Plângere împotriva înscrierii în cartea funciară

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 17 din data de 15.01.2014

Plângerile împotriva înscrierii în cartea funciară sunt admisibile dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că au încetat efectele actului juridic în interesul căruia s-a făcut înscrierea. În speță, nu s-a făcut dovada că au încetat efectele actului de vânzare-cumpărare în baza căruia s-a procedat la notarea existenței rețelei subterane de conducte. Notarea a avut ca obiect o stare de fapt - existența sistemului de irigații și nu a dreptului de proprietate asupra acestora

Decizia civilă nr. 17/R din 15.01.2014 a Curții de Apel Galați

Prin sentința civilă nr. 2819/2.04.2013 pronunțată în dosarul nr. 315/196/2013 Judecătoria Brăila a respins ca neîntemeiate plângerile conexe formulate de petentul CJB în contradictoriu cu intimata SC ADS SRL și a obligat petentul să plătească intimatei 1800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5543/14.08.2012 de BNSC "V. & A.";, B.A. în calitate de vânzător a vândut către SC A.S. SRL în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra amenajărilor irigații BDS reprezentând sistemele de irigații sub presiune cu țevi subterane situate conform tabelului și a schiței, reprezentând anexa 1 la contract, pe terenurile extravilane de pe raza comunei V jud. B, în suprafața totală de 533 ha, terenuri proprietatea județului B - domeniul public.

În tabelul inserat în contract au fost identificate antenele, prin nume, lungime, număr cadastral, număr de carte funciară, tarla si parcela.

În baza acestui contract au fost emise de către OCPI Brăila următoarele încheieri:

- nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35070/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. … UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 14 m sub B.3,

- nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35077/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71245 UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 4059 m sub B.2,

- nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35077/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71179 UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 501m sub B.3,

- nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35071/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral ..., înscris în cartea funciară nr. 71184 UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 5 m sub B.3,

- nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35074/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71206 UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 1491 m sub B.3,

- nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35067/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71168 UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 782 m sub B.3,

- nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35068/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 74354 UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 471 m sub B.2,

- nr. …/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35076/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71207 UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 480 m sub B.3, și respectiv

- nr. 35072/27.08.2012 emisă în dosarul nr. 35072/17.08.2012 prin care s-a notat că pe imobilul - teren cu nr. cadastral …, înscris în cartea funciară nr. 71198 UAT V, având proprietar județul B există sisteme de irigații cu țevi subterane în lungime de 1273 m sub B.

Împotriva acestor încheieri, petentul CJB a formulat cereri de reexaminare, prin care a arătat că terenul în a căror cărți funciare s-a făcut notarea sunt proprietatea județului B, fiind în administrarea CJB, în baza din HG nr. 2087/2004, iar terenurile au fost înscrise în cărțile funciare ca urmare a cererii CJ. Conform procesului verbal de predare primire nr. …/2005, terenul a fost preluat liber de sarcini, iar potrivit art. 136 alin. 3 din Constituție bogățiile de orice natura ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietății publice, iar bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

Prin încheierile nr. 42044 /26.10.2012, nr. 42039 /26.10.2012, nr. 42035 /26.10.2012, nr. 42040 /26.10.2012, nr. 42042 /26.10.2012, nr. 42036 /26.10.2012, nr. 42037 /26.10.2012, nr. 42045 /26.10.2012 si respectiv nr. 42043 /26.10.2012 emise de OCPI Brăila au fost respinse cererile de reexaminare, reținându-se că procedura de carte funciară este o procedură necontencioasă, legalitatea actului notarial autentic în baza căruia s-a efectuat notarea în cartea funciară putând fi analizată doar de instanța de judecată în cadrul unei acțiuni de drept comun.

Referitor la întemeierea încheierilor de carte funciară pe art. 48 lit. c din Legea nr. 7/1996 s-a reținut faptul că motivarea este cadru doar pe dispozițiile art. 48 ce reglementează înscrierile in cartea funciară, articolul 26 fiind abrogat.

Conform art. 881 cod civil notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, spre deosebire de intabulare și înscrierea provizorie care au ca obiect drepturi tabulare.

Totodată potrivit art. 902 Cod civil, "drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate";, iar dispozițiile art. 876 alin. 2 prevăd că "în cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară";.

Potrivit art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 7/1996 (în forma in vigoare la 26.10.2012):

"(1) Înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea.

(2) Cazurile, condițiile și regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de prezenta lege și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.

(3) Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.";

Instanța a reținut că notările efectuate prin încheierile contestate vizează situații de fapt ce au legătură cu terenurile având numerele cadastrale arătate mai sus, înscrise în cărțile funciare ale UAT Vădeni, respectiv existența unor sisteme de irigații incorporate în terenurile menționate anterior, situații de fapt ce au legătura cu imobilele înscrise in cartea funciară.

În raport cu această situație de fapt, instanța a apreciat că în mod legal, OCPI Brăila a procedat la notarea existenței sistemelor de irigații pe terenuri și a respins cererile de reexaminare formulate de petent.

Plângerea împotriva înscrierii în cartea funciară este admisibilă dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că nu mai sunt îndeplinite condițiile de esență ale dreptului înscris sau dacă au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Eventuala comparare a titlurilor existente pentru același sistem de irigații se poate face în cadrul unei acțiuni de drept comun și nu în cadrul unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară. Mai mult, în cauză însă nu s-a făcut dovada încetării efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/14.08.2012 în baza căruia s-a procedat la notarea existenței rețelei subterane de conducte.

Totodată, s-a constatat că notarea a avut ca obiect o stare de fapt - existența sistemelor de irigații, iar nu a dreptului de proprietate asupra acestora, fiind suficient individualizate antenele, prin nume, lungime, nr. cadastral, număr de carte funciară, tarla și parcela, existând și planuri cadastrale. Faptul că nu este menționată circumferința țevilor nu este de natura să conducă la concluzia ca nu au fost corect individualizate, astfel încât sa fie anulate încheierile de carte funciară pentru acest motiv.

Față de aceste considerente, în conformitate cu art. 50 din Legea nr.7/1996 instanța a respins plângerile conexe ca nefondate, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat petentul să plătească intimatei suma de 1800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii de avocat achitate în cauză, conform chitanțelor depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C.J.B., criticând-o pentru nelegalitate.

Apelantul a motivat că hotărârea instanței de fond este nelegală cu privire la respingerea plângerii întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În fapt prin H.G. nr. 2087/24.11.2004 privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea ADS în domeniul public al județului B și în administrarea C.J.B., a fost trecută din domeniul public al statului și din administrarea ADS în domeniul public al județului B și în administrarea C.J.B. suprafața de 1467,25 ha teren, amplasată pe raza comunei V, preluarea realizându-se în baza protocolului de predare-primire înregistrat la C.J.B. sub nr. …/17.03.2005 și a procesului verbal de predare-primire înregistrat la C.J.B. sub nr. …/21.04.2011. Suprafața a fost inclusă în domeniul public al județului B. prin Hotărârea C.J.B. nr. …/22.07.2005, iar prin H.G. 363/2002 publicată în M.Of. 648/2010, C.J.B. a inclus terenul în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului Brăila.

La cererea C.J.B., dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe amplasată pe raza comunei V, a fost înscris în cartea funciară prin Încheierea nr. 5817 a O.C.P.I. Brăila.

Apelantul a arătat că față de situația de fapt și de prevederile legale aplicabile, UAT județul B este proprietarul de fapt și de drept al solului cât și al subsolului, fiind singura persoană juridică care avea calitatea de a efectua notări în cartea funciară cu privire la construcțiile atașate imobilului.

A mai arătat că intimata a depus la O.C.P.I. odată cu cererea de notare întemeiată pe art. 540 Noul Cod Civil, doar contractul de vânzare-cumpărare nr. …/14.08.2012 și având în vedere că Noul Cod Civil este în vigoare din 2011, apreciază că dispozițiile invocate în cererea de notare erau obligatorii și pentru proprietarul anterior al sistemului de irigații, dar în condițiile în care acesta nu a înțeles să solicite notarea, trebuia prezentat întregul șir de acte originale din care să reiasă existența sistemului de irigații și modul de dobândire a dreptului de proprietate.

Apelantul a mai invocat că instanța de fond nu a avut în vedere proprietarul sistemului de irigații, nu este specificat în cuprinsul cărții funciare pentru informarea terților interesați, însă a respins cererea de reexaminare fără a fi formulat un răspuns cu privire la acest aspect. A mai arătat că deși instanța de fond a reținut faptul că prin încheierile contestate, O.C.P.I. a procedat în mod legal la notarea existenței sistemului de irigații, nu a avut în vedere faptul că notarea bunului imobil prin anticipație s-a dispus în temeiul art. 48 din Legea 71/1996 potrivit căruia în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere și nu notarea.

Față de aspectele de fapt și de drept arătate a solicitat admiterea apelului și anularea încheierii cu privire la notarea bunului prin anticipație - sistemul de irigații cu țevi subterane. În subsidiar solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată reprezentând cuantumul onorariului de avocat motivat de faptul că obiectul litigiului este o acțiune simplă care nu a presupus un volum mare de muncă din partea avocatului și faptul că în dosarele conexate s-a efectuat o singură cercetare asupra fondului.

În drept a invocat art. 282 și urm. din Cod procedură civilă, Noul cod de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 287/2009, Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, Hotărârea Guvernului nr. 2087/24.11.2004 privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului și din administrarea ADS în domeniul public al județului B și în administrarea C.J.B. și Hotărârea C.J.B. nr. 80/22.07.2005.

Intimata SC A.S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Intimata a susținut că în mod corect a reținut instanța de fond că notarea sistemului de irigații s-a făcut în condițiile prevăzute de lege în sensul că potrivit art. 876 alin. 2 Noul Cod Civil, pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte și raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.

De asemenea, art. 881 Noul Cod Civil prevede că notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară spre deosebire de intabulare sau înscriere provizorie care au ca obiect drepturi tabulare.

Consideră că numai dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se constată că nu mai sunt îndeplinite condițiile de esența dreptului pretins sau dacă au încetat efectele actului juridic în baza căruia s-a făcut înscrierea.

Cum actul în baza căruia s-a făcut notarea nu a fost anulat sau desființat, înscrierea în cartea funciară este legală și temeinică.

Prin decizia civilă nr. 277/25.09.2013 Tribunalul Brăila a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.J.B. împotriva sentinței civile nr. 2819/20.04.2013 a Judecătoriei Brăila.

A fost obligat apelantul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

S-a reținut în motivarea deciziei că notarea efectuată prin încheierile contestate vizează o situație de fapt ce are legătură cu terenurile având numerele cadastrale menționate și înscrise în cărțile funciare respective care atestă existența unui sistem de irigații încorporate în terenurile menționate, situație de fapt care are legătură cu imobilul descris în cartea funciară.

În mod legal OCPI B a procedat la notarea existenței sistemului de irigații pe teren și a procedat la respingerea cererii de reexaminare din lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/14.08.2012 pe baza căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară soluția dată de instanța de fond în sensul respingerii plângerii este legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.J.B. criticând-o pentru nelegalitate întrucât motivarea este necorespunzătoare în sensul că trebuie să fie respectată doar condiția ca respectivul drept, act, fapt, sau raport juridic să aibă legătură cu imobilul cuprins în cartea funciară pentru ca cererea în notare să fie admisibilă.

Se apreciază că înainte de a verifica situația juridică reală a înscrierii și de a formula acțiune în rectificare era necesară formularea unor plângeri împotriva încheierii de carte funciară prin care a fost admisă rețeaua sistemelor de irigații în temeiul disp. art. 50 din Legea 7/1966.

Notarea s-a făcut în mod netemeinic în baza multor înscrisuri stabilite de prevederile legale ca fiind necesare.

UAT - județul B este proprietarul de drept și de fapt atât a solului cât și a subsolului fiind singura persoană juridică care avea calitatea de a efectua notări în cartea funciară cu privire la construcțiile atașate imobilului.

Intimata SC ADS SRL V, jud. B prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea instanței de apel este temeinică și legală și judicios motivată.

Recursul declarat de recurent este nefondat.

Plângerile împotriva înscrierii în cartea funciară sunt admisibile dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că nu mai sunt îndeplinite criteriile de creanță ale dreptului înscris sau dacă au încetat efectele actului juridic în interesul căruia s-a făcut înscrierea.

În cauză nu s-a făcut nici o dovadă că au încetat efectele actului de vânzare-cumpărare nr. …/14.08.2012 în baza căruia s-a procedat la notarea existenței rețelei subterane de conducte.

Notarea a avut ca obiect o stare de fapt - existența sistemului de irigații și nu a dreptului de proprietate asupra acestora.

Sistemele de irigații notate au fost individualizate prin nume, lungime, număr cadastral, număr de carte funciară, tarla și parcelă:

Ca atare au fost respectate disp. art. 20 alin. 1-3 din Legea 7/1996 în legătură cu înscrierile în cartea funciară.

Notarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie, art. 881 Noul Cod Civil și art. 876 alin. 2 Noul Cod Civil.

În legătură cu motivele de recurs vizând cenzurarea cheltuielilor de judecată în temeiul disp. art. 274 alin. 3 C.pr.civ. urmează a se constata că la instanța de fond au fost conexate 9 dosare și pentru fiecare s-au făcut apărări în cauză.

Ca atare, suma de 1800 lei cheltuieli de judecată la care a fost obligat reclamantul la instanța de fond se justifică conform chitanțelor depuse la dosare.

Pentru aceste considerente în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul CJB împotriva deciziei civile nr. 227 din 25.09.2013 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva înscrierii în cartea funciară