Termenul de formulare a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive. nerespectarea termenului. consecinţe
Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Hotărâre nr. 9 din data de 13.01.2017
Prin încheierea nr. 8 din data de 11.01.2017 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava în dosar nr. 89/86/2017, s a admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava.
În baza art. 236 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 202 alin. 1, 3 și 4 lit. e Cod procedură penală și art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus prelungirea pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.01.2017 și până la data de 12.02.2017, inclusiv, a măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 183/16.09.2016 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr. 4322/86/2016 al Tribunalului Suceava, și prelungită succesiv, față de inculpatul S.A.E., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 3 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art 38 alin. 1 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație inculpatul, pentru motivele pe larg expuse în partea introductivă a hotărârii.
Analizând contestația prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu prevederile art. 204 Cod procedură penală, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței de control a constatat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 235 alin. 1 Cod procedură penală referitoare la procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale, "Propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive.";
Prin decizia Curții Constituționale nr. 336/30.04.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 342/19 mai 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S.V.B. în dosarul nr. 681/86/2015 al Tribunalului Suceava - Secția penală și s-a constatat că dispozițiile art. 235 alin. 1 Cod procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive"; atrage incidența art. 268 alin. 1 Cod procedură penală.
În considerentele deciziei sus-menționate s-au reținut, în esență, următoarele:
"48. În concluzie, având în vedere toate cele arătate, ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a elimina arbitrariul cât privește dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea constată că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției.
49. Prin urmare, Curtea reține că nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive"; este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen.";
Termenul de sesizare a judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de prelungire a arestării preventive este un termen procedural de regresiune (care se calculează în sens invers curgerii timpului, având ca moment de început ziua în care expiră durata arestării preventive) și imperativ, intrând sub incidența prevederilor art. 269 alin.2 Cod procedură penală.
Potrivit art. 269 alin.2 Cod procedură penală "la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește";. Alin. 1 al aceluiași articol prevede că: "la calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel";.
Dacă s-ar interpreta în sens contrar, respectiv că procurorul are la dispoziție un termen substanțial de 5 zile pentru a sesiza judecătorul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, s-ar ajunge în situația depunerii acestei propuneri, ca în cazul de față, cu mai puțin de 5 zile pline înainte de expirarea măsurii preventive, astfel că scopul deciziei obligatorii a Curții Constituționale nu ar fi respectat. Or, sensul dispoziției "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive"; este acela că între data depunerii propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și data expirării duratei acesteia trebuie să existe un interval de minim 5 zile, în cadrul cărora nu se include data depunerii acestei propuneri. Altfel, cele 5 zile stipulate de art. 235 alin. 1 Cod procedură penală ar fi în fapt patru, aspect care, în cazul în care s-ar accepta o astfel de interpretare, ar conduce la încălcarea unei decizii general obligatorii, iar părțile ar fi private de termenul minim prevăzut de legiuitor în favoarea lor. În cazul în care legiuitorul ar fi avut în vedere termenul minim de 5 zile, nu ar fi folosit sintagma "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive";, sintagmă din care rezultă că între momentul depunerii unei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive și cel al expirării duratei precedentei măsuri trebuie să fie un interval plin de 5 zile.
Nerespectarea, de procuror, a termenului atrage decăderea sa din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a arestării preventive a unui inculpat și nulitatea actului făcut peste termen.
Este real că, potrivit prevederilor art. 271 Cod procedură penală, "În calculul termenelor privind măsurile preventive (…) ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia";.
Acest text prezintă o reglementare similară cu cel prevăzut de art. 188 Vechiul Cod procedură penală. Or, doctrina anterioară (dar și prezentă) în materie (care face trimitere la toate dispozițiile normative aplicabile în materia termenelor) este convergentă în sensul că regula aici stipulată se aplică calculului termenelor substanțiale (cu trimitere la durata măsurilor privative/restrictive de drepturi), chiar dacă interpretarea literală dată textului ar conduce la aplicabilitatea sa în cazul ambelor categorii de termene (atât substanțiale, cât și procedurale).
Pe de altă parte, în minuta întâlnirii reprezentanților CSM cu președinții secțiilor penale ale ÎCCJ și curților de apel din data de 24-25 septembrie 2015, s-a reținut, ca opinie majoritară, că, la modalitatea de calcul a termenului de 5 zile reglementat de art. 235 alin. 1 Cod procedură penală, trebuie avut în vedere că acesta reprezintă un "termen procedural de regresiune care se calculează pe zile pline, în sensul invers al curgerii timpului, concluzie ce rezultă din formularea folosită de legiuitor "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive";, formulare similară cu aceea utilizată de Codul de procedură penală anterior pentru reglementarea termenului în care inculpatul trebuie să primească citația pentru termenul de judecată";.
Or, plecând de la exemplul la care s-a făcut aici trimitere (vezi și Tratat de procedură penală, I. Neagu, ediția 1997, pagina 377), este necesar ca, de la data formulării propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a unui inculpat și până la data expirării precedentei arestări preventive să existe minimum 5 zile pline.
În plus, atâta timp cât jurisprudența în materie este divergentă, în lipsa unui recurs în interesul legii sau a unei hotărâri preliminare pentru dezlegarea chestiunilor de drept pronunțate de ÎCCJ, se impune ca dispozițiile legale privind calcularea termenului să fie interpretate în sensul avut în vedere în decizia Curții Constituționale arătată în cele ce preced, prin prisma scopului urmărit, respectiv asigurarea "dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat";.
În speță, precedenta prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului S.A.E. a fost dispusă prin încheierea nr. 237 din data de 12.12.2016 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava în dosar nr. 5986/86/2016, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 15.12.2016 și până la data de 13.01.2017, inclusiv.
Propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava privind pe inculpatul mai sus arătat a fost depusă la Tribunalul Suceava la data de 09.01.2017.
În condițiile în care măsura arestării preventive urmează să expire la finalul zilei de 13.01.2017, data la care procurorul ar fi trebuit să formuleze propunerea de prelungire a prezentei măsuri, calculând în regresiune, începând cu data de 13.01.2017, este cel mai târziu 08.01.2017 (pentru a se respecta astfel condiția existenței celor 5 zile pline/libere). Cum propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost depusă în cursul zilei de 09.01.2017 (deci cu depășirea termenului de 5 zile la care s-a făcut trimitere în cele ce preced), judecătorul de drepturi și libertăți de la prezenta instanță constată că aceasta a fost tardiv formulată.
Pentru considerentele arătate, s-a constatat întemeiată contestația formulată de inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 204 alin. 1,4 Cod procedură penală raportat la art. 203 alin. 5 Cod procedură penală.
S-a desființat în totalitate încheierea atacată și în rejudecare, s-a admis excepția invocată de inculpat vizând tardivitatea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de parchet și pe care, în temeiul art. 204 alin. 12 Cod procedură penală, în referire la art. 235 alin. 1 Cod procedură penală și cu trimitere la art. 268 alin. 1 Cod procedură penală, care a fost respinsă ca tardiv introdusă.
← Obligaţie de a face. Jurisprudență Cereri | Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|