Plângere contravenţională. Jurisprudență Infracţiuni
Comentarii |
|
Judecătoria BALŞ Hotărâre nr. 785 din data de 24.04.2014
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 06.11.2013, sub nr. 10923/311/2013 petentul OFC a solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu intimatul IPJ O să dispuna anularea procesului - verbal de contravenție seria CP nr. 5505201/23.10.2013, exonerarea de la plata amenzii contraventionale.
În motivarea în fapt a cererii, petentul a învederat instanței că a fost sanctionat prin procesul - verbal de contraventie mentionat, întrucât a traversat strada Nicolae Balcescu din orasul Balș prin loc nepermis.
În drept, s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 si art. 194 Cpc.
Legal citat, intimatul IPJ O a formulat intampinare, invocând, pe cale de excepție, necompetența teritorială a Judecătoriei Slatina și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Balș, iar pe fond, respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2892/21.03.2014 a fost admisă excepția menționată și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Balș, unde dosarul a fost înregistrat sub același număr unic, la data de 03.04.2014.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. 5505201/23.10.2013, petentul a fost sancționat pentru savarsirea contravenției prevăzută de art. 99 alin. 1 pct. 3 din OUG nr. 195/2002, cu amendă contraventională in cuantum de 160 lei.
S-a constatat ca la data de 23.10.2013, ora 1107, petentul a traversat strada Nicolae Balcescu din orasul Balș prin loc nepermis.
Examinând, potrivit art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost încheiat respectându-se dispozițiile legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu, astfel că va analiza temeinicia acestuia.
Așa cum reține și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, practica instanțelor naționale se bazează pe regula cuprinsă în art. 1169 din Codul civil, conform căreia cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, cel care pretinde că situația de fapt reținută nu corespunde realității, trebuie să-și dovedească susținerile.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei, se reține în mod constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de toate garanțiile specifice procedurii penale. În același sens al respectării prezumției de nevinovăție sunt și susținerile iterate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel împotriva României (a se vedea paragrafele 66-69 din Hotărârea Anghel împotriva României).
În aceste condiții, este evident că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională revine organului constatator și nu petentului.
În acest context, instanța arată că prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de "acuzare" instanța nu poate fi convinsă de vinovăția "acuzatului", dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În speță, proba vinovăției petentului a fost făcută cu ajutorul procesului verbal de contravenție, care relevă o stare de fapt, presupusă a exprima realitatea, până la proba contrară, care în cauză nua fost realizată de petent.
Totodată, instanța reține că, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, " Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.", criterii care nu au fost respectate de către agentul constatator.
Astfel, deși a fost aplicată amenda prevăzută de lege, nu s-a avut în vedere că, așa cum rezultă din dosarul cauzei, anterior petentul nu a mai fost sancționat pentru astfel de abateri, iar pericolul social al faptei este minim.
Față de considerentele anterior expuse, având în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanța a admis în parte plângerea contravențională cu a cărei judecată a fost investită și a înlocuit amenda contravențională în cuantum de 160 lei aplicată petentului cu sancțiunea "Avertisment".
← Lipsa dovezii împuternicirii mandatarului avocat de a... | Iesire din indiviziune fortata . Jurisprudență Agricultură;... → |
---|