Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 1502 din data de 07.03.2016
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2015, petenta a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție seria întocmit de intimata ANPC, CJPC B.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin procesul-verbal mai sus precizat a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea art. 4 al.1 din Legea 363/2007. A arătat că procesul-verbal este nelegal întrucât nu indică data corectă a săvârșirii presupuselor fapte, iar actul administrativ este lipsit de efecte juridice întrucât sancțiunea amenzii este prescrisă. Amenda contravențională a fost aplicată în data de 11.09.2015 pentru fapte din 31.03.2008.
Raportat la netemeinicia procesului-verbal petenta a precizat că la data de 06.05.2008, la solicitarea doamnei D N, B SA i-a acordat un credit ipotecar cu dobândă variabilă, în sumă de 87600 CHF, pe o perioadă de 360 luni, conform contractului de credit nr. HL21217.
În cuprinsul procesului verbal seria, în mod netemeinic, agentul constatator a reținut că " prin prezentarea unor informații eronate, dar și prin lipsirea unor informații clare în Scrisoarea de ofertă s-a creat un drept premisă pentru Bancpost de a induce în eroare sau de a fi susceptibilă să ducă în eroare, decizia de tranzacționare a consumatorului, comportamentul economic al consumatorului care a semnat un contract de credit";.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 363/2007, "O practică comercială este incorectă dacă:
a) este contra cerințelor diligenței profesionale;
b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.
Menționăm că oferta transmisă împrumutantei D Na fost sub condiție suspensivă, neîndeplinirea condiției ducând la anularea ofertei. În ipoteza în care nu se îndeplinea condiția menționată în Scrisoare de ofertă, împrumutata nu ar fi semnat contract de credit din data de 06.05.2008.
Mai mult decât atât, costurile creditului, și anume dobânda, sunt mai mici în contractul de credit față de cele comunicate prin Scrisoarea de ofertă, deci în avantajul împrumutatei (conform Scrisorii de ofertă, dobânda este compusă din marja fixă de 4,40% + indicele de referință, iar conform contractului de credit , dobânda este compusă din marja fixă de 3,90 % + indicele de referință la care se adaugă un procent de 0,25% în perioada de dobândă variabilă)
Așadar, prin instrumentarea valorilor anterior menționate, se constată că, pentru perioada în care dobânda are caracter variabil, oferta transmisă împrumutatei referitoare la marja aplicată este mai mare cu 0,5% față de contractul de credit
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Plângerea este legal timbrată. Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât lipsesc probele contrare care să răstoarne forța probantă a actului de constatare seria X
La dosarul cauzei s-au depus în copie: procesul-verbal de contravenție seria X , raport de evaluare, extras de cont, grafic de rambursare.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le utile cauzei. Prin încheierea din data de 0.08.2016 instanța a respins excepție prescripției invocată de petentă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal seria încheiat de intimata ANPC, CJPC B , s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii în valoare de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.4 al. 1 lit. A și b din Legea 363/2007, reținându-se că în urma sesizării formulate de numitei D N, s-au constatat următoarele :
În data de data de 06.05.2008, la solicitarea doamnei DN, B SA i-a acordat un credit ipotecar cu dobândă variabilă, în sumă de 87600 CHF, pe o perioadă de 360 luni, conform contractului de credit .
În cuprinsul procesului verbal în mod netemeinic, agentul constatator a reținut că " prin prezentarea unor informații eronate, dar și prin lipsirea unor informații clare în Scrisoarea de ofertă s-a creat un drept premisă pentru Bancpost de a induce în eroare sau de a fi susceptibilă să ducă în eroare, decizia de tranzacționare a consumatorului, comportamentul economic al consumatorului care a semnat un contract de credit";.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 363/2007, "O practică comercială este incorectă dacă:
b) este contra cerințelor diligenței profesionale;
b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esențial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.
Menționăm că oferta transmisă împrumutantei D N a fost sub condiție suspensivă, neîndeplinirea condiției ducând la anularea ofertei. În ipoteza în care nu se îndeplinea condiția menționată în Scrisoare de ofertă, împrumutata nu ar fi semnat contract de credit din data de 06.05.2008.
Mai mult decât atât, costurile creditului, și anume dobânda, sunt mai mici în contractul de credit față de cele comunicate prin Scrisoarea de ofertă, deci în avantajul împrumutatei (conform Scrisorii de ofertă, dobânda este compusă din marja fixă de 4,40% + indicele de referință, iar conform contractului de credit, dobânda este compusă din marja fixă de 3,90 % + indicele de referință la care se adaugă un procent de 0,25% în perioada de dobândă variabilă)
Așadar, prin instrumentarea valorilor anterior menționate, se constată că, pentru perioada în care dobânda are caracter variabil, oferta transmisă împrumutatei referitoare la marja aplicată este mai mare cu 0,5% față de contractul de credit nr..
Fiind investită, potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată urmatoarele:
Potrivit art. 16 din OG 2/2001"; (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.";
Studiind procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că acesta nu conține semnăturile ambilor agenți constatatori, pe acesta regăsindu-se numai semnătura numitei H -comisar, lipsind cea a celuilalt agent constatator-comisar R A F.
Conform art. 17 din același act normativ « Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.";
Lipsa semnăturii agentului constatator -comisar duce la concluzia că acesta nu își însușește cele menționate în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice, reprezintă un act administrativ unilateral emis în vederea executării legii, care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravențională sunt specifice dreptului public, cu mențiunea că procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă reglementate de legea specială, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
← Refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice | Grăniţuire. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri → |
---|