PLATI. Jurisprudență Plăţi
Comentarii |
|
Judecătoria VĂLENII DE MUNTE Sentinţă civilă nr. 390 din data de 28.02.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. (…) la data de (…) creditoarea (…) a chemat în judecată pe debitorul (…), pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să someze debitorul să plătească creditoarei suma de (…) de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate și suma de (… lei penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere atat pentru perioada anterioară rezilierii contractului cât și ulterioară, suma de (…) lei taxă pentru reziliere contract, cu obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între (…) și debitor s-a încheiat un contract de abonament la servicii de telefonie mobilă, în baza căruia au fost emise facturi fiscale neachitate de debitor, deși scadența stabilită convențional a fost depășită. În caz de neplată la termen, debitorul este obligată potrivit art. 6.1 din contract să plătească penalități de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, aplicate la suma restantă. Se susține că debitorul și-a însușit conținutul contractului și al condițiilor generale prin semnarea contractului tip, arătându-se că creanța are caracter cert, lichid și exigibil.
În dovedirea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969, 1066 C.civ., O.G. 9/2000, O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, art. 379 C.p.civ; creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 39 lei noi taxă judiciară de timbru și cu 0,3 lei noi timbru judiciar.
Debitorul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între creditoarea (…) și debitorul (…), s-a încheiat la data de (…) contractul de abonament pentru servicii (…). Prin condițiile generale anexate contractului și care fac parte din acesta, creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice, iar debitorul s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare (art. 6.1), iar în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere. În condițiile generale s-a stipulat că penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal.
Art. 1 din O.G. nr. 5/2001 instituie anumite condiții de admisibilitate ale procedurii speciale a somației de plată și anume 1. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, 2. creanța să izvorască dintr-un contract sau dintr-un statut, regulament sau a altui înscris 3. contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creanței fie constatat printr-un înscris semnat de părți sau însușit de acestea prin alt mod admis de lege.
Din ansamblul reglementării procedurii speciale a somației de plată rezultă că această procedură specială este pusă la dispoziția creditorilor care au o creanță certă, lichidă și exigibilă constatată printr-un înscris semnat de părți sau însușit în alt mod de părți, înscris care însă nu este titlu executoriu potrivit legii. Așadar, singurul impediment pentru a trece la executarea silită este lipsa titlului executoriu, celelalte condiții necesare pentru începerea executării silite trebuie îndeplinite. Scopul procedurii speciale a somației de plată a fost tocmai reglementarea unei proceduri prin care creditorii titulari ai unor asemenea creanțe să obțină un titlu executoriu fără a se analiza fondul raporturilor juridice pe calea procedurii de drept comun.
Cerințele speciale de admisibilitate ale procedurii somației de plată trebuie întrunite în mod cumulativ.
Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței se determină în conformitate cu prevederile art. 379 alin. 3 și 4 C.proc.civ. potrivit cu care creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.
În temeiul contractului încheiat între părți s-au emis mai mule facturi pentru contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă în cuantum de (…) lei.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările ulterioare, respectiv creanța creditoarei este certă, lichidă și exigibilă, corelativă obligației de plată a tarifului, care este constatată prin facturile emise de creditoare, opozabile debitorului în baza contractului încheiat între părți, astfel că acesta datorează creditoarei suma de (…) lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă.
Instanța reține că termenele de plată stipulate în facturi erau împlinite la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că este îndeplinită condiția caracterului exigibil al creanței.
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține în primul rând că, în cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.
Stipularea unei penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,5% pe an, contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori,
Potrivit art. 4 din această lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Potrivit literei i) din anexă, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
Penalitățile au fost calculate pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei facturi și data de (…). În această perioadă, dobânda legală, ce poată fi considerată un indicator pentru stabilirea cuantumului uzual al prejudiciului cauzat de neexecutarea la termen a unei obligații bănești, sub 10%, potrivit circularelor publicate de Banca Națională a României la începutul fiecărei luni.
Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Cu toate că în condițiile art. 56 C.com, aplicabil la momentul încheierii acordului între părți,. contractul din care izvorăsc pretențiile creditoarei este un act de comerț unilateral, fiind supus în principiu legii comerciale, specificul raporturilor juridice dintre comercianți sau liber profesioniști, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, a determinat adoptarea unei legislații speciale, cu caracter imperativ, menită să protejeze interesele consumatorilor.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C - 240/98).
Curtea a statuat că "În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză"; (considerentele 25 și 26).
În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în bloc condițiile prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
Ceea ce sancționează legea este că în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în bloc condițiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
De aceea, declarația debitorului (…) din contractul de abonament în sensul că a luat la cunoștință de condițiile generale ale prestatorului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare astfel încât instanța urmează să respingă cererea privind acordarea penalităților de întârziere atât în ce privește prețul neachitat cât și contravaloarea penalităților convenționale în cuantum procentual de 0.5% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de (…) lei curse în continuare, respectiv pentru perioada cuprinsă între (…) și data îndeplinirii obligației de plată.
Pe de altă parte acest capăt de cerere nu ar putea fi admisibil având în vedere natura procedurii prin care a fost solicitat.
Cu privire la obligarea clientului la plata sumei de (…) lei reprezentând "taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen";, instanța urmează să o respingă.
Art. 10.3 din contract, invocat de petent, se referă la taxa de reziliere pe care clieentul trebuie să o plătească dacă renunță la serviciile oferite de (…)
În speță, petenta iar nu clientul a fost cea care a reziliat contactul astfel încât acest articol din contract nu-i poate fi aplicabil.
O interpretare a clauzelor contractuale de natură a-l obliga pe client la plata taxei pentru rezilierea contractului în cuantumul indicat de creditor nu poate fi reținută având în vedere că prevederile contractului nu sunt clare și previzibile astfel încât să ducă la acest rezultat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga debitorul la plata către creditoare a sumei de (…) lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat.
← Anulare bilet la ordin. Condiţii | PLANGERE CONTRAVENTIONALA. Jurisprudență Plângeri prealabile → |
---|