Partaj succesoral. Moştenitor care nu a formulat notificare pentru restituirea cotei sale succesorale. Dobândirea întregului imobil de către un succesor. Aplicare în timp a legii. Efecte asupra procedurii succesorale
| Comentarii |
|
Regula instituită prin legea specială este una derogatorie de la dreptul comun, pentru că în speţă se pune în discuţie distincţia dintre calitatea de ,,persoană îndreptăţită” (noţiune definită prin art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001) şi calitatea de ,,moştenitor al fostului proprietar’’ (definită prin art. 650 şi urm. C.civ.). Legiuitorul a urmărit să înlăture aplicarea regulii unanimităţii în această materie, lăsând la dispoziţia persoanelor care se considerau îndrituite să beneficieze de pe urma prevederii speciale - în temeiul unui drept propriu ori al unuia pierdut din patrimoniul antecesorilor - posibilitatea de a se adresa în procedura prealabilă administrativă entităţii deţinătoare, probând atât calitatea, cât şi întinderea dreptului invocat. Pe de altă parte, legea a avut în vedere că norma specială nu se raporta la un bun existent în patrimoniul antecesorului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ci la unul aflat în patrimoniul unei entităţi deţinătoare, ca efect al preluării lui abuzive de către stat; legea nu a recunoscut astfel de plano, în virtutea calităţii de moştenitor acceptant, a calităţii de ,,persoană îndreptăţită”, ci a subsumat-o condiţiei impuse, de notificare într-un anumit termen şi cu depunerea documentaţiei doveditoare a dreptului.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 308 din 27 decembrie 2010
Prin sentința civilă nr. 1274/04.12.2009 a Tribunalului Constanța a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului M.C.T. (succesor în drepturile procesuale al autoarei sale M.C.) în contradictoriu cu pârâții K.M.N. ș.a., precum și a acțiunii conexe formulate de reclamanta M.I.
A fost admisă excepția inadmisibilității cererii reconvenționale privind constatarea calității de coproprietar, formulate inițial pe calea intervenției în interes propriu de către pârâții C.M. și C.G.N., fiind respinse așadar ca inadmisibile atât acțiunea principală, cât și cererea conexă și cererea reconvențională.
A fost respinsă cererea în contradictoriu cu pârâta SC N.O. SA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a luat act de renunțarea pârâților C. la judecata capătului de cerere din reconvențională, având ca obiect ieșirea din indiviziune.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere că:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7086/2005, reclamanta M.C.E. (decedată în cursul judecății la 14.08.2006) a chemat în judecată pe pârâții M.I.T. (decedat la 21.10.2005), M.A.A. ș.a. și SC N.O. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate calitatea de coproprietar al reclamantei pentru o cotă de 1/5 din imobilul situat în orașul Eforie Nord - Complexul A.N., la intersecția dintre Str. B. si B-dul T.V., județul Constanța, reprezentând fostele loturi 98 și 102, imobil compus din teren în suprafață de 594 mp și construcție cu parter și mansardă; să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul menționat, prin atribuirea acestuia în natură către reclamantă și cu obligarea sa la plata unei sulte către ceilalți coproprietari; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a susținut că prin Dispoziția emisă în anul 2005 de către SC N.O. SA în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, imobilul a fost restituit în întregime către pârâții M.I.T, K.M.N, M.A.A. și M.D.M, aceștia fiind însă doar o parte dintre moștenitorii foștilor proprietari. Deși M.R.M., fiica lui M.I.T., a fost împuternicită de reclamantă să formuleze notificare și în numele său, în condițiile în care aceasta a venit în România pentru a reglementa situația juridică a proprietăților autorilor lor, din ,,eroare’’ a fost omis numele reclamantei în notificarea depusă pentru acest imobil.
Pârâții C.M.C.G.N. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, calificată ulterior ca fiind cerere reconvențională, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea lor de coproprietari pentru cota de 1/5 din același imobil și să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul menționat mai sus.
în susținerea cererii proprii, pârâții au arătat că sunt fiii lui C.M.E.A. Aceasta, alături de M.D.I.P, M.A.M, M.I.T și M.C.E.A., a moștenit pe bunicii M.D. (decedat la 17.09.1953) și M.M. (decedată la 03.03.1961), conform certificatelor de moștenire S 1905/1953 și 1/1996.
în drept au fost invocate prevederile art. 111 C.proc.civ., art. 480-481 C.civ., art. 728 și urm. C.civ, art. 49 și urm. C.proc.civ.
Prin întâmpinare, pârâta SC N.O. SA a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că prin Decizia nr. 1444/08.05.2002 a restituit imobilul în litigiu persoanelor îndreptățite care au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pârâtul K.M.N. a formulat la rândul său întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității formulării acțiunii, pe motiv că odată depășit termenul de 6 luni pentru formularea notificării prevăzute de Legea nr. 10/2001, se pierde dreptul de a se solicita în instanță măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Reclamanta M.C.E.A. și-a modificat ulterior obiectul acțiunii sale, solicitând instanței să constate calitatea sa de coproprietar pentru o cotă de 1/5 din întregul imobil situat în orașul Eforie Nord - Complexul A.N, la intersecția dintre Str. B și B-dul T.V., județul Constanța, ca fostele loturi 98 și 102 - proprietatea autorilor D. și M.M.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 11655/2005, reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâții M.I.T, M.A.A., M.D.M.Ș., K.M.N., M.C.E.A, C.M. și C.G., solicitând instanței să constate calitatea sa de coproprietară asupra imobilului situat în Eforie, str. B, județ Constanța, în aceeași calitate de moștenitor legal al defuncților bunici, M.D. (decedat la 17.09.1952) și M.M. (decedată la 03.03.1961); să se stabilească cotele legale ce le revin comoștenitorilor, respectiv câte 1/5 pentru M.I.T. și M.C.E.A., câte 1/10 pentru M.I., K.M.N., M.A.A, M.D.M.Ș., C.M. și C.G.; să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului.
Reclamanta M.I. a arătat la rândul său că este moștenitoare a autorilor săi M.D. și M.M., având o cotă de 1/10 din masa succesorală, în calitatea de nepoată de fiu (tatăl său M.M.A., decedat la data de 15.12.1994 , fiind fiul celor doi).
Prin încheierea din 08.03.2006, instanța a dispus în temeiul art. 164 C.proc.civ. conexarea dosarului civil nr. 11655/2005 la dosarul civil nr. 7086/2005.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC N.O. SA, reținând că, față de obiectul cererii, între aceasta și reclamanta din cererea principală nu există nici un raport de drept material care să justifice o eventuală obligație procesuală a părții chemate în judecată.
Ca urmare a decesului reclamantei M.C.E.A., prin încheierea din data de 10.09.2007 a fost introdus în cauză, în calitate de reclamant în cererea principală, C.T.M.
Prin notele depuse la dosar, atât reclamantul din cererea principală, cât și cei din cererea conexă, precum și pârâții reconvenienți au renunțat la judecata capătului de cerere având ca obiect ieșire din indiviziune, motiv pentru care s-a înțeles să se dea eficiență dispozițiilor art. 246 C.proc.civ.
La termenul din 20.11.2009, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art. 111 alin. (2) C.proc.civ., excepție admisă în considerarea faptului că atât prin cererea principală și cererea conexă, cât și prin cererea reconvențională, se solicită constatarea, prin hotărâre judecătorească, a calității de coproprietari a reclamanților și a pârâților reconvenienți cu privire la imobilul menționat, ce a constituit obiectul unei notificări și a soluției de restituire în natură întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, notificarea fiind soluționată de unitatea deținătoare SC N.O. SA prin Decizia de restituire nr. 1444/08.05.2002.
Actul arătat a dispus restituirea prin echivalent a lotului menționat către pârâții M.I.T, M.A.A, M.DM.Ș, K.M.N, M.C.E.A, fiind stabilită calitatea acestora de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Or în speță, reclamanții și pârâții reconvenienți pretind constatarea în favoarea lor a unei cote-părți din dreptul de proprietate asupra imobilului cu privire la care nu au beneficiat de măsuri reparatorii în cadrul procedurilor reglementate de Legea nr. 10/2001. Pretențiile reclamanților și ale pârâților reconvenienți legate de nerecunoașterea dreptului lor asupra imobilului litigios au luat naștere odată cu emiterea dispoziției de restituire în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, dispoziție prin care calitatea de persoane îndreptățite a fost apreciată ca fiind întrunită doar în persoana unora dintre moștenitorii legali ai proprietarilor inițiali.
Au fost evocate dispozițiile art. 111 alin. (2) C.proc.civ., potrivit cu care acțiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, normă prin care - arată judecătorul fondului - se consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare față de acțiunea în realizare. Prin urmare, legiuitorul dă preferință realizării dreptului și numai în măsura în care acest lucru nu este posibil prin raportare la alte mijloacele procedurale, se permite introducerea unei cereri de constatare a dreptului.
Or, problema de drept supusă analizei instanței pe calea acțiunii în constatare constituie un veritabil motiv de contestare a valabilității deciziei emise de unitatea deținătoare, procedură la care nici una dintre părțile reclamante nu a recurs, deși avea la îndemână o astfel de acțiune ca terț ale cărui drepturi au fost vătămate prin emiterea deciziei.
împrejurarea că, din motive care exced acestei judecăți, legate inclusiv de respectarea unor termene legale de decădere, nu s-a valorificat mijlocul procedural expres reglementat de lege pentru realizarea dreptului pretins încălcat, nu îndreptățește pe reclamanți, față de dispozițiile art. 111 alin. (2) C.proc.civ., să recurgă la calea acțiunii în constatare.
împotriva acestei soluții au declarat apel, în termen legal, reclamanții M.C.T. și M.I., precum și pârâții C.G.N. și C.M., criticile fiind formulate în considerentele depuse conform art. 287 alin. (2) C.proc.civ.
Apelantul reclamant M.C.T. a arătat astfel că soluția de primă instanță este nelegală și netemeinică, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, fiind impusă - urmare admiterii excepției de inadmisibilitate - trimiterea cauzei spre rejudecare, ori anularea cu reținere pe fond și admiterea acțiunii sale.
S-a susținut că față de obiectul acțiunii și de temeiul în drept invocat, era pe deplin admisibilă o acțiune în constatarea dreptului fondată pe dispozițiile art. 111 C.proc.civ., fiind urmărită nu valorificarea dreptului de proprietate (nefiind posibilă formularea unei acțiuni clasice în realizarea dreptului, în sensul revendicării unei cote indivize dintr-un bun), ci doar constatarea calității de coproprietar și a întinderii dreptului (calitate contestată de o parte a pârâților).
în speță, reclamantul M. a solicitat constatarea existenței și întinderii dreptului său de coproprietate, corespunzător cotei succesorale de 1/5 din universalitatea masei succesorale; partea a arătat că nu are la dispoziție o acțiune în realizare pentru cota indiviză, iar instanța de fond nu a arătat care ar fi mijlocul procesual prin care s-ar putea valorifica dreptul real invocat.
Apelantul reclamant a susținut că acțiunea în constatarea existenței dreptului de coproprietate este admisibilă independent de formularea cererii de ieșire din indiviziune. Renunțarea la capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune nu produce vreo consecință în stabilirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii sale. Au fost evocate prevederile art. 728 alin. (1) C.civ., arătându-se că nimeni nu poate fi obligat nici să rămână în indiviziune, dar nici să iasă din această stare.
Posibilitatea contestării deciziilor de restituire a imobilelor, emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de unitatea deținătoare, nu poate fi asimilată unei acțiuni în realizarea dreptului, cu atât mai mult cu cât cele două decizii de restituire sunt legale din perspectiva interesului apelantului reclamant.
S-a făcut referire la modalitatea în care se stabilesc legal raporturile dintre moștenitorii proprietarii imobilului supus prevederilor Legii nr. 10/2001, anume, prin trimitere la dreptul comun, pentru că această calitate de coproprietar nu decurge din dispozițiile legii speciale, ci din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate și din calitatea de succesor cu titlu universal al autorilor săi.
Moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului preluat abuziv care nu sunt implicați efectiv în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu își pierd calitatea de proprietari, iar comoștenitorii ce au formulat notificare sunt moștenitori aparenți doar față de terți și față de renunțătorii cu privire la bun.
Apelantul reclamant a susținut că notificarea are natura juridică a unui act de conservare făcut de comoștenitori în scopul protejării întregului drept de proprietate, ea neavând conținutul și efectele unui act de dispoziție, profitând așadar și moștenitorilor care nu au făcut notificare, urmând ca după restituire, proprietarii să se desocotească pe calea dreptului comun; s-a arătat că acest raționament se regăsește și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Restituirea integrală a imobilului bun succesoral prin deciziile din 18.05.2005 s-a realizat tocmai ca urmare a acceptării de către unitatea deținătoare a caracterului de act de conservare al notificării.
în concluzie, a arătat apelantul reclamant, are dreptul la recunoașterea cotei de 1/5 din universalitatea masei succesorale rămase de pe urma autorilor D. și M.M., fapt confirmat de cuprinsul certificatelor de moștenitor; calitatea de moștenitor și de proprietar al unei cote părți din imobil a devenit irevocabilă în urma acceptării moștenirii.
S-a mai arătat că în speță, în conformitate cu principiul tempus regit actum, modificările aduse art. 4 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 sunt ulterioare formulării de către autoarea apelantului reclamant a cererii de chemare în judecată în prezenta cauză. Prin urmare, nu pot fi invocate în cauză dispozițiile art. 4 alin. (4) din legea modificată, astfel că relațiile dintre comoștenitori urmează să fie guvernate, în lipsa unor dispoziții contrare, de dreptul comun - art. 480-481, art. 644 C.civ.
Conchizând, apelantul M. a arătat că datorită atitudinii frauduloase a mandatarilor mamei sale, prin deciziile emise de SC N.O. SA în conformitate cu Legea nr. 10/2001 imobilul a fost restituit doar către o parte dintre moștenitorii acceptanți ai foștilor proprietari. Deși au formulat notificări și acțiuni în justiție inclusiv în numele mamei sale, finalizate cu restituirea unora dintre imobilele ce au aparținut autorilor comuni, cei doi mandatari nu au formulat notificare în condițiile legii speciale și pentru alte imobile (cum este cel în litigiu).
Apelanta reclamantă M.I. și-a motivat apelul pe considerente similare, în sensul că are o cotă de 1/10 din masa succesorală a bunicilor săi M.D. și M.M., iar în considerarea acelorași argumente dezvoltate în esență de către apelantul M.C.T., că potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, atât în procedura administrativă prevăzută de legea specială, cât și în acțiunea în revendicare, comoștenitorii se reprezintă unii pe alții în privința actelor de conservare a dreptului de proprietate, drept care nu a părăsit patrimoniul titularului, acționând în calitate de mandatari ai celorlalți moștenitori în raporturile cu unitatea deținătoare, s-a cerut reformarea soluției tribunalului.
în temeiul certificatului de moștenitor, apelantul reclamant a arătat că a dobândit în mod definitiv și pentru totdeauna calitatea de moștenitor, pentru întreaga masă succesorală.
S-a apreciat că prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 vizează exclusiv raporturile dintre categoria moștenitorilor proprietarului abuziv deposedat și a persoanelor considerate moștenitoare ca urmare a formulării notificării în termenul prevăzut de legea specială, pe de o parte, și respectiv categoria persoanelor renunțătoare, anume a acelora care nu au acceptat succesiunea și care nici nu au formulat notificare, pe de altă parte. în consecință, în cauză nu operează dreptul de acrescământ reglementat prin art. 697 C.civ. în cazul moștenirii legale.
Apelanții C.G.N. și C.M. au susținut că soluția primei instanțe este nelegală în măsura în care litigiul a fost tratat drept o contestație tardivă la decizia entității deținătoare de restituire a imobilului.
Apelanții pârâți reconvenienți au arătat că în condițiile în care nu sunt notificanți în baza Legii nr. 10/2001, nu pot fi condiționați de îndeplinirea procedurii prealabile reglementate prin această lege și nu-și pot dovedi interesul în a ataca această decizie. Astfel fiind, îngrădirea acestor părți în a formula o acțiune pe calea dreptului comun încalcă principiul liberului acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Apelanții pârâți au arătat că acțiunea lor este una în realizare, chiar dacă s-a renunțat la petitul vizând ieșirea din indiviziune. Au fost evocate dispozițiile art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat că hotărârea este neconstituțională și discriminatorie, îndepărtând în mod nelegal o parte din moștenitori de moștenirea comună, numai pentru faptul că nu au depus notificare și nu au urmărit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
S-a criticat și soluția statuată în condițiile art. 246 C.proc.civ., câtă vreme partea, pentru a se lua act de renunțarea la judecată, nu a fost prezentă în instanță; cererea depusă în fața instanței de fond a fost generată de o confuzie.
Prin întâmpinare, intimații pârâți M.M.R., M.R.E. și K.M.N. au solicitat respingerea apelurilor, reiterând excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu motivarea că susținerile apelanților conform cu care, deși nu rezultă expres din petitul acțiunii, au învestit instanța cu o acțiune în revendicare, este nefondată, în apel neputând fi schimbată cauza cererii.
Intimații pârâți au mai arătat că în cauză nu este întâlnită ipoteza clasică a acțiunii în revendicare, ca fiind acel demers al proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. S-a susținut că acest imobil intră sub incidența Legii nr. 10/2001, normă care reglementează care sunt persoanele îndreptățite la restituire și termenele înăuntrul cărora acestea pot acționa.
Or, au arătat intimații pârâți, apelanții C. și M. au solicitat repunerea în termenul de depunere a notificării, însă prin sentința civilă nr. 7470/25.04.2003 a Judecătoriei Constanța pronunțate în dosar nr. 16792/2002, rămasă definitivă și irevocabilă, acest demers a fost apreciat ca neîntemeiat.
S-a contestat împrejurarea că în speță părțile s-ar afla pe tărâmul dreptului succesoral, pentru ca teoria apelanților privind acceptarea succesiunii să poată fi primită. Titlul statului nu a fost desființat, astfel încât să se poată considera că bunul s-a aflat în patrimoniul autoarei la momentul deschiderii succesiunii sale.
Textul art. 2 alin. (2) din lege, care prevedea că imobilele preluate abuziv nu au ieșit niciodată din patrimoniul persoanelor deposedate abuziv, a fost abrogat, iar art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu își găsește aplicarea în condițiile în care există o lege specială de reparație, pe care apelanții nu au înțeles însă să o urmeze; acesta a fost - au arătat intimații - motivul pentru care legiuitorul a considerat necesară introducerea unor prevederi speciale, care să reglementeze atât posibilitatea moștenitorilor de a solicita restituirea imobilelor ce au aparținut autorului lor, cât și relațiile dintre aceste persoane.
S-a susținut în continuare că în baza deciziilor fostei unități deținătoare, intimații pârâți au primit un alt lot de teren în locul lotului 98, pe care se regăsea o construcție nouă.
S-a solicitat să se constate că susținerile vizând nerespectarea dispozițiilor art. 246 C.proc.civ. sunt neîntemeiate, deoarece apelanții au înțeles să renunțe la judecata petitului vizând ieșirea din indiviziune prin cerere scrisă.
La termenul din 18.10.2010 s-a arătat că în drepturile reclamanților C.M. și C.N. s-au subrogat, în urma cesionării drepturilor procesuale, numiții I.B.C. și G.A., conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 465/30.10.2009 la BNP A.L. și antecontractului de vânzare-cumpărare pentru un bun viitor, autentificat sub nr. 464/30.10.2009 la același birou notarial.
Analizând criticile de nelegalitate formulate în același context în toate apelurile formulate, în raport de prevederile art. 295 alin. (1) C.proc.civ., vor fi avute în vedere următoarele considerente:
Apelanții M.C.T., M.I., C.M. și C.G.N. (drepturile litigioase ale ultimilor doi fiind preluate prin cesiune de I.B.C. și G.A.) au pretins în prezenta cauză constatarea calității lor de coproprietari pe cote părți indivize asupra imobilului din orașul Eforie, str. B., din perspectiva succesiunii legale deschise de pe urma autorilor M.D. și M.M.
Constatarea acestei calități, fundamentate în plan procesual pe temeiul art. 111 C.proc.civ., urmărește în esență recunoașterea pe cale judecătorească a unei situații de fapt raportate la normele de drept comun aplicabile succesiunii, cu toate că regimul imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este reglementat ratione materiae prin Legea nr. 10/2001.
Astfel, raționamentul dezvoltat în acțiunile cu care a fost sesizată instanța de fond și reluat în criticile de apel a fost acela că, în condițiile în care există acte de acceptare expresă a succesiunii defuncților M.D. și M.M., emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu are relevanță dacă notificarea a fost depusă de către toți comoștenitorii, regula care operează fiind cea specifică dreptului comun, atribuindu-se notificării natura unui act de conservare a bunului din patrimoniul succesoral și lăsând la dispoziția ulterioară a moștenitorilor modalitatea de sistare a stării din indiviziune.
Din acest punct de vedere, acțiunea în constatare a dreptului pe cote părți nu apare ca fiind inadmisibilă, situație corect criticată în apel de apelanți, întrucât de principiu - fără a se formula obligatoriu un capăt de cerere fondat pe dispozițiile art. 728 C.civ. - comoștenitorii pot pretinde recunoașterea existenței și întinderii dreptului lor în raport de patrimoniul succesoral.
Astfel fiind, respingerea acestui petit ca fiind inadmisibil a constituit o dezlegare greșită dată de instanța de fond, ea fiind însă generată de analizarea globală a chestiunii admisibilității acțiunii în constatare (când partea ar avea la dispoziție pe cea în realizare) cu o altă problemă ridicată în speță prin apărările pârâților, anume, identitatea dintre poziția moștenitorului care nu a acționat în contextul dat de legea specială de reparație și calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii recunoscute prin această lege.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.
Legea specială impune astfel cerința formulării notificării, nu atât pentru cazul reglementat conform art. 4 alin. (3) din lege, privind repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru aceste bunuri a succesibililor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea (și care prin formularea notificării sunt apreciați a fi exercitat în termen dreptul conform vocației succesorale), cât pentru stabilirea - în ce privește bunul vizat - a persoanelor care se pretind îndreptățite la măsuri reparatorii.
De altfel, prin decizia civilă nr. 7950/06.10.2009 a î.C.C.J. -Secția civilă și de proprietate intelectuală s-a arătat că ceea ce dă valoare de acceptare a succesiunii este doar cererea de restituire a bunului ce face obiect de aplicare a legii, formulată în nume propriu de cel care se consideră persoană îndreptățită. Că aceasta a fost intenția legiuitorului rezultă și din prevederile al. 4 ale aceluiași art., potrivit căruia, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III al legii, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de acordare a măsurilor reparatorii.
în caz contrar, bunul se cuvine, potrivit dreptului de acrescământ, moștenitorilor care au formulat notificare (și decizia civilă nr. 1591/02.02.2005 a î.C.C.J.).
în egală măsură, prin decizia civilă nr. 451/07.02.2003 î.C.C.J. se arată că legea specială de reparație cuprinde mai multe dispoziții noi derogatorii de la dreptul comun, tocmai pentru a facilita repararea abuzurilor săvârșite în perioada de referință a Legii 10/2001, fiind admisibilă cererea formulată separat de mai multe persoane îndreptățite, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească pe cote-părți ideale.
Regula instituită prin legea specială este deci una derogatorie de la dreptul comun, pentru că în speță se pune în discuție distincția dintre calitatea de „persoană îndreptățită” (noțiune definită prin art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001) și calitatea de „moștenitor al fostului proprietar” (definită prin art. 650 și urm. C.civ.).
Legiuitorul a urmărit să înlăture aplicarea regulii unanimității în această materie, lăsând la dispoziția persoanelor care se considerau îndrituite să beneficieze de pe urma prevederii speciale - în temeiul unui drept propriu ori al unuia pierdut din patrimoniul antecesorilor - posibilitatea de a se adresa în procedura prealabilă administrativă entității deținătoare, probând atât calitatea, cât și întinderea dreptului invocat.
Adoptarea, prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 a venit în susținerea normei din alin. (1), iar nu a instituit reguli noi în materie (cu atât mai mult cu cât la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, termenul legal de depunere a notificărilor era deja împlinit). Prin acest text s-a menționat că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura revăzută la Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Prin această prevedere s-a consfințit încă o dată interpretarea per a contrario care rezulta din dispozițiile art. 4 alin. (1), anume, că notificarea făcută de către o singură persoană ce se pretinde îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, deși justifică prin acte doar o cotă ideală din dreptul de proprietate al antecesorului său, va putea primi aceste măsuri pentru întreg imobilul. Norma adițională a decelat fără putință de tăgadă între situația moștenitorului legal sau testamentar (inclusiv a celui a cărui calitate era stabilită prin certificat de moștenitor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001) și situația notificantului moștenitor, doar ultima categorie fiind asimilată persoanei îndreptățite.
Această viziune a legii a urmărit să elimine, astfel cum s-a arătat, situațiile în care s-ar fi putut invoca regula unanimității, uzitată anterior în cadrul clasicei acțiuni în revendicare.
Pe de altă parte, legea a avut în vedere că norma specială nu se raporta la un bun existent în patrimoniul antecesorului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ci la unul aflat în patrimoniul unei entități deținătoare, ca efect al preluării lui abuzive de către stat; legea nu a recunoscut astfel de plano, în virtutea calității de moștenitor acceptant, a calității de ,,persoană îndreptățită”, ci a subsumat-o condiției impuse, de notificare într-un anumit termen și cu depunerea documentației doveditoare a dreptului.
Nu va avea așadar relevanță împrejurarea că acțiunea autoarei apelantului Manoil a fost înregistrată pe rolul instanței anterior intrării în vigoare a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (prin adoptarea Legii nr. 247/2005), câtă vreme dreptul de acrescământ era deja reglementat prin lege și consfințit prin jurisprudența instanței supreme.
Motivând așadar inadmisibilitatea acțiunii în constatare pe ideea imposibilității constatării calității de coproprietar al bunului supus reglementării date de Legea nr. 10/2001, pentru persoane care nu au formulat notificare, printr-o cerere formulată ulterior emiterii dispoziției/deciziei entității deținătoare, instanța de fond a atins incidental chestiunea negării calității reclamanților și pârâților C. de ,,persoane îndreptățite” în conformitate cu dispozițiile legii.
Nefiind pe tărâmul dreptului succesoral, care consacră recunoașterea drepturilor conferite de calitatea de moștenitor prin prisma înscrisurilor emise în procedura dezbaterii succesorale, ci în domeniul recunoașterii unui drept de proprietate, supus unei reglementări speciale care a implicat condiții, termene și proceduri clare prin care se putea recunoaște și valorifica acest drept, celelalte critici ale apelanților, vizând negarea dreptului lor, urmează a fi apreciate ca nefondate.
Nu se poate reține că prin negarea dreptului de coproprietate pe cote părți în modalitatea indicată s-ar încălca principiul liberului acces la o instanță, în măsura în care părțile au dreptul procesual de a se adresa justiției (aspect avut de altfel în vedere în aprecierea greșitei dezlegări la fond pe excepția inadmisibilității), Curtea statuând însă, pe argumentele menționate, că apelanții nu au dreptul substanțial pretins.
Nu sunt întemeiate nici criticile legate de greșita dezlegare dată cererilor de renunțare la petitul având ca obiect ieșirea din indiviziune, întrucât instanța de fond s-a fundamentat în aplicarea dispozițiilor art. 246 C.proc.civ. pe existența cererilor depuse la dosar (chiar dacă pârâții Constantinescu invocă existența unei confuzii proprii în depunerea cererii); în fapt, renunțarea la cererea de ieșire din indiviziune a fost asumată ca drept procesual pentru a se statua, cu excluderea aplicabilității art. 728 C.civ., pentru cotele pretinse asupra dreptului de proprietate.
în raport de toate aceste considerente, constatând - după cum s-a arătat - că Tribunalul a decis greșit asupra inadmisibilității acțiunii, apelurile formulate urmează a fi admise, dar în condițiile dispuse de art. 297 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ., va fi anulată sentința apelată și pe fondul cauzei se vor respinge, ca nefondate, cererile conexe formulate de reclamanții M. și M., precum și cererea de intervenție formulată de C. - calificată ca reconvențională (continuată de I.B.C. și G.A.), ca nefondate.
(Judecător Mihaela Ganea)
| ← Acţiune in constatare vânzare-cumpărare. Promisiune... | Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.... → |
|---|
