Rolul activ al instanţei de judecată şi motivarea hotărârii judecătoreşti
Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I civilă Decizie nr. 10/R din data de 28.01.2015
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă 1865 hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Din modul de redactare a textului de lege, rezultă că art. 261 Cod procedură civilă 1865 este reglementat prin norme imperative iar lipsa unor mențiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. 2 teza I din codul de procedură civilă 1865.
În speță, din analiza actelor și lucrărilor dosarului și a considerentelor sentinței atacate, rezultă că motivarea sentinței atacate nu satisface exigențele art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, împrejurare ce atrage incidența art. 304 pct. 5 și art. 312 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă 1865.
Având în vedere că nota de constatare depusă la dosar de recurenți nu a fost însușită de intimata Comisia locală, prima instanță se impunea, în exercitarea rolului său activ, prevăzut de art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, să pună în discuție și să ordone din oficiu administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, probă necesară pentru verificarea susținerilor părților și pronunțarea în cauză a unei sentințe temeinice și legale.";
DECIZIA CIVILĂ NR. 10/R din 28 ianuarie 2015
Prin sentința civilă nr. 279/4.02.2014 pronunțată de către Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. 694/307/2013 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții AI, AV, AS în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală Sighetu Marmației pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și în consecință:
Au fost obligate pârâtele să pună în posesie și să elibereze titlu de proprietate asupra terenului în suprafață de 27.245 mp situat în Sighetu Marmației, str. Iapa, înscris în C.F. 482 nr. top 512 așa cum a fost menționat în Sentința civilă nr.1051/23.05.2008, dosar nr. 830/307/2007.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată sub dosar nr. 694/307/ 14 februarie 2013, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia locala de aplica Legii nr. 247/2005 Sighetu Marmației și Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 247/2005 Maramureș, obligarea pârâtei de rândul l a se efectua punerea în posesie a reclamanților pentru suprafața de 2,7245 ha , în conformitate cu Sentința civilă nr.1051/23.05.2008 rămasa definitivă și irevocabilă și obligarea pârâtei de rândul 2 de a emite titlu de proprietate pentru acesta suprafață.
In situația în care nu există teren disponibil în totalitate, după identificarea vechiului amplasament solicită punerea în posesie pe un alt teren de aceeași natură, din rezerva Comisiei locale.
In fapt, prin Sentința civilă nr.1051/23.05.2008 rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă contestația reclamantului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de cca 3 ha teren în natura fânaț și arabil , situat în Sighetu Marmației, str. Iapa.
Reclamanții sunt moștenitorii numitului AI titularul reconstituirii.
In drept, invocă dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr.18/1991 modificată, Legea nr. 247/2005 Regulamantul nr.890/2005 și dispozițiile Cod procedură civilă.
Pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, depune întâmpinare arătând că prin Hotărârea nr. 810/C din data de 06.1 1.2006, a respins contestația depusă de numitul Aranyosi Ioan după autor - bunicii soției, pe motiv că nu are vocație succesorală după antecesorii soției, iar ulterior prin sentința civilă nr. 1051/23.05.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmației dată în dosar nr. 830/307/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. l068/R/12.11.2007 a Tribunalului Maramureș, a admis cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate.
Reclamanții au formulat o precizare de acțiune solicitând obligarea pârâtei de rândul l la punerea în posesie a lor pentru suprafața de cca 1,5 ha din C. F. 482 ( nou 56404), top 512/6/3 Iapa constituind vechiul amplasament disponibil parțial, iar pe top.2306/3 C.F.1642 Sighet in suprafața de 2203 mp,top. 3091/5/2/2 din C.F.826 Sighet in suprafața de 5882 mp si top 3090/2 din C.F. 55871 Sighetu M(C.F.vechi 1444 Sighet )suprafața de 7291 mp.
Conform identificării si schiței de amplasament solicită, obligarea de a emite titlu de proprietate pentru aceste suprafețe.
Suprafața de teren identificată constituie rezerva Comisiei locale, fiind înscrisă pe Statul Român și alte persoane înscrise în anul 1922, din Coala C.F.1444 Sighet.
Prin precizarea de acțiune depusă la data de 25 iulie 2013 solicită în obligarea pârâtei de a efectua punerea în posesie pentru suprafața totală de 2,7245 ha , în conformitate cu Sentința civile nr.1051/23.05.2008 rămasă definitivă și irevocabilă, din următoarele suprafețe existente la dispoziția Comisiei locala Sighetu Marmației:
1.- Din vechiul nr.topo 512/6/5 Iapa C.F.482 suprafața de 1 ha teren rămasă disponibilă ;
2.-In locul numit "Cireti" suprafața de cca.0,3 ha
3.-In locul numit "Lazu Șesului" suprafața de 0,55 ha din C.F.1444 top. 3090/2 Sighetu Marmației și C.F.826 top.3091/5/2/2 Sighetu Marmației;
4. -La locul numit "Făget" suprafața de 0,9 ha din C.F.9029 top.3944/3/2/2 Sighetu Marmației; si obligarea de a emite titlu de proprietate pentru aceste suprafețe.
Terenul identificat face parte din Rezerva Comisiei locale de fond funciar Sighetu Marmației.
Din probele de la dosar instanța a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1051/23.05.2008 rămasă definitivă și irevocabilă, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de cca 3 ha teren în natura fânaț și arabil , situat în Sighetu Marmației, str. Iapa. pe seama lui AI.
Reclamanții sunt moștenitorii numitului AI titularul reconstituirii, potrivit certificatului de moștenitor nr. 2/2010 din 8 ianuarie 2010, fila 5.
Reclamanții, nefiind de acord cu terenurile existente în rezerva comisiei, au efectuat o notă de constatare, identificând terenuri înscrise în cartea funciară pe Statul Român, sau pe alte persoane fizice, solicitând atribuirea acestora și susținând că fac parte din rezervă.
Această afirmație nu este dovedită, iar Comisia Locală precizează că nu a identificat încă toate terenurile disponibile pentru a fi trecute în rezervă. Intimata nu se opune admiterii acțiunii, în sensul respectării sentinței civile , iar punerea în posesie să fie efectuată conform C.F. 482 Iapa, nr. top 512.
Față de faptul că reclamanții nu fac dovada că terenurile identificate de ei fac parte din rezerva comisiei, ( simplul fapt că proprietar este Statul Român nefiind suficient), ba mai mult, pentru unele suprafețe solicitate s-au eliberat titluri de proprietate, care nu au fost operate în cartea funciară până în prezent, fila 79, instanța va admite în parte acțiunea în sensul că va obliga intimatele la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra terenului în suprafață de 27.245 mp situat în Sighetu Marmației, str. Iapa, înscris în C.F. 482 nr. top 512 așa cum a fost menționat în Sentința civilă nr.1051/23.05.2008, dosar nr. 830/307/2007.
Împotriva sentinței civile nr. 279/2014, în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă 1865, au formulat recurs recurenții AI, AV și AS, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii precizate, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pe amplasamentele solicitate.
În subsidiar, recurenții au solicitat modificarea sentinței, cu consecința admiterii acțiunii și reconstituirii dreptului de proprietate pe amplasamentele solicitate și identificate prin nota de constatare întocmită, pentru suprafața de 1,78 ha și cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În motivele de recurs, recurenții au arătat că, prin precizările depuse la fond, s-au identificat suprafețele de teren, atât suprafața de teren rămasă disponibilă din vechiul amplasament, cât și unele parcele care constituie rezerva comisiei.
Terenurile identificate prin Nota de constatare includ și schițele de amplasament și delimitare făcând parte din această rezervă, fiind identificate strict parcelele care sunt necesare în vederea complinirii suprafeței totale validate respectiv 2,72 ha teren.
Comisia locală Sighetu Marmatiei, exprimandu-și poziția în cauză, nu se opune în principiu acțiunii în vederea punerii în posesie pe vechiul amplasament, însa în privința amplasamentelor identificate, menționează faptul că nu s-au efectuat verificări în vederea stabilirii componentei rezervei, iar în prezent nu au un inginer topograf care să efectueze aceste operațiuni.
Prin notele de ședință intimata invocă dispozițiile Legii nr.165/2013 și arată faptul că până în prezent nu s-a procedat la identificarea rezervei comisiei, iar recurenții prin notele de ședință depuse la termenul din data de 29.10.2013, au analizat dispozițiile legale invocate în raport cu aplicabilitatea ori nu a acestora în speța dedusă judecații, chestiuni asupra cărora intimata nu a mai înțeles să răspundă.
La adresa instanței, solicitându-se a se pronunța daca, terenurile identificate prin nota de constatare formează rezerva comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, intimata nu răspunde clar, menționează faptul că nu cunoaște acest aspect nefiind definitivată identificarea rezervei, menționând ca s-au emis titluri care nu s-au înscris în C.F.,fără însă a justifica acesta afirmație cu acte, în vreun fel.
Instanța a respins solicitarea recurenților în vederea obligării intimatei de a justifica emiterea a altor titluri pe terenul în discuție, în favoarea altor persoane, și a menționa date minime cu privire la acest aspect.
Instanța de fond a admis în parte solicitarea recurenților, și a dispus obligarea intimatelor de a pune în posesie și eliberarea titlului în favoarea antecesorului recurenților pe vechiul amplasament a suprafeței totale de 2,76 ha.
Hotărârea instanței de fond este, în opinia recurenților, netemeinică, conform următoarelor considerente: Criticabilă fiind hotărârea instanței de fond sub următoarele aspecte: In privința petitului principal:Instanța de fond nu a analizat prin intermediul unei cercetări adecvate, nu a analizat poziția exprimată de părți a argumentat sumar hotărârea adoptată (în câteva rânduri aspect care nu justifică o motivare în adevăratul sens al noțiunii) conform dispozițiilor art.261 pct. 5 Cod procedură civilă.
Singurul argument reținut de instanța de fond, fiind cel privind aspectul nedovedirii apartenenței la rezerva comisiei a terenurilor identificate, și faptul că pentru unele suprafețe solicitate ca amplasament s-au eliberat titluri neînscrise în C.F., însa instanța de fond nu a analizat suficient aceste rețineri, în sensul că, recurenții în limita disponibilității lor, au făcut dovada faptului că aceste terenuri aparțin rezervei, instanța considerând ca recurenții sunt obligați a face dovada unui fapt negativ respectiv de a dovedi că nu s-au eliberat titluri pe aceste parcele.
Ilogica acestui argument, este evidentă, recurenții nu au la îndemână baza de date privind emiterea titlurilor persoanelor pe raza municipiului, singura verificare posibilă este identificarea în evidențele cadastrale și cele din teren. Înseși intimatele au la îndemână aceste date, ele fiind cele care efectuează punerile în posesie și emit titlurile de proprietate, precum și evidența acestora scriptică.
Intimații au făcut o simplă afirmație, nejustificată prin nici un argument care să combată susținerile recurenților privitoare la includerea terenurilor solicitate în rezerva comisiei, afirmație preluată de instanța de fond fără nici o justificare plauzibilă.
Maniera în care a fost adoptată denotă o nemotivare a hotărârii, respectiv, considerentele hotărârii nu pot constitui o motivare, incidente fiind dispozițiile art. 304 pct.7,9 Cod procedură civilă și art. 304 ind. 1 prin raportare la art. 312 al. 5 Cod procedură civilă.
Hotărârea instanței de fond este lipsită de rațiune în privința punerii acesteia în executare.
Intimata, niciodată nu poate să-si respecte obligația stabilită de instanța de fond, în condițiile în care suprafața de cca.1,5 ha teren din vechiul nr. topo 512 C.F.482 Sighet nu poate constitui rezerva, sub nici o formă, fără a încalca dreptul de proprietate înscris în evidențele de C.F. ale altor persoane, iar pentru suprafața de cca. 20 ari teren, pe acesta suprafață se află amplasate construcții (casă și anexe) care, în principiu, nu pot fi demolate, fiind construite în urma cu mulți ani și cu acordul tacit al administrației locale.
Astfel recurenții, nu au posibilitatea de a beneficia de emiterea unui titlu pe acest amplasament, eventual ca ulterior să fie nevoie a se judeca în contradictoriu cu aceste persoane pe o acțiune în revendicare/comparare titluri etc.
Si chiar în acele condiții, prin pronunțarea unei astfel de hotărâri, instanța nu poate îngreuna situația reclamanților în vederea generării de numeroase litigii, situație pe care au încercat sa o evite însăși prin promovarea și precizarea prezentei cauze. Scopul justiției fiind cel de a soluționa echitabil și într-un timp optim, previzibil, litigiul generat, și nu prin adoptarea unei soluții (care denotă o superficialitate ori grabă de soluționare) să îngreuneze situația părților și să genereze nenumărate alte litigii conexe.
Soluția adoptată nu ajunge din punct de vedere al finalității la o soluție fiabilă, care să protejeze interesele reclamanților pentru drepturile dobândite de antecesor în temeiul dispozițiilor legilor fondului funciar.
Instanța astfel a analizat(ori nu a analizat) total superficial prezenta cauză, a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică și nelegală.
Instanța de fond, a omis să rețină aspectele sesizate de către recurenți, privind culpa exclusivă a autorităților prin care s-au eliberat adeverințe care infirmau faptul că antecesorul recurenților avea solicitare de retrocedare a suprafeței din C.F.482 top. 512, preluate față titlu de la antecesorul acestuia, respectiv de faptul că acestuia i se reconstituie dreptul de proprietate prin Hotărârea nr.1051/2008, adusă în dosarul 830/307/2007, pe vechiul amplasament.
Rațiunea pentru care s-a solicitat schimbarea vechiului amplasament, fiind și aspectul evitării angajării unei culpe în sarcina reprezentaților intimatei, care nu si-au îndeplinit cu simt de răspundere atribuțiile și au permis excluderea din patrimoniu a suprafețelor pentru care s-a constatat dreptul de proprietate prin uzucapiune a altor persoane, din suprafața care revenea antecesorului reclamanțiilor-petenți în prezenta cauză.
Din probele administrate reies următoarele: Prin precizăriile depuse s-au identificat suprafețele de teren, atât suprafața rămasă disponibilă din vechiul amplasament cât și unele parcele care constituie rezerva comisiei (nefăcându-se dovada susținerilor intimatei cu nici un act apt de a se avea în vedere acest fapt, iar raportat la dispozițiile art. 26 din Legea fondului funciar, constituie rezerva comisiei toate terenurile de pe raza municipiului, care nu sunt proprietatea altor persoane.
Terenurile identificate prin Nota de constatare incluzând și schițele de amplasament și delimitare făcând parte din acesta rezerva, fiind identificate strict parcelele care sunt necesare în vederea complinirii suprafeței totale validate respectiv 2,72 ha teren.
S-a făcut dovada faptului că, începând cu anul 2008, atât antecesorul cât și moștenitorii au solicitat efectuarea punerii în posesie a terenului reconstituit, indicând și alte amplasamente posibile, însă intimata nici măcar nu a răspuns acestor solicitări, ignorând drepturile recurenților și neîndeplinindu-și obligațiile care decurg din lege.
Intimata, prin poziția procesuală adoptată, tergiversează la nesfârșit punerea în posesie a recurenților invocând diferite motive, în ultima variantă dispozițiile Legii nr.165/2013.
Intimata însăși este culpabilă de faptul ca vechiul amplasament din C.F. 482 top. 512 Iapa nu este disponibil în totalitate, astfel eliberând adeverințe care au atestat faptul că terenul nu este retrocedat și nici solicitat spre reconstituire, astfel s-a ajuns în situația de a se diminua suprafața inițială până la suprafața de 1 ha.
Obligația intimatei este de a efectua punerea în posesie cu terenul în suprafața de 2,72 ha, astfel pentru 1,72 ha urmează a se efectua din terenul aflat la dispoziția intimatei.
Intimata, de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, prin care s-a stabilit dreptul antecesorului recurenților, nu a făcut nici un demers în vederea identificării unei suprafețe care poate fi oferită în compensare, nici nu a propus vreun amplasament, astfel aceasta a rămas în pasivitate totală față de executarea obligației prevăzute de lege.
Din extrasele de carte funciară anexate precizărilor și notei de constatare, terenurile care nu fac parte din vechiul amplasament, sunt proprietatea statului roman, precum și suprafețe preluate de fostul ADS ori IAS, acestea în prezent fiind libere, în sensul de nu fi fost emise titluri de proprietate pe aceste suprafețe, iar celelalte suprafețe care nu figurează pe Statul Roman, din operările din C.F. reiese faptul că suprafețele limitrofe au format obiectul Legilor fondului funciar.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 312 alin. 1, 5, 304 pct. 7, 9, 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865.
Intimata Comisia județeană Maramureș de aplicare a legilor fondului funciar a depus întâmpinare, arătând că reiterează susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond pentru termenul din 5.03.2014, lăsând la aprecierea instanței soluționarea recursului și solicitând judecarea cauzei și în lipsă - fila 23.
Comisia locală Sighetu Marmației a comunicat instanței că suprafața de teren situată în locul numit "Ciredi"; se află în folosința persoanelor fizice. În zona respectivă au fost emise titluri de proprietate, sens în care precizează faptul că terenul menționat mai sus nu se află în rezerva Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Sighetu Marmației. Având în vedere faptul că suprafețele de teren înscrise pe titlurile de proprietate nu au o identificare topografică, iar majoritatea titlurilor de proprietate nu au fost înscrise în cartea funciară, nu poate comunica titlurile de proprietate emise pe suprafața de teren situată în locul numit "Ciredi"; identificată prin nr. top. 3090/2 și 3091/5/2/2, așa cum a fost evidențiată în nota de constatare întocmită în prezentul dosar.
În ceea ce privește suprafața de teren situată în locul numit "Făget"; identificată topografic prin nr. top. 3944/3/2/2, comunică faptul că, Primăria municipiului Sighetu Marmației demarează un proiect denumit "Satul Maramureșean";, sens în care se opune admiterii acțiunii privind punerea în posesie a reclamanților pe suprafața identificată mai sus.
Suprafața de teren situată în locul numit "Făget";, identificată prin nr. topo. 3944/3/2/2, solicitată de reclamanți pentru a fi atribuită în compensare, nu face parte din rezerva Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Sighetu Marmației și se suprapune cu amplasamentul identificat pentru implementarea proiectului menționat mai sus.
Analizând sentința civilă nr. 279/4.02.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației, pe baza motivelor de recurs formulate și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul constată că, în ceea ce privește solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare, criticile din memoriul de recurs sunt fondate, și recursul urmează a fi admis, pentru considerentele ce succed:
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă 1865 hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Din modul de redactare a textului de lege, rezultă că art. 261 Cod procedură civilă 1865 este reglementat prin norme imperative iar lipsa unor mențiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă 1865.
Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare este o obligație esențială a acestuia.
Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu motivarea hotărârii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenție nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și obligațiile părților sunt în mod real ascultate, adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.
Articolul 6 CEDO implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă ale părților.
Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă 1865, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în vederea stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În speță, din analiza actelor și lucrărilor dosarului și a considerentelor sentinței atacate, rezultă că motivarea sentinței atacate nu satisface exigențele art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, împrejurare ce atrage incidența art. 304 pct. 5 și art. 312 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă 1865.
Având în vedere că nota de constatare depusă la dosar de recurenți nu a fost însușită de intimata Comisia locală, prima instanță se impunea, în exercitarea rolului său activ, prevăzut de art. 129 pct. 5 Cod procedură civilă 1865, să pună în discuție și să ordone din oficiu administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, probă necesară pentru verificarea susținerilor părților și pronunțarea în cauză a unei sentințe temeinice și legale.
În cauză, pentru analizarea susținerilor părților formulate în fața primei instanțe și respectiv în recurs, se impune suplimentarea probațiunii.
Raportat la dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă 1865 în recurs neputând fi administrate alte probe cu excepția înscrisurilor, tribunalul, în baza art. 312 pct. 3 și 5 Cod procedură civilă 1865 va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de trimitere, cu observarea considerentelor ce preced, va pune în discuție și va administra proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, precum și orice alte probe apreciate a fi pertinente, concludente și utile, în vederea pronunțării unei sentințe temeinice și legale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
← Interesul superior al copilului în soluţionarea cererii... | Posibilitatea disjungerii cererii reconvenţionale formulate → |
---|