Plasament. imposibilitatea reintegrării în familia naturală. interesul nimorului. legea nr. 272/2004
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 246/A din data de 15.06.2017
Înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență cu plasamentul la familia X. este în interesul minorei, reintegrarea acesteia în familia naturală nefiind posibilă.
La luarea măsurilor speciale față de minori se are în vedere interesul superior al copilului, astfel încât să i se poată asigura și garanta o creștere și educare armonioasă, un mediu cât mai stabil și securizat, din punct de vedere a păstrării rutinelor specifice vârstei, a legăturilor de atașament și asigurării unui context de dezvoltare echilibrat.
Prin Sentința civilă nr. 271 din 03.04.2017 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 360/102/2017 s-a admis cererea formulată de petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, în contradictoriu cu intimații Șt. I., B.M., S. D.-L. și S. C.-L. și s-a constatat temeinicia măsurii de protecție adoptate de petentă prin Dispoziția nr. 89 din 3 februarie 2017 a directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș cu privire la minora Ș. M., CNP xxx, născută la data de xxx în municipiul xxx, fiica lui Ș. I. și B. M., constând în plasamentul în regim de urgență la Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență, Abuz, Neglijare, Trafic, Migrare, Telefonul Copilului.
De asemenea, s-a dispus înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență a minorei cu măsura plasamentului la familia S. D.-L. și S. C.-L., s-a stabilit domiciliul minorei Ș. M. la familia de plasament S. D.-L. și S. C.-L. și s-a dispus delegarea exercitării drepturilor, respectiv îndeplinirea obligațiilor părintești ale părinților față de minoră și bunurile acesteia în sarcina directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 89 din 3 februarie 2017 a directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, s-a instituit măsura de protecție a plasamentului în regim de urgență la Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență, Abuz, Neglijare, Trafic, Migrare, Telefonul Copilului din Târgu Mureș, constatându-se în mod just că minora se află în situație de risc, fiind lipsită de ocrotire părintească, întrucât mama minorei nu îi permite să frecventeze școala sub diferite pretexte, ca tatăl minorei este dezinteresat de situația acesteia, iar bunica maternă suferă de schizofrenie paranoidă și personalitate de tip paranoid, ceea ce constituie un risc major pentru minoră, fiindu-i pusă în pericol dezvoltarea psihică, fizică și educațională.
În privința cererii de înlocuire a măsurii de protecție specială a plasamentului stabilit de urgență cu măsura plasamentului la familia S., Tribunalul a reținut că din probele administrate în cauză reiese că nu este posibilă reintegrarea minorei în familia naturală, bunica și mama acesteia nefiind în măsură să se ocupe de creșterea și educarea ei. În plus, această măsură, dorită și de minoră, este în interesul acesteia, familia S. cunoscând-o încă de la naștere, între minoră și membrii familie S. dezvoltându-se relații de atașament
Împotriva acestei hotărâri intimata B. M. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate și reîntoarcerea minorei în cadrul familiei.
În motivarea căii de atac declarate, apelanta a arătat că nu s-a prezentat la termenul din 03 aprilie 2017 în fața Tribunalului Mureș, întrucât a încurcat zilele săptămânii.
De asemenea, apelanta a mai arătat că s-a preocupat în permanență de fiica sa, investind toate resursele în creșterea și educarea ei.
Apelanta a precizat că există neconcordanțe în ancheta socială depusă la dosarul cauzei, întrucât locuința mamei sale a fost încălzită pe timpul iernii, cu un calorifer electric și cu o aerotermă, iar locuința este racordată la curent electric și apă. În plus, a menționat faptul că a cumpărat un teren, pe care urmează să construiască o casă și că în permanență caută un loc de muncă.
De asemenea, a arătat că este sănătoasă și nu are tulburări psihice, iar principiile sale religioase nu sunt exagerate.
În ceea ce privește poziția minorei, apelanta a arătat că declarația pe care dat-o i-a fost sugerată acesteia de către alte persoane.
Apelanta a menționat că nu a împiedicat minora să frecventeze școala ci, dimpotrivă, a încurajat-o să învețe, ocupându-se personal de pregătirea școlară a fetei la fiecare disciplină.
Intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că apelanta manifestă neglijență și lipsă de responsabilitate în gestionarea problemelor familiale și personale. Pe de altă parte, familia Sălcudean îndeplinește garanțiile morale și condițiile materiale necesare creșterii și îngrijirii minorei Ș. M., aspect dovedit în cauză cu raportul de evaluare aflat la dosar.
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că s-a preocupat în permanență de situația minorei, chiar și după ce i-a fost luată cu forța de acasă. Totodată, a arătat că nu este de acord ca fetița să fie plasată altei familii, în cazul în care familia S. renunță la plasament și nici nu este de acord cu o eventuală adopție.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar constată următoarele:
Prin Dispoziția nr. 89 din 3 februarie 2017 a directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, s-a instituit măsura de protecție a plasamentului în regim de urgență la Serviciul de Intervenție în Regim de Urgență, Abuz, Neglijare, Trafic, Migrare, Telefonul Copilului din Târgu Mureș în privința minorei Ș. M., născută la data de 07.02.2004, constatându-se că se află în situație de risc, fiind lipsită de ocrotire părintească.
În acest sens, s-a avut în vedere faptul că Școala Gimnazială Bernady Gyorgy din Târgu Mureș a sesizat S.I.R.U. Târgu Mureș cu privire la faptul că minora nu frecventează școala întrucât bunica maternă, P. V., cu care locuiește, nu îi permite acest lucru, din acest motiv fiind declarată repetentă în anul școlar anterior.
Deși încă din luna iunie 2016 s-a colaborat cu Organizația ";Salvați Copiii"; și cu Serviciul Public de Asistență Socială și Autoritate Tutelară din cadrul Municipiului Târgu-Mureș, în vederea monitorizării periodice a situației școlare și prevenirii separării minorei de familie, având în vedere refuzul, neimplicarea și dezinteresul mamei minorei nu s-a reușit îmbunătățirea situației școlare, minora continuând să absenteze, întrucât mama nu îi permitea, sub diferite pretexte, să meargă la școală.
S-a mai avut în vedere și faptul că potrivit scrisorii medicale emise de Secția Psihiatrie Adulți din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș bunica maternă a minorei, P. V., suferă de schizofrenie paranoidă și personalitate de tip paranoid, ceea ce constituie un risc major pentru minoră, fiindu-i pusă în pericol dezvoltarea psihică, fizică și educațională, bunica prezentând halucinații, idei delirante și convingeri false, dezorganizare a gândirii și a limbajului, lipsa implicării sociale și a motivării, precum și igienă și obiceiuri de îngrijire precare, pierderea contactului cu realitatea.
De asemenea, s-a reținut că apelanta nu mai are loc de muncă de aproximativ 5 ani, că a avut un apartament în Târgu-Mureș pe care l-a vândut, iar banii obținuți i-a cheltuit în vacanțe, călătorii și pelerinaje la mănăstiri, mutându-se împreună cu fiica sa în locuința mamei sale, bunica maternă a minorei.
În ceea ce privește tatăl minorei, acesta locuiește în Mediaș și a declarat că minora provine dintr-o relație pasageră cu intimata, nu a dezvoltat relații cu aceasta, are propria familie și nu are posibilitatea de a o îngriji, achitând pensia de întreținere stabilită de instanță.
Față de cele reținute anterior, Curtea a reținut că în mod legal s-a constatat temeinicia măsurii de protecție adoptate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.
În ceea ce privește înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență cu plasamentul la familia S., Curtea a constatat că în cauză s-a făcut dovada faptul că o atare măsură este în interesul minorei, reintegrarea acesteia în familia naturală nefiind posibilă, datorită faptului că, față de cele reținute anterior, mama nu este în măsură să se ocupe de creșterea și educarea minorei în mod corespunzător. Instanța a avut în vedere în acest sens și poziția minorei exprimată în fața instanței, potrivit căreia în anul școlar 2015-2016 a rămas repetentă datorită faptului că mama și bunica ei nu o lăsau să plece la școală singură și o țineau închisă în casă, însă în prezent merge la școală și are rezultate foarte bune la învățătură.
Din Raportul de evaluare nr. 293 din 20.02.2017 (filele 148 - 150, în dosarul Tribunalului) și din ancheta socială efectuată (filele 151-153), rezultă că familia S. îndeplinește toate condițiile materiale și morale pentru a primi în plasament pe minora Ș. M., cu atât mai mult cu cât între aceștia s-au dezvoltat de-a lungul anilor relații de afecțiune, care sunt de natură a facilita integrarea minorei. Aceleași aspecte rezultă și din Raportul de evaluare nr. 1388 din 13.03.2017 (filele 128-137, în dosarul Tribunalului).
Față de cele expuse anterior Curtea a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, prin raportare la dovezile administrate, nefiind întemeiate criticile apelantei.
Instanța a reamintit că la luarea măsurilor speciale față de minori se are în vedere interesul superior al copilului, astfel încât să i se poată asigura și garanta o creștere și educare armonioasă, un mediu cât mai stabil și securizant, din punct de vedere a păstrării rutinelor specifice vârstei, a legăturilor de atașament și asigurării unui context de dezvoltare echilibrat.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală și temeinică, instanța de fond apreciind în mod corect în raport de interesul superior al minorei, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța a păstrat-o, respingând ca nefondat apelul declarat în cauză.
← Achitarea unui inculpat în urma vizionării înregistrărilor... | Pronunțarea asupra excepției care duce la respingerea cererii... → |
---|