Calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii. Cesiune de drepturi litigioase după notificare. Distincţia faţă de retractul litigios
| Comentarii |
|
În speţă, actul juridic intitulat „contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase” a vizat în mod neechivoc o operaţiune permisă prin prisma dispoziţiilor art. 1391-1392 C.civ., părţile urmărind să opereze o translaţie - asupra cesionarilor - a drepturilor invocate în considerarea calităţii cedenţilor, de pretinse persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru acest imobil în contextul dat de Legea nr. 10/2001 (ei fiind şi autorii notificării făcute anterior); cesionarii urmau să preia şi calitatea procesuală avută de contestatorii cedenţi în litigiul cu persoana deţinătoare a imobilului - societatea reclamantă. Prin cesiunea drepturilor ce fac obiectul raportului litigios, părţile au consimţit la transmiterea calităţii procesuale dobândite de cedenţi în favoarea cesionarilor, pentru ca aceştia din urmă să facă demersurile apreciate ca necesare pentru obţinerea, pe cale judiciară, a dreptului pretins. Dacă legiuitorul a restrâns, prin textele art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, sfera persoanelor care puteau pretinde restituirea în natură sau măsurile reparatorii, la cel deposedat abuziv şi la moştenitorii legali sau succesorali ai acestuia, nu a stabilit şi o interdicţie în privinţa încheierii ulterioare a unui contract de vânzare a drepturilor litigioase de către aceste persoane, în favoarea unor terţi. Încheierea contractului nu putea urmări sistarea procesului (ca în cazul retractului litigios), câtă vreme cesionarii au plătit un preţ al cesiunii fără să obţină şi beneficiul demersului lor, care în speţă se traduce prin analizarea legitimităţii dreptului invocat de cedenţi prin notificare şi speranţa de a obţine una dintre măsurile reparatorii la care ar fi fost îndreptăţiţi şi intimaţii F., în temeiul Legii 10/2001.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 143 din 14 martie 2011
Prin sentința civilă nr. 1256/16.07.2010 a Tribunalului Constanța a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC M SA privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 1198/09.07.2004 încheiat între pârâții F.C. și F.E. ca vânzători și C.C. și C.S., ca și cumpărători ai acestor drepturi.
Prima instanță a avut în vedere că societatea reclamantă este deținătoarea imobilului situat în Constanța, str. V.A., cu privire la care pârâții F. au formulat - în temeiul Legii nr. 10/2001 - două notificări, una adresată societății, cealaltă Primarului Municipiului Constanța, prin care s-a solicitat restituirea integrală a imobilului.
Prin decizia nr. 135/04.06.2004 reclamanta a respins cererea de restituire în natură a construcției, arătându-se că are calitatea de dobânditor de bună credință, având totodată capital privat. Pârâții notificatori au formulat contestație, cauza fiind înregistrată sub nr. 1190/36/2007 la Tribunalul Constanța, însă în timp ce cauza era pendinte a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care notificatorii au transmis pârâților C.C. și C.S. toate drepturile litigioase pretinse în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a invocat în prezentul litigiu nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, invocând în esență cauza ilicită și obiectul ilicit al acestui act, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, în privința calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul legii.
Instanța de fond a apreciat că nu subzistă însă aceste critici de nulitate, întrucât vânzarea (cesiunea) de drepturi litigioase este reglementată de art. 1392 C.civ. și are ca obiect șansele câștigării sau pierderii unui proces, indiferent dacă procesul se referă la un drept real sau de creanță. Spre deosebire de o vânzare-cumpărare uzuală, a arătat judecătorul fondului, vânzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, deoarece părțile nu cunosc existența certă a dreptului lor de la momentul realizării acordului de voință, iar vânzătorul nu poate garanta cumpărătorului recunoașterea în instanță a dreptului clamat, prin câștigarea procesului.
S-a arătat că sunt îndeplinite și în speță condițiile generale de validitate a unei asemenea convenții și că în speță nu se poate reține că vânzarea de drepturi litigioase a avut un obiect ilicit, deoarece nu există nici o dispoziție legală care să interzică în mod expres înstrăinarea de către persoanele îndreptățite (în sensul Legii nr. 10/2001), a drepturilor litigioase ce derivă din atacarea în instanță a deciziei/dispoziției unității deținătoare.
încheierea actelor juridice civile este guvernată de principiul libertății de voință, astfel că orice excepții de la acest principiu și orice incapacități sau limitări ale circulației unor bunuri sau ale unor drepturi ale persoanelor în legătură cu anumite bunuri nu pot fi prezumate, ci explicit prevăzute în lege.
Faptul că legiuitorul a enumerat limitativ categoriile de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu atrage în mod automat interdicția pentru aceste persoane de a dispune în timpul vieții, prin orice acte juridice (chiar mai înainte de finalizarea procedurii judiciare) cu privire la drepturile derivate din această lege.
S-a stabilit astfel că obiectul contractului este legal, există și este posibil, fiind respectate dispozițiile art. 962 C.civ.; acest obiect al convenției, tradus în șansele de câștig ale procesului, nu se confundă cu scopul proiectat de părți în viitor, respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului - obiect material al dreptului pus în discuție în faza judiciară a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Instanța de fond a susținut, deopotrivă, că în absența oricăror probe care să ateste caracterul speculativ al scopului pentru care s-a încheiat acest contract, scopul evident și lipsit de orice echivoc urmărit de părți a fost acela de a transmite în patrimoniul cumpărătorilor drepturile litigioase tranzacționate, vânzătorii urmând a primi prețul stabilit prin acord.
Au fost apreciate ca neconcordante cu speța trimiterile făcute de către societatea reclamantă la instituția retractului litigios și la practica instanței supreme în privința calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a conchis în sensul că acest contract nu este lovit de nulitate, la încheierea lui fiind respectate prescripțiile stabilite prin art. 962 și 968 C.civ., motiv pentru care acțiunea este nefondată.
împotriva acestei soluții a declarat apel, în termen legal, societatea reclamantă, criticile vizând greșita aplicare a legii la situația de fapt și pronunțarea unei sentințe neîntemeiate.
S-a susținut, în reluarea situației de fapt, că instanța avea obligația de a verifica în ce măsură era posibilă în cauză vânzarea drepturilor litigioase, câtă vreme scopul unui asemenea contract este de a pune la îndemâna părții, atunci când există proces, un mijloc de stingere a procesului prin despăgubirea drepturilor litigioase vândute și despăgubirea integrală a cumpărătorului. Or, în speță, pentru o sumă de bani considerabilă, contractul a avut ca scop o transmitere a calității procesuale, iar nu o stingere a dreptului litigios, în modalitatea prevăzută de lege în legătură cu această instituție.
Apelanta reclamantă a susținut că, din acest punct de vedere, este nelegală transmiterea prin contract a calității procesuale de către persoana îndreptățită, conform Legii nr. 10/2001, în contestarea deciziei SC M. SA si s-a solicitat să se ia act că atât înainte de modificarea legii speciale prin Legea nr. 247/2005, cât și ulterior apariției acestui act normativ, practica instanțelor a fost unanimă în sensul că împotriva dispoziției/deciziei persoanei deținătoare, calitate procesuală activă nu poate avea decât notificatorul, care și-a invocat și calitatea de persoană îndreptățită (decizia civilă nr. 2382/24.03.2004 a î.C.C.J., decizia civilă nr. 3562/12.05.2004 a î.C.C.J.).
Apelanta a mai arătat că aceeași concluzie reiese și din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001; că un asemenea act ar permite deturnarea scopului actului normativ și al procedurilor reglementate prin această lege, legiuitorul urmărind să pună doar la dispoziția anumitor persoane mijlocul procesual pentru a obține măsuri reparatorii în acest context, pentru imobilele preluate abuziv de stat, în perioada de referință.
înstrăinarea dreptului litigios de către o persoană care ipotetic îndeplinea condițiile pentru a-i fi recunoscută calitatea de persoană îndreptățită (în sensul dat de Legea nr. 10/2001) constituie o încălcare a art. 44 din Constituție, căci limitele dreptului de proprietate - inclusiv a măsurilor reparatorii ce vizează retrocedarea imobilului - sunt stabilite de lege, iar în speță legea a fost încălcată într-un scop speculativ.
Analizând motivele cuprinse în apelul reclamantei, în raport de dispozițiile art. 295 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a reținut următoarele considerente:
Considerând necesară nuanțarea considerațiilor dezvoltate de către instanța de fond în legătură cu retractul litigios (instituție corelată din punctul de vedere al materiei cu vânzarea de drepturi litigioase), se va avea în vedere că, prin scopul avut în vedere de părțile contractante și față de obiectul raportului juridic, prin contractul intitulat „de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase”, autentificat sub nr. 1198/09.07.2004 la BNP G.L. (Năvodari) s-a urmărit în fapt cesiunea drepturilor succesorale evocate în procedura Legii nr. 10/2001 de către cedenții F. către cesionarii C., arătându-se în cuprinsul actului că intimații pârâți F. au intenționat să vândă toate drepturile (aflate în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Constanța - dosar nr. 934/2004) pretinse în baza calității de moștenitori ai autorilor lor asupra imobilului în cauză.
Cedenții au menționat că drepturile cesionate - și care au făcut obiectul notificării nr. 1083/26.03.2004, respinse prin decizia nr. 135/2004 a societății reclamante - se fundamentează pe certificatul de moștenitor eliberat de BNP Asociați I.M. și P.I.G. și pe actele de proprietate ale antecesorilor, înmânate cu această ocazie cumpărătorilor, precum și că intimații pârâți C.C. și C.S. se vor substitui în calitatea procesuală a cedenților, de reclamanți în dosarul având ca obiect contestarea deciziei.
Contractul mai prevede că rămân în sarcina cesionarilor cheltuielile ocazionate cu evaluarea imobilului și cu anularea contractelor de vânzare-cumpărare (dacă este cazul) pentru chiriașii din imobil, iar în situația în care cesionarii nu obțin câștig de cauză, suma avansată ca preț rămâne vânzătorilor, cumpărătorul fiind cel care suportă riscul procesului.
Acestea fiind clauzele contractuale, este evident că părțile nu au apelat la instituția retractului litigios reglementată prin art. 1402 C.civ., care este definit ca fiind acea manifestare unilaterală de voință prin care debitorul unui drept litigios transmis de creditor unei alte persoane printr-o cesiune de creanță cu titlu oneros, poate să stingă litigiul și totodată și obligația sa, oferind cesionarului - care reprezintă noul său creditor, suma cu care el a plătit efectiv cedentului creanța respectivă; în aceste condiții, după încheierea contractului de vânzare a dreptului litigios, debitorul dreptului în cauză poate să-l înlăture din proces pe cesionar, prin plata sumei cu care acesta a cumpărat dreptul litigios.
în speță, actul juridic intitulat ,,contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase”, a vizat în mod neechivoc o operațiune permisă prin prisma dispozițiilor art. 1391-1392 C.civ., părțile urmărind să opereze o translație - asupra cesionarilor - a drepturilor invocate în considerarea calității cedenților, de pretinse persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru acest imobil în contextul dat de Legea nr. 10/2001 (ei fiind și autorii notificării făcute anterior); cesionarii urmau să preia și calitatea procesuală avută de contestatorii cedenți în litigiul cu persoana deținătoare a imobilului - societatea reclamantă.
Or, astfel cum a reținut și instanța de fond, în lipsa unei interdicții legale exprese, nimic nu poate susține teza nulității prin încălcarea cerinței prevăzute prin art. 968 C.civ., referitoare la caracterul licit al cauzei și a celei privitoare la obiectul actului juridic, statuată prin art. 962 și urm. C.civ.
Chestiunea pusă în discuție de către apelanta reclamantă se referă, în fapt, la posibilitatea translatării calității de ,,persoană îndreptățită”, astfel cum este ea definită prin art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, către o terță persoană, iar din acest punct de vedere, jurisprudența nu reflectă o practică relevantă în prezenta cauză, așa cum se arată prin motivele de apel. Astfel, prin decizia civilă nr. 3562/12.05.2004 a î.C.C.J.-Secția civilă (atașată la dosar) s-a pus în discuție calitatea de persoană îndreptățită a persoanei căreia i s-a înstrăinat bunul mai înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, subdobânditorul neputându-se considera, din perspectiva calității de succesor cu titlu particular, persoană îndreptățită în sensul dat de art. 3 din lege. Aceeași viziune se regăsește în decizia 8118/09.10.2009 a î.C.C.J., care a contestat succesorului cu titlu particular calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, chiar dacă acesta (iar nu titularul dreptului vândut) a formulat notificarea în termenul legal.
Aceste soluții jurisprudențiale nu sunt însă concordante cu situația de fapt relevată în prezenta cauză, întrucât cedenții F. formulaseră în nume propriu notificarea, ulterior intervenind cesiunea drepturilor litigioase (litigiul fiind generat de promovarea de către cedenți a contestației la decizia dată notificării lor). Prin cesiunea drepturilor ce fac obiectul raportului litigios, părțile au consimțit la transmiterea calității procesuale dobândite de cedenți în favoarea cesionarilor, pentru ca aceștia din urmă să facă demersurile apreciate ca necesare pentru obținerea, pe cale judiciară, a dreptului pretins.
Nu există așadar similitudine de situații, și dacă legiuitorul a restrâns, prin textele art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, sfera persoanelor care puteau pretinde restituirea în natură sau măsurile reparatorii, la cel deposedat abuziv și la moștenitorii legali sau succesorali ai acestuia, nu a stabilit și o interdicție în privința încheierii ulterioare a unui contract de vânzare a drepturilor litigioase de către aceste persoane, în favoarea unor terți.
încheierea acestui contract nu putea urmări, astfel cum se susține în apel, sistarea procesului (ca în cazul retractului litigios), câtă vreme cesionarii au plătit un preț al cesiunii fără să obțină și beneficiul demersului lor, care în speță se traduce prin analizarea legitimității dreptului invocat de cedenți prin notificare și speranța de a obține una dintre măsurile reparatorii la care ar fi fost îndreptățiți și intimații F., în temeiul Legii 10/2001.
Aceste argumente infirmă și susținerea potrivit cu care, recunoscând caracterului licit al unei asemenea convenții, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate privată consacrat și garantat prin art. 44 din Constituție, pentru că încheierea contractului nu dă cesionarilor, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, o garanție a câștigării procesului și obținerea rezultatului dorit, ci doar legitimitatea procesuală pentru a pretinde aceleași drepturi pe care le-ar fi opus apelantei și cedenții.
în raport de toate aceste considerente, constatând că nu sunt temeiuri de reformare a hotărârii, față de dispozițiile art. 296 C.proc.civ., apelul urmează a fi respins ca nefondat.
(Judecător Mihaela Ganea)
| ← Partaj succesoral. Moştenitor care nu a formulat notificare... | Condiţia existenţei titlului autorului, la data preluării... → |
|---|
