Prejudicii, daune. Jurisprudență Prejudicii, daune
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 2279 din data de 19.09.2013
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în data de 27.12.2012 pe rolul Judecătoriei M. sub nr. 6138/260/2012, reclamantul S.V. a chemat în judecată pârâtul M. N. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 8100 mp teren situată în extravilanul satului A., comuna A. județul B. precum și evacuarea pârâtului din acest imobil, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 1995 a devenit proprietarul mai multor suprafețe de teren situate în extravilanul satului A. comuna A. jud. B., așa cum rezultă din T.P. nr. 159576/27.10.1995. După aproximativ un an, pârâtul, fără a deține niciun titlu, a ocupat suprafața de 8100 mp teren. Deși i-a solicitat pârâtului în repetate rânduri să elibereze imobilul, acesta a refuzat.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 563 și următoarele din codul civil.
Reclamantul a depus la dosar copia TP nr. 159576/27.10.1995.
Acțiunea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 441 lei și timbru judiciar de 3,30 lei.
Legal citat, pârâtul M. N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul din 23.05.2013 reclamantul a depus la dosarul cauzei precizări arătând că din eroare în cererea de chemare în judecată a fost menționată suprafața de 8100 mp, în realitate fiind vorba de suprafața de 810 mp teren situat în extravilanul satului A., comuna A., județul B. La același termen, reclamantul a arătat că renunță la capătul de cerere privind evacuarea.
Prin încheierea de ședință din 23.05.2013, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri precum și proba cu expertiză topografică, iar pentru pârât proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.
Potrivit art. 563 cod civil, proprietarul unui bun are dreptul de a-1 revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept.
La termenul din 19.09.2013, instanța constatând că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării onorariului provizoriu de expert în cuantum de 600 lei, deși de la data stabilirii onorariului și până la următorul termen de judecată reclamantul a avut la dispoziție patru luni pentru achitarea onorariului de expert, în temeiul art. 170 al. 3 cod procedură civilă a decăzut partea din probă.
Prin urmare, instanța reține că pentru stabilirea exactă a suprafeței de teren ce face obiectul acțiunii în revendicare este absolut necesară efectuarea unei expertize topografice care să identifice suprafața de teren în litigiu, cu schiță și vecinătăți, proprietarul acesteia precum și persoana care deține fără drept această suprafață de teren.
în aceste condiții, reținând că reclamantul, care are obligația de a-și proba acțiunea, a fost decăzut din proba cu expertiză topografică, precum și apreciind ca fiind esențială soluționării cauzei administrarea acesteia, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
2 In temeiul art. 274 cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a reclamantului S. V., instanța îl va obliga pe acesta să plătească pârâtului M. N. cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu apărător.
← Minori. Jurisprudență Minori | Prejudicii,daune. Jurisprudență Prejudicii, daune → |
---|