Plangere contraventionala. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
Comentarii |
|
Judecătoria NOVACI Sentinţă civilă nr. 341/2014 din data de 31.03.2014
JUDECĂTORIA NOVACI, JUDEȚUL GORJ
Sentința Civilă Nr. 341/2014
Ședința publică de la 31.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:
Grefier:
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale, formulată de petenta SC "......."; SRL , cu sediul în comuna........, județul Gorj, împotriva procesului-verbal de contravenție seria .....nr........, în contradictoriu cu intimata ITM Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, petenta fiind reprezentată de avocat M. A, prezente martorele P.M și C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, au fost audiate sub prestare de jurământ martorele prezente, ale căror declarații după citire și semnare s-au atașat la prezentul dosar.
Nemaifiind cereri noi de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat M.A, pentru petentă, solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic, exonerarea de plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Tg-Cărbunești, la data de 05/08/2013, sub nr........, petenta S.C..........., prin reprezentant legal.........,în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, a solicitat anularea procesului-verbal seria GJ nr........, încheiat la data de 23.07.2013, încheiat de reprezentanții intimatului și exonerarea de plata amenzii contravenționale, în cuantum de 10.000 lei.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a precizat că prin procesul - verbal contestat a fost sancționată cu amendă contravențională, reținându-se că la punctul de lucru al societății din comuna..........., ar fi fost găsită numita C. E, care vindea produse alimentare și nealimentare, fără a avea întocmite forme legale de angajare, încălcându-se astfel prevederile art.16 alin.1 din Legea 53/2003 republicată, ce se sancționează în conformitate cu disp.art.260 alin.1 lit. e din Legea 53/2003.
Că procesul - verbal atacat este nelegal și netemeinic, bazându-se pe o eronată și abuzivă interpretare a situației de fapt și a dispozițiilor legale întrucât , în realitate, la data efectuării controlului inopinat al inspectorilor de muncă din cadrul ITM Gorj, numita C. E, se afla la magazinul alimentar situat în comuna ........., alături numita P.M (angajată a societății petente din anul 2004), pentru a putea observa cum trebuie îndeplinite atribuțiunile de serviciu , având în vedere faptul că la data de 22.07.2013, administratorul societății urma să încheie pentru aceasta contractul individual de muncă.
S-a mai arătat că pentru numita C. E, a fost încheiat contractul de muncă din data de 22.07.2013 , urmând ca acesta să fie angajată ca muncitor necalificat, contractul fiind înregistrat în registrul de evidență a salariaților și transmis Inspectoratului Teritorial de Muncă, la aceeași dată.
Chiar dacă la momentul efectuării controlului persoana menționată mai sus nu avea întocmite forme legale de angajare, nu au fost încălcate dispozițiile art.16 din Legea 53/2003 și sancționate de prev. art.260 alin.1 lit. e din aceeași lege, întrucât fapta reținută în procesul - verbal de contravenție nu exista în materialitatea sa, deoarece numita .......nu desfășura vreo activitate în folosul societății sale, nu manipula produse alimentare sau obiecte alimentare, nu făcea înscrisuri sau plăți și totodată nu a fost remunerată în niciun fel, singurul așa zis serviciu pe care îl făcea, consta în faptul că observa cum o altă anagajtă a petentei își desfășura activitatea, urmând și ea să presteze aceeași activitate după ce se încheia contractul individual de muncă.
Pe de altă parte, declarația dată de numita ..... în fața inspectorilor de muncă nu are relevanță în cauză, întrucât este o declarație extrajudiciară, a fost dată sub presiunea acestora din urmă și totodată cele menționate de ea au fost interpretate greșit, în sensul că, aceasta a precizat că de la data de 15.07.203, nu și-a început propriu-zis activitatea, ci doar a fost prezentă în magazin doar pentru a putea să învețe cum urma să desfășoare activitatea de la data la care urma să fie angajată, iar totodată cu privire la programul menționat, aceasta făcea referire la intervalul orar în care actuala angajată își desfășura activitatea.
Cele menționate anterior sunt confirmate și de obiecțiunile formulate la data întocmirii procesului-verbal, actul contestat fiind netemeinic , întrucât prezumția de adevăr de care se bucura procesul - verbal a fost înlăturată, iar cele reținute de agenții constatatori nu sunt susținute de dovezi din care să rezulte că fapta pe care se presupune că ar fi săvârșit-o îi este imputabilă.
Societatea petentă nu poate fi sancționată doar în baza unei simple declarații date în fața inspectorilor de muncă de către numita ........care la momentul controlului nu era angajata sa și nici nu presta muncă în folosul societății SC..........., petenta suferind astfel un prejudiciu disproporționat de mare în raport de veniturile pe care aceasta din urmă le realizează.
Mai mult decât atât, procesul - verbal contestat este netemeinic, întrucât acesta a fost întocmit ca urmare a declarației dată de numita .........fără a mai exista și alte mijloace de probă care să infirme starea de fapt reținută în înscrisul atacat, cu toate că angajata sa P.M era prezentă în magazin la momentul efectuării controlului.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001.
În baza art.411 alin.1 pct.2 C.pr.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea motivelor invocate, petenta a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele acte: procesul-verbal seria GJ nr.........., înștiințare din data de 23.07.2013, contractul individual de muncă înregistrat sub nr............, act adițional din data de 30.04.2011 și contract individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr.6/22.07.2013.
La data de 13.09.2013, petenta a depus la dosar cerere de complinire a lipsurilor plângerii contravenționale, la care a fost atașat, certificatul nr.30353/29.12.2004, emis de Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Plângerea contravențională a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Cererea de chemare în judecată și actele doveditoare au fost comunicate intimatului, care la data de 14.10.2013, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravențională ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a solicitat ca în principal să se verifice dacă plângerea contravențională este formulată în termenul legal de 15 zile.
A precizat intimatul că în urma controlului efectuat la data de 19.07.2013, la punctul de lucru magazin mixt ce aparținea petentei, situat în localitatea ......comuna ......., în jurul orei 10,00, a fost solicitată declarație de la persoana ce a fost găsită vânzând produse alimentare și nealimentare. Controlul a fost dispus ca urmare a unei sesizări ce viza tocmai acest aspect, iar cu ocazia controlului s-au efectuat fotografii cu persoana găsită acolo.
Numita Cucăilă Ermina Claudia, nu avea forme legale de angajare la momentul efectuării controlului, astfel că nu avea dreptul de a presta muncă pentru petentă, iar în baza declarației date de această persoană,martora a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei, conform art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003.
Tot sub aspect de întâmpinare intimata a arătat că în dovedirea motivelor invocate înțelege să se folosească de declarația dată de numita C.E, în fața inspectorilor de muncă, la data de 19.07.2013, declarație din care rezultă că această persoană lucrează la S.C, fără forme de angajare din 15.07.2013, precizând că a lucrat din acea perioadă în medie 3 zile pe săptămâna în intervalele orare 22 -01, primind renumerație de 700 lei lunar. În momentul controlului nu era prezentă nici o angajată a petentei, numita ........vânzând singură, fiind efectuate și fotografii din care se pot observa cele relatate mai sus.
Susține intimata că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr.2/2001, în mod justificat petiționara a fost sancționată în conformitate cu art.260 alin.1 lit. e din Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Contractul de muncă este încheiat ulterior controlului și depus în registrul de evidență al salariaților în data de 22.07.2013.
A solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de petiționara S.C, ca netemeinică, menținerea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ca fiind temeinic și legal, precum și a cuantumului amenzii aplicate.
În drept, și-a întemeiat prezenta întâmpinare pe dispozițiile art.205 din Codul de Procedură Civilă.
În baza art.411, alin.1, pct.2, teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea motivelor invocate intimatul a solicitat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar următoarele acte: procesul-verbal seria GJ nr........., proces verbal de control nr..............., anexa de constatare, fișă de identificare seria GJ nr.9487 , fișa activității angajatorului, foi de prezență, planșe foto,
Întâmpinarea și înscrisurile atașate au fost comunicate petentului, iar la data de 28.10.2013, petenta S.C............, a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității invocată de intimată, deoarece plângerea a fost înregistrată în termen legal, respectiv la data de 05.08.2013, astfel că nu se poate pune în discuție temeinicia acestei excepții.
Arată petenta că susținerile intimatului conform cărora numita C.E, la momentul efectuării controlului ar fi fost singură în magazinul alimentar, sunt neîntemeiate, deoarece din foaia colectivă de prezență pe care a depus-o rezultă cu certitudine că numita P.M. își desfășura activitatea în ziua de 19.07.2013.
Mai mult decât atât, numita ..........., așa cum a mai precizat, nu desfășura activitate în folosul acestei societăți, ci se afla în incinta magazinului doar pentru a fi inițiată de angajata sa cum să-și presteze activitatea de la momentul la care urma să -i fie încheiat contractul individual de muncă, care s-a și concretizat la data de 22.07.2013.
În plus, declarația dată de aceasta din urmă în fața inspectorilor de muncă, nu poate fi considerat mijloc de probă, întrucât este o declarație extrajudiciară, a fost dată sub presiunea acestora și totodată cele menționate de ea au fost interpretate greșit, în sensul că, aceasta a precizat că de la data de 15.07.2013, nu și-a început activitatea, ci pur și simplu a fost prezentă în magazin doar pentru a putea să învețe cum să-și presteze munca, de la data la care urma să fie angajată, fiind vorba de o gestiune de peste 50.000 lei, iar totodată cu privire la programul menționat, aceasta făcea referire la intervalul orar în care actuala angajată își desfășura activitatea.
În drept, au fost invocate disp. art.201 alin.C.pr.civ., depunând foaia colectivă de prezență aferentă lunii iulie 2013.
Prin sentința civilă nr. 2796 din 26 noiembrie 2013, a Judecătoriei Tg-Cărbunești, Județul Gorj, s-a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale, în favoarea Judecătoriei Novaci, Județul Gorj.
La această instanță, cauza a fost înregistrată la data de 09 ianuarie 2014, sub nr. 3072/317/2013.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului,prin prisma celor invocate în plângerea formulată, a celor arătate în întâmpinarea formulată, precum și a normelor legale aplicabile speței, instanța reține și constată următoarele:
Prin prezenta plângere, petenta SC " .........." SRL, contestă procesul-verbal de contravenție seria GJ nr. .........din 23/07/2013, încheiat de ITM Gorj, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata ITM Gorj, să se dispună anularea acestuia și exonerarea sa de sancțiunile contravenționale aplicate, apreciind ca nelegală și netemeinică sancțiunea aplicată.
Astfel, prin procesul-verbal de contravenție seria GJ nr. ..........din 23/07/2013, încheiat de ITM Gorj, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 10. 000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alineatul 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, reținându-se în sarcina acesteia că la data 19.07.2013, cu ocazia efectuării controlului la punctul de lucru al petentei -magazin mixt- situat în comuna ......, sat .........a fost găsită la lucru vânzând produse alimentare și nealimentare fără a avea forme legale de angajare, numita C.E.
În drept, față de dispozițiile art. 34 alin. 1 din Ordonanța nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională este supus verificării atât sub aspectul legalității cat și al temeiniciei, instanța analizând cu prioritate legalitatea procesului-verbal, observă că acesta îndeplinește toate condițiile de valabilitate reglementate de lege.
Sub aspectul temeiniciei, instanța are în vedere faptul că procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată de probe de către contravenient.
Pe de altă parte, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție trebuie menționat în mod clar și lizibil, numele, prenumele, calitatea agentului constatator, or, din examinarea procesului-verbal contestat, aceste aspecte nu pot fi stabilite cu certitudine, consemnarea făcută fiind ilizibilă, ca atare, fiind încălcată respectarea în totalitate a dreptului la apărare conferit petentului, în temeiul art. 6 CEDO, respectiv dreptul la un proces echitabil.
Într-adevăr, din cuprinsul probelor administrate în cauză, rezultă faptul că a fost surprinsă la lucru, numita C.E, care vindea produse alimentare și nealimentare, fără a avea întocmite forme legale de angajare, încălcându-se astfel prevederile art.16 alin.1 din Legea 53/2003 republicată, ce se sancționează în conformitate cu disp.art.260 alin.1 lit. e din Legea 53/2003.
Însă, având în vedere modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta, că ulterior depistării acesteia, respectiv la data de 22.07.2013, petenta a încheiat numitei C.E, contractul individual de muncă, înregistrat sub nr.6/22.07.2013, act ce se află atașat la fila nr.14, din dosarul Judecătoriei Tg-Cărbunești, Județul Gorj, se ajunge la concluzia că pedeapsa amenzii aplicate petentei prin actul de contravenție contestat, își va putea atinge scopul și prin aplicarea sancțiunii avertisment.
Potrivit art.7 alin.3, din O.G nr.2/2001, actualizată, privind regimul juridic al contravențiilor, "avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune";.
Pe de altă parte, sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientei, așa cum rezultă și din prevederile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001.
Din această perspectivă, dacă nu rezultă din actul de constatare și sancționare a contravenției, dar nici din probele administrate împrejurări care să conducă la concluzia unui pericol social ridicat și care să justifice aplicarea sancțiunii amenzii, se apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului.
În consecință, în raport de condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a-i atrage atenția petiționarului asupra consecințelor nerespectării normelor legale, iar îndreptarea comportamentului său se poate realiza și prin această sancțiune.
Pentru considerentele expuse, urmează a se dispune admiterea în parte a prezentei plângeri, modificarea procesului-verbal de contravenție, în sensul că, înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională, formulată de petenta SC "..........."; SRL, cu sediul în comuna.........., sat........, județul Gorj, împotriva procesului-verbal de contravenție seria GJ nr..........., din data de 23/07/2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, str. 14 octombrie, nr. 154, județul Gorj.
Modifică procesul-verbal de contravenție, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2014.
09.04.2014
← CONTESTATIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare | Uzucapiune . Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) → |
---|