PLANGERE CONTRAVENTIONALA. Jurisprudență Plângeri prealabile

Judecătoria VĂLENII DE MUNTE Sentinţă civilă nr. 130 din data de 24.01.2013

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de (…) pe rolul acestei instanțe sub nr. (…), petentul a solicitat, în contradictoriu cu intimatul (…), anularea procesului-verbal seria (…) întocmit de către intimat.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că in ziua de (…) a observat ca pe o strada apropiata trecea o caruta cu doi cai incarcata cu lemne de foc. Avand in vedere ca se fura des din intreaga zona, a apelat la 112 pentru a se identifica legalitatea transportului de lemne. Petentul a menționat că in aprox. 10 minute a aparutun echipaj de politie care i-a spus ca nu se justifica apelul. Petentul a aratat ca a sunat din nou la 112 îndrumând agentii sa verifice pe o alta strada; cu toate acestea, agentul de politie a refuzat sa identifice caruta cu lemne si l-a amenintat ca il va sanctiona cu amenda. Petentul a aratat ca desi nu si-a declinat identitatea la telefon i s-a intocmit un proces-verbal de contraventie pe numele sau.

În continuare, petentul a învederat că in data de (…) a gasit in curte procesul-verbal.

Alăturat plângerii, petentul a depus înscrisuri in copie: proces-verbal, dovada de îndeplinire a procedurii.

La data de (…) intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii. În motivarea acesteia a arătat că la data de (…), în jurul orelor (…), contestatorul, a fost sanctionat cu amenda intrucat a apelat SNUAU 112 pentru a sesiza că trece pe str. (…) o caruta cu lemne ce nu are documente, lucru ce nu s-a confirmat. S-a mai menționat că petentul a recunoscut ca a apelat SNUAU 112

Alăturat întâmpinării, intimata a depus înscrisuri : Proces-verbal; Raport; Fisa interventiei la eveniment.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri: Proces-verbal; Raport; Fisa interventiei la eveniment și proba testimoniala cu martorul (…), propusă de petent și martorul asistent (…), a cărui citare a fost dispusă din oficiu de către instanță, fiind martorul asistent. In speța, Procesul-verbal de indeplinire a procedurii a fost semnat in calitate de martor asistent de (…) care a fost audiat in instanța acesta aratand ca nu il cunoaște pe petent si nu are cunostinta despre savarsirea contravenției.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal seria (…) din data de (…), s-a reținut în sarcina petentului fapta de a fi apelat în mod nejustificat si abuziv serviciul național de urgență 112, pe motiv ca pe str. (…) trece o caruta cu lemne ce nu are documente legale, lucru ce nu s-a confirmat. Astfel, în acest proces-verbal s-a reținut că petentul a săvârșit contravenția prev. de art. 32 alin. 1 lit a din OUG 34/2008, aplicându-i-se petentului sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei.

Potrivit art. 32 din OUG 34/2008,

(1) Constituie contravenții următoarele fapte si se sancționează dupa cum urmeaza:

a) apelarea abuziva a numărului unic pentru apeluri de urgenta 112, cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei

Potivit art. 3 lit. e din același act normativ, care definește apelarea abuzivă, aceasta este reprezentată de apelarea repetata, cu rea intentie, a numarului 112, fara ca apelantul sa justifice o stare care necesita actiunea agentiilor specializate de interventie, sau apelarea numarului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței, care hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

În ceea ce privește legalitatea procesului - verbal de contravenție, instanța constată că acesta conține toate mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitate absolută conform dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia.

Instanța constata că procesul-verbal a fost încheiat în prezenta petentului care a refuzat sa semneze, la rubrica alte mențiuni apărând ca "Refuza sa semneze si sa primească o copie a procesului-verbal. Astfel, potrivit art. 19 alin. 1 din OG 2/2001, în cazul in care contravenientul nu se afla de fata, cum este cazul în speță, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor. Totodată, alin. 3 al art. 19 din OG nr. 2/2001 prevede că în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Or, în procesul verbal în discuție, care nu a fost semnat de petent, nu este trecut niciun martor asistent si nici nu au fost trecute motivele care au condus la încheierea procesului verbal în lipsa unui martor asistent.

In speța, este vorba de un caz de nulitate relativă iar în raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare si din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie sa le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției sa nu poate fi invocata decât daca s-a pricinuit partii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. Față de aceste considerente, instanța constată că petentul nu a făcut dovada motivului invocat și al unei vătămări. Cu toate acestea, chiar și în ipoteza în care petentul ar fi dovedit vătămarea suferită, instanța apreciază că această vătămare poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, de exemplu prin dovedirea de către petent a altei situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal sau prin controlul de legalitate și temeinicie pe care-l realizează instanța. In acest sens, prin formularea prezentei plângeri i s-a dat posibilitatea să prezinte eventualele obiecțiuni.

In consecinta, instanta retine ca procesul-verbal a fost legal întocmit.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal atacat, instanța constată că în cazul de față procesul-verbal a fost încheiat în urma constatărilor efectuate cu propriile simțuri (ex propriis sensibus) de către agenții din cadrul intimatului, care au consemnat cele constatate în fișa interventiei la eveniment pe baza căreia a fost întocmit ulterior procesul-verbal contestat. În această situație, în care procesul-verbal contestat a fost încheiat în urma constatării personale a agenților din cadrul intimatului, sarcina probei aparține petentului, în sensul că aceasta trebuie să răstoarne prezumția de valabilitate a procesului-verbal contestat, făcând dovada contrară a celor reținute de agentul constatator.

În cazul în care procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate cu propriile simțuri (ex propriis sensibus) de către agenții din cadrul intimatului, așa cum este cazul în speță, instanța apreciază că actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege) asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea că autoritatea (agentul în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată fără a adăuga alte denaturări ale realității (cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijentă a unor împrejurări nereale agentul este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau penală).

Reținând prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție în sistemul nostru și considerând că legislația contravențională română este calificată,, penală,, în înțelesul european autonom al CEDO, instanța constată că Curtea Europeană a Drepturilor Omului precizează că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar, în materie penală, obligă statele să nu depășească o anumită limită.

În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, este întemeiat a aprecia că una din limitele până la care trebuie să acționeze prezumția de temeinicie a procesului-verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul-verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența unor probe propuse de către petent, de natură să răstoarne această prezumție, plângerea va fi respinsă.

Prezumția de nevinovăție a petentului, care funcționează de asemenea, în procedura contravențională română, calificată,, penală,, în înțelesul european autonom al CEDO, nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.

În cazul de față i s-a dat petentului posibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, petentul propunând probe în dovedirea susținerilor sale și fiind administrate probele încuviințate acestuia, însă prin aceste probe nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate, valabilitate și autenticitate de care se bucură procesul verbal.

Astfel, potrivit depoziției martorului (…) propus de petent , in ziua de (…) in jurul orelor (…) se afla la petent. La un moment dat a observat o caruta încărcata cu lemne, iar tatăl sau a sunat la politie pentru a se verifica proveniența lemnelor. Martorul a arătat ca nu a auzit conversația tatălui sau cu polițiștii deoarece a intrat in casa, dar stie ca motivul pentru care a sunat la 112 a fost pentru a se verifica proveniența lemnelor.

De asemenea, instanța retine atat din declaratia petentului data in ședința publica, cat si din Raportul agentului constatator faptul ca petentul in momentul in care a sunat la 112 si-a dat un nume fals (….). Instanța constata ca petentul a recunoscut ca a apelat numărul de urgență pe motiv ca pe o strada in apropierea domiciliului sau trece o caruta cu lemne care nu are documente de transport.

Astfel, având în vedere că, așa cum reiese din probele administrate, petentul a apelat numărul de urgență fără a se afla într-o stare de real pericol care să reclame aceasta, reținând și faptul că potrivit art. 2 alin. 2 din OUG 34/2008, numărul unic pentru apelurile de urgență se apelează atunci când este necesară intervenția agențiilor specializate de intervenție, pentru asigurarea asistenței imediate în situații în care este periclitată viața, integritatea ori sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul, instanța constată că în mod corect s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. de 32 din OUG 34/2008.

Prin urmare, cu toate că petentul a contestat procesul-verbal considerându-l abuziv si nelegal, se constată că nu a făcut nici o dovadă în acest sens, care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit art.129 al.1 teza finală C.pr.civ.

Constatând că această contravenție a fost reținută în mod temeinic în sarcina petentului, instanța va analiza în continuare dacă sancțiunea aplicată, în cuantum de 500 de lei, a fost proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite.

Ținând seama de disp. art. 34 din O.G. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, instanța consideră că sancțiunea amenzii in cuantum de 500 lei a fost legal aplicata.

Pentru a proceda astfel instanța are în vedere că petentul nu a regretat in nici un mod savarsirea faptei. De asemenea, petentul a dovedit rea-credința in apelarea numărului de urgenta având in vedere faptul ca s-a recomandat sub un nume fals, tocmai in ideea de a nu fi amendat. In plus, instanța retine ca s-a aplicat minimul pedepsei amenzii, iar fata de reaua-credința a petentului sancțiunea avertismentului nu ar fi suficienta.

Astfel, reținând prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, instanta retine ca amenda in cuantum de 500 lei este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite- contravenția are un pericol ridicat având in vedere ca s-a apelat numarul de urgenta împiedicând activitatea serviciului de urgenta pentru cazurile justificate in care putea fi periclitată viața, integritatea ori sănătatea cetățeanului, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia- prin folosirea unui nume fals, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului care a aratat ca nu regreta fapta.

Prin urmare, față de toate considerentele expuse, instanța, în baza art. 34 din OG 2/2001, urmează a respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre PLANGERE CONTRAVENTIONALA. Jurisprudență Plângeri prealabile