Reziliere contract

Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 1693 din data de 10.03.2016

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 0 din ………….., reclamanta P a chemat în judecată pe pârâta B, pentru ca instanța să dispună rezilierea contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 00 începând cu data de ……….; restituirea sumei de 6085 lei reprezentând contravaloarea ratelor achitate în intervalul ……………. până la introducerea cererii de chemare în judecată; restituirea contravalorii ratelor pe care reclamanta le va achita de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în cauză; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 00 soțul reclamantei a decedat în urma unui accident, iar imediat după a înștiințat banca de faptul că riscul asigurat s-a produs, insă după efectuarea unor verificări reprezentanții băncii i-au adus la cunoștință că nu există o poliță de asigurare încheiată pe numele soțului ei și că reclamanta este cea care va trebui să achite în continuare ratele în calitate de coplătitor. De asemenea, a arătat că deși avea convingerea că există un contract de asigurare reprezentanții băncii nu au vrut să-l prezinte tocmai pentru ca reclamanta să plătească în continuare ratele, ca a sesizat Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului care a dispus aducerea contractului in conformitate cu prevederile legale in termen de 15 zile. Mai arata ca solicita daune morale întrucât la decesul soțului s-a trezit intr-o situație delicata in care sa plătească ratele in continuare, insecuritatea financiara si stresul provocat de executarea pornita de banca si sentimentul de nedreptate afectând-o direct si nemijlocit.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1166, 1169, 1270, 1548, 1549 alin 1 și 3, 1544 alin 3, 1556 alin. 1 Cod civil.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, testimonială. La termenul din 17.06.2015 a precizat ca nu mai insista in proba testimoniala si cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de cătrre reclamantă. Totodată, a menționat că în cazul creditului acordat in speță banca nu a solicitat în mod expres împrumutatului încheierea unei polițe de asigurare, aceasta oferind cu titlu gratuit polița de asigurare pentru coplătitor, respectiv pentru doamna P. Pârâta a apreciat că banca nu are nicio culpă pentru faptul că împrumutatul a decis să nu încheie o poliță de asigurare de viață, ba mai mult chiar B nu poate fi obligată nici la plata către reclamantă a unor daune morale. Mai arata ca polița de asigurare nu este obligatorie pentru acordarea unui credit iar ratele plătite de reclamanta au fost încasate de banca deoarece aceasta are calitatea de coplatitor.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei ca nefondate.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

La data de 000 s-a încheiat intre pârâta B in calitate de împrumutător pe de o parte si A in calitate de împrumutat si reclamanta P in calitate de coplătitor pe de alta parte, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. ++ prin care banca acorda un împrumut de 16.000 lei pentru nevoir personale pe o perioada de 120 luni, tragerile de credit urmând a fi efectuata integral in termen de 60 de zile de la data îndeplinirii tuturor condițiilor de tragere.

La art. 13 din contract se prevede ca acest contract intra in vigoare la data semnării sale de către toate partile implicate si ca obligația băncii de a pune la dispoziție creditul si dreptul împrumutatului de a efectua trageri de credit intra in vigoare după încheierea contractului/poliței de asigurare de viata/ certificat de asigurare in care banca figurează ca beneficiar.

Articolul 14 din contract prevede in cuprinsul unui pact comisoriu de gradul IV ca in situația in care împrumutatul nu îndeplinește condițiile de tragere in termen de 7 zile de la semnarea contractului, acesta se considera desființat de plin drept fara îndeplinirea niciunei formalități prealabile iar la art. 17 se prevede ca si condițiile generale de creditare fac parte integranta din contract.

La fila 19 din dosar se afla Certificatul de asigurare nr. ……. pe numele reclamantei, semnat de aceasta.

La data de 0 a decedat A, împrumutatul din contract iar la filele 37-39 ds, se regăsesc somațiile trimise de parata privind ratele neachitate, ulterior decesului acestuia.

In luna ianuarie 00 tatăl defunctului a înștiințat banca cu privire la data decesului lui A (fila 34) iar de la deces ratele creditului au fost plătite in contul titularului împrumutat, la solicitanți figurând numitul X sau Z.

Din precizările depuse de pârâtă la termenul din ………. si a documentelor anexate acestora, instanța retine ca intre pârâtă si B s-a încheiat la data de ………. Convenția de intermediere nr. + având ca obiect autorizarea B in calitate de agent de asigurare subordonat de către BA de contracte de asigurare , reprezentate prin polițe si/sau certificate de asigurat , cu persoane fizice sau juridice, pentru produse de asigurare care sunt complementare bunurilor si serviciilor furnizate de B (fila 144 si urm.).

În anexa nr. 2 la aceasta circulara (fila 148) la punctul 3 se prevede ca ";În situația in care pentru un contract de credit exista coplatitori (membru al familiei împrumutatului - sot/soție/rude/afini care locuiesc si gospodăresc împreuna cu acesta - ale cărui venituri sunt luate in calcul la determinarea capacitații de rambursare si care semnează contractul de credit in acesta calitate), persoana care va deține calitatea de membru asigurat va fi persoana cea mai tânăra.

Din acest motiv in cazul de fața asigurarea a fost încheiata cu reclamanta, acesta având calitatea de coplatitor in contract si soție a împrumutatului. De altfel, aceasta asigurare a fost oferita de banca in mod gratuit, fara a implica alte costuri.

Este adevărat ca in contract se menționează ca in DAE sunt incluse printre altele si cheltuielile efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viata insa doar in situația in care ar exista aceste costuri, ori in speța, așa cum a precizat si pârâta acordarea creditului nu a fost condiționata de încheierea unei polițe de asigurare obligatorii de către împrumutat.

Reclamanta a depus la fila 101 dosar un alt contract de credit însoțit de condițiile generale de creditare pentru acesta, pentru ca instanța sa constate modul in care in aceeași perioada pârâta acorda același tip de credit cu condiția încheierii unei polițe de asigurare insa instanța observa ca in acest contract depus cu titlu de exemplu situația este diferita de cea din contractul care face obiectul analizei dosarului de fața. Astfel in respectivul contract figurează ca persoane obligate la rambursare doar împrumutatul, fara coplatitor astfel ca apare fireasca obligația acestuia de încheiere a poliței, nefiind insa cazul de a se constata care persoana este mai tânăra. La pct. 6.1 din condițiile generale depuse se prevede ca împrumutatul se obliga (liniuța a doua), sa încheie contractul de asigurare la o societate de asigurare agreata de banca (acolo unde se solicita aceasta asigurare), ori așa cum s-a arătat anterior, la creditul nr. ++ nu s-a impus condiția încheierii unui asemenea contract de asigurare.

Dar chiar si in condițiile in care banca ar fi fost datoare sa impună împrumutatului obligația de a încheia o polița de asigurare de viata sau chiar banca ar fi fost obligata la întocmirea acesteia , ceea ce trebuie discutat in cauza este incidenta sau nu a instituției rezilierii contractului, asa cum a solicitat reclamanta.

Instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile generale din materia obligațiilor, în speță ale art. 1020-1021 VCC , în lipsa unui pact comisoriu convenit de către părți. În contractul de credit încheiat de părți există un pact comisoriu, dar cu privire la obligațiile împrumutatului sau a coplătitorului.

Potrivit art. 1019 C.civ. aplicabil in cauza fata de momentul încheierii contractului (anul 2007), condiția rezolutorie este aceea care supune desființarea obligației la un eveniment viitor și incert și care nu suspenda executarea obligației, ci numai obligă pe creditor a restitui aceea ce a primit, in caz de neîndeplinire a evenimentului prevăzut în condiție, iar potrivit art. 1020 condiția rezolutorie este subînțelesa totdeauna în contractele sinalagmatice, in caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.

Rezoluțiunea judiciară poate fi solicitată în condițiile în care una dintre părți nu si-a executat obligațiile asumate prin contract, neexecutarea i-a fost imputabila părții care nu și-a îndeplinit obligația, iar debitorul obligației neexecutate este pus în întârziere.

Reclamanta invocă neexecutarea obligației pârâtei de a solicita împrumutatului încheierea unei polițe de asigurare de viață.

In primul rând potrivit dispozițiilor contractuale, încheierea unei asigurări de viață reprezenta o condiție suspensivă pentru intrarea în vigoare a contractului, adică pentru valabilitatea acestuia, așadar instituția juridica care ar fi putut avea incidență ar fi fost nulitatea, care presupune nerespectarea unor dispoziții legale la încheierea contractului, nu rezoluțiunea ce implica neîndeplinirea unei obligații de către cocontractant ulterior încheierii contractului care trebuie sa fie un contract valabil încheiat.

În al doilea rând rezoluțiunea presupune neîndeplinirea culpabilă a unei obligații de către cealaltă parte. Spre deosebire de materia delictuală, în materie contractuală, culpa debitorului în neexecutarea obligației se prezumă, concluzie desprinsă din interpretarea art. 1082 C.civ., care prevede expres că partea care nu și-a executat obligația răspunde atât în cazul în care neexecutarea este cu intenție sau din culpă, în acest din urmă caz fiind exonerat doar pentru o cauză străină neimputabilă.

În speță, obligația de a încheia o asigurare de viață aparținea împrumutatului (art. 6,1 din condițiile generale invocate de reclamantă prin asimilare), așadar, corelativ, pârâta avea dreptul, nu obligația, de a solicită încheierea asigurării.

Prin urmare nu se poate reține că pârâta nu și-ar fi îndeplinit vreo obligație contractuală.

Instanța nu poate reține nici ca am fi în prezența unei condiții rezolutorii care ar afecta obligația împrumutatului. Potrivit art. 1019 C.civ., condiția rezolutorie supune desființarea obligației la un eveniment viitor și incert, nesuspendând executarea obligației, ci doar obligând pe creditor la restituire în caz de neîndeplinire a evenimentului.

Încheierea asigurării de viață este fără îndoială o condiție suspensivă

nicidecum rezolutorie, având în vedere că în ultimul caz ar fi fost vorba despre o

condiție pur potestativă, care depindea exclusiv de voința asiguratului - ca orice

încheiere a unui contract - nulă absolut potrivit art. 1010 C.civ. Or, în această

ipoteză banca ar fi avut dreptul la constatarea nulității contractului, cu restituirea

sumei împrumutate.

Obligația băncii constă doar în punerea la dispoziția împrumutatului a sumei de bani dacă i se prezintă o poliță de asigurare de viață în care este beneficiar, fără ca la art. 13 să se precizeze persoana asigurată. Or, pârâta a pus la dispoziția împrumutatului creditul după prezentarea poliței de viață încheiate pe numele reclamantei, așadar aceasta și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 13.

Neîndeplinirea de către împrumutat a obligației de a încheia o astfel de asigurare este imputabilă acestuia, deoarece obligația este personală, banca neputând-o executa în locul său.

Intre coplătitor și împrumutat există o solidaritate pasivă, reglementată de art. 1039 din vechiul Cciv. Așadar aceștia reprezintă un consortium din punct de vedere contractual, astfel încât neîndeplinirea culpabilă a obligației de către unul din componenții acestui consortium nu poate fi invocată de către un altul pentru a justifica neîndeplinirea propriei obligației, conform principiului nemo propriam turpitudinem allegans, mai ales în contextul în care reclamanta însăși a încheiat o poliță de asigurare de viață.

Față de considerentele expuse, instanța constată ca nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii judiciare și va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Având în vedere că primul capăt de cerere a fost respins, neconstatându-se o culpă în sarcina pârâtei, conform principiului accesorium sequitur principale, capătul de cerere privind restituirea sumei de 6085 lei reprezentând contravaloarea ratelor achitate în intervalul …………. până la introducerea cererii de chemare în judecată, cel privind restituirea contravalorii ratelor pe care reclamanta le va achita de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în cauză precum și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de ….. lei reprezentând daune morale sunt de asemenea neîntemeiate, deoarece restituirea ratelor și despăgubirile au fost solicitate ca efect al constatării rezoluțiunii.

Pentru toate aceste motive instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

În temeiul art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile procesuale în cuantum de ……… lei avansate de către stat ca urmare a admiterii cererii reclamantei de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, rămân în sarcina acestuia.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reziliere contract