Personal didactic. contestare decizie de sancţionare. procedură
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 147/A din data de 03.03.2016
Din interpretarea art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011, reiese că legiuitorul nu a avut în vedere instituirea unei proceduri prealabile obligatorii, stabilind doar că persoanele sancționate "au dreptul"; de a contesta decizia la organul administrativ-jurisdicțional - colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar, prin urmare, doar "facultatea"; de a uza de jurisdicția specială administrativă în discuție, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia - de asemenea reținută în considerentele Deciziei nr. 411/04.11.2003 a Curții Constituționale - "caracterul facultativ, prevăzut în prezent de Constituție, permite celui îndreptățit să se adreseze fie organului administrativ-jurisdicțional, fie direct instanței de judecată";.
Prima instanță a asimilat în mod greșit jurisdicția specială administrativă în discuție - care are caracter facultativ, unei proceduri administrative prealabile și obligatorii, concluzionând, în final, că acțiunea ce i-a fost dedusă judecății este inadmisibilă pe motiv că instanța este îndrituită să analizeze doar hotărârea colegiului de disciplină, iar nu în mod direct decizia de sancționare emisă de către angajator.
Legea nr. 1/2011: art. 280;
Ordinul M.E.C.T.S. nr. 3866/2012: art. 17. art. 18.
Prin Sentința civilă nr. xxx, Tribunalul Mureș a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta C.S., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Național "A.P.I."; Târgu Mureș, acțiune având ca obiect anularea Deciziei de sancționare disciplinară nr. 32/29.06.2015.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că excepția menționată, pe care a invocat-o în cauză pârâtul, este întemeiată în raport de prevederile art. 280 alin. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011, care instituie o procedură prealabilă obligatorie sesizării instanței judecătorești competente (de dreptul muncii), în sensul că persoanele încadrate în unitățile de învățământ au dreptul de a contesta decizia de sancționare, în termen de 15 zile de la comunicare, la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar, iar potrivit dispozițiilor art. 17 - 18 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3866/2012, emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, partea nemulțumită de hotărârea colegiului de disciplină se poate adresa cu acțiune la instanța competentă - secția specializată în soluționarea conflictelor de muncă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Prin urmare, s-a apreciat că instanța de judecată este îndrituită să analizeze hotărârea colegiului de disciplină, iar nu în mod direct decizia de sancționare și că prin aceasta nu se încalcă dreptul de liber acces la justiție, care este garantat prin chiar prevederile art. 280 alin. 10 din Legea nr. 1/2011, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicționale precum cea în discuție, destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, decongestionarea instanțelor și evitarea cheltuielilor de judecată, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională (Deciziile nr. 221/21.04.2005, nr. 953/19.12.2006 și nr. 71/15.01.2009).
De asemenea, Tribunalul a făcut referire, sub același aspect, și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul în care s-a reținut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că acesta nu este un drept absolut, putând fi subiectul unor limitări sau condiționări atâta timp cât nu este atinsă însăși substanța sa (Cauza Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985).
Pentru motivele succint relevate, Tribunalul a concluzionat că aceasta trebuie să fie și semnificația prevederilor art. 280 alin. 10 din Legea nr. 1/2011, referitor la dreptul garantat al persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești, în sensul că după parcurgerea procedurilor administrative speciale se deschide calea în justiție, care presupune atât controlul asupra legalității respectivelor proceduri, cât și asupra legalității și temeiniciei soluțiilor adoptate.
În fine, relativ la susținerea de către pârât a excepției inadmisibilității acțiunii din perspectiva neparcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Tribunalul a reținut că aceasta nu este aplicabilă în speță.
Prin opinia separată exprimată de unul dintre asistenții judiciari-membri ai completului de judecată, s-a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii ar fi trebuit respinsă, întrucât prin dispozițiile art. 21 alin. 4 din Constituția României, în forma ulterioară revizuirii acesteia, s-a instituit caracterul facultativ al oricărei jurisdicții speciale administrative, ceea ce permite celui îndreptățit să se adreseze fie organului administrativ-jurisdicțional, fie direct instanței de judecată, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 411/04.11.2003.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel reclamanta, solicitând anularea sentinței atacate, rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii formulate, în sensul anulării deciziei contestate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, începând cu data de 1 iulie 2015, cu o sancțiune mai ușoară.
Prin intermediul memoriului de apel s-a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea prevederilor art. 21 alin. 4 din Constituția României și cu încălcarea vădită a prevederilor art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, făcându-se confuzie între jurisdicțiile speciale administrative - care potrivit textului constituțional evocat sunt facultative și gratuite - și procedura prealabilă fără caracter jurisdicțional, dar obligatorie, la care face referire Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 221/21.04.2005, nr. 953/19.12.2006 și nr. 71/15.01.2009, pe care prima instanță le-a reținut în argumentarea soluției adoptate.
În plus, a mai arătat apelanta-reclamantă, caracterul facultativ al procedurii jurisdicțional-administrative în discuție reiese nu doar din prevederile exprese ale Constituției, ci și din modalitatea de exprimare pe care legiuitorul român a înțeles să o folosească în reglementarea dispozițiilor art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011, acestea stabilind doar dreptul (facultatea) de a contesta decizia de sancționare la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar și nicidecum obligația de a parcurge o asemenea procedură, în acest sens fiind și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, evocată în cadrul opiniei separate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat a respingerea apelului ca nefondat, susținând că prima instanță a reținut în mod corect faptul că sunt incidente în speță prevederile speciale ale art. 280 - 282 din Legea nr. 1/2011 și ale art. 17 - 18 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3866/2012, derogatorii de la normele de drept comun din Codul muncii, neurmarea de către reclamantă a procedurii administrativ jurisdicționale prealabile sesizării instanței de judecată atrăgând inadmisibilitatea acțiunii.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011, persoanele sancționate, încadrate în unitățile de învățământ, au dreptul de a contesta decizia de sancționare, în termen de 15 zile de la comunicare, la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar, iar conform prevederilor art. 17 - 18 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3866/2012, emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, partea nemulțumită de hotărârea colegiului de disciplină se poate adresa cu acțiune la instanța competentă - secția specializată în soluționarea conflictelor de muncă, în termen de 30 de zile de la comunicare, prevederile alin. 10 al art. 280 din Legea nr. 1/2011 stabilind, totodată, că dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat.
Din interpretarea coroborată a prevederilor legale anterior evocate, Curtea a constatat că prin acestea a fost instituită o procedură administrativ-jurisdicțională specială în materia contestațiilor formulate împotriva deciziilor de sancționare disciplinară a personalului didactic, jurisdicție care are, însă, doar un caracter facultativ, iar nu obligatoriu - potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Constituția României, în forma ulterioară revizuirii acesteia, o atare concluzie fiind susținută în afara oricărui dubiu și de considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 411/04.11.2003 a Curții Constituționale, prin care s-a reținut că, "în măsura în care o astfel de procedură prealabilă este prevăzută de lege ca obligatorie, aceasta trebuie urmată, în temeiul obligației prevăzute de art. 1 alin. 5 din Constituție";.
Or, astfel cum rezultă în mod evident din modul de redactare a textului art. 280 alin. 8 din Legea nr. 1/2011, legiuitorul nu a avut în vedere instituirea unei proceduri prealabile obligatorii, stabilind doar că persoanele sancționate "au dreptul"; de a contesta decizia la organul administrativ-jurisdicțional - colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar, prin urmare, doar "facultatea"; de a uza de jurisdicția specială administrativă în discuție, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia - de asemenea reținută în considerentele Deciziei nr. 411/04.11.2003 a Curții Constituționale - "caracterul facultativ, prevăzut în prezent de Constituție, permite celui îndreptățit să se adreseze fie organului administrativ-jurisdicțional, fie direct instanței de judecată";.
De asemenea, Curtea Constituțională a subliniat în cuprinsul aceleiași decizii că, "anterior revizuirii Constituției, procedura jurisdicțional-administrativă era obligatorie, conform legii"; și că, "este evident, în același timp, că instanța de judecată având competența să se pronunțe asupra deciziilor pronunțate de organul administrativ cu atribuții jurisdicționale, în final se pronunță asupra actului pe care persoana nemulțumită l-a contestat în fața acestor organe administrativ-jurisdicționale";.
Din perspectiva celor anterior expuse, instanța de apel a reținut că Tribunalul a asimilat în mod greșit jurisdicția specială administrativă în discuție - care are caracter facultativ, unei proceduri administrative prealabile și obligatorii, concluzionând, în final, că acțiunea ce i-a fost dedusă judecății este inadmisibilă pe motiv că instanța este îndrituită să analizeze doar hotărârea colegiului de disciplină, iar nu în mod direct decizia de sancționare emisă de către angajator (fiind lipsite de relevanță, sub aspectul supus analizei, considerentele deciziilor Curții Constituționale, invocate în cuprinsul hotărârii primei instanțe).
Prin urmare, fiind vorba de un drept, iar nu de o obligație, procedura de contestare în fața colegiului de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar este facultativă, astfel că aceasta nu este în măsură a susține excepția inadmisibilității invocate în cauză, întrucât caracterul obligatoriu al urmării respectivei proceduri nu a fost prevăzut în mod expres de către legiuitor, așa cum acesta a procedat, de exemplu, prin dispozițiile art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 ori prin cele ale art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Este adevărat că dreptul de acces liber la instanță, garantat de art. 21 alin.1 și 2 din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, poate fi supus unor condiții de exercitare, cum ar fi procedura administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicțional, însă aceasta trebuie să fie în mod expres prevăzută de lege, astfel cum dispun în acest sens prevederile art. 193 alin. 1 din Codul de procedură civilă, or, o asemenea condiție nu este îndeplinită în cauza dedusă judecății.
În consecință, față de considerentele relevate, constatând că prima instanță a soluționat în mod greșit procesul fără a intra în judecata fondului, Curtea, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 și 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă, a admis apelul declarat, în sensul că a anulat hotărârea atacată și a reținut cauza pentru evocarea fondului (stabilind termen pentru data de 24 martie 2016), observând că reclamanta a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel, neoptând pentru trimiterea spre rejudecare primei instanțe.
| ← Conflict de competenţă. Jurisprudență Conflict negativ de... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. respingerea acestuia de... → |
|---|
