OG nr. 2/2001. Jurisprudență Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor); Agricultură; Infracţiuni contra proprietăţii
| Comentarii |
|
Judecătoria BALŞ Hotărâre nr. 338 din data de 20.02.2014
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței, la data de 22.11.2013, sub nr. 2989/184/2013, petentul F.I. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției seria OT nr. 0000164 întocmit de O.s.B. la data de 12.11.2013, exonerarea de plata amenzii și a despăgubirilor civile.
În fapt, petentul a arătat că la data de 12.11.2013, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 800 lei și a fost obligat la plata unor despăgubiri în valoare de 246,54 lei, invocându-se de către agentul constatator că în ziua de 08.11.2013 a tăiat și sustras un număr de 10 arbori din specia cer.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În susținerea plângerii, petentul a depus procesul verbal contestat.
Intimatul nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție menționat, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 800 lei, pentru încălcarea art. 8 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 171/2010, care dispune: "(1) Constituie contravenții silvice următoarele fapte:
a) tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori, puieți sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare. Se exceptează semințișul utilizabil vătămat în limitele admise prin normele tehnice în vigoare în parchetele autorizate la exploatare;
b) sustragerea ori însușirea fără drept a materialului lemnos, a puieților ori lăstarilor din fondul forestier național, dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei."
Examinând, potrivit art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta a fost încheiat respectându-se dispozițiile legale, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu.
Instanța a mai constatat însă că, deși petentul afost sancționat pentru două contravenții, i-a fost aplicată o singură amendă contravențională, în cuantum de 800 lei, fără a se specifica modalitatea de calcul al acesteia. În aceste condiții, instanța nu poate aprecia dacă amenda contravențională respectă criteriile impuse de aliniatul 2 al articolului anterior menționat, procesul verbal de contarvenție fiind nelegal din acest punct de vedere.
Așa cum reține și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, practica instanțelor naționale se bazează pe regula cuprinsă în art. 1169 din Codul civil, conform căreia cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, cel care pretinde că situația de fapt reținută nu corespunde realității, trebuie să-și dovedească susținerile.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei, se reține în mod constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de toate garanțiile specifice procedurii penale. În același sens al respectării prezumției de nevinovăție sunt și susținerile iterate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Anghel împotriva României (a se vedea paragrafele 66-69 din Hotărârea Anghel împotriva României).
În aceste condiții, este evident că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională revine organului constatator și nu petentului.
În acest context, instanța a arătat că prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de "acuzare" instanța nu poate fi convinsă de vinovăția "acuzatului", dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În speță, proba vinovăției petentului a fost făcută cu ajutorul procesului verbal de contravenție, care relevă o stare de fapt, presupusă a exprima realitatea, până la proba contrară, precum și înscrisurile depuse.
Starea de fapt reținută de agentul constatator nu este confirmată însă de declarația martorului M.M.D., audiat în cauză, aspect care conduce la netemeinicia acesteia. Din declarația menționată, rezultă cu evidență că petentul nu poate participa la muncile câmbului, cid oar la unele activități gospodărești. Acest aspect este confirmat și de biletul de ieșire din spital la data de 14.11.2013, din care rezultă că petentul a fost internat în această unitate medicală în perioada 11.11.2013-14.11.2013, fiind supus unei intervenții chirurgicale la mâna dreaptă, fiindu-i îndepărtată o formațiune tumorală de la nivelul regiunii scapulare. De altfel, un delicit motor la nivelul brațului drept al petentului a putut fi constatat în mod direct de către instanță. În aceste condiții, nu există niciun indiciu rezonabil că petentul este autorul contravenției pentru care a fost sancționat.
Mai mult, instanța a observat că agentul constatator, deși a dispus sancționarea contarvențională apetentului, nu a menționat nimic în legătură cu confiscarea arborilor taiați și sustrași, deși avea această obligație, conform art. 24 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Față de considerentele anterior expuse, având în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanța a admis plângerea contravențională cu a cărei judecată a fost investită, a anulat procesul verbal de contravenție și l-a exonerat pe petent de plata amenzii contravenționale aplicate.
| ← Iesire din indiviziune fortata . Jurisprudență Agricultură;... | Somaţie de plată. Jurisprudență Licitaţii → |
|---|
