partaj judiciar. Jurisprudență Partaj

Judecătoria COSTEŞTI Sentinţă civilă nr. 388 din data de 15.04.2014

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

Sentința civilă nr. 388/2014

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta D V în contradictoriu cu pârâta B E, având ca obiect partaj judiciar.

***

Prin cererea de partaj succesoral, înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, la data de 24.04.2012, sub nr. de dosar 961/214/2012, reclamanta, D V, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții, B E, B F și B M, ieșirea din indiviziune asupra bunurilor autorilor B I și B M.

În motivare, reclamanții au arătat că autorul lor, B I, a decedat la data de 26.04.1995, iar autoarea, B M, a decedat la 06.04.2007, ambii având ultimul domiciliu în comuna Lunca Corbului, județul Argeș. Moștenitori legali au rămas părțile, reclamanta și pârâta B E, în calitate de descendente de gr. I, iar pârâții B F Și B M, în calitate de descendenți de gr. II, ce vin la moștenire prin reprezentarea tatălui lor, B N, decedat la 07.03.2008.

Masa succesorală se compune din terenul de 32.600 mp, menționat în titlul de proprietate nr. 105156 din 15.09.1998; terenul de 15.000 mp, menționat în titlul de proprietate nr. 133385 din 19.10.2005; suprafața de 3000 mp, pădure, individualizată conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 2380 din 19.04.2012 și suprafața de 3000 mp, pădure, individualizată conform procesului-verbal de punere în posesie nr.169 din 03.02.2000; o casă de locuit în suprafață de 70 mp, edificată în 1962; un pătul de 40 mp, din lemn și un grajd de 40 mp, din cărămidă.

Totodată, reclamanta a precizat că a efectuat îmbunătățiri substanțiale la casa de locuit, ce au constat în construirea unei noi temelii, tencuire a exterioară, montarea de geamuri termopan la camere și la balcon. A construit gardul din spatele casei aprox. 60 ml și a plătit taxele și impozitele din 2008 și până în prezent.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1143 Cod civil, art. 6731-14 Cod proc civilă.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 723 lei și timbru judiciar de 5 lei

În termen legal, pârâta B E a formulat întâmpinare prin care a arătat că a folosit suprafața din intravilan împreună cu reclamanta, iar cea din extravilan (T.P. nr. 105156) a fost dată în arendă, produsele agricole primite în schimb fiind luate doar de reclamantă. Terenul din T.P. nr.133385 a fost dat tot în arendă, iar produsele agricole au fost folosite doar de reclamantă. Pe de altă parte, dorința părinților lor a fost ca suprafața de 5583 mp din titlul tatălui să rămână fratelui lor, în prezent decedat.

De asemenea, a arătat că îmbunătățirile pretinse de reclamantă sunt însemnate, făcând o simplă consolidare a casei, iar nu o temelie, o tencuială exterioară fără finisaj, a montat doar două geamuri termopan, iar balconul a fost închis pe o singură latură și a montat ușa de acces. A refăcut gardul din spatele casei, edificând o temelie mică, iar uluca și lații au fost cumpărate de mama lor. La grădină, a săpat o bordură mică și a pus un gard din plasă de sârmă, ce a fost cumpărată tot de mama lor. Aceasta a avut suma de 1750 lei, cu care vroia să refacă gardul și soba, sumă ce a fost luată de reclamantă.

Pârâta a mai adăugat că dorința defuncților a fost ca fratele lor să rămână în casă, iar prin comportamentul său, reclamanta a încercat să o înlăture pe pârâtă din casa părintească, pentru ca la partaj să-i fie atribuită ei.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art 115-118 C.p.c.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză tehnică.

Prin precizarea depusă la 20.11.2012, reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului la opțiune succesorală și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B F și B M, deoarece nu au acceptat în termen legal succesiunea autoarei B M. De asemenea, a solicitat să se constate că, pe lângă îmbunătățirile menționate în acțiune, a construit în vara anului 2012 și un foișor din beton și lemn, despre care au relatat martorii audiați (fila72).

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 6736 C.pr.civ. din 1865 pronunțată la data de 27.11.2012, instanța a constatat deschisă succesiune numitului B I decedat la data de 26.04.1975, cu ultimul domiciliu în comuna Lunca Corbului, jud. Argeș, iar moștenitori legali acceptanți ai succesiunii autorului sunt: B M, în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă succesorală de ?, reclamanta D V, pârâta B E și defunctul B N ( decedat la data de 07.03.2008) fiecare cu o cotă succesorală 1/4, cota celui din urmă, B N, revenind prin retransmitere surorilor sale, Dinu Viorica și B E, în calitate de colaterali privilegiați, cu o cotă de 1/2 fiecare, astfel că acestea beneficiază fiecare de o cotă de 3/8 din succesiunea defunctului.

Prin aceeași încheiere s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B F și B M, descendenți de gradul I ai numitului B N, fiul defuncților B Iși Bu M.

Masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, Burdeanu Ion, se compune din cota de 1/2 dintr-o casă de locuit din ostreață, dintr-un pătul (fânar) și un grajd (magazie) din ostreață, menționate în certificatul de moștenitor nr. 249/06.06.1996; din terenul în suprafață totală de 3,26 ha, individualizat conform titlului de proprietate nr. 105156/15.09.1998 și din terenul forestier de 3000 mp, menționat în procesul-verbal de punere în posesie nr. 2380/19.04.2012.

Prin încheierea din data de 27.12.2012 s-a respins includerea la masa partajabilă rămasă la data decesului autorului Burdeanu Ion a terenului forestier în suprafață de 3000 mp menționat în procesul-verbal de punere în posesie nr.169/03.02.2000, întrucât este același cu cel menționat în procesul-verbal de punere în posesie nr.2380/19.04.2012.

Prin încheierea de admite în principiu instanța a mai constatat deschisă succesiunea defunctei B M decedată la data de 06.04.2007, cu ultimul domiciliu în localitatea Lunca Corbului, jud. Argeș, a reținut ca fiind moștenitori acceptanți ai succesiuni acestei autoare, reclamanta D V, pârâta B E și defunctul BN (decedat la data de 07.03.2008) fiecare cu o cotă succesorală 1/3, cota celui din urmă, revenind prin retransmitere surorilor sale, Dinu Viorica și B E, în calitate de colaterali privilegiați, cu o cotă de 1/2 fiecare, astfel că acestea beneficiază fiecare de o cotă de 3/6 din succesiunea defunctei.

Totodată, instanța a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, B M se compune din : cota de 1/2 dintr-o casă de locuit din ostreață, dintr-un pătul (fânar) și un grajd (magazie) din ostreață, menționate în certificatul de moștenitor nr. 249/06.06.1996; din terenul în suprafață totală de 1,5 ha, individualizat conform titlului de proprietate nr. 133385/19.10.2005 și din cota de 1/4 din succesiunea defunctului său soț, B I, conform certificatului de moștenitor nr. 249/06.06.1996.

Instanța a mai reținut că pasivul succesoral rămas al ambilor defuncți, este în sumă de 1129 lei, reprezentând taxe și impozite aferente bunurilor succesorale, pentru perioada 2008-1012 (chitanțele de la filele 13, 17-21, mai puțin chitanța nr. 0007112 din 06.10.2008, ce atestă plata sumei de 30 lei cu titlu de "pază 2008";).

Prin încheierea interlocutorie instanța a reținut că reclamanta a efectuat următoarele îmbunătățiri asupra bunurilor succesorale:gardul din spatele casei, cu excepția ulucilor și a laților; gardul din grădină, realizat din plasă de sârmă cu temelie din ciment; temelia casei din ostreață și tencuirea exterioară a acesteia; montarea a două geamuri termopan, a unei uși și închiderea balconului pe o latură și a fost respinsă cererea completatoarea a aceleași părți cu privire la includerea la pasivul succesoral și a foișorul construit în gospodăria ce a aparținut defuncților, reținându-se că această construcție are caracter voluptoriu.

Subsecvent pronunțării încheierii de admitere în principiu a cererii de chemare în judecată, instanța a dispus efectuarea expertizelor în specialitățile construcții și topografie, ultimului expert stabilindu-i-se și obiectivul de formarea loturilor, obiectivele rapoartelor de expertiză fiind stabilite prin încheierea de la data de 22.01.2013.

La data de 15.04.2013 dl. expert Dumitrache Ion a întocmit raportul de expertiză în specialitatea evaluare bunuri imobile (filele 122- 132), iar la data de 10.06.2013 a fost depus completarea la raport, prin care expertul tehnic judiciar a răspuns la obiecțiunile încuviințate de instanță, pârâtei prin încheierea de ședință din data de 14.05.2013(filele 146-151).

În cauză a fost desemnat expert tehnic judiciar în specialitatea topografie pentru identificarea, evaluarea terenurilor reținute la masa partajabilă a celor doi defuncți și lotizare bunurilor ce compun cele două mese partajabile dl. expert Diaconu Ion, care l-a data de 29.01.2014 a depus la dosar lucrarea întocmită și o rectificare la raport (filele 210-228, 229).

Ca urmarea a admiteri obiecțiunilor formulate de reclamantă și de pârâta B E l-a data de 20.03.2014 s/a depus la dosarul cauzei completare la raportul în specialitatea topografie (filele 135-136).

Prin expertiza în specialitate construcții au fost identificate și evaluate bunurile imobile reținute la masa partajabilă, respectiv, o casa, un grajd, o magazia și îmbunătățirile efectuate de reclamantă și reținute de instanță prin încheierea de admitere în principiul ca fiind realizate de aceasta.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de dl. expert tehnic Diaconu Ion au fost identificate terenurile din titlurile de proprietate al autorilor, din procesul-verbal de punere în posesie nr. 2380/19.04.2012, evaluată masa partajabilă și au fost propuse două variante de lotizare fiecărei părți fiindu-i atribuite bunuri în natură, iar pentru echilibrarea loturilor s-au acordat sulte.

Expertul a evaluat masa partajabilă la suma de 76706 lei cu includerea îmbunătățirilor efectuate de reclamantă, iar valoarea loturilor cu scăderea pasivului succesoral în cuantum de 1129 lei este de 38918 lei lotul ce i se cuvine reclamantei Dinu Viorica și 37788 lei lotul ce i se cuvine pârâtei B E.

Potrivit art. 741 C.civ. din 1864 (aplicabil în cauză raportat la data decesului celor doi autori, anterior intrării în vigoare a noului cod civil 01.10.2011) la formarea și compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare lot, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi și de creanțe de aceeași natură și valoare. Principiul partajării în natură este reluat de dispozițiile art. 6739 Cod pr. civ. din 1865, ce stabilesc criteriile ce vor fi avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor, respectiv acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor și modul de stăpânirii al terenurilor.

Părțile au optat pentru variante diferite de lotizare, reclamanta preferând varianta I de lotizare, iar pârâta dorind varianta II de lotizare.

Instanța în lipsa acordului părților la atribuirea loturilor va avea în vedere posesia bunurilor reținute la masa partajabilă, edificarea pe terenul curții-construcții în suprafață de 916 mp a unor construcții de către reclamanta Dinu Viorica, îmbunătățirile efectuate de acesta la casa defuncților părinți, împrejmuiri efectuate de aceasta și suportarea de către părți a unor costuri minime pentru formarea loturilor independente.

În cauză se constată că varianta de lotizare propusă de reclamantă respectă principiul atribuirii în natură a bunurilor supuse partajării, costurile pentru realizarea unor loturi individuale sunt minime implicând doar mutarea de către reclamantă a curții păsărilor pe un alt amplasament în cadrul lotului său, și nu presupune plata de sulte de către părți pentru realizarea echilibrului valoric dintre loturi.

În cazul celei de-a doua variante chiar dacă se propune o partajare în natură a bunurilor reținute a fi partajate costurile pentru realizarea loturilor sunt superioare față de prima variantă și sunt dor în sarcina reclamantei, singura moștenitoarea care a efectuat cheltuieli de întreținere a gospodăriei părinților și a achitat la scadență impozitele aferente construcțiilor și terenurilor reținute prin încheierea de admitere în principiu.

Prin urmare, chiar dacă în această variantă părțile ar avea deschidere egală la drumul național și în prima variantă deschiderea la drumul național a lotului ce este propus a reveni pârâtei este de 13, 44 mp și permite potrivit Legii nr.50/1991 edificare de construcții pe acest teren, însă presupune pentru reclamantă suportarea cheltuielilor cu mutare a foișorului C4 și curții păsărilor pe un alt amplasament în cadrul lotului acesteia, demolarea urmată de mutarea gardului pe aliniamentul 2-10 conform schiței din anexa nr.6 la raport.

Prin urmare, instanța va omologa raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar Diaconu Ion în varianta I de lotizare, astfel cum a fost modificată în sensul că beneficiara lotului nr. 2 este doar pârâta B E, iar nu cum eronat s-a menționat în raport, atât în partea scrisă, cât și în partea grafică , ca fiind această pârâtă împreună cu pârâții B F și B M M.

În concluzie, reclamantei Dinu Viorica îi va reveni în proprietate lotului nr. 1 al variantei I de lotizare, iar pârâtei B E îi va reveni în proprietate lotul nr.2 al variantei I de lotizare, raportul împreună cu schițele anexate, aferente variantei I făcând parte din prezenta hotărâre.

În cauză se constată că, cheltuielile de judecată au fost suportate de reclamanta Dinu Viorica în sumă de 2328 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 728 lei, diferență de onorariu de expert pentru specialitate construcții în sumă 100 lei (onorariul de expert în specialitatea topografie fiind suportat de părți în cote egale câte 500 lei, iar în construcții reclamanta suportând cu 100 lei mai mult decât pârâta) și onorariu avocat în sumă de 1500 lei conform chitanțelor nr. 115/02.04.2014, nr.70/31.11.2012, 112/29.03.2014.

Instanța, având în vedere că prezentul proces profită tuturor părților litigante, va dispune obligarea pârâtei B E la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, conform cotei succesorale ce i s-a cuvenit, după realizarea compensării onorariilor de expert.

Prin urmare, instanța o va obliga pe pârâta B E să plătească reclamantei suma de 1164 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru toate aceste considerente, instanța în temeiul art.728 C.civ. din 1864 coroborat cu art.6731 C.pr.civ.din 1865 va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Dinu Viorica și va sista starea de indiviziune dintre părți.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre partaj judiciar. Jurisprudență Partaj