelui, ci și un drept al copilului, de care copilul poate fi lipsit doar în situații speciale ce țin de interesul său superior, iar, pe de altă parte, autoritatea părintească asupra minorului implică numeroase obligații pentru părintele în cauză.
Raportat la cauza de față, se reține că nu au fost relevate motivele întemeiate care să privească interesul superior al copilului și care să determine respingerea prezentei cereri a tatălui copilului de exercitare în comun a autorității părintești cu privire la minor.
Aprecierile mamei minorului în sensul că de fapt admiterea cererii nu ar fi de natură a ajuta copilul, așa cum se susține reclamantul, ci ar fi un prilej permanent de a-i șicana pe ea și pe copil si de a o obstrucționa în ceea ce privește creșterea și educarea acestuia, prezenta cerere fiind doar un instrument de răzbunare împotriva sa, când și-a permis să solicite majorarea pensiei de întreținere si aceasta doar în interesul copilului, nu au fost susținute probatoriu în nici un fel, ci ele reprezintă simple presupuneri ale pârâtei.
De altfel, nici audierea minorului T.Ș.Y. în camera de consiliu (fila 79), prin care a arătat că tatăl său a fost plecat la muncă în Anglia circa 2 ani, interval de timp în care a ținut legătura telefonic cu minorul, prin intermediul aplicației WhatsApp, iar atunci când venea în țară, îl lua pentru 2 zile la locuința sa, copilul arătând că nu prea petrecea efectiv și timpul respectiv împreună cu el, ci mai mult se juca cu o rudă pe afară, nu reprezintă un argument suficient prin sine însăși, care să determine instanța să aprecieze că interesul copilului ar fi afectat dacă s-ar stabili ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți.
Dimpotrivă, instanța apreciază că dată fiind vârsta minorului, de 12 ani, care îl integrează în debutul pubertății, impune raportarea copilului și la un model masculin, ce poate îmbrăca forma figurii paterne prin prezența acesteia constantă în viața copilului, aspect de natură a determina o viitoare dezvoltare afectivă și psihică armonioasă.
De altfel, maniera descrisă anterior de copil cu privire la relațiile personale pe care le-a avut cu tatăl său trebuie raportate și la specificul imprimat acestora de faptul că tatăl copilului a fost detașat timp de 1 an și jumătate la muncă în Marea Britanie, unde a participat la o misiune operativă desfășurată de Ministerul Afacerilor Interne, reclamantul fiind angajat în structuri ale Poliției Române (fila 9), perioadă de timp în care nu putea reveni în țară decât la interval de 3 luni, perioade în care îl lua pe minor la domiciliul său pe timpul week-end-ului, astfel cum răspunde reclamantul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu.
Totodată, reclamantul dovedește preocuparea sa pentru situația școlară a copilului, după cum rezultă din printurile conversațiilor purtate prin aplicația WhatsApp cu mama minorului (filele 10-24), din susținerile copilului, cât și din răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei, care a arătat că reclamantul l-a trimis pe bunicul patern al copilului, fost profesor de limba română, pentru a-l ajuta la pregătire la această disciplină, cât și la limba franceză, dar Ș.Y. i-a spus mamei că nu-l înțelege pe bunic și că nu dorește să continue pregătirea cu el (răspuns întrebarea nr. 13).
Este de menționat că respingerea cererii promovată de reclamant, prin care solicita dispunerea pe calea sumară a ordonanței președințiale a exercitării în comun a autorității părintești cu privire la minorul T.Ș.Y., prin sentința civilă nr. 478/19 mai 2017 a Judecătoriei Sinaia, pronunțată în dosarul nr. 698/310/2017 (filele 52-56), pe lângă faptul că nu se bucură de autoritatea lucrului judecat, astfel cum a și punctat pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar, ea a avut în vedere examinarea cererii prin raportare la cerințele de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, fiind vorba despre parcurgerea unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun.
Date fiind cele ce preced, instanța consideră întemeiată cererea reclamantului, întrucât nu au fost dovedite motive întemeiate care să justifice exercitarea exclusivă a autorității părintești doar de mama copilului, pârâta D.E.A., motive pentru care va fi admisă, cu consecința stabilirii ca autoritatea părintească cu privire la minorul T.Ș.Y., născut la data de 12 iunie 2005, să fie exercitată în comun de ambii părinți ai copilului.
| ← Ordonanta presedintiala. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială | Plangere contraventionala. Jurisprudență Circulaţie rutieră → |
|---|
