Ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 704 din data de 29.03.2017

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDONE:2017:002.000704

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEȘTI - JUDEȚUL BACĂU

Dosar nr. 1149/270/2017 - ordonanță președințială -

Înreg. 21.02.2017

SENTINȚA CIVILĂ NR. 704

Ședința publică din data de 29.03.2017

Instanța constituită din:

Președinte - Adam Daniel-Eugen

Grefier - Ghihaniș Mariana

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta …., în contradictoriu cu pârâtul …., având ca obiect "ordonanță președințială";.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: reclamanta asistată de avocat Bâra Teodora și pârâtul asistat de avocat Basma Valentin.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus raportul de anchetă psihosocială de Primăria comunei Ștefan cel Mare.

Avocat Basma Valentin depune la dosar o scrisoare medicală și, la interpelarea instanței, arată că este singurul document medical, nu mai are alte acte de depus.

Avocat Bâra Teodora depune la dosar o fotografie cu minora.

Nemaifiind cereri de formulat, chestiuni prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, potrivit art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat Bâra Teodora arată că reclamanta a solicitat pe cale de ordonanță președințială stabilirea locuinței minorei până la soluționarea dosarului având ca obiect exercitarea autorității părintești. Părțile au locuit împreună cu minora la domiciliul părinților pârâtului, în comuna Ștefan cel Mare. Datorită unor neînțelegeri, părțile s-au separat. Solicită ca instanța să aibă în vedere că reclamanta venea de la Ștefan cel Mare când cu minora, când fără minoră, cum reușea să plece. Ultima despărțire a fost în octombrie 2016, datorită neînțelegerilor dintre reclamantă și părinții pârâtului. Înainte de a pleca în Italia, reclamanta a formulat o acțiune de delegare a autorității părintești către mama sa .... S-a formulat și o cerere de stabilire pensie, însă pârâtul a luat minora la el și reclamanta a fost nevoită să renunțe la acțiunea de pensie. Pârâtul a solicitat de la mama reclamantei minora pentru sărbătorile de Crăciun, a luat-o, însă nu a mai adus-o înapoi. Reclamanta s-a întors în țară, a încercat să ia copilul, însă nu a reușit. Martora a arătat că pârâtul nu avea nici măcar bani pentru pampers, acesta, cât au locuit împreună, nu contribuia la întreținerea minorei. Reclamanta primea hăinuțe pentru minoră de la o prietenă de-a ei. Pârâtul se sustrage de la plata pensiei, de aceea vrea minora. Minora are o malformație care necesită intervenție la Iași, situație în care numai o mamă poate face tot ce trebuie pentru copilul ei. Părinții pârâtului sunt persoane în vârstă, consumă și băuturi alcoolice. Reclamanta își dorește foarte mult ca minora să stea la ea, mama sa o ajută și cu celălalt copil. Mama reclamantei și-a achitat toate datoriile pe care le avea pentru imobilul unde locuiește. Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Avocat Basma Valentin arată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ordonanță președințială. Solicită a se avea în vedere faptul că minora are condiții bune la pârât, reclamanta locuind la Evazatu, astfel că nu se poate spune că ar avea condiții într-o cameră. La acest moment, cele mai bune condiții pentru minoră sunt la pârât, acesta nici nu o împiedică pe reclamantă să-și vadă copilul. La reclamantă locuiesc mai multe persoane, niciuna nu are loc de muncă. Copilul nu este bolnav, nu suferă de nicio afecțiune. Solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

Avocat Bâra Teodora, în replică, precizează că mama reclamantei este pensionară, soțul acesteia este încadrat în muncă la Primărie.

În temeiul art. 394 al. 1 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.02.2017 sub nr. 1149/270/2017, reclamanta …., cu domiciliul în …, a chemat în judecată pe pârâtul .., domiciliat în …, solicitând instanței ca prin ordonanță președințială să se stabilească locuința minorei … la reclamantă, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.1148/270/2017, având ca obiect încuviințare exercitare autoritate părintească și stabilire locuință.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că a trăit în concubinaj cu pârâtul și din această relație s-a născut minora …. Pârâtul este o persoană violentă atât fizic, cât și verbal, iar părinții acestuia, la domiciliul cărora au locuit, sunt consumatori de alcool. Datorită neînțelegerilor, în octombrie 2016 s-au despărțit, iar în decembrie 2016 reclamanta și-a găsit de muncă în Italia, înainte de plecare solicitând de la instanță delegarea temporară a autorității părintești cu privire la minoră către mama sa, …., cerere admisă. În preajma sărbătorilor de iarnă pârâtul a rugat-o să o lase pe minoră la el, lucru care s-a și întâmplat, spunându-i că poate să o ia pe fetiță doar în perioada sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou, apoi să o aducă la domiciliul mamei sale, însă pârâtul a refuzat să o mai înapoieze pe minoră. Fetița are probleme de sănătate, având urgentă nevoie de o intervenție chirurgicală, lucru pe care pârâtul nu-l va face.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 997 și urm. din codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie, certificatul de naștere al minorei (fila 5), încheierea nr.38 din 11.01.2017 (file 7-9).

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei, taxă judiciară de timbru.

Pârâtul nu a depus întâmpinare, însă la termenul din 01.03.2017 s-a prezentat în instanță asistat de apărător și a solicitat proba cu înscrisuri și cea testimonială.

Prin înscrisul depus la dosar (fila 29) reclamanta a arătat că adresa mamei reclamantei, căreia i s-a delegat autoritatea părintească, este în …

Instanța a încuviințat la termenul din data de 01.03.2017 proba cu înscrisuri și cu câte un martor pentru fiecare parte și cu anchete psihosociale.

Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Părțile au trăit în concubinaj și din relația acestora a rezultat minora …., născută la data de …, conform certificatului de naștere seria NY nr. 588938 (fila 5).

Între părți există un proces pe rolul instanței având ca obiect exercitare autoritate părintească și stabilire locuință minor, cerere care face obiectul dosarului nr. 1148/270/2017 al Judecătoriei Onești, și prin care se solicită de către reclamantă încuviințarea exercitării autorității părintești pentru minora Gavrilă Iulia Ștefania de ambii părinți și stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantei.

Prezenta cerere este formulată în condițiile art. 997 din codul de procedură civilă, dispoziții care reglementează o procedură specială, cea a ordonanței președințiale, care necesită, pe lângă condițiile generale ale oricărei cereri în justiție, îndeplinirea cumulativă a unor condiții speciale de exercițiu, respectiv urgența, caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului.

Analizând probele administrate în dosar, prin prisma condițiilor speciale ce trebuie a fi îndeplinite în cadrul acestei proceduri, instanța reține că în cauză este îndeplinită condiția urgenței, fiind vorba despre măsuri cu privire la un copil care nu a împlinit nici vârsta de doi ani și care nu și-a mai văzut unul din părinți, respectiv pe reclamantă, din decembrie 2016.

Din declarația martorei …., propusă de reclamantă (fila 46), instanța reține că minora a stat dintotdeauna cu mama reclamantei la locuința acesteia. Reclamanta, care se află în străinătate, a avut relații cu pârâtul timp de doi ani, însă între aceștia existau neînțelegeri, astfel că reclamanta stătea o perioadă la pârât, când se certau venea la mama ei, după care se întorcea iar la pârât. Minora se află la pârât de trei luni, acesta cerându-i-o mamei reclamantei, care i-a dat-o, însă pârâtul nu a mai adus-o înapoi. Reclamanta care între timp se întorsese în țară a fost la locuința pârâtului, însă nu i-a fost dată minora, fiind și bătută de pârât și părinții lui. Când certurile erau mai puternice între ei, reclamanta se întorcea acasă fără fată.

Din declarația martorului …, propus de pârât (fila 59), instanța reține că cei doi au o fată care locuiește cu pârâtul de aproximativ o lună. Părțile au avut o relație, însă se certau destul de des, astfel că reclamanta venea acasă la mama ei, după care pleca la pârât, lucru care s-a întâmplat de mai multe ori, uneori plecând de la pârât cu fata, uneori fără fată. Ultima dată când reclamanta a fost în țară au apărut discuții legat de locul în care să stea minora, reclamanta dorind ca aceasta să stea la părinții ei, iar pârâtul la părinții lui, minora rămânând până la urmă la pârât. De la Anul Nou și până în prezent minora a stat numai la pârât. Aceasta este îngrijită, veselă, nu trebuie să meargă la vreun doctor. În preajma sărbătorilor reclamanta s-a certat cu părinții pârâtului, acesta nefiind acasă, motivul pentru care s-au certat fiind acela că reclamanta venise să ia fata.

Stabilirea locuinței minorei la unul din părinți, atâta vreme cât nu este o hotărâre definitivă în acest sens, este prin sine un "caz grabnic"; în sensul dispozițiilor art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă, întrunind și caracterul provizoriu și cel al neprejudecării fondului, având în vedere situația de fapt care rezultă din declarațiile martorilor.

Măsura care se solicită a fi luată are caracter vremelnic, față de faptul că pe rolul instanței se află dosarul nr. 1148/270/2017 al Judecătoriei Onești, și prin care se solicită de către reclamantă încuviințarea exercitării autorității părintești pentru minora Gavrilă Iulia Ștefania de ambii părinți și stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantei.

De asemenea, instanța apreciază că este îndeplinită și condiția neprejudecării fondului, întrucât acesta va fi soluționat în cadrul dosarului mai sus amintit.

Este de reținut în cauză că prin încheierea nr. 38 din 11.01.2017, pronunțată în dosarul nr. 7457/270/2016 al Judecătoriei Onești, definitivă la data de 14.02.2017 prin neapelare, s-a dispus delegarea temporară, pe o perioadă de 12 luni de la data rămânerii definitive a încheierii, a autorității părintești cu privire la minora …, născută la data de …, fiica lui … și …, către numita …, pe această perioadă numita … având drepturile și îndatoririle părintești prevăzute de art. 487 și urm. Cod Civil, respectiv dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea ei fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acesteia, potrivit însușirilor și nevoilor copilului, dreptul de a hotărî și de a semna în legătură cu orice problemă de sănătate a minorei în fața medicului de familie și a altor unități medicale, de a o reprezenta la instituția de învățământ, de a ridica alocația minorei, precum și de a o reprezenta în orice problemă ce ar apărea în legătură cu minora în fața organelor competente.

Pentru a se pronunța în acest sens instanța a avut în vedere inclusiv poziția tatălui minorei care "s-a prezentat în fața instanței și a arătat că nu este de acord cu cererea formulată, fără a indica concret motivele pentru care nu își exprimă consimțământul, și mai mult anterior termenului de judecată din 11.01.2017 acesta s-a prezentat la locuința intimatei de unde a luat-o pe minora Gavrilă Iulia-Ștefania, refuzând să o aducă înapoi la locuința obișnuită";.

Instanța a mai reținut că "față de formularea art. 104 din Legea nr. 272/2004, alin.1 pentru delegarea autorității părintești de către părintele care exercită în comun autoritatea părintească și la care minorul are locuința obișnuită, nu este necesar consimțământul celuilalt părinte pentru delegarea autorității părintești, esența acestei măsuri fiind una de protecție a minorului, în situația în care părintele la care locuiește statornic urmează a pleca la muncă în străinătate. Prin această măsură nu se tinde la schimbarea locuinței minorului, ci numai la asigurarea continuității exercitării autorității părintești, persoana față de care se deleagă autoritatea subrogându-se o perioadă determinată, în locul și drepturile părintelui plecat în străinătate.

În consecință, vâzând că minora …, născută la data de …, are locuința statornică și obișnuită la mamă, încă de la momentul nașterii și că nu există un acord al părților cu privire la schimbarea locuinței minorei și nici un dosar pe rolul instanțelor, prin care numitul … să solicite stabilirea locuinței minorei la locuința sa, urmează a admite cererea și a dispune delegarea temporară, pe o perioadă de 12 luni de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, a autorității părintești cu privire la minoră....., către numita …, minora urmând să locuiască în continuare împreună cu intimata, până la data la care va interveni vreuna din cazurile de schimbare a locuinței minorului";.

Conform art. 487 din codul civil "Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia";, drepturi avute în prezent de numita …., mama reclamantei, ca urmare a delegării autorității părintești.

Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, față de delegarea autorității părintești către mama reclamantei, instanța apreciază că este în interesul superior al minorei ca aceasta să locuiască în prezent cu mama reclamantei care are dreptul să se ocupe de minoră, tocmai mama reclamantei având dreptul de a hotărî și de a semna în legătură cu orice problemă de sănătate a minorei în fața medicului de familie și a altor unități medicale, de a o reprezenta la instituția de învățământ, de a ridica alocația minorei, precum și de a o reprezenta în orice problemă ce ar apărea în legătură cu minoră în fața organelor competente, pârâtul neputând să schimbe locuința minorei printr-un refuz de a aduce minora înapoi la locuința mamei, profitând de faptul că a fost lăsat să petreacă o perioadă de timp cu aceasta.

Având în vedere considerentele expuse, instanța, în temeiul art. 997 și urm. Cod procedură civilă, va admite cererea și va dispune după cum urmează.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea formulată de reclamanta …., CNP …, cu domiciliul în …, în contradictoriu cu pârâtul …, CNP …, domiciliat în …

Stabilește provizoriu locuința minorei …, născută la data de …, la reclamanta …., respectiv până la soluționarea definitivă a capătului de cerere privind stabilirea locuinței minorei, formulat în cadrul dosarului nr. 1148/270/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Onești.

Executorie.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.03.2017.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. A.D.E./L.I.- 03.04.2017

Ex.- 4.

Com.părți- 04.04.2017

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială