Partaj judiciar. regimul juridic aplicabil bunurilor achiziţionate de concubini
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 165 din data de 14.12.2016
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 18.08.2009, la Judecătoria Rădăuți, sub nr.5108/285/2009, reclamanții CCC și CVV au chemat-o în judecată pe pârâta NV, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile imobile care urmează a fi precizate, să se constate că reclamanții au o cotă de ½ și pârâta ½, ce li se cuvin în calitate de copărtași, să se procedeze la lichidarea stării de indiviziune, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce li se cuvin.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului CI, în calitate de fii ai acestuia: În timpul vieții CI a achiziționat împreună cu pârâta, cu care trăia în concubinaj, mai multe imobile.
Ca modalitate de partajare, reclamanții au solicitat atribuirea către ei a casei și anexelor gospodărești, precum și atribuirea întregii suprafețe de teren situate în intravilan la locurile arătate, dar și din extravilan, urmând să achite către pârâtă contravaloarea cotei sale, cu motivarea că sunt îndreptățiți la acest mod de atribuire întrucât aceste suprafețe împreună cu casa au aparținut familiei lor, au exercitat și exercită în continuare posesia asupra acestor imobile, pârâta deținând locuință în mun. Rădăuți.
Legal citată, pârâta NV a depus întâmpinare, arătând că este de acord cu privire la masa de împărțit, însă nu și cu valorile indicate la teren și cu modalitatea de atribuire a bunurilor propusă de reclamanți.
Bunurile au fost dobândite împreună cu defunctul CI în cote de ½, dar ulterior casa a fost renovată capital, iar unele anexe și gardul reconstruite, astfel că din valoarea construcțiilor trebuie scăzute lucrările făcute de ea, iar din valoarea rămasă este de acord ca reclamanții să primească contravaloarea cotei de ½ care i s-ar fi cuvenit tatălui lor.
Pârâta a solicitat să i se atribuie casa de locuit, avându-se în vedere lucrările efectuate, cât și faptul că nu posedă altă locuință și a efectuat multe reparații, care s-au ridicat la suma de 15.850 euro.
Pârâta a mai precizat că a făcut mai multe îmbunătățiri și au fost edificate construcții noi (bucătărie, beci, hol, garaj, garduri și tablă pe casă, alte lucrări), apreciate la peste 10.000 euro, ea având o contribuție de 80%, întrucât a realizat venituri mult mai mari decât concubinul ei, lucrările fiind integral achitate de ea.
De asemenea, pârâta a precizat că a suportat integral cheltuielile de înmormântare a concubinului său, iar reclamanții, fiii defunctului, nu au contribuit cu nimic la aceste cheltuieli.
Prin sentința civilă nr.3532/285/2015 Judecătoria Rădăuți a admis, în parte, acțiunea principală; a constatat că părțile se află în indiviziune cu privire la imobilele casă cu anexe, situate în comuna F., nr.xx, jud. Suceava, suprafața de 3100 mp. teren intravilan lângă casă, 1600 mp. teren intravilan, 5050 mp. teren extravilan H. și bunurile mobile mobilă de bucătărie și autoturismul marca Dacia, reclamanții având o cotă de ½ p.i. și pârâta o cotă de ½ p.i.; a încetata starea de indiviziune dintre părți; a atribuit reclamanților CCC și CVV, în indiviziune, suprafața de 1.568 mp. teren livadă, identic cu parcela nr.3A din Anexa nr.1 la raportul de expertiză al expertului IDC (fila nr.54), în valoare de 31.499,09 lei, suprafața de 1565 mp. teren intravilan TM, în valoare de în valoare de 30.888 lei și suprafața de 5050 mp. teren extravilan H., în valoare de 8698 lei, cu o valoare totală a lotului de 71.085,08 lei; a atribuit pârâtei NV imobilele casă cu anexe situate în comuna F., nr.xx, jud. Suceava, în valoare totală de 117.621,40 lei, suprafața de 911 mp. curți-construcții, identică cu parcela 1CC din Anexa nr.1 la raportul de expertiză al expertului IDC (fila nr.54), în valoare de 18.300,81 lei și suprafața de 621 mp. teren livadă, identic cu parcela 2L, din Anexa nr.1 la raportul de expertiză al expertului IDC, în valoare de 12.475,08 lei, cu o valoare totală a lotului de 148.397,29 lei; a atribuit pârâtei bunurile mobile aflate în posesia sa, respectiv mobila de bucătărie în valoare de 2.000 lei și autoturismul marca Dacia în valoare de 2000 lei; a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 40.656,10 lei cu titlu de sultă; a respins capătul de cerere din acțiunea principală având ca obiect partajul celorlalte bunuri mobile ca neîntemeiat; a admis, în parte, cererea reconvențională așa cum a fost precizată, respectiv capătul de cerere având ca obiect obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 10.450 lei; a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 10.450 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare suportate de aceasta; a respins celelalte capete de cerere ale cererii reconvenționale ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a cumpărat împreună cu defunctul imobilele constând în corpul de proprietate nr.3026 compus din parcela virană cu casă și anexe C1-C5, în suprafață de 875 mp., parcela funciară nr.2 livadă în suprafață de 647 mp. și parcela funciară nr.3 teren arabil în suprafață de 1578 mp., înscrise în C.F. nr.4424 F., conform contractului de vânzare-cumpărare nr.1527/02.05.2007 la BNP S-M și terenurile ce au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr.6354/08.10.2003, convenție validată prin sentința civilă nr.1965 din data de 29.05.2009, părțile din prezenta cauză fiind de acord că există identitate parțială cu parte din terenurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, adăugându-se doar suprafața de 5050 mp. teren arabil la locul "H.";.
Pârâta a dobândit aceste imobile împreună cu defunctul, în cote de ½ p.i. fiecare, aspect consemnat în contractul de vânzare-cumpărare nr.1527/02.05.2007, fiind inadmisibilă stabilirea altor cote, cum a solicitat pârâta cu privire la aceste imobile.
Cu privire la veniturile realizate din recolte, reclamanții nu au făcut dovada că acestea au fost cultivate și însușite de pârâtă sau că terenul a fost arendat de aceasta în cursul anului 2009, cererea pentru subvenții fiind formulată de CVV (fila nr.82 și nr.117) și nu de către NV.
Totodată, martorii propuși de părți au confirmat faptul că pârâta a fost plecată la muncă în Italia, fiind astfel în imposibilitatea cultivării acestor terenuri și nici nu s-a făcut dovada realizării altor venituri în urma valorificării recoltelor.
Martora LV, propusă de reclamanți, a confirmat faptul că pârâta era plecată la muncă în Italia, terenurile fiind cultivate de defunct din toamnă, iar recolta ar fi fost valorificată de un cumătru al acesteia, martora neputând indica cum a aflat de această împuternicire și dacă s-au încasat sume de bani.
Instanța a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada că pârâta și-a însușit recoltele, că acestea au fost valorificate în numele său, obținând sume de bani, aceasta fiind plecată în Italia, iar cererea pentru subvenții a fost formulată de reclamant, motive pentru care a respins acest capăt al cererii principale, așa cum a fost modificată, ca neîntemeiat.
Cu privire la bunurile mobile, instanța a constatat că parte din acestea au fost achiziționate de pârâtă anterior mutării în imobilul în cauză, iar o parte au fost aduse din apartamentul său, din mun. R., și reprezintă bunuri proprii, respectiv mobilă dormitor, frigider, mașină de spălat, aspecte confirmate de martorii audiați, dar și de facturile fiscale anexate de pârâtă la întâmpinarea din primul ciclu procesual, urmând a se supune partajului doar mobila de bucătărie cumpărată pentru acest imobil și autoturismul marca Dacia.
Instanța a constatat că reclamanții nu au făcut dovada existenței unui stoc de 30 mc. lemn foc sau a valorificării de către pârâtă a acestora, situație similară cu a celor trei purcei, cu privire la care pârâta a recunoscut folosirea lor cu ocazia înmormântării defunctului.
În cauză a putut fi analizată doar ieșirea din indiviziune cu privire la aceste imobile, nefiind vorba de un partaj de bunuri comune sau un partaj succesoral după defunct, în care s-ar stabili cotele părți sau contribuția fiecăruia, pârâta având doar calitatea de coindivizar și nu calitatea de moștenitor după concubinul său, CI.
Instanța a apreciat că pârâta a invocat un drept de creanță cu privire la îmbunătățirile realizate, sens în care a depus înscrisurile de la filele nr.34-36, nr.53-59.
Eliberarea unei facturi fiscale pentru materialele de construcții nu reprezintă dovada că acestea sunt proprietate exclusivă a pârâtei, fiind evident că și defunctul realiza venituri, fiind angajat și a participat cu munca fizică la efectuarea acestor îmbunătățiri. În condițiile concubinajului dintre cei doi, nu se poate realiza o defalcare a contribuției fiecăruia, instanța apreciind și sporul de valoare adus de defunct, care a muncit efectiv la aceste construcții, pârâta locuind efectiv în Italia, asigurând un sprijin financiar. Mai mult decât atât, pârâta nu a putut prezenta decât o chitanță pentru o operațiune de schimb valutar pentru o sumă modică, de 500 euro, fără a justifica în concret veniturile realizate în Italia, prin contracte de muncă sau viramente bancare externe (WesternUnion etc.), care să fi fost ridicate de defunct.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect cheltuielile de înmormântare, pârâta a făcut dovada suportării acestora, care, pe lângă sumele tradiționale, cuprind și costul mesei la restaurant, în sumă de 5.750 lei, reclamanții recunoscând că au fost suportate de pârâtă. În aceste condiții, pârâta are un drept de creanță împotriva moștenitorilor defunctului, care nu au suportat aceste costuri, în valoare totală de 10.450 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs (calificat apel de către instanță) reclamanții CCC și CVV, precum și pârâta reconvențională NV, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 42 din 17 februarie 2016, Tribunalul Suceava a respins apelul formulat de reclamanți ca nefondat; a admis apelul formulat de pârâta NV, prin mandatar CFA; a schimbat în parte sentința civilă nr. 3532/23.10.2015 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosarul nr. 5108/285/2009* în sensul că:
A constatat că părțile nu sunt în indiviziune cu privire la mobila de bucătărie în valoare de 2000 lei și autoturismul marca Dacia în valoare de 2000 lei și a înlăturat dispoziția contrară; a înlăturat dispoziția de atribuire a acestor bunuri în lotul pârâtei NV; a obligat pe pârâta NV să plătească reclamanților CCC și CVV suma de 36.656,10 lei cu titlu de sultă (în loc de suma de 40.656,10 lei cu același titlu); a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a admis în parte cererea pârâtei apelante NV având ca obiect plata cheltuielilor de judecată din apel; a obligat pe reclamanții apelanți CCC și CVV să plătească pârâtei apelante NV suma de 618 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, proporțional cu gradul de admitere a pretențiilor formulate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt fiii defunctului CI, decedat la data de 3.03.2009, care începând cu anul 2004 și până la deces a trăit în concubinaj cu pârâta NV.
Potrivit susținerilor părților și martorilor audiați în cauză, foștii concubini au gospodărit împreună, iar veniturile lor au fost investite pentru dobândirea bunurilor obiect al acțiunii.
Bunurile dobândite în timpul concubinajului nu sunt considerate bunuri comune în sensul art. 30 din Codul familiei; sunt proprietate comună pe cote părți, dacă se face dovada că între aceștia a existat o convenție, chiar tacită în acest sens. Cota parte de proprietate se stabilește proporțional cu contribuția fiecăruia la achiziționarea bunurilor pe perioada concubinajului, în baza probelor administrate, așa cum în mod corect a procedat și prima instanță.
Din această perspectivă, susținerea reclamanților apelanți în sensul că, cota de contribuție la dobândirea bunurilor supuse partajului nu se poate aplica doar asupra unui bun privit singular, ci trebuie să se aplice asupra întregii universalități de bunuri nu poate fi reținută, reclamanții apelanți fiind în eroare cu privire la regimul juridic al bunurilor dobândite în timpul concubinajului și stabilirea cotei de contribuție la dobândirea lor.
Contrar susținerilor reclamanților apelanți, între considerente și dispozitiv nu există contrarietate; modalitatea de soluționare a litigiului prin stabilirea bunurilor dobândite în timpul concubinajului, a cotelor de contribuție la dobândirea acestora și lichidarea stării de indiviziune, prin formarea și atribuirea de loturi în natură, cu compensarea acestora prin sultă sunt în deplin acord cu cele reținute în mod corect în considerentele hotărârii, prin care instanța arată că "în prezenta cauză poate fi analizată doar ieșirea din indiviziune cu privire la aceste imobile, nefiind vorba de un partaj de bunuri comune sau un partaj succesoral după defunct";.
În ceea ce privește lotizarea, reclamanții apelanți au susținut că "Dat fiind că există două construcții (casa veche cu anexe și bucătăria de vară - construcție nouă), era important ca ambelor părți să li se atribuie câte o casă , cu terenul aferent, fiind de asemenea în eroare cu privire la numărul caselor de împărțit.
Astfel, atât în cererea introductivă de instanță cât și prin concluziile depuse la dosar, reclamanții au arătat că în masa bunurilor indivize se include imobilul "casă și anexe";, iar prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert DD a fost identificat imobilul în litigiu situat în comuna F. nr. xx, jud. Suceava, constând în casă (locuință), imobilul bucătărie nouă (locuință anexă) care este o construcție nouă cu o vechime de aproximativ 3-4 ani și anexe gospodărești: magazie, șură-grajd și bucătărie de vară plus garaj.
Cererea reclamanților privind partajarea în natură a imobilelor construcții nu a putut fi primită, având în vedere concluziile expertului constructor DD, potrivit cărora "imobilul reprezentând casă (locuință) nu este comod partajabil în natură întrucât nu pot fi realizate două unități locative cu accese independente (f. 160, dosar fond).
În continuare, expertul a arătat că imobilul construcție poate fi lotizat în două unități locative în natură astfel: o unitate locativă formată din locuință și anexele gospodărești și o altă unitate locativă formată din locuința anexă (bucătăria), concluzie eronată, în contextul în care același expert a arătat că bucătăria este o anexă a locuinței (f. 160, dosar fond).
Reclamanții au argumentat această modalitate de partajare a construcțiilor susținând că imobilul casă de locuit a aparținut bunicului lor patern, fapt contrazis de probele administrate în cauză, din care rezultă că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1527/2.05.2007, defunctul lor tată CI împreună cu pârâta NV au cumpărat în cote de ½ pentru fiecare de la fratele tatălui lor, CG, suprafața de 875 m.p. pe care sunt amplasate casa cu anexele C1-C5, aspect menționat chiar de reclamanți în cererea de chemare în judecată formulată.
În timpul concubinajului autorul reclamanților împreună cu pârâta au făcut mai multe îmbunătățiri la casă (care nu au fost contestate) și au edificat construcții noi (bucătărie, beci, hol, garaj, împrejmuiri), ambii reclamanți au gospodării proprii, în timp ce pârâta nu deține o altă locuință, astfel că în mod corect prima instanță, cu respectarea criteriilor de atribuire prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă, a atribuit pârâtei imobilul casă de locuit cu anexe.
Toate anexele casei de locuit identificate prin raportul de expertiză DD au fost reținute ca făcând parte din masa partajabilă și - așa cum s-a arătat deja - au fost atribuite în lotul pârâtei, așa încât susținerea reclamanților în sensul că instanța a omis de la partaj construcția C5 (fără a o nominaliza în concret) nu poate fi reținută.
Atribuirea imobilului casă de locuit și anexe gospodărești în lotul pârâtei impune și atribuirea suprafeței de 911 m.p. teren curți-construcții, identică cu parcela 1CC din Anexa la raportul de expertiză întocmit de expert IDC, fiind necesară pentru utilizarea și exploatarea normală a construcțiilor, așa încât critica reclamanților apelanți vizând faptul că nu li s-a atribuit în lot teren din această categorie (curți-construcții), ci doar teren livadă, nu poate fi reținută.
Neîntemeiată este și cererea reclamanților apelanți privind partajarea terenului "TM"; pe lățimea acestuia întrucât, prin această modalitate de împărțeală, una din parcele ar deveni loc înfundat, fără ieșire la calea publică, lucru ce nu este posibil (a se vedea planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de expert IDC, aflat la fila 58 dosar fond).
Cu privire la veniturile realizate din recolte în cursul anului 2009, s-a constatat că reclamanții nu au făcut dovada că acestea au fost cultivate și însușite de către pârâtă sau că terenul a fost arendat de aceasta.
Astfel, martorii .... au declarat că nu cunosc cine a ridicat recolta după decesul lui CI, iar martora .... a arătat că în anul 2009 pârâta era plecată în Italia, terenul fiind cultivat din toamnă de către defunct, că pârâta l-a mandatat pe cumnatul său să vândă recolta, dar că nu știe dacă acesta a încasat vreo sumă de bani (fila 102 dosar fond).
Deosebit, s-a reținut că pentru anul 2009 cererea pentru acordarea de subvenții a fost formulată de reclamantul CVV (filele 82, 117 dosar fond) și nu de către pârâta NV.
Cum reclamanții nu au făcut dovada că pârâta și-a însușit recoltele ori că acestea au fost ridicate și valorificate pentru ea și în numele său, obținând sume de bani, iar cererea pentru acordarea de subvenții a fost formulată de reclamant, în mod corect prima instanță a respins aceste pretenții ca neîntemeiate.
Așa fiind, cererea reclamanților apelanți privind compensarea sumei de 8.329 lei, reprezentând contravaloarea recoltelor din anul 2009, cu suma datorată pârâtei cu titlu cheltuieli de înmormântare nu poate fi primită, iar criticile formulate în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestor cereri nu pot fi reținute.
Cu referire la apelul pârâtei NV, tribunalul a constatat că, în ceea ce privește calificarea acțiunii, în mod corect instanța de fond a reținut că "în prezenta cauză poate fi analizată doar ieșirea din indiviziune cu privire la aceste imobile, nefiind vorba de un partaj de bunuri comune sau de un partaj succesoral după defunct"; și a analizat atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională formulată de pârâtă din perspectiva relațiilor de concubinaj ce au existat între aceasta și defunctul CI.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâta NV a solicitat să se stabilească că a avut o contribuție de 80% la construirea unor anexe gospodărești, efectuarea unor împrejmuiri, porți, pod la poartă și reparații la casa veche (îmbunătățiri care au sporit valoarea imobilului).
Așa cum s-a arătat deja, bunurile dobândite în timpul concubinajului nu sunt bunuri comune în sensul art. 30 din Codul familiei și nu se bucură de prezumția comunității de bunuri, ci sunt bunuri coachizite, proprietate comună pe cote părți, dacă se face dovada că între aceștia a existat o convenție, chiar tacită în acest sens.
În cazul în care concubinii nu au efectuat în mod egal investițiile pentru dobândirea bunurilor în timpul concubinajului, cota parte se stabilește proporțional cu contribuția fiecăruia la achiziționarea bunurilor pe perioada concubinajului.
În speță, pârâta nu a reușit să probeze contribuția sa exclusivă de 80% la dobândirea bunurilor edificate suplimentar și a lucrărilor de reparații la casa de locuit.
Astfel, martorii audiați în cauză au confirmat faptul că pârâta a fost plecată la muncă în Italia, însă nu au oferit nici o informație concretă cu privire la veniturile realizate de aceasta, iar pârâta a depus la dosar doar o chitanță pentru o operațiune de schimb valutar pentru suma de 500 Euro (fila 36 dosar fond).
Defunctul CI a realizat în mod constant venituri, fiind salariat la HR, conform dovezii aflate la fila 28 dosar fond, iar martorii audiați în cauză au declarat că toate lucrările și îmbunătățirile la imobilul casă și anexe au fost efectuate împreună de către foștii concubini, care au gospodărit împreună.
Probele administrate în cauză nu pot confirma susținerile pârâtei privind contribuția sa mai mare la realizarea îmbunătățirilor și a lucrărilor noi la imobil, însă, având în vedere că între pârâtă și defunctul CI au existat relații de concubinaj cu caracter de continuitate care au durat aproximativ 5 ani, timp în care au gospodărit împreună, în temeiul art. 1203 cod civil din 1864 tribunalul prezumă că bunurile în discuție au fost dobândite cu contribuția egală de ½ a fiecăruia dintre concubini, concluzie la care în mod corect a ajuns și prima instanță.
Pentru reținerea prezumției relative potrivit căreia între foștii concubini a existat o convenție tacită ca toate bunurile dobândite de ei să fie în cotă egală pledează și împrejurarea că toate bunurile achiziționate de aceștia prin acte autentice (casă și terenuri) au fost dobândite în cotă egală de ½ pentru fiecare, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1527/2.05.2007 și contractului de vânzare-cumpărare nr. 6354/8.10.2013, validat prin sentința civilă nr. 1965/25.09.2009 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă și irevocabilă.
Deși concubinii nu se bucură de prezumția comunității de bunuri prevăzută de art. 30 din Codul familiei, dispoziție ce se aplică numai bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, nimic nu împiedică a se constata că în baza convenției lor exprese sau tacite bunurile s-au dobândit pentru a fi proprietatea lor indiviză în cote egale, indiferent pe numele căruia au fost achiziționate.
Prezumând că între foștii concubini a existat o convenție tacită în sensul că toate bunurile dobândite de către ei să fie în cotă egală, cererea pârâtei apelante prin care a solicitat excluderea din masa partajabilă a contravalorii zidăriei construcției (blocuri BCA), a ușii de la garaj și a ușii de la casă, pe motiv că sunt bunurile sale proprii, fiind achiziționate din banii săi nu poate fi admisă și, în aceste circumstanțe, refacerea raportului de expertiză în construcții pentru determinarea separată a valorii bunurilor mai sus individualizate și scăderea valorii acestora din valoarea totală a construcției nou edificate și a îmbunătățirilor casei vechi nu se mai justifică, fiind o probă inutilă soluționării cauzei.
Pârâta apelantă a mai solicitat ca din valoarea totală a construcției să se scadă valoarea manoperei, însă această cerere nu poate fi analizată de instanță întrucât nu a fost în nici un fel motivată ori argumentată.
Contrar susținerilor pârâtei apelante, prima instanță a analizat pe fond cererea reconvențională formulată din perspectiva interesului justificat al acesteia privitor la stabilirea cotei de contribuție a foștilor concubini la dobândirea bunurilor aflate în litigiu, raportându-se la probele administrate, așa încât critica referitoare la necercetarea fondului cauzei se constată nefondată.
Nu poate fi reținută nici critica vizând neidentificarea de către expert a porților noi și a podului de acces la gospodărie, în contextul în care aceste bunuri au fost identificate și evaluate de expert DD la valoarea de 1337,80 lei, sub denumirea "împrejmuiri"; (f.88-89 dosar fond), iar pârâta nu a formulat în această privință obiecțiuni.
În ceea ce privește valoarea terenurilor supuse partajului, într-adevăr instanța de fond a menționat în mod eronat în hotărâre că sunt cele stabilite de expertul topo IDC, însă în mod corect a reținut valorile stabilite prin raportul de expertiză întocmit de expert evaluator SA, care a stabilit pentru suprafața de 3100 m.p. valoarea de 62.275 lei, pentru suprafața de 1565 m.p. "TM"; valoarea de 30.888 lei și pentru suprafața de 5050 m.p. "H."; valoarea de 8698 lei (f. 194-212 și f. 241-248 dosar fond).
Cum în mod corect partajul s-a realizat potrivit acestor valori, mențiunea din sentință referitoare la expertiza IDC nu constituie motiv de apel, ci reprezintă o simplă eroare materială ce poate fi remediată în temeiul art. 281 al.1 Cod procedură civilă.
Apelul pârâtei este întemeiat în sensul că mobila de bucătărie și autoturismul "Dacia"; nu fac obiectul ieșirii din indiviziune.
Astfel, prin cererea de apel formulată, pârâta a recunoscut că autoturismul "Dacia"; a fost proprietatea exclusivă a defunctului CI, astfel că acest bun nu poate face obiectul partajului, fiind în mod greșit inclus în lotul atribuit pârâtei apelante.
Mobila de bucătărie este bun propriu al pârâtei, fiind achiziționată de aceasta anterior perioadei de concubinaj, conform facturii fiscale nr. 4615270/27.10.2004 (f.56 dosar fond), astfel că și acest bun a fost în mod greșit inclus în lotul atribuit pârâtei apelante.
În ce privește cheltuielile de judecată efectuate în apel, Tribunalul a reținut că pârâta a avansat cu acest titlu suma totală de 1118 lei, din care 116,50 lei taxă judiciară de timbru, 1,50 lei timbru judiciar și 1000 lei onorariu avocat, conform chitanțelor depuse la dosar.
Având în vedere limitele în care apelul pârâtei NV a fost găsit întemeiat și reținând că reclamanții apelanți CCC și CVV se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a admis în parte cererea pârâtei apelante NV privind plata cheltuielilor de judecată și a obligat pe reclamanții apelanți să-i plătească cu acest titlu suma de 618 lei, proporțional cu gradul de admitere al pretențiilor formulate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții CCC și CVV și pârâta NV.
Reclamanții recurenți CCC și CVV au arătat că, prin raportare la solicitările lor, în sentința judecătoriei instanța nu s-a pronunțat cu privire la următoarele aspecte:
Nu a avut în vedere și nu a atribuit nici uneia dintre părți construcția C5; nu a luat-o în considerare la stabilirea valorii masei de împărțit. Astfel, deși în cererea reconvențională și în raportul de expertiză D această clădire exista și a fost evaluată, prin modalitatea de partajare aleasă de instanță această clădire nu este inclusă în lot nici ca atribuire, nici ca valoare. Varianta aleasă de instanța de fond este inechitabilă și prin aceea că imobilul casă a aparținut defunctului CD, tatăl lor, dinainte ca acesta să aibă relația de concubinaj cu pârâta, astfel încât nici din punct de vedere moral soluția nu este echitabilă. Dat fiind că există două construcții (casa veche cu anexe și bucătăria de vară, construcție noua) era important ca ambelor părți să li se atribuie câte o casă cu terenul aferent. In acest fel partajul devine echitabil prin atribuirea casei vechi recurenților și a bucătăriei de vară - construcție nouă, față de care pârâta a susținut că a construit-o împreuna cu tatăl lor, în lotul acesteia.
Instanța a încălcat regulile partajului de împărțire în natură și în loturi pe cât posibil echivalente prin aceea că nu le-a atribuit și lor, reclamanților, teren intravilan la stradă, având categoria curți-construcții, atribuindu-li-se doar teren în livadă.
Există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că în considerente se arată că "In prezenta cauză poate fi analizată doar ieșirea din indiviziune cu privire la aceste imobile, nefiind vorba de un partaj de bunuri comune sau un partaj succesoral după defunct (...)", iar în dispozitiv "Atribuie pârâtei bunurile mobile aflate în posesia sa, respectiv mobila de bucătărie în valoare de 2.000 lei si autoturismul marca Dacia în valoare de 2.000 lei". "Respinge capătul de cerere din acțiunea principală având ca obiect partajul celorlalte bunuri mobile ca neîntemeiat."
De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la solicitarea lor de obligare a pârâtei la plata recoltelor și nici la cererea de compensare a contravalorii recoltelor cu cheltuielile de înmormântare, acesta fiind un capăt de cerere separat timbrat la valoare, astfel încât era obligatoriu să fie inclus în dispozitivul sentinței.
De asemenea, nu se motivează alegerea partajării conform Anexei 1 la raportul de expertiză, în condițiile în care ei au indicat efectuarea partajului conform Anexei 4, iar pârâta nu a avut vreo solicitare expresă.
Prin raportare la solicitările lor, tribunalul a pronunțat o hotărâre contradictorie: pe de o parte a admis apelul pârâtei și a constatat că părțile nu sunt în indiviziune cu privire la mobila de bucătărie și la autoturismul marca Dacia, dar pe de altă parte nu a înlăturat dispoziția din sentință prin care a fost admisă cererea reconvențională sub aspectul acordării cheltuielilor de înmormântare - care, din punctul lor de vedere, înseamnă pasivul partajului succesoral. Deci, a considera că părțile nu sunt în indiviziune cu privire la bunurile mobile înseamnă că în mod corelativ cererea privind pasivul moștenirii urma să fie respinsă.
Pe cale de consecință, recurenții solicită admiterea recursului, calificarea acțiunilor ca fiind ieșire din indiviziune sau partaj succesoral și rezolvarea în funcție de această calificare a tuturor cererilor din dosar.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 304 pct.7, 8, 9 C.pr. civ.
Pârâta recurentă NV a criticat soluția de admitere în parte a apelului declarat de ea.
În ce privește cererea sa reconvențională ambele instanțe, de fond și de apel, au soluționat-o greșit sub aspectul dispozițiilor legale referitoare la modul de dobândire a bunurilor în timpul concubinajului. Instanța de fond nu a avut în vedere că regimul juridic al bunurilor dobândite în timpul concubinajului este diferit de regimul juridic al bunurilor achiziționate de soți în timpul căsătoriei, care este principiul comunității de bunuri.
Atât la fond cât și în apel a arătat că, concubinii nu beneficiază de prezumția de comunitate asupra bunurilor dobândite pe durata conviețuirii, care se aplică numai în ceea ce privește regimul legal al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Cu alte cuvinte, concubinii nu pot fi considerați, în baza legii, proprietari în devălmășie asupra bunurilor dobândite de ei în timpul conviețuirii; ei pot avea un drept de proprietate comună pe cote părți asupra bunurilor dobândite împreună în perioada conviețuirii, iar întinderea cotelor-părți se determină în mod distinct pentru fiecare bun achiziționat în parte și nu pentru întreaga masă de bunuri.
În timp ce soții sau moștenitorii sunt titularii unei cote - părți din întreaga masă de bunuri, în cazul concubinilor, indiferent de durata conviețuirii și de numărul bunurilor dobândite, dreptul de proprietate se determină raportat la fiecare bun separat.
În ceea ce privește cota - parte din dreptul de proprietate ce revine fiecărui concubin, aceasta se stabilește în funcție de contribuția la achiziționarea bunului, care trebuie determinată pentru fiecare bun în mod separat. Problema contribuției este o chestiune de fapt, care urmează a fi soluționată de instanța de judecată pe baza probelor administrate.
Contrar celor arătate, instanța de fond a reținut în considerente că "în condițiile concubinajului dintre cei doi, nu se poate realiza o defalcare a contribuției fiecăruia..." adică nu a avut în vedere esența cererii reconvenționale, că a fost învestită să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunuri dobândite pe cote - părți în timpul concubinajului.
Cu această motivare de fapt nu s-a cercetat fondul cauzei, împărțeala fiind făcută în cote de ½ , instanța prezumând o cotă egală de dobândire specifică dobândirii bunurilor comune în devălmășie.
Contrar instanței de fond, instanța de apel (f.11 decizie) a apreciat și ea că bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părți, cota parte de proprietate se stabilește proporțional cu contribuția fiecăruia la achiziționarea bunurilor pe perioada concubinajului și că nu pot fi reținute motivele de apel ale reclamanților apelanți care au arătat că, cota de contribuție trebuie să se aplice asupra universalității de bunuri și nu asupra fiecărui bun în parte.
Însă, contrar propriei motivări, instanța de apel a apreciat ulterior că bunurile dobândite în timpul concubinajului "sunt bunuri coachizite, proprietate comună pe cote părți, dacă se face dovada că între aceștia a existat o convenție, convenție chiar tacită în acest sens".
Ulterior, instanța a apreciat că între părți a existat o convenție tacită "ca toate bunurile dintre ei să fie în cotă egală" , de 1/2, având în vedere contractul de vânzare cumpărare nr.1527/2.05.2007 prin care s-au achiziționat toate imobilele, unde s-a specificat expres cota de achiziție de ½. De fapt, instanța de apel a apreciat greșit ca existând un acord tacit între concubini cu privire la modalitatea viitoare de dobândire a bunurilor comune pe cote părți ca fiind egală, de ½, această susținere fiind contradictorie cu motivarea respingerii apelului reclamanților C.
Pe de altă parte, cota de ½ indicată în contractul de vânzare-cumpărare a fost apreciată atunci, în anul 2007, în funcție de contribuția concubinilor la dobândirea imobilelor în baza acelui contract și doar pentru acele imobile și nu poate fi avută în vedere și pentru viitor. Ori, stabilirea pentru viitor a aceleiași cote de contribuție, pentru toate bunurile viitoare, este în totală contradicție cu proprietatea comună pe cote - părți specifică concubinajului, unde pentru fiecare bun în parte se determină distinct întinderea cotelor-părți.
Prin preluarea și pentru viitor a aceleiași cote părți se face de fapt o aplicare a comunității de bunuri specifică bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, astfel că instanța de apel a aplicat greșit disp. art. 1203 C.civ.1864, cu toate că tot în apel a motivat că în această speță se aplică legislația proprietății comune pe cote părți.
Instanța de apel nu a avut în vedere că imobilele dobândite în cote de ½ au fost reparate capital (casa de locuit), că bucătăria de vară a fost dărâmată și în locul ei s-a edificat o altă bucătărie formată din cameră, hol, beci, gang și garaj alăturat, că s-au refăcut gardurile exterioare și interioare, alt pod la intrare, stâlpi și porți noi, trotuare, că s-a extins șura cu grajd cu 4 m, iar pentru aceasta a fost necesară turnarea unei temelii pe lângă cea veche, zidirea și acoperirea prelungirii, s-a tencuit exteriorul grajdului.
Nu s-a avut în vedere că noile construcții s-au făcut prin aportul ei major bănesc, materiale de construcție (BCA) și bunuri (ușa garaj, ușa bucătărie), față de posibilitățile financiare ale fostului concubin, situație care duce la stabilirea altei cote de contribuție în favoarea sa în ce privește construcțiile, cotă pe care a apreciat-o la 80% din valoare. Aceasta, întrucât în acea perioadă lucra în Italia, blocurile BCA folosite la construcție erau cumpărate de ea de câțiva ani, ușa de la garaj și ușa de acces la bucătăria nouă le-a adus din Italia, trimitea bani acasă prin poștă și intermediari, iar de multe ori era așteptată să vină în țară pentru a face plata, situație dovedită de martori.
Martorul BA (f.82) a arătat că a lucrat la acoperișul bucătăriei, a confirmat că plata muncitorilor o făcea ea când venea din Italia (CI i-a spus că "martorul va fi plătit de V., când vine din Italia") și nu a putut preciza dacă concubinul a contribuit cu muncă fizică la construcția bucătăriei. De asemenea, acest martor a arătat că "NV lucra în Italia și obținea venituri mai mari decât câștigurile obținute de I.".
Alt martor, X (f.98), a declarat că "lucrările efectuate au fost făcute cu veniturile pe care pârâta le făcea în Italia", el lucrând la zidărie.
Martora BG (f.143) a arătat că "părțile au făcut împreună, în perioada cât au fost concubini, șură, bucătărie, canalizare de apă, au pavat curtea, au mobilat locuința" și a apreciat că "pârâta a avut o contribuție mai mare la edificarea acestor imobile"."Pârâta a adus la locuință ușa de la casă și cea de la garaj chiar din Italia și s-a construit garajul și șura". Gardurile au fost făcute de cei doi.
Chiar martorii propuși de reclamanți, CV (f.144), confirmă același aspect, că pârâta lucra în Italia în perioada când s-au edificat aceste construcții și "aceasta a contribuit și ea cu bani la efectuarea acestor imobile".
Martorul propus de reclamant, Y (f.83) a arătat și el că în perioada când s-au edificat aceste construcții ea - pârâta lucra în Italia, iar martora LV (f.97) a declarat că îmbunătățirile la casă au fost făcute împreună de pârâtă cu concubinul său.
În apel a arătat explicit lucrările efectuate la casă și împrejmuiri.
Concret, casa a fost reparată capital și îmbunătățită conform cerințelor actuale (baie, bucătărie). În exterior, s-a vopsit tabla de pe casă, s-au făcut lambriuri de lemn pe tot spatele casei și s-a vopsit exteriorul casei care este din lemn, ușa și geamurile au fost înlocuite, s-au pus burlane. În interior, din trei încăperi, una a fost amenajată ca bucătărie, s-au schimbat geamurile cu altele noi, de lemn, s-a construit o nouă sobă, s-a pus faianță și s-a tras apă curentă. În dormitor, s-a făcut o nouă sobă, s-a pus rigips și s-a schimbat geamul; la sufragerie, de asemenea, s-a pus rigips, toată casa a fost zugrăvită și vopsită, iar în hol s-a pus lambriu. S-a efectuat altă împrejmuire din scândură cu stâlpi de beton și garduri interioare noi, alt pod la intrare, stâlpi noi pentru poartă și poartă nouă, a efectuat un trotuar de beton pe lângă șură, anexe și casă, a pavat jumătate din curte, șura cu grajd a fost mărită cu 4 m pe lungime, iar pentru aceasta a fost necesară turnarea unei temelii pe lângă cea veche, zidirea și acoperirea prelungirii, s-a tencuit exteriorul grajdului.
Faptul că a depus la dosar doar o singură chitanță prin care a făcut dovada că i-a trimis concubinului suma de 500 euro nu poate crea prezumția că nu a trimis alți bani.
Pe de altă parte, concubinul realiza un venit lunar de 415 lei în calitate de salariat la HR (f.28), bani care nu-i ajungeau nici măcar pentru întreținerea zilnică, dar instanța de apel a motivat că defunctul realiza venituri constante, dar fără a indica cuantumul acestor venituri.
Toate aceste probe nu au fost avute în vedere, instanța de apel apreciind că "pârâta nu a reușit să probeze contribuția sa exclusiva de 80% la dobândirea bunurilor edificate suplimentar și a lucrărilor de reparații la casa de locuit."
Așa cum a arătat și în apel, declarațiile de martori au fost concludente, iar dacă instanța de apel a considerat contrariul, în baza rolului activ putea să dispună din oficiu suplimentarea probatorului.
In ce privește blocurile BCA folosite la edificarea noii construcții cu destinație de bucătărie, beci și garaj, recurenta a arătat că au fost achiziționate de ea așa cum rezultă din factura fiscală nr.6028216/14.04.2004 (f.58), cu care dovedește că a plătit suma de 122.760.000 lei. În ce privește această achiziție există similitudini cu mobila de bucătărie OLEK care a fost achiziționată tot în același an, 27.10.2004, anterior perioadei de concubinaj, iar instanța de apel a considerat-o bun propriu, apreciind că a fost inclusă în mod greșit în lotul său.
Prin urmare, și blocurile BCA achiziționate anterior concubinajului, (14.04.2004), sunt tot bunul său propriu, și cu atât mai mult se face dovada că are o cotă de contribuție mai mare de 80%.
În ce privește manopera acestor lucrări de construcție, a solicitat a fi exclusă având în vedere probele administrate, anume venitul mic realizat de fostul concubin și declarațiile de martori care confirmă că plata muncitorilor se făcea când venea ea acasă sau cu banii trimiși de ea din Italia.
Instanța de apel a apreciat că cererea sa nu a fost argumentată sau motivată, dar în realitate cererea a fost motivată și argumentată ca și în recurs.
În apel a criticat și modul de efectuare a raportului de expertiză în construcții. Expertul D a decedat în cursul derulării procesului, nu a inclus la evaluare podul de acces, stâlpii porților și noile porți, situație care rezultă din lecturarea expertizei, unde la împrejmuiri a indicat "stâlpi din beton și țeavă metalica, plase din lemn vopsite". Suma infimă de 1337,80 lei indicată ca fiind contravaloarea împrejmuirilor nu poate include mai mult decât parte din garduri, nicidecum porțile, stâlpii porților și podul de acces.
De asemenea, instanța de apel a considerat că refacerea raportului de expertiză în construcții pentru determinarea separată a valorii bunurilor proprii nu se justifică, fiind o probă inutilă soluționării cauzei, cu motivarea că oricum cota de contribuție a concubinilor este de 1/2, cotă preluată din contractul de vânzare cumpărare încheiat inițial, în baza "convenției tacite". Dar, de fapt, cu această motivare instanța nu a cercetat cauza sub aspectul dedus judecății, anume stabilirea valorii reale de circulație a tuturor imobilelor supuse împărțelii și ținând cont de proporția bunurilor proprii încorporate în noile imobile, cu o manoperă achitată preponderent de ea.
În ce privește cererea sa reconvențională, instanța de apel nu a avut în vedere probatoriul indicat în motivarea apelului și nici cel administrat la fond, nu a cercetat fondul cauzei, astfel că se impune casarea sentinței instanței de fond și a deciziei pronunțată în apel în vederea refacerii raportului de expertiză în construcții.
În subsidiar, în situația în care Curtea de Apel consideră că nu este necesară refacerea raportului de expertiză, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea parțială a hotărârilor instanței de fond și de apel, în sensul admiterii cererii reconvenționale, să se stabilească o cotă de contribuție în favoarea sa de 80% în ce privește construcțiile casă de locuit și anexe gospodărești, să i se atribuie în lotul său, urmând a diminua sulta în funcție de cota care se cuvine reclamanților , cu suprafețele de teren stabilite de instanța de fond, 911 mp curți clădiri și 621 mp teren livadă aferent.
Totodată, a arătat că înțelege să declare recurs și împotriva capătului de cerere referitor la cheltuielile de judecată din apel, întrucât instanța de apel i-a diminuat cheltuielile de judecată proporțional cu ce a admis, dar, în cazul admiterii cererii reconvenționale, solicită ca instanța de recurs să se pronunțe și cu privire la cheltuielile de judecată din apel, în sensul acordării în totalitate.
Recursul pârâtei nu a fost motivat în drept.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de părți, Curtea constată următoarele:
În primul rând se impune a fi făcută sublinierea că, în conformitate cu disp. art. 3021 al. (1) lit. c) și art. 304 C.pr.civ.(de la 1865 aplicabil în cauză), calea extraordinară de atac a recursului poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în situațiile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9.
Criticile care privesc modul de stabilire a situației de fapt din speță, respectiv interpretarea probelor administrate în cauză de către instanțele de fond și apel vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii, neputând fi analizate în această cale de atac.
În speță, ambele părți au formulat critici privind natura juridică a litigiului dedus judecății, cu referire la regimul juridic al bunurilor supuse împărțelii, apreciind că fondul pricinii nu a fost cercetat prin prisma dispozițiilor legale aplicabile. Aceste critici pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 al. 5 Cod procedură civilă.
Cu referire la aceste cereri, Curtea reține următoarele:
Concubinajul sau uniunea consensuală dintre două persoane nu a fost reglementat ca atare în Codul civil de la 1864, aplicabil în speță, nici cu privire la relațiile personale nepatrimoniale și nici cu privire la relațiile patrimoniale dintre concubini. Drept urmare, regimul juridic al bunurilor dobândite de către soți, respectiv proprietatea în devălmășie, nu este aplicabil și concubinilor, indiferent de durata conviețuirii acestora. Prezumția comunității de bunuri reglementată de art. 30 din Codul familiei nu se aplică decât soților, nefiind posibilă extinderea sferei acesteia.
Bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părți, dacă se face dovada că între concubini a existat o convenție, chiar tacită, în acest sens.
În cazul partajului bunurilor achiziționate în perioada concubinajului părțile sunt ținute să dovedească contribuția lor efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte și, prin urmare, dobândirea unui drept de proprietate comună pe cote părți. Așadar, în raporturile patrimoniale dintre concubini se aplică dispozițiile dreptului comun, respectiv cele ale art. 644,645 și 728 Cod civil, atât cu privire la dobândirea proprietății pe cote-părți, cât și cu privire la sistarea stării de coproprietate pentru fiecare bun în parte.
Esențială în cazul unui asemenea partaj este stabilirea, pe bază de probe, a contribuției fiecărui concubin la achiziționarea bunurilor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a întocmit actul de achiziție. Fiind vorba despre împrejurări de fapt, sunt admisibile orice mijloace de probă, inclusiv proba testimonială.
Inexistența unei convenții a concubinilor de dobândire în comun a bunurilor nu este demonstrată, în principal, de absența instrumentului probator, respectiv a unui înscris (presupunându-se, în mod justificat, că relația apropiată dintre cei doi a împiedicat, din punct de vedere moral, preconstituirea unor acte), ci de faptul că nu s-a făcut acea dovadă certă și de netăgăduit că părțile au intenționat să dobândească în proprietate comună aceste bunuri.
Contrar susținerilor părților, în speță instanțele de fond au avut în vedere la soluționarea pricinii natura juridică reală a acțiunii. De altfel, instanța de apel, răspunzând criticii formulate sub aceste aspect de către pârâta reconvențională, a făcut referiri detaliate asupra regimului juridic al bunurilor dobândite de concubini.
Împrejurarea că instanțele au stabilit o contribuție egală a celor doi concubini la dobândirea bunurilor supuse împărțelii nu este de natură a conduce la concluzia că acestea nu au cercetat fondul pricinii prin prisma regulilor specifice proprietății comune pe cote părți, câtă vreme cotele au fost stabilite pe baza probelor administrate în cauză la propunerea părților în proces.
Contrar susținerilor reclamanților recurenți, motivarea deciziei atacate nu este contradictorie în ce privește regimul juridic aplicabil bunurilor supuse împărțelii în cauză, din considerentele acesteia rezultând, în mod neechivoc, că este vorba de proprietate comună pe cote părți, "dacă se face dovada că între concubini a existat o convenție, chiar tacită, în acest sens".
Confirmând, practic, soluția primei instanțe prin care s-au stabilit cote de contribuție egale a celor doi concubini la dobândirea bunurilor de împărțit, Tribunalul a reținut că "probele administrate în cauză nu pot confirma susținerile pârâtei privind contribuția sa mai mare la realizarea îmbunătățirilor și a lucrărilor noi la imobil, însă având în vedere că între pârâtă și defunctul CI au existat relații de concubinaj cu caracter de continuitate care au durat aproximativ 5 ani, timp în care au gospodărit împreună, în temeiul art. 1203 Cod civil din 1864, tribunalul prezumă că bunurile în discuție au fost dobândite cu contribuția legală de ½ a fiecăruia dintre concubini, concluzie la care în mod corect a ajuns și prima instanță.
Pentru reținerea acestei prezumții relative, potrivit căreia între foștii concubini a existat o convenție tacită, ca toate bunurile dobândite de ei să fie în cotă egală, pledează și împrejurarea că toate bunurile achiziționate de aceștia prin acte autentice (casă și terenuri) au fost dobândite în cotă egală de ½ pentru fiecare, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1527/2.05.2007 și contractului de vânzare-cumpărare nr. 6354/8.10.2013, validat prin sentința civilă nr. 1965/25.09.2009 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă și irevocabilă."
Așadar, la stabilirea cotei egale de contribuție a celor doi concubini au fost avute în vedere probele administrate în cauză, precum și prezumția relativă menționată, întemeiată pe durata concubinajului și pe convenția celor doi la dobândirea bunurilor imobile supuse împărțelii. Drept urmare, contrar susținerilor pârâtei, instanța de apel nu a "preluat și pentru viitor" cota de contribuție de ½ de la achiziționarea bunurilor imobile, "fiind de fapt o aplicare a comunității de bunuri specifică bunurilor dobândite în timpul căsătoriei".
Nu se poate reține că instanța de apel a aplicat greșit în speță dispozițiile art. 1203 Cod civil.
Potrivit acestor dispoziții legale "prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții, care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea; prezumțiile nu sunt permise magistratului decât numai în cazurile când este permisă și dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violență".
Dispozițiile art. 1199 Cod civil definesc prezumțiile ca fiind "consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut".
Aceste dispoziții legale au fost aplicate întocmai în cauză.
În considerarea celor ce preced Curtea nu va primi nici critica reclamanților potrivit căreia în cauză instanțele au fost învestite cu soluționarea unui partaj succesoral, iar nu cu ieșirea din indiviziune, aspect ce rezultă din "interpretarea cererii de chemare în judecată și a cererii reconvenționale", precum și din dispozițiile legale indicate de ei ca temei al acțiunii - art. 728 Codul civil - "Despre împărțirea succesiunii". De altfel, o astfel de critică nu a fost formulată și argumentată astfel în apel.
Celelalte critici formulate de pârâtă, privind modul de interpretare a probelor administrate în dovedirea contribuției pretinse, de 80%, la edificarea bucătăriei de vară cu beci și garaj alăturat, la refacerea gardurilor și trotuarelor, a podului de la intrare și a reparațiilor la construcții, țin de netemeinicia deciziei atacate, neputând fi încadrate în situațiile de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă. Prin urmare, acestea nu pot fi cercetate în recurs.
Tot astfel, susținerile pârâtei privind achiziționarea blocurilor BCA țin de modul de apreciere a probelor administrate, respectiv de stabilirea situației de fapt în speță, vizând netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii atacate.
În ce privește respingerea de către instanța de apel a solicitărilor pârâtei privind scăderea din valoarea totală a construcției a valorii manoperei și refacerea raportului de expertiză construcții (pentru că valoarea stabilită pentru împrejmuiri nu ar include podul de acces, stâlpii porților și noile porți), Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 167 al. (1) Cod procedură civilă "dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere".
Utilitatea unei probe nu poate fi stabilită decât prin raportare la situația de fapt pretinsă, stabilită, respectiv contestată în speță, pe baza susținerilor părților, a recunoașterilor lor, a celorlalte probe administrate. Or, un astfel de demers nu poate fi făcut de către instanța de recurs.
În devoluțiune, instanța de apel a făcut, ea însăși, o analiză a probelor administrate în cauză, argumentându-și soluția de respingere a solicitărilor pârâtei, neputându-se reține că, în acest mod, cauza nu ar fi fost cercetată sub aspectul dedus judecății.
În ce privește susținerea pârâtei privind lipsa rolului activ al instanței, care ar fi putut să dispună din oficiu suplimentarea probatoriului, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (51) Cod procedură civilă "părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii".
În fine, pârâta a arătat că înțelege să declare recurs și împotriva capătului de cerere referitor la cheltuielile de judecată din apel, arătând că instanța i-a diminuat cheltuielile de judecată proporțional cu ce a admis, dar, în cazul admiterii cererii reconvenționale, roagă a i se acorda în totalitate aceste cheltuieli.
Aceasta nu constituie o veritabilă critică adusă hotărârii atacate, ci o cerere formulată pentru ipoteza admiterii recursului propriu. Pe de altă parte, instanța de apel a făcut o corectă aplicare în speță a dispozițiilor art.274 și art. 276 Cod procedură civilă, potrivit cărora, atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Cu referire la celelalte critici din memoriul de recurs al reclamanților, Curtea reține următoarele:
Acest memoriu este, în mare parte, identic celui din apel (f. 3-6 ds. rec.; f.11-12 ds. apel), conținând o trecere în revistă a solicitărilor și apărărilor formulate la prima instanță și o enumerare a aspectelor asupra cărora apreciază reclamanții că prima instanță nu s-ar fi pronunțat ("Prin raportare la solicitările noastre, considerăm că prin sentința judecătoriei instanța nu s-a pronunțat cu privire la următoarele aspecte";).
Or, instanța de apel a răspuns, motivat, aspectelor invocate de reclamanți (enumerate de aceștia la pct. 1-6), iar cererea de recurs nu cuprinde referiri la cele reținute de tribunal prin decizia atacată.
Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C pr. civ., "cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor";.
Obiectul cercetării judecătorești în calea de atac a recursului îl constituie hotărârea atacată, în limitele stabilite de părți prin motivele de nelegalitate formulate în termen legal, iar în cauză hotărârea atacată este decizia pronunțată în apel de Tribunalul Suceava. Prin urmare motivele de recurs trebuie să vizeze această decizie.
În lipsa depunerii motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și a dezvoltării lor, conform disp. art. 302 1 alin. (1) C.pr.civ., nu poate fi exercitat controlul judecătoresc în calea de atac.
Au arătat reclamanții că este nelegală constatarea tribunalului potrivit căreia părțile din proces nu sunt în indiviziune cu privire la mobila de bucătărie în valoare de 2000 lei și la autoturismul "Dacia";, fără a arăta însă în ce constă nelegalitatea acestei constatări. Deși formulată ca o concluzie a paragrafului anterior al cererii ("Prin urmare,…";), această critică nu a fost motivată. Regimul juridic de bun propriu al mobilei de bucătărie și a autoturismului marca "Dacia"; a fost stabilit de instanța de apel pe baza unei facturi fiscale purtând o dată anterioară relațiilor de concubinaj și respectiv, a recunoașterilor pârâtei (cu referire la autoturism), iar recursul nu conține vreo mențiune în acest sens.
Au arătat, de asemenea, reclamanții că, prin raportare la solicitările lor, decizia pronunțată de tribunal este contradictorie, deoarece, "a considera că părțile nu sunt în indiviziune cu privire la bunurile mobile înseamnă că în mod corelativ cererea privind pasivul moștenirii urma să fie respinsă";, cheltuielile de înmormântare însemnând, din punctul lor de vedere, "pasivul partajului succesoral";.
Această critică poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, potrivit cărora "modificarea unei hotărâri se poate cere (…) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii";, și este neîntemeiată.
Cum s-a arătat anterior, regimul juridic al celor două bunuri mobile - mobila de bucătărie și autoturismul marca "Dacia"; - a fost stabilit de instanța de apel pe baza probelor administrate, din care a rezultat că acestea au fost dobândite de pârâtă și, respectiv, de autorul reclamanților anterior începerii relațiilor de concubinaj.
Pretențiile pârâtei privind cheltuielile suportate cu organizarea înmormântării defunctului concubin, autorul reclamanților, au fost calificate de prima instanță ca reprezentând "un drept de creanță împotriva moștenitorilor defunctului, care nu au suportat aceste costuri"; (pag. 4 a sentinței), calificare necontestată de reclamanți pe parcursul procesului.
Desigur că un astfel de petit îmbracă forma pasivului succesoral în cazul lichidării unei stări de indiviziune asupra bunurilor succesorale, existentă între persoane având calitatea de moștenitori acceptanți ai succesiunii, de comoștenitori, masa succesorală cuprinzând atât activul cât și pasivul moștenirii. Aceasta nu înseamnă însă că problema cheltuielilor de înmormântare se dezbate doar în cazul unui partaj succesoral, existând și situații în care, cum este cazul în speță, astfel de cheltuieli au fost suportate de persoane străine de moștenire, persoane care pentru recuperarea acestor cheltuieli se pot îndrepta împotriva moștenitorilor acceptanți ai succesiunii.
În accepțiunea dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă o hotărâre este contradictorie atunci când: există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii (în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor judecății, iar din altele netemeinicia acestora) sau când atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de intervenție principală au fost găsite întemeiate.
În mod evident, niciuna dintre aceste ipoteze nu sunt date în speță.
În fine, Curtea reține că nu este dat în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, invocate de reclamanți drept temei al recursului.
Potrivit acestor dispoziții legale, se poate cere modificarea unei hotărâri când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest motiv de nelegalitate constituie o garanție a respectării principiului consacrat de dispozițiile art. 969 alin.1 Cod civil, potrivit căruia "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";. Altfel spus, nu este permis judecătorului să se substituie părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale ori schimbând natura juridică a actului pe care părțile l-au încheiat.
| ← Obligaţie contractată sub condiţie suspensivă pur potestativă | Rectificarea indicatorilor topocadastrali din titlul de... → |
|---|
