Posibilitatea judecătorului de a schimba locul de executare a arestului la domiciliu după luarea acestei măsuri în situaţii excepţionale.

Tribunalul GORJ Decizie nr. 15/2018 din data de 20.03.2018

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE PENALĂ

NR. 15/2018

20.03.2018

Domeniu asociat: Libertatea persoanei (infracțiuni privind)

Titlu: Posibilitatea judecătorului de a schimba locul de executare a arestului la domiciliu după luarea acestei măsuri în situații excepționale.

Pe rol fiind soluționarea cererii de modificare a conținutului arestului la domiciliu formulată de inculpata G.E.A..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpata G.E.A., asistată de avocat B.S. Aurel din Baroul Gorj, apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, avocat B.S. depune la dosar fotocopia cărții de identitate a numitei P.I. și originalul declarației notariale pentru confruntarea cu copia depusă la dosar, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul:

Avocat B.S., pentru inculpata G.E.A., a solicitat admiterea cererii, așa cum a fost formulată în scris și înlocuirea obligației de a nu părăsi imobilul din B.J, localitatea C. județul G. fără încuviințarea instanței, cu obligația de a nu părăsi imobilul din comuna B., sat R.J. str. M.S., județul D., cu specificarea faptului că supravegherea respectării obligațiilor care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de organul de poliție în raza căruia locuiește, precum și înlăturarea obligației de a nu comunica cu martora P.I., mama sa.

În motivare a arătat că inculpata a învederat încă de la urmărire penală că locuiește în comuna B., iar tatăl inculpatului S care locuiește la adresa din B.J. nu a dat dovadă de înțelegere și i-a interzis inculpatei să execute măsura preventivă în imobilul său. De asemenea, a arătat că martora P.I. este mama inculpatei și până în prezent i s-a permis să ia legătura cu aceasta, care are în custodie și copilul inculpatei. Totodată, a învederat că inculpata are o stare de sănătate precară, suferind de o boală foarte gravă, cu speranță de viață de 15-20 ani în situația unui tratament adecvat, iar mama sa ar fi singura persoană care ar putea să meargă la spitalele de specialitate pentru a-i face programări.

Reprezentantul D.I.I.C.O.T., având având cuvântul, a apreciat că cererea este admisibilă, având în vedere imposibilitatea executării măsurii arestului la domiciliu la adresa din B.J. De asemenea, a arătat că este de acord și cu înlăturarea obligației de a nu comunica cu martora P.I., mama sa, precum și desemnarea supravegherii respectării de către inculpată a obligaților care îi revin pe durata arestului la domiciliu a I.P.J.D.

Inculpata G.E.A., având cuvântul, a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, însușindu-și concluziile apărătorului ales.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de modificare a conținutului arestului la domiciliu formulată de inculpata G.E.A.;

Prin cererea formulată la data de 16.03.2018 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. X, inculpata G.E.A., prin apărător ales, a solicitat modificarea conținutului arestului la domiciliu, în sensul înlocuirii obligației de a nu părăsi imobilul din B.J., localitatea C., județul G. fără încuviințarea instanței, cu obligația de a nu părăsi imobilul din comuna B., sat R.J., str. M.S., județul D., cu specificarea faptului că supravegherea respectării obligațiilor care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de organul de poliție în raza căruia locuiește, precum și înlăturarea obligației de a nu comunica cu martora P.I..

În motivare s-a arătat că imobilul menționat ca domiciliu pe cartea sa de identitate, respectiv cel situat în B-J, localitatea C, județul Gj, este proprietatea tatălui inculpatului S., care nu este de acord să o primească pentru executarea măsurii preventive în această locație.

S-a mai arătat că în această situație urmează să locuiască în imobilul proprietatea mamei sale, situat în comuna B, sat R j, str. M S, județul D, adresă la care a și solicitat în cursul urmăririi penale comunicarea actelor de procedură.

Totodată, a solicitat să i se permită să ia legătura cu mama sa, martora P.I., întrucât locuiește în acest imobil și are grijă de copilul său, iar în condițiile în care are o stare de sănătate precară, mama sa ar fi singura persoană care s-ar putea deplasa la spitalele din țară pentru a o programa la un consult medical, ținând cont că ar putea să aibă însoțitor permanent. De asemenea, a arătat că nu ar putea să influențeze această martoră să dea declarații necorespunzătoare adevărului și că nu există nici un risc de a influența bunul mers al procesului penal.

S-a anexat la cerere declarație notarială prin care numita P.I. arată că este de acord ca pe durata arestului la domiciliu inculpata să locuiască în imobilul proprietatea sa, situat în comuna B, sat R de J, str. MS, județul D.

S-au înaintat la dosar adresa nr. 105326/16.03.2018 a I.P.J. G- S.I.C., însoțită de procesele verbale de verificare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin încheierea nr. 13 din 13.03.2018 pronunțată în dosarul nr. Y, rămasă definitivă prin necontestare cu privire la inculpata G.E.A. la data de 15.03.2018, s-a dispus, printre altele, înlocuirea măsurii arestului preventiv a inculpatei G.E.A. cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 zile, de la data rămânerii definitive a acestei încheieri.

În baza art. 221 alin. 1 și 2 C.pr.pen., s-a stabilit că pe durata arestului la domiciliu inculpata are următoarele obligații:

- să nu părăsească imobilul în care locuiește, respectiv imobilul din orașul B-J, localitatea C , județul G, fără încuviințarea instanței;

- să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemată;

- să nu comunice cu inculpații R.G.C. și B.I., cu persoanele vătămate C.E., P.R.C. și Ț.M.A. și cu martorii: C.V., C.T., C.C.A., D.M.I., T.L.C., M.F., S.D., T.N., T.A.C., C.C.G., P.E., V.L.E., B.G.C., A.C., P.A., L.V.E., G.S.G., P.F.D., S.C., A.A., G.D., B.A.N., M.V.A., T.C., S.D.M., C.C.C., D.F., U.D.N., F.N., F.F., B.C. și B.G.

De asemenea, s-a stabilit că supravegherea respectării de către inculpată a obligaților care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de organul de poliție în raza căruia domiciliază, respectiv Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Poliției orașului BJ, în condițiile art. 221 alin. 10 C.pr.pen.

Totodată, s-a atras atenția inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive și s-a dispus punerea în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 23 din 05.12.2017 emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul G. în dosarul nr. Z, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

Mai reține instanța că adresa din orașul BJ, localitatea C județul G, unde s-a stabilit că trebuie să execute inculpata măsura preventivă a arestului la domiciliu, este adresa de domiciliu înscrisă în actul de identitate al acesteia.

De asemenea, se reține că, așa cum rezultă și din procesele verbale de verificare întocmite de organele de poliție, imobilul din BJ aparține tatălui inculpatului S.D., cu care inculpata are o relație tensionată ca urmare a procesului penal și care a declarat că nu este de acord ca inculpata să execute măsura preventivă în acest imobil.

Se observă că, odată cu prezenta cerere, inculpata a depus la dosar o declarație notarială prin care numita P.I. (mama sa) arată că este de acord ca pe durata arestului la domiciliu aceasta să locuiască în imobilul proprietatea sa, situat în comuna B, sat RJ, str. M.S., județul D, iar potrivit dispozițiilor art. 126 din Legea nr. 254/2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin imobilul în care se execută arestul la domiciliu, prevăzut la art. 221 alin. 1 C.pr.pen., se înțelege locuința inculpatului, încăperea, dependința sau locul împrejmuit ținând de acestea.

În aceeași ordine de idei, instanța reține că inculpata are un copil minor în vârstă de 4 ani, care de altfel este îngrijit de mama sa, martora P.I.. Pe de altă parte, tatăl copilului este arestat preventiv în prezenta cauză și condamnat definitiv într-o altă cauză și din aceste motive există o relație tensionată între familia acestuia și inculpata G.E.

În acest context, instanța apreciază că schimbarea locuinței unde un inculpat execută măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă de instanță doar în măsura în care se constată că aceasta nu mai poate locui din motive independente de voința sa în acea locuință, deci în situații precum cea din prezenta cauză, ori pierderea proprietății, dărâmarea întâmplătoare, calamitate naturală.

Faptul că în cadrul instituției arestului la domiciliu nu este prevăzută expres o astfel de posibilitate, nu împiedică instanța de a lua o astfel de măsură, urmând ca raportarea în ceea ce privește armătura juridică să se facă prin raportare la art. 11 din Codul de procedură penală, care reglementează respectarea demnității umane și a vieții private, ecranând astfel dispozițiile art. 8 din CEDO.

Față de cele antereferite, instanța urmează să admită cererea cu privire la schimbarea locului de executare a arestului la domiciliu al inculpatei G.E.A. și, totodată, va înlătura interdicția de a nu lua legătura cu martora P.I.

În continuare, instanța va stabili că supravegherea respectării de către inculpată a obligaților care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de organul de poliție în raza căruia locuiește, respectiv Inspectoratul de Poliție al Județului D.

Va menține celelalte dispoziții ale interdicțiilor instituite în baza art. 221 C.pr.pen. prin încheierea nr. 13 din 13.03.2018 pronunțată în dosarul nr. Y al T.G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulată de inculpata G.E.A.

Schimbă locul de executare a arestului la domiciliu al inculpatei, stabilit prin încheierea nr. 13 din 13.03.2018 pronunțată în dosarul nr. Y al Tribunalului G., de la adresa din B.J., localitatea C., județul G., la imobilul situat în comuna B., sat R. J. str. M. S., județul D.

Dispune înlăturarea interdicției de a nu lua legătura cu martora P.I.

Stabilește că supravegherea respectării de către inculpată a obligaților care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de organul de poliție în raza căruia locuiește, respectiv Inspectoratul de Poliție al Județului D.

Menține celelalte dispoziții ale interdicțiilor instituite în baza art. 221 C.pr.pen. prin încheierea nr. 13 din 13.03.2018 pronunțată în dosarul nr. Y al T.G..

Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20.03.2018.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Posibilitatea judecătorului de a schimba locul de executare a arestului la domiciliu după luarea acestei măsuri în situaţii excepţionale.