Ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială
| Comentarii |
|
Judecătoria ARAD Sentinţă civilă nr. 2620 din data de 01.04.2013
DOSAR NR. 3996/55/2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2620/01.04.2013
Cerere de ordonanță președințială având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță în data de 11.03.2013 reclamanta A a solicitat solicitând instanței ca, pe calea ordonanței președințiale să dispună ca, autoritatea părintească față de minora C să fie exercitată exclusiv de către aceasta, până la data rămânerii definitive și irevocabilă a hotărârii care se va pronunța în dosar nr….. având ca obiect divorț .
În motivarea acțiunii civile, reclamanta reclamanta a arătat că, în prezent reclamanta împreună cu familia acesteia s-a stabilit în Italia, unde aceasta are și un loc de muncă, și întrucât pârâtul refuză să-și dea consimțământul pentru părăsirea țării de către minoră se impune cu titlu provizoriu exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă.
Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei la data de 28 martie 2013, pârâtul a arătat că nu este de acord cu acordarea exclusivă a autorității părintești asupra minorei întrucât reclamanta nu are un loc de muncă stabil în Italia , iar munca prestată de către aceasta nu este potrivită pentru a crește o minoră, mai ales dacă există posibilitatea ca aceasta să beneficieze de condiții mai bune la tatăl ei .
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta are un loc de muncă în Italia, fiind angajată pe baza unui contract de muncă part-time, desfășurând pe timpul nopții activitate de divertisment și spectacol. Aceasta apreciază că atribuirea exclusivă a autorității părintești este necesară, întrucât este în pericol să-și piardă locul de muncă.
Analizând dispozițiile art. 483 și următoarele din Codul civil, instanța reține că noțiunea de autoritate părintească cuprinde un ansamblu de drepturi pe care părinții le au față de copilul lor minor, cu privire la persoana și bunurile acestuia, printre care se numără și dreptul de a consimți la părăsirea țării de către copilul lor minor, cerință impusă de dispozițiile Legii 248/2005. Părinții exercită autoritatea părintească în mod egal și numai în interesul superior al copilului. Astfel, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 483 și art. 503 din Codul civil coroborate cu art. 2 și art. 31 din Legea nr. 272/2004, exercitarea în comun și mod egal a autorității părintești constituie regula, astfel încât, în cazul apariției neînțelegerilor dintre părinți cu privire la exercițiul drepturilor și îndeplinirea obligațiilor față de copilul lor minor, urmează ca în baza art. 486 C.civ. să decidă instanța de tutelă.
Atâta timp cât legea conferă instanței de tutelă posibilitatea de a se pronunța punctual cu privire la neînțelegerile părinților generate de exercițiul în comun a autorității părintești, este excesiv a se stabili cu titlu provizoriu exercitarea deplină a tuturor drepturilor și obligațiilor privitoare la minor de către un singur părinte, în lipsa unor motive justificate și a unor probe temeinice din care să rezulte că acest lucru corespunde interesului superior al copilului. Dacă am decide altfel, ar însemna că orice diferend al părinților și-ar găsi rezolvare cu titlu provizoriu prin recunoașterea unor drepturi depline în favoarea unuia dintre părinți, prin abatere de la regula instituită de dispozițiile legale.
Pe de altă parte, dacă instanța ar proceda la administrarea probelor necesare pentru a decide cu privire la exercițiul autorității părintești, am ajunge în situația prejudecării fondului, lucru inadmisibil
Ori, cât timp dezvoltarea fizică și intelectuală a minorei Bumb Iasmina-Maria nu este afectată, cât timp nu s-a dovedit un comportament necorespunzător al tatălui susceptibil de a prezenta un pericol iminent la adresa minorei, iar acțiunea este fondată exclusiv pe riscul ca mama să-și piardă locul de muncă, part-time, în calitate de "figurantă"; într-un club de noapte, nu se justifică negarea drepturilor și obligațiilor celuilalt părinte cu privire la copilul său. Pentru aceste motive, instanța a dispus respingerea cererii.
| ← Încuviinţare executare silită. Jurisprudență Executarea silită | Fond Funciar. Jurisprudență Fondul funciar → |
|---|
