Plangere Contraventionala - Solutie de respingere. Jurisprudență Contravenţii. Închisoare contravenţională
Comentarii |
|
Judecătoria SINAIA Sentinţă civilă nr. 945 din data de 23.10.2013
Prin plângerea trimisă la această judecătorie spre competentă soluționare la data de 21.05.2013 și înregistrată sub nr. 1012/310/2013, petentul EI, domiciliat in P, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANPORTUL RUTIER, cu sediul in București, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:
- anularea procesului verbal de contravenție seria ISCTR nr. 73724 din data de 8.05.2013, orele 16.30 încheiat de agentul constatator FA din cadrul I.S.C.T.R. București.
- Exonerarea de plată a amenzii în cuantum de 3000 lei.
În motivarea plângerii petentul învederează instanței că la momentul controlului se deplasa din direcția Ploiești către Brasov cu ansamblul autotractor IVECO cu nr. de înmatriculare IL 66 ELS aparținând S.C. ET S.R.L. al cărui angajat este și a fost oprit de către agentul constatator.
În timpul controlului a prezentat toate actele inclusiv Autorizația de a circula pe DN1 cu nr. 2741 titular fiind S.C. ET S.R.L.
În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată de instanța de judecată.
Intimata a formulat întâmpinare (fila 12) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, întrucât au fost încălcate prevederile art. 4 alin. 1 din Ordinul 31/28.12.2012 privind introducerea unor restricții de circulație pe DN1E60 sectorul București - Ploiești - Brasov.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 08.05.2013, orele 16.30, pe DN 1 Sinaia, jud. Prahova, a fost oprit pentru control autovehiculul cu nr. de înmatriculare IL 66 ELS care tracta semiremorca IL 33 ATS care era utilizata de S.C. ET S.R.L. conform copiei licenței de transport si care era condus de petentul EI, ce efectua transport rutier public de mărfuri conform avizului de însoțire a mărfii nr. 816035325/8.05.2013.
În urma controlului s-a constatat încălcarea de către conducătorul auto a restricției de circulație impuse.
Constatând săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 44 alin. 2 din OG 43/1997, completata si modificata prin Ordinul 31/28.12.2012, operatorului de transport i s-a aplicat amenda in valoare de 3000 lei in baza art. 61 alin. 1 lit. n din aceeași norma legală.
Acest articol prevede pentru încălcarea restricțiilor de circulație amendă în cuantum de la 3000 lei la 6000 lei aplicata conducătorului auto.
Chiar daca șoferul a prezentat autorizația de circulație pe DN1, acesta avea obligația, conform art. 1 pct. (6) din Ordinul nr. 31/28.12.2012, publicata in MOF nr. 897 de a prezenta documente care sa ateste punctul de încărcare /descărcare sau de origine/destinație aflat pe sectorul de drum restricționat.
Mai mult decât atât, autorizația nominală de circulație in speța autorizația cu nr. 2741/18.04.2013 pana la 17.07.2013, la data de 8.05.2013 era valabila doar daca era însoțita de un document care sa ateste punctul de descărcare, de destinație, care trebuia sa fie situat pe sectorul de drum restricționat.
Luând spre soluționare plângerea de față, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, petentul nereușind să dovedească că la data de 8.05.2013, orele 16.30 deținea avizul de însoțire al mărfii cu nr. 816035325 valabil pentru adresa de descărcare din Azuga, str. , jud. Prahova.
Din Comanda conform Contractului de transport rutier de marfa nr. 40/1.05.2011, act adițional nr. 3/7.01.2013 rezulta ca petentul transporta apa - 2 paleți - punctul de încărcare fiind AZUGA WATERS, iar punctul de descărcare este METRO BRASOV, nicidecum la punctul de lucru din Azuga, str., jud. Prahova.
Alineatul următor precizează ca factura de transport va fi expediată la adresa din Azuga, str., jud. Prahova.
Totodată, factura de transport putea fi expediata si prin posta, fax, e-mail si nu era nevoie ca ansamblul de vehicule cu autotractor si remorca sa încalce restricția legală impusa de legiuitor pentru a transporta o factura la acest punct de lucru, in situația in care nu avea ce descărca acolo, iar adresa de descărcare era trecuta clar cu pixul și cu litere mari METRO BRAȘOV.
Mai mult decât atât, pe avizul de însoțire al mărfii (f.28) se specifica clar adresa de descărcare Brasov, str. , C.C. HBC România S.R.L.
Instanța, verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG 2 / 2001, legalitatea procesului verbal de contravenție reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție instanța reține că deși OG 2 / 2001, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției din studierea textului art. 34 din acest act normative rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie.
Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei, rezultă că procesul verbal de contravenție s-a întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond cerute de art. 16 și art. 17 din OG 2 / 2001, privind regimul juridic al contravențiilor, sub sancțiunea nulității, fapta petentului a fost săvârșită cu vinovăție, sancțiunea aplicată este temeinică, în limitele stabilite de lege și proporțională cu gradul pericolului social creat.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată și va menține procesul verbal atacat.
În temeiul art. 36 alin.2 din OG nr.2/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat";, dispoziție legală în baza căreia petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.
← Contestatie la executare - Solutie de admitere. Jurisprudență... | PARTAJ, RECTIFICARE C.F., PRETENŢII. Jurisprudență → |
---|