Ordonanţă preşedinţială - respinge apelul . Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială

Tribunalul DOLJ Decizie nr. 669 din data de 05.07.2017

Dosar nr........................

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. ...................

Ședința publică de la 05 Iulie 2017

Completul compus din:

Pe rol soluționarea cererii de apel formulat de apelanta-reclamantă .......................... împotriva sentinței nr. ....................... pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. ................... în contradictoriu cu intimata-pârâtă ................ având ca obiect ordonanță președințial.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, se constată următoarele:

Prin sentința nr. ................. pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. .................. a fost respinsă cererea formulată de reclamanta .........................în contradictoriu cu pârâta ..................... având ca obiect ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată privind obligarea pârâtei, pe cale de ordonanță președințială, să permită accesul reclamantei, la postul de transformare PT 694, aplasat în incinta sa ......................în scopul efectuării, de către aceasta din urmă a unor lucrări de revenire la schema normală de funcționare a instalațiilor energetice din zonă.

Ordonanța președințială reprezintă un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate, precum și aparența dreptului.

Astfel, urgența reprezintă o cerință esențială a ordonanței președințiale, legea nedefinind conceptul de urgență, instanța de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speței. Legea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării. În primele două situații, instanța are posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenței.

În ceea ce privește condiția urgenței, instanța apreciază că aceasta nu este dovedită, în condițiile în care reclamanta a precizat că accesul pe terenul pârâtei îi este necesar pentru revenirea la schema normală de funcționare a posturilor de transformare din zonă, astfel cum reiese din adresa nr. ...................... (fila 14). Astfel, așa cum reiese din actele existente la dosar, reclamanta a obținut autorizația de construire nr. ................... pentru modernizarea LES ......................Municipiul Craiova, sens în care fiind finalizată această lucrare, a solicitat accesul pe terenul pârâtei pentru a se reveni la schema normală de funcționare a posturilor de transformare din zonă (fila 14). Prin urmare, intervenția nu este determinată de remedierea unei stări de avarie sau de evitare a unui pericol pe cale să se producă sau iminent, ci de rațiuni legate de un plan de modernizare a instalației de furnizare energie electrică, ce se întinde pe o perioadă mai lungă de timp.

Ori, fără a se nega dreptul de acces al reclamantei la punctul de transformare PTA 694, instanța a apreciat că acesta nu se poate realiza pe calea ordonanței președințiale, întrucât reclamanta nu justifică urgența demersului său, intervenția acesteia nefiind determinată de necesitarea remedierii unei avarii, iar susținerile sale în sensul că există riscul să rămână fără alimentare cu energie electrică un număr de 23 de posturi de transformare cu consumatori casnici, industriali și agenți economici din zona de sud a Craiovei nu au fost dovedite în cauză.

De asemenea, neprejudecarea fondului pricinii reprezintă cea de a doua condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale, însă instanța este chemată să analizeze de partea cui este aparența dreptului, pentru justificarea interesului legitim de a menține această situație de drept.

Cu toate acestea, instanța a constatat că potrivit art. 5 teza I al art. 996 N. C. Proc. Civ., "pe calea ordonanței președințiale nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond". Sensul acestei dispoziții este acela că sunt excluse din domeniul de aplicare al procedurii ordonanței președințiale cererile de luare a unor măsuri care presupun realizarea definitivă a fondului dreptului. Astfel, instanța reține că, raportat la afirmațiile reclamantei, în sensul că aceasta beneficiază de un drept de servitute legală, conduce la ipoteza că aceasta urmărește în realitate realizarea pe calea ordonanței președințiale a unui drept care privește în fapt fondul cauzei.

Astfel, în cadrul procedurii ordonanței presedințiale, instanta este indreptatita sa analizeze sumar inscrisurile depuse de catre parti, avand posibilitatea sa aprecieze asupra valabilitatii lor formale, insa in speta din analiza inscrisurilor invocate de catre reclamantă rezultă ca în speță este pus in discutie insusi fondul dreptului pretins de reclamantă, și anume obligarea pârâtei să îi permită accesul pe terenul acesteia, invocând un drept de servitute legală, fapt de natură a aduce atingere condiției privind neprejudecarea fondului. Ca atare, simpla indicare a temeiului juridic al ordonanței președințiale nu determină ab initio îndeplinirea condiției neprejudecării fondului, dacă reclamantul tinde să obțină pe această cale soluționarea fonului dreptului. Mai mult decât atât, reclamanta nu a făcut dovada existenței pe rolul instanței a unei acțiuni de drept comun vizând dreptul său de acces la postul de transformare menționat.

În ceea ce privește vremelnicia, instanța a constatat că această condiție privește posibilitatea instanței de a dispune măsuri provizorii, de regulă până la soluționarea fondului raporturilor juridice dintre părți. Din acest punct de vedere, instanța a apreciat că această condiție este strâns legată de cea privind neprejudecarea fondului, sens în care instanța a apreciat că pe calea ordonanței președințiale nu se pot dispune măsuri cu caracter permanent ori nelimitat în timp. Sub aceste aspect, instanța constată că nici una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, de vreme ce reclamanta nu a indicat momentul până la care ar urma să opereze măsura privind accesul pe terenul pârâtei și nici nu a făcut dovada existențe unui dosar de fond având ca obiect raporturile dintre părți.

Ori, deși reclamanta a invocat în favoarea sa un drept de servitute legală, o eventuală constatare a sa nu poate fi făcută pe calea ordonanței președințiale, cu atât mai mult cu cât acestea sunt elemente care vizează fondul dreptului.

În consecință, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamanta S.C. CEZ DISTRIBUȚIE S.A. în contradictoriu cu pârâta S..................... având ca obiect ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

La data de 20 iunie 2017 apelanta reclamantă .....................a declarat apel împotriva sentinței nr. ..................... pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. .................... în contradictoriu cu intimata-pârâtă ............................ solciitând instanței ca prin hotărârea cde o va pronunța să dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată. La data de 04 iulie 2017 a depus la dosarul cauzei motivele de apel.

În motivare, a arătat că, în mod eronat instanța de fond a apreciat ca in speța nu este îndeplinita condiția urgentei, având în vedere că ............................. a derulat lucrarea de investiții « ...................... care a constat in înlocuirea liniei electrice subterane de 20 kV intre PT 694 si Punctul de conexiuni 451. A menționat că, in vederea executării lucrării precizate anterior, a obtinut Certificatul de urbanism nr. .................... si Autorizația de Construire nr. 1351/21.12.2016 si a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. .....................

Pentru executarea acestei lucrări, echipa ............................ a efectuat manevre de asigurare a zonei de lucru in PT 694, insa dupa finalizarea lucrării nu i s-a mai permis accesul pentru a efectua manevrele necesare in vederea revenirii la schema normala de funcționare, astfel cum rezulta din procesul verbal din 22.05.2017. Prin adresa nr. ......................... a solicitat din nou sa se permita accesul la PT 694, post de transformare amplasat in incinta ..........................., prin adresa nr. 1730/25.05.2017, parata .............. comunicând ca refuza sa permita accesul la PT 694, motivând ca in opinia sa nu exista urgenta si facand referire la o corespondenta anterioara cu privire la accesul la un alt post de transformare.

Urgenta prezentei cereri este motivata de faptul ca datorita refuzului paratei de a permite accesul pentru a efectua manevrele necesare in PT 694, exista riscul sa ramana fara alimentare cu energie electrica aproximativ 10 000 de consumatori casnici si noncasnici din zona de sud a municipiului Craiova, alimentați din cele 23 de posturi de transformare existente in bucla de 20 kv.

A susținut apelanta-reclamantă că instanța de fond a retinut in mod eronat ca nu a indicat momentul pana la care ar trebui sa opereze aceasta măsură, însă prin cererea de chemare in judecata s-a specificat ca se solicită obligarea paratei sa perimita accesul la postul de transformare PT 694 amplasat in .............................pentru efectuarea manevrelor necesare in vederea revenirii la schema normala de funcționare a instalațiilor energetice din zona, in consecința solicitându-se accesul pentru perioada necesara efectuării manevrelor in vederea revenirii la schema normala de funcționare a instalațiilor energetice.

Apelanta-reclamantă a considerat că instanta de fond nu a retinut ca aparenta dreptului este in favoarea .........................care beneficiază in conformitate cu Legea nr. 123/2012 de drept legal de uz si servitute, precum si faptul ca refuzul intimatei- parate de a permite accesul subscrisei la capacitatile energetice constituie contravenție conform aceluiași act normativ.

Având in vedere aspectele menționate anterior si dispozițiile Legii nr. 123/2012 - Legea energiei electrice, prin adresa nr........................ a sesizat Inspectoratul de Politie Dolj - Secția 2 Politie Craiova cu privire la savarsirea faptelor contravenționale prevăzute de art. 93 punctul 28 si punctul 30 din Legea nr. 123/2012- Legea energiei electrice si a gazelor naturale.

S-a menționat că, in conformitate cu dispozițiile art. 93 punctul 28 din Legea nr. 123/2012 -Legea energiei electrice constituie contravenție « refuzul clienților finali de a permite accesul la grupurile de măsurare, precum si la instalațiile aflate in patrimoniul si/sau in gestiunea operatorului de distribuție ori a operatorului de transport si de sistem ; »

Conform dispozițiilor art. 93 punctul 30 din Legea nr. 123/2012 constituie contravenție « interzicerea/impiedicarea de către persoane fizice sau juridice a exercitării drepturilor prevăzute de prezenta lege, de acces, uz si servitute, ori de restrângere a unor activitati, cu ocazia efectuării lucrărilor de retehnologizare, reparații, revizii, intervenții la avarii, investiții, mentenanta si/sau racordare de noi utilizatori si pentru defrișare sau a tăierilor de modelare, pentru crearea si menținerea distantei regulamentare fata de rețelele electrice ;

Restricționarea accesului societății reclamante la Postul de Transformare nr. 694 reprezintă un abuz din partea paratei, aceasta fapta fiind contravenție conform art. 93 pct. 30 din Legea nr. 123/2012.

Refuzul nejustificat al paratei de a permite accesul in vederea efectuării manevrelor necesare in PT 694 are repercursiuni asupra siguranței in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor din zona.

A învederat instanței că ............................ in calitate de operator de distributie- beneficiaza de un drept de uz si de servitute asupra terenurilor si bunurilor proprietatea publica sau privata a altor persoane fizice sau juridice si asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice conform art. 12 din Legea nr. 123/2012.

Drepturile de uz si de servitute de care beneficiază subscrisa conform Legii nr. 123/2012 au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal si se exercita fara înscriere in Cartea Funciara pe toata durata existentei capacitatii energetice sau temporar, cu ocazia retehnologizarii unei capacitati in funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție in caz de avarie, conform art. 12 alin. 3 din Legea nr. 123/2012. Se învederează instanței ca Postul de Transformare nr. 694 este proprietatea ........................... astfel cum rezulta din fisa mijlocului fix anexata.

Totodată, a invederat instanței ca parata este de rea credința, deoarece condiționează permiterea accesului de plata unor indemnizații la care de fapt nu are dreptul, aspect care rezulta si din adresa nr. ......................... emisa de ......................

Mai mult decât atat, in convenția de exploatare nr. ......................, semnata de parata ................... se prevede la pct. 3.3. « Operatorul de distribuție si consumatorul de energie electrica vor avea acces in instalațiile din gestiunea proprie ce se găsesc in incinta comuna, asigurată contra pătrunderii persoanelor străine prin uși metalice de accdes prevăzute cu chei de deblocare ce se găsesc la ambele unități de exploatare

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 470 NCPC, art. 996 si următoarele C.proc. Civ și Legea nr. 123/2012 - Legea energiei electrice si a gazelor naturale.

La data de 30.06.2017 intimata -pârâtă .......................... a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de ........................... împotriva sentinței civile ..................... pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. ........................... atât pe bază de excepție cât și pe fond ca fiind inadmisibilă întrucât nu îndeplinește cumulativ condițiile instituite prin norme de strictă interpretare ale art.996 și urm. Ncpc.

A invocat excepția puterii de lucru judecat a SC 5689 din 18.04.2016 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul ..................... rămasă definitivă prin respingerea Apelului formulat de reclamantă conform deciziei ......................... pronunțată de Tribunalul Dolj.

Prin hotărârile amintite s-a respins tot o cerere de ordonanță președințială având aceleași părți, cauză și același obiect, cu prezenta cauză, cu precizarea că nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat respingerea ordonanței aspect care este în conformitate cu Art. 1002(1) NCPC.

Chiar dacă prin SC nr. ................... instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat invocată, pe motiv că nu există identitate de obiect întrucât în cazul ...................... reclamanta a solicitat accesul la PT130 iar prin prezenta cauză se solicită accesul la PT694, considerând că acest aspect este greșit. Obiectul ordonanței președințiale presupune nu numai obiectul material - în speță accesul la PT694, în prezenta cauză, respectiv accesul la PT130 în cauza în care s-au pronunțat hotărârile care se invocă ca având autoritate de lucru judecat ci și dreptul subiectiv - dreptul de uz și dreptul de servitute - în baza cărora ..................... solicită, prin ordonanță președințială, obligarea ..................... să permitem accesul la PT694. Ori atât în cadrul dosarului .................... cât și îi cadrul prezentului dosar, reclamanta invocă același drept subiectiv, și pe cale de consecință, se consideră că este identitate de obiect între cele două cauze chiar dacă identitatea este parțială, numai în ceea ce privește drepturile subiective.

Prin norme de strictă interpretare, ordonanța președințială așa cum este e definită de Art.997 și unu. NCPC, pentru a fi admisibilă trebuie să îndeplineasc cumulativ trei condiții și anume: urgența, vremelnicia și neprejudicierea fondului. Justificarea pe care o invocă reclamanta nu reprezintă o urgență ci o supoziție subiectivă a acesteia cum că s-ar putea periclita siguranța în alimentarea cu energie electrică în zonă, iar instanța de judecată nu poate aprecia urgența printr-o supoziție subiectivă ci doar în raport de circumstanțele obiective ale cauzei care nu este dovedită de ...................... Urgenta în acest caz ar fi dacă ar exista o avarie a alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zonă, care este intr-adevăr o urgență de remediat fără întârziere; în concret. ...................... confundă urgenta cu celeritatea.

De altfel aceleași argumente au fost invocate de reclamantă și în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului ....................tot în cadrul unei Ordonanțe Preșidențiale, ordonanță care a fost respinsă în conformitate cu .................... respectiv decizia ....................... care au stabilit că urgența nu este întrunită în cauză.

Instanța de fond prin sentința civilă .................... pronunțată în dosarul ...................... în expunerea de motive la pag.4 alin.7 reține că "In ceea ce privește condiția urgenței instanța apreciază că aceasta nu este dovedită.,. Prin urmare intervenția nu este determinată de remedierea unei stări de avarie sau de evitare a unui pericol pe cale să se producă sau iminent ci de rațiuni legale de un plan de modernizare a instalației de furnizare energie electrică ce se întinde pe o perioadă mai lungă de timp.";

In concluzie măsura solicitată de reclamantă nu poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale deoarece în acest mod s-ar rezolva definitiv drepturile și obligațiile existente între părți printr-o procedură prin care se pot lua doar măsuri vremelnice. De altfel legiuitorul prin pct.(5) al articolului citat mai sus dispune fără echivoc că "Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul pe fond..";.

Neprejudicierea fondului nu instituie o obligație către instanța competentă să se pronunțe asupra unei cereri de ordonanță președințială, să intre în cercetarea fondului cauzei ci doar să ,pipăie"; aparența dreptului.

Reclamanta în mod greșit susține la pag.3 alin. ultim a cererii introductive că aparența dreptului este în favoarea acesteia prin prisma Legii 123/2012, fără să menționeze că și ei îi revin anumite obligații față de ........................pe care refuză să le îndeplinească iar noi i-am solicitat reclamantei prin adresa noastră nr. .................. înregistrată Ia aceasta sub nr. .................., precum și prin adresa ...................... primită de reclamantă sub nr........................să îndeplinească obligațiile instituite de Legea 123/2012 și să prezinte documentele prealabile după cum urmează:

să încheie un contract cu noi pe baza căruia să ne plătească indemnizații de comun acord stabilite, indemnizații care urmează a fi plătite începând cu 3 ani în urmă de la data încheierii contractului, contract pe care avea obligația să-l emită în cel mult 30 de zile de la data cererii noastre din 26.01.2016 - pe care nu l-a emis nici până în prezent

să precizeze cât de mare este zona de protecție în jurul cablului și zona de siguranță am sugerat reclamantei de asemenea să împământeze vechiul cablul pe domeniul public care se află la 1,5-2 metri distanță de actuala împământare care este pe terenul proprietatea noastră și de asemenea să facă acest lucru și cu PT90 și PT694.

La cele arătate mai sus reclamanta nu a dat nici un răspuns, iar fără o convenție prin care să plătească indemnizațiile solicitate, care sunt în conformitate cu prevederile art.24 din Legea 123/2012, reclamanta nu poate avea un drept de uz și de servitute asupra terenului proprietatea pârâtei având în vedere că această convenție este un contract sinalagmatic cu drepturi și obligații reciproce ale părților.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 476 și urm. din Codul de Pr. Civilă, tribunalul constată că apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. ........................... pronunțată de Judecătoria Craiova, apelanta nu a formulat propriu-zis critici, ci a reluat, în motivarea apelului depusă la dosar la data de 04.07.2017, susținerile din cererea de ordonanță președințială formulată în fața primei instanțe.

De altfel, cum apelul nu a fost motivat în termen, potrivit dispozițiilor art. 476 al. 2 din Codul de Pr. Civilă, judecarea acestuia se face pe baza celor invocate la prima instanță.

Așa fiind, Tribunalul constată că prima instanță a stabilit corect, raportat la normele de procedură privind judecarea cererii de ordonanță președințială, că reclamanta-apelantă urmărește să-și realizeze însăși fondul dreptului anume și obligarea pârâtei să-i permită accesul pe terenul său, invocând o servitute legală.

Chiar dacă a invocat în drept dispozițiile referitoare la ordonanța președințială, instanța este datoare să verifice aparența dreptului și în niciun caz nu se poate pronunța pe fondul dreptului dedus judecății.

Prin urmare, analizând judicios condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, prima instanță a constatat că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, că nu există pe rolul instanțelor o acțiune de drept comun care să vizeze dreptul sau de acces la postul de transformare indicat, că nu există urgență în luarea unei măsuri vremelnice.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept arătate, Tribunalul constată că sentința apelată este temeinică și legală și în temeiul dispozițiilor art. 480 al. 1 din Codul de Pr. Civilă va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă ............................... împotriva sentinței nr. ......................... pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. .......................... în contradictoriu cu intimata-pârâtă ............................., având ca obiect ordonanță președințială.

Definitivă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială - respinge apelul . Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială