Posibilitatea disjungerii cererii reconvenţionale formulate
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I civilă Decizie nr. 12/R din data de 28.01.2015
Nu poate fi disjunsă cererea reconvențională dacă atât obligația pârâtului cât și ce a reclamantului decurge din același titlu, precum și atunci când judecarea ambelor cereri de impune pentru soluționarea unitară a procesului.
În cauză în cererea principală se solicită obligarea pârâtului la plata diferenței de preț, în timp ce prin întâmpinare s-a invocat excepția neexecutării contractului de către reclamant, iar reconvențional s-a solicitat obligarea reclamantului-pârât să îi predea documentația și actele utilajului TAF, obiect al vânzării-cumpărării, acte necesare înmatriculării.
Raportat la cererile părților Tribunalul apreciază că soluționarea corectă atât a cereri principale cât și a celei reconvenționale se poate realiza doar prin judecarea lor împreună.
Este adevărat că, raportat la momentul depunerii cererii-reconvenționale aceasta este tardivă, dar așa cum s-a arătat mai sus, jurisprudența în unele cazuri a admis chiar și în această situație posibilitatea judecării celor două cereri deopotrivă, prin conexarea celor două dosare după ce în prealabil acestea au fost disjunse.";
DECIZIA CIVILĂ NR. 12/R din 28 ianuarie 2015
Prin sentința civilă nr. 2507 din 1 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul LT în contradictoriu cu pârâta SI și în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 13.000 lei cu titlu de pretenții, cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu 01.09.2009 până la achitarea integrală a debitului. S-a respins excepția neexecutării contractului. S-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâta PM. Pârâta a fost obligată la plata față de reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4851 lei.
În considerentele sentinței se reține că, prin înscrisul sub semnătură privată intitulat ";contract de vânzare cumpărare"; încheiat la 29.06.2009, reclamantul a vândut pârâtei utilajul "TAF"; cu suma de 330.000.000 lei vechi, din care s-a achitat suma de 200.000.000 lei vechi, diferența de preț de 130.000.000 lei vechi urmând a fi achitată până la data de 01-02.08.2009.
Instanța a reținut că raportat la PM, reclamantul a renunțat la judecată, urmând a se lua act de aceasta.
Cererea reconvențională a fost disjunsă prin încheierea din 23 octombrie 2012, astfel că excepția prescripției a fost analizată odată cu acțiunea a cărei prescripție se invocă.
Cu privire la excepția neexecutării contractului invocată prin întâmpinare ca apărare instanța a reținut că excepția de neexecutare a contractului sinalagmatic este un mijloc de apărare specific, care poate fi folosit de partea căreia i se pretinde executarea obligației ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-și fi executat propria obligație.
Partea care invocă excepția în discuție obține, fără intervenția instanței judecătorești, o suspendare a executării propriilor obligații până când cealaltă parte își va îndeplini obligațiile ce-i revin.
Invocarea excepției de neexecutare a contractului are ca temei juridic interdependența obligațiilor reciproce din contractele sinalagmatice, împrejurarea că fiecare obligație constituie cauza juridică a obligației corelative. Reciprocitatea și interdependența obligațiilor, împrejurarea că fiecare obligație reciprocă este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de invocare a excepției de neexecutare în cazul când simultaneitatea nu este respectată.
În speță, condiția reciprocității obligațiilor părților este îndeplinită, avându-și temeiul în același contract.
Neexecutarea obligației trebuie să fie suficient de importantă din partea celuilalt contractat, chiar dacă aceasta ar fi parțială și să nu se datoreze faptei celui care invocă excepția, faptă care să-l fi împiedicat pe celălalt să-și execute obligația.
În speță, deși părțile au stabilite în sarcina lor obligații corelative și s-ar putea ajunge la situația invocării de către fiecare parte a excepției de neexecutare a contractului, este evident că prima dată trebuie plătit prețul și apoi predat bunul cu actele aferente, o interpretare contrară naște situații în care s-ar preda actele fără a se mai achita prețul, acte în prezența cărora se prezumă că acel cumpărător este proprietar al bunului mobil.
De altfel, pârâta recunoaște că a încheiat contractul și că a achitat o parte din preț, restul urmând a fi achitat, fără ca în contract să se stabilească vreo condiție sau să se facă vreo mențiune cu privire la predarea actelor.
Pe de o parte, pârâta invocă în apărare excepția neexecutării contractului, iar pe de altă parte vicii ascunse ale bunului, nici ea nefiind sigură în privința motivului neachitării diferenței de preț.
Cum viciile ascunse sunt invocate ca temei al cererii reconvenționale, acestea au fost analizate odată cu acțiunea pârâtei-reclamante.
Cert este faptul că în ceea ce privește neînmânarea actelor și neînmatricularea utilajului, instanța reține că TAF-ul este un utilaj nesupus aceluiași regim ca și autovehiculele și nu necesită înmatricularea rutieră, ci eventual înregistrarea.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002,";în sensul prezentei ordonanțe de urgență, expresiile și termenii de mai jos au următorul înțeles: 6. autovehicul - vehiculul echipat cu motor în scopul deplasării pe drum. Troleibuzele și tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în exploatările agricole și forestiere, precum și vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, care se deplasează numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule";
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar impune înscrierea fiscală sau de altă natură, reclamantul a făcut dovada că a achiziționat piese și a construit utilajul, potrivit facturilor depuse, neputându-se nega existența lui.
Prin simplul fapt al încheierii convenției cu privire la acest utilaj în sensul de bun mobil, în sarcina pârâtei s-a născut obligația de a achita contravaloarea lui. Aceasta nu poate invoca nici faptul că a fost în eroare privind bunul pe care l-a achiziționat, cunoscând că este un utilaj nesupus regimului înmatriculării rutiere, chiar ea făcând reparații și cumpărând piese și neinvocând cu acea ocazie viciile ascunse.
Reparațiile ulterioare predării bunului le-a făcut așadar în calitate de proprietar, transferul dreptului de proprietate asupra realizându-se îndată ce s-a realizat acordul de voință, potrivit art. 1295 Cod Civil.
În cauză au fost audiați martorii BI și PI, martori audiați în legătură cu reparațiile efectuate de pârâtă la utilaj, însă din declarațiile acestora reiese și faptul că TAF-ul a funcționat după cumpărarea lui cca o lună, fiind folosit de către pârâtă. Ca urmare a utilizării utilajului de către pârâtă, acesta s-a defectat având nevoie de reparații.
Apreciind probele administrate instanța a considerat că excepția de neexecutare a contractului nu este întemeiată, fiind respinsă. Pe cale de consecință, raportat la argumentele dezvoltate și în temeiul dispozițiilor art. 942, 969, 970, 1295, 1361, 1363 vechiul cod civil , acțiunea a fost admisă, iar pârâta a fost obligată la achitarea de 13.000 lei cu titlu de pretenții, cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu 01.09.2009 până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 274 din codul de procedură civilă, pârâta SI, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4851 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorar avocațial în toate instanțele.
Împotriva acestei sentințe, precum și împotriva Încheierii din 23 octombrie 2012 a declarat recurs SI care a solicitat în principal, admiterea recursului conform art. 312 Cod procedură civilă, casarea Încheierii din 23 octombrie 2012 și a sentinței civile nr. 2057/1.10.2013 raportat la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivarea recursului se arată că, prin încheierea din 23 octombrie 2012 s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de pârâta-recurentă și judecarea ei separată formându-se dosarul nr. 148/307/2013.
Încheierea de disjungere este ilegală, judecătorul fondului încălcând dispozițiile art. 120 Cod procedură civilă. Cererea reconvențională se judecă o dată cu cererea principală, iar excepția prevăzută în alin. 2 permite disjungerea aprecierea fiind lăsată la aprecierea instanței. Măsura disjungerii este o situație de excepție.
Obiectul cererii reconvenționale vizează pretenții ale pârâtei recurente în strânsă legătură cu obiectul cererii principale a reclamantului, cele două cereri fiind prilejuite de același raport juridic, astfel că nu se poate dispune judecarea separată a celor două cereri.
Soluționarea cererii reconvenționale este intim legată de soluția irevocabilă ce se va pronunța în prezentul dosar, deoarece achitarea diferenței de preț a utilajului TAF este o obligație corelativă cu dreptul reclamantului intim de a preda recurentei toate actele care atestă faptul că, reclamantul este proprietarul utilajului respectiv și care dau posibilitatea reclamantei de a preda recurentei toate actele care atestă faptul că este proprietarul utilajului și care dau posibilitatea recurentei de a se înregistra cu acest vehicul așa cum prevăd dispozițiile Ordinului Ministerul Administrației și Internelor 150/13.11.2006.
Dacă s-ar accepta motivarea judecătorului referitor la aceea că, în primul rând, trebuie achitat prețul bunului vândut și ulterior să se predea bunul și actele aferente s-ar goli de conținut toate principiile legislației civile, precum și condițiile de validitate ale unui act de vânzare-cumpărare. În lipsa actelor care să ateste proveniența utilajului TAF, actul sub semnătură privată nefiind suficient în fața organelor de stat, recurenta este împiedicată să folosească acel utilaj până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile care să-l oblige pe reclamantul-intimat la pierderea acelor acte.
Dacă cele două cauze nu s-ar judeca conexual, drepturile recurentei născute din raportul juridic încheiat ar fi încălcate, în timp ce reclamantul-intimat s-ar bucura pe deplin de drepturile născute din același raport fără respectarea obligației sale corelative.
Intimatul LT prin întâmpinarea depusă (f.11) a solicitat respingerea recursului cu motivarea că, în prima fază procesuală finalizată cu sentința civilă nr. 47/12 ianuarie 2011 a Judecătoriei Sighetu Marmației recurenta nu a formulat apărări ori cereri proprii. Prin Decizia civilă nr. 173/R a Tribunalului Maramureș s-a reținut ca motiv de casare cu trimitere exclusiv clarificarea cererii de chemare în judecată a copârâtei PM. În rejudecare s-a apreciat ca fiind tardivă cererea reconvențională formulată. Tot atunci s-a invocat și excepția prescripției cererii reconvenționale.
Analizând sentința atacată prin prima motivelor de recurs și în considerarea dispozițiilor art. 312, 304¹ Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:
La data de 29.06.2009 între LT și SI s-a încheiat o convenție prin care primul a vândut utilajul TAF cu prețul de 33.000 lei din care la data întocmirii actului sub semnătură privată se achitase suma de 20.000 lei urmând ca diferența de 13.000 lei să se achite până la data de 12 august.
Inițial în primul ciclu procesual reclamantul LT a solicitat obligarea pârâtei SI la plata sumei de 13.000 lei cu dobânzile legale aferente începând cu luna august 2009.
Judecătoria Sighetu Marmației prin sentința civilă nr. 47 din 12 ianuarie 2011 admite acțiunea formulată de reclamant și obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 13.000 lei cu titlu de pretenții cu dobânda legală prevăzută de OG 9/2000.
Tribunalul Maramureș prin Decizia civilă nr. 473 din 22.06.2011 admite recursul declarat de SI casează sentința judecătoriei și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu îndrumarul de a se administra noi probe pentru a se stabili care sunt cererile formulate de intervenienta în interes propriu născut în baza înscrisului sub semnătură privată încheiat la 29.04.2009.
În rejudecare la data de 24 ianuarie 2012 pârâta SI a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii reclamantului invocând excepția neexecutării de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare.
Reconvențional s-a solicitat obligarea recurentului la predarea către pârâtă a actelor utilajului TAF necesare înmatriculării pe numele pârâtei Stan Ileana, respectiv a certificatului de înmatriculare, carte de identitate, etc., sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la îndeplinirea obligației, precum și la plata sumei de 10.000 lei cu dobânda legală conform OG 9/2000 începând cu luna octombrie 2009 și până la plata integrală reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la utilajul TAF pe propria sa cheltuială. (f. 46 dosar de fond). Reclamantul a invocat tardivitatea depunerii cererii reconvenționale.
La termenul din 23 octombrie 2012 (f. 76) judecătoria disjunge cererea reconvențională de acțiunea principală, fără nicio motivare, cererea fiind înregistrată sub dosar nou cu nr. 148/307/2013, jurisprundența a stabilit că, judecarea separată a cererii principale și a cererii reconvenționale nu este posibilă în cazul când soluția dată cererii reconvenționale este strâns legată de soluția dată cu privire la cererea principală,aspect ce este apreciat de către judecător.
Nu poate fi disjunsă cererea reconvențională dacă atât obligația pârâtului cât și ce a reclamantului decurge din același titlu, precum și atunci când judecarea ambelor cereri de impune pentru soluționarea unitară a procesului.
În cauză în cererea principală se solicită obligarea pârâtului la plata diferenței de preț, în timp ce prin întâmpinare s-a invocat excepția neexecutării contractului de către reclamant, iar reconvențional s-a solicitat obligarea reclamantului-pârât să îi predea documentația și actele utilajului TAF, obiect al vânzării-cumpărării, acte necesare înmatriculării.
Raportat la cererile părților Tribunalul apreciază că soluționarea corectă atât a cereri principale cât și a celei reconvenționale se poate realiza doar prin judecarea lor împreună.
Este adevărat că, raportat la momentul depunerii cererii-reconvenționale aceasta este tardivă, dar așa cum s-a arătat mai sus, jurisprudența în unele cazuri a admis chiar și în această situație posibilitatea judecării celor două cereri deopotrivă, prin conexarea celor două dosare după ce în prealabil acestea au fost disjunse.
| ← Rolul activ al instanţei de judecată şi motivarea hotărârii... | Dreptul asigurărilor sociale. Jurisprudență Asistenţă şi... → |
|---|
