Prejudiciu. folosul nerealizat. Jurisprudență Prejudicii, daune
| Comentarii |
|
Tribunalul OLT Decizie nr. 90 din data de 26.01.2017
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6502/01.07.2016 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 3068/311/2015, s-a admis în parte cererea având ca obiect "pretenții";, privind pe reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâtul D. I. I., astfel cum a fost precizată.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.399,20 de lei, reprezentând prejudiciu, anume venit nerealizat în perioada 2014-2015 și a dobânzii legale pentru aceasta sumă, de la data prezentei, anume de la data de 01.07.2016, până la data achitării efective a sumei.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.007,3 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 21.04.2015, sub nr. 3068/311/2015, reclamantul P. A. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul, D. I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.784 lei, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a producției nerealizate, la plata dobânzii aferente sumei de mai sus, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii arată că, în fapt, are în posesie și folosință, pe lângă alte suprafețe de teren din T.P.nr.53037/89 din 28.03.1996, și suprafața de 1.091 mp., cu număr cadastral 6038, situată în extravilanul comunei Valea Mare, în T24, P114 individualizată în T.P.nr.53037/89 din 28.03.1996, suprafață de teren pe care a plantat viță-de-vie.
În vecinătatea nordică a suprafeței de mai sus, se găsește terenul proprietatea pârâtului, D. I. I. (zis O.), teren pe care are o stână cu oi și capre.
La jumătatea lunii mai 2014, în noaptea de 10 spre 11 mai, ovinele pârâtului, D. I. I. (zis O.), au intrat pe terenul aflat în posesia și folosința reclamantului în suprafață de 1.091 mp., nefiind supravegheate și au distrus plantația de viță-de-vie a reclamantului, prin pășunare, în proporție de 80%. Cu acea ocazie au mai fost afectate și alte plantații aflate pe terenurile învecinate.
Prejudiciul produs de ovinele pârâtului D. I. I.(zis O.), pe anul 2014 este in suma de 2.229 lei, iar prejudiciul pe anul 2015- in sumă de 555 lei. Așa fiind, prejudiciu total se ridica la suma de 2.784 lei, prin însumarea celor două valori de mai sus, stabilite prin expertiza extrajudiciara.
De asemenea, reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor avansate de reclamant, respectiv onorariu avocat (500 lei), onorariu expert (600 lei), potrivit chitanțelor depuse, cât și orice alte cheltuieli ce vor fi avansate pe viitor, pentru soluționarea plângerii.
În dovedirea celor de mai sus, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză și proba testimonială cu martorii, C. M. și F. F.
Temeiul de drept al prezentei acțiuni îl constituie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, reglementată de disp.art. 1.375 Cod civil. De asemenea întemeiază acțiunea pe disp. art. 1.489 cod civil și 451 alin. 1, 453 alin. 1 NCPC.
Pârâtul D. I. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului P. A., ca netemeinică și nelegală.
În motivare, arată că stabilirea proprietarului animalelor nu a fost făcută și astfel nu se poate considera că ar fi cel vinovat de producerea eventualului prejudiciu, așa cum s-a constatat prin acțiunea penală îndreptată împotriva sa și soluționată atât de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, cât și de către Judecătoria Slatina în dosarul 1097/311/2015, soluționat la data de 9.04.2015, cu respingerea plângerii numitului P. A., soluție care solicită a fi anexată la prezenta cauză.
Se observa că reclamantul, prin avocat și apoi prin acel expert, stabilește un prejudiciu pe baza unui raport de evaluare la care el nu a participat. Interesant este modul în care se efectuează acest raport. Pe baza lui se cer si cheltuielile pe care le-ar fi făcut pentru
lucrarea terenului. Dacă vița ar fi fost distrusă în totalitate, nu ar mai fi fost nevoie să fie
lucrată vița-de-vie.
In același timp, nu se poate constata care a fost paguba la data când reprezentanții
primăriei (deși nu au avut nicio calitate profesională care să ateste abilitatea lor de a
efectua astfel de constatări), au efectuat acel proces-verbal de constatare; în acest act se
spune că: "suprafața de 1091 mp vită de vie a fost afectata prin pășunare".
In același timp, la finalul anului agricol, nu s-a mai făcut nicio evaluare a stării terenului, a culturii obținute și cea care trebuia să fie obținută și, în raport de aceste situații, a eventualului prejudiciu. Astfel, încât și din această perspectivă, raportul de expertiză al expertului desemnat de avocatul reclamantului (prin relația de prietenie, se pare) nu se poate admite ca probă și care să reprezinte, în același timp, temeinicia și legalitatea acțiunii reclamantului.
In drept, invocă prev. art. 150 NCPC.
In cursul cercetarii judecatoresti a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri și proba testimonială, fiind audiati martorii F. F. și C. M., sub prestare de jurământ, declarațiile fiind consemnate si atașate la dosar, conform art.323 CPC, proba cu expertiza în specializarea agricultură.
Analizând actele dosarului instanta de fond a retinut următoarele:
Procesul-verbal din data de nr.2925/29.05.2014 a fost încheiat de o comisie formată din viceprimar, referent și șef de post, care a constatat personal, în data de 28.05.2014, distrugerea plantației de viță de-vie, de pe terenul utilizat P. A., situat în T 24, P 114, din com. Valea Mare, prin pășunare cu animale (capre și oi), la fața locului existând urme ale acestor animale (f. 12. ds.).
Prin Ordonanța din ds. nr. 3044/P/2014 din data de 02.12.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 N.C.P, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b CPP, cu referire la art. 314 alin.1 lit. a CPP, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (f. 33 ds.). Soluția a fost menținută de Judecătoria Slatina în dosarul 1097/311/2015, soluționat la data de 9.04.2015
Reclamantul a cumpărat de la Ț. I. și Ț. I. imobilul situat în Com. Valea Mare, menționat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2287/12.06.2002 de BNP R. R. (f. 14 ds.). Terenul situat în T 24, P 114, din com. Valea Mare este menționat în T.P.nr.53037/89 din 28.03.1996, emis pe numele lui Ț. D. I. și este folosit de reclamant, așa cum au arătat și martorii (f. 13 ds.).
Martorul F. F., propus de reclamant, a arătat că în mai 2014, a mers și a văzut cultura de viță de-vie a reclamantului mâncată de oile pârâtului. Nu a văzut exact momentul când animalele au distrus acea cultură. Terenul lui D. este învecinat cu acela al reclamantului. D. are stâna pe terenul său, iar stâna nu avea gard atunci; a făcut ulterior. În zona respectivă sunt stâna pârâtului și aceea a fratelui său, care, însă, în mai 2014 era plecat. Oile pârâtului au distrus și alte culturi (f. 35 ds.).
Martorul C. M., propus de reclamant a arătat că locuiește în Com. Valea Mare și a auzit în luna mai 2014, pe drum, niște femei spunând că oile pârâtului au intrat pe cultura de viță de-vie a reclamantului. A mers acolo și a observat o persoană care mâna oile și caprele pentru a le da afară de pe terenul reclamantului. Oile au sărit peste gardul de pe terenul reclamantului. Terenul pârâtului se învecinează cu acela al reclamantului, iar saivanul de oi este chiar în dreptul culturii de viță de-vie a reclamantului. Saivanul era îngrădit foarte putin iar oile puteau trece peste. Au mai fost și alte evenimente de acest fel. Nu mai sunt în zonă și alte saivane de oi. Martorul a observat că era distrusă cultura, fiind mâncat lăstărișul (f. 36 ds.).
În raportul de expertiză în specialitate agricultură, întocmit în cauza de expertul D. I. M. se arată: prejudiciul datorat evenimentelor din data de 10-11 mai 2014, pentru cultura de viță de-vie de pe terenul aflat în posesia reclamantului, situat în T 24, P 114, din com. Valea Mare, ca urmare a pășunatului animalelor este de 3.399,20 lei în total, anume 2.702 lei pentru anul 2014 și 697,20 lei pentru anul 2015. Animalele au pășunat frunzele, inflorescențele și părți din lăstarii vegetativi ai plantelor. Terenul reclamantului se învecinează în partea de nord cu terenul pârâtului, care deține în prezent un saivan de oi și capre (f. 42-47 ds.). În răspunsul la obiecțiunile pârâtului, expertul a arătat că este o eroare menționarea numelui pârâtului D. I. I., corect fiind D. I. I.; a depus raportul, astfel îndreptat (f. 65-69 ds.).
Potrivit certificatului de deces depus la dosar numitul D. I., tatăl pârâtului, a decedat la data de 01.05.2014 (f. 77 ds.).
Din datele furnizate de APIA CJ O., rezultă că D. I. I. a încasat în anul 2014 suma de 2.751,84 de lei, pentru un număr de 98 capete de ovine, iar în anul 2015 suma este 0 (adresa cu nr. 41.505 din data de 08.06.2016, f. 87 ds.).
Din adeverința cu nr. 37/18.04.2016, emisă de Cabinet Veterinar Dr. D. M., din com. Valea Mare, jud. Olt, pe baza verificărilor din baza de date și de pe teren, rezultă că D. I.are ovine și caprine, conform documentelor anexate (f. 79- 84 ds.).
Sunt incidente în cauză dispozițiile Noului Cod Civil, raportat la data săvârșirii faptei care a avut ca urmare prejudiciul pretins de reclamant, anume în noaptea de 10-11 mai 2014.
Potrivit art. 1375 C.civ.: "Art. 1.375 - Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa";.
Potrivit acestor prevederi trebuie analizată îndeplinirea condițiilor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, anume: existența unui prejudiciu, prejudiciul respectiv să fi fost cauzat de animal; existența pazei juridice a celui chemat în judecată pentru despăgubiri. Textul de lege evocă ideea de apropriere și ideea posibilității de exercitare a unui control și a unei supravegheri efective, așa că se poate angaja răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele domestice - situația din cauza de față. De asemenea, răspunderea revine persoanei care, la data cauzării prejudiciului deținea paza juridică a animalului, care presupune dreptul pe care îl are o persoană de a se folosi, în interes propriu, de animalul respectiv, ceea ce înseamnă prerogativa de control și de supraveghere exercitată asupra animalului. Paza juridică poate să rezulte din dreptul de proprietate, dar și din dreptul de uzufruct, din contractul de locațiune, contractul de comodat, etc.
Având în vedere probele analizate mai sus, se reține că sunt întrunite condițiile legale pentru răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de animale.
Astfel, rezultă prejudiciul - anume afectarea culturii de viță de-vie de pe terenul aflat în posesia reclamantului, situat în T 24, P 114, din com. Valea Mare. Chiar daca nu a fost distrusă în totalitate, cultura a fost afectată prin pășunatul animalelor, așa cum rezultă din toate probele administrate. Prejudiciul a fost calculat de expertul numit în cauza de față la suma de 3.399,20 lei, în total, având în vedere producția pe care ar fi putut să o realizeze pârâtul de pe terenul cultiva cu viță de-vie.
Acest prejudiciu a fost cauzat de animale, așa cum a arătat martorul C. M., care a mers la fața locului și a observat cum animalele erau scoase de pe acel teren. De asemenea, și celălalt martor a observat, ulterior, urme ale pășunatului, ca și membrii comisiei care au întocmit Procesul-verbal din data de nr.2925/29.05.2014. Deși nu a fost administrată direct de această instanță, expertiza extrajudiciară depusă se coroborează cu celelalte probe administrate. Martorii au arătat că a fost aproape distrusă acea cultura de animale, așa cum au reținut și cei doi experți - anume aproape de 80%.
Este îndeplinită și condiția existenței pazei juridice a celui chemat în judecată pentru despăgubiri. Astfel, martorii au arătat că oile erau ale pârâtului, care avea saivan în imediata vecinătate a terenului aflat în posesia reclamantului. Martorul C. M. chiar a arătat că nu mai sunt în zonă și alte saivane de oi. De asemenea, din datele furnizate de APIA CJ Olt și de Cabinet Veterinar Dr. D. M., din Com. Valea Mare, jud. Olt, rezultă că pârâtul D. I. deține animale, ovine și caprine, pentru care a încasat și subvenții de la APIA. Nu sunt întemeiate susținerile pârâtului că animalele erau ale tatălui său, având în vedere aceste documente, precum și data decesului numitului D. I., anume 01.05.2014, anterior evenimentului din noaptea de 10-11 mai 2014.
Prin urmare, rezultă că la data producerii evenimentului, în noaptea 10-11 mai 2014, pârâtul D. I. era cel care deținea paza juridică a animalelor, în calitate de proprietar al acestora și trebuia să ia măsurile corespunzătoare pentru a fi asigurată paza materială a animalelor. Din probele administrate rezultă că doar el avea saivan de oi aproape de terenul aflat în posesia reclamantului, iar animalele au trecut pe terenul cultivat cu viță-de-vie și înapoi, cum a arătat martorul C. M. Astfel, nu au fost luate măsuri corespunzătoare pentru a nu se întâmpla acest fapt de către pârâtul, care se servea de animalele respective.
Ordonanța din ds. nr. 3044/P/2014 din data de 02.12.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile. Aceasta analizează răspunderea pârâtului din punct de vedere al legii civile și nu al legii penale, iar răspunderea civilă este angajată independent de orice culpă a pârâtului, potrivit art. 1375 C.civ., dacă se dovedește îndeplinirea condițiilor analizate mai sus.
Pentru aceste considerente, raportat la prevederile art. 1375 C.civ., s-a admis, în parte cererea, astfel cum a fost precizată și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.399,20 de lei, reprezentând prejudiciu, anume venit nerealizat în perioada 2014-2015 și a dobânzii legale pentru aceasta sumă, de la data prezentei, anume de la data de 01.07.2016, până la data achitării efective a sumei.
Cererea s-a admis în parte, întrucât s-a acordat dobânda legală pentru suma arătată, doar de la data de 01.07.2016, nu și anterior, de la data introducerii cererii. Se are în vedere că prin această hotărâre s-a determinat concret cuantumul prejudiciului, sumă certă pentru care poate fi calculată și dobânda legală.
În temeiul art. 453 C.p.c., a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.007,3 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, anume: onorariu expert, în cuantum de 500 de lei (f. 30 ds.); 500 de lei, onorariu avocat (f. 6 ds.), 7,3 lei corespondență (f. 72 ds).
Calea de atac exercitată:
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul pârât D. I., considerând-o netemeinică și nelegală.
Apelantul arată că nu a beneficiat de o instanță independentă și imparțială. Nu a beneficiat de un proces echitabil. Au fost de la început suspiciuni cu privire la imparțialitatea acestei instanțe. Solicită să se constate nulitatea absolută a hotărârii atacate.
În fapt, a observat o colaborare prea suspectă între magistratul judecător și partea reclamantă și evident cu avocatul său. Suspiciunea are conotații penale.
Astfel, în speță, instanța(magistratul) a trimis adresă către D. A. și APIA pentru a se observa dacă apelantul a încasat subvenția pentru animalele, anterior ale tatălui său, D. I.,zis O., fără a cere să se specifice data concretă a ridicării acestor subvenții, dar și pentru faptul că această informație nu avea legătură directă cu cauza de față.
Instanța nu a observat că actele de procedură au fost, chipurile, semnate de soția sa, atunci, la data de 13.11.2015, când au fost audiați martorii, scopul fiind acela de a nu participa la acest termen;
Nu s-a îndeplinit procedura legală privind respectarea principiilor procesual civile respectiv principiul contradictorialității prev. de art. 14 cpc, respectiv,a administrării probelor, ce s-au făcut în mare parte după procedura legală , precum și a comunicării acestor acte apelantului, pentru a -si expune punctul de vedere în acest caz, în raport cu actele prezentate în instanță, respectiv, adresa de la APIA și de la Cabinetul individual al medicului veterinar, dr. D. M., respectiv, SC M. SRL
De asemenea instanța de fond nu a luat în considerație autoritatea de lucru judecat în raport cu sentința penală nr. 361/2015, dosarul penal 1097/311/2015,pronunțată de Judecătoria Slatina unde s-a pronunțat sentința de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanței nr.3044/p/2014 a Parchetului de pe lânga Judecătoria Slatina, o excepție absolut imperativă. Nici măcar nu a menționat-o în practicaua hotărârii, ci doar a menționat Ordonanța nr.3044/p/2014 a Parchetului de pe lânga Judecătoria Slatina,
Instanța de fond, așa cum a gestionat tot acest conflict și, de altfel, cum a redactat hotărârea, dispunând soluția în favoarea reclamantului, a dovedit părtinire și nu este de mirare, bănuială legitimă, să se fi intervenit la acest magistrat de către reclamant.
În concluzie, independența și imparțialitatea magistratului nu a fost dovedită, din contră, există probe ce demonstrează contrariul.
Imparțialitatea instanței este esențiala pentru un proces echitabil, fiind impusa atât de reglementari internationale, cat si de reglementari interne.
Din prima categorie menționează, cu titlu exemplificativ, în primul rand, in primul rând, Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, care, in art.6 paragraful 1 prevede ca: "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si in termen rezonabil, de către instanța independenta si imparțiala, instituita de lege, care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricare acuzații in materie penala îndreptate împotriva sa. (...)";.
In al doilea rând, art.47 alin.2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede ca: "Orice persoana are dreptul la un proces echitabil, public si intr-un termen rezonabil, in fata unei instanțe judecătorești independente si imparțiale, constituita in prealabil prin lege. (...)";.
In al treilea rând, art.10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului prevede ca: ";Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de către un tribunal independent si imparțial care va hotărî asupra (...) temeiniciei oricărei acuzări in materie penala îndreptata împotriva sa.";
In al patrulea rând, art.2 din Principiile de baza ale independentei sistemului judiciar, redactate de Națiunile Unite în 1985, prevede ca sistemul juridic va decide in problemele care îi sunt înaintate imparțial, pe baza faptelor si in conformitate cu legea, fara vreo restricție, influenta incorecta, sugestie, presiune, amenințare sau interferența, directa sau indirecta, din orice parte si pentru orice motive. Art.8 din același document prevede obligația judecătorilor de a se comporta întotdeauna de asa măsura incât sa păstreze prestanța postului lor, imparțialitatea si independenta sistemului judiciar.
In al cincilea rând, Carta europeana a statutului judecătorilor prevede ca acest statut "trebuie sa asigure imparțialitatea pe care toti membrii publicului sunt "îndreptățiți sa o aștepte din partea titularului"; (alin. 1.1).
In al șaselea rand, Recomandarea nr.94 (12) a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independenta, eficienta si rolul judecătorilor, referindu-se la Principiul V - Responsabilitățile juridice, prevede la pct.3 lit.b, ca judecătorii trebuie "sa soluționeze dosarele intr-o maniera imparțiala in acord cu dovezile prezentate si cu interpretarea legii, sa se asigure ca o audiere corecta este acordata tuturor pârtilor in proces si ca drepturile procedurale ale pârtilor sunt respectate conform prevederilor Convenției";.
In al șaptelea rand, in Avizul nr.3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni se prevede la pct.21: "judecătorii trebuie, in orice condiții, sa acționeze imparțial, sa se asigure ca nu pot exista motive întemeiate ca cetățenii sa suspecteze ca nu ar fi imparțiali (...)";.
In al optulea rand, Recomandarea (2010) 12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei subliniază necesitatea respectării aparentei, recomandând ca "judecătorii sa acționeze liberi de orice influenta externa nepotrivita (...) si sa fie percepuți astfel (pct.60)";.
In al nouălea rand, Principiile de la Bangalore privind conduita judiciara stipulează ca ";Imparțialitatea este esențiala pentru îndeplinirea adecvata a funcției judiciare. Ea privește nu doar hotărârea insași, ci si intreg procesul prin care se ajunge la aceasta";.
Din categoria izvoarelor normative interne menționează, in primul rând, dispozițiile constituționale, respectiv: art.21 alin.3: " Părțile au dreptul la un proces echitabil (...)"; art.124 alin.2: ";Justiția este unica, imparțiala si egala pentru toti".
In al doilea rând, Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor prevede: ";Judecătorii sunt independenți se supun numai legii si trebuie sa fie imparțiali ";(art.2 alin.3).
In al treilea rând, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara prevede: "Justiția se înfăptuiește in numele legii, este unica, imparțiala si egala pentru toti";. (art.2 alin.l); "Orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților si a Intereselor sale legitime In exercitarea dreptului sau la un proces echitabil ". (art.6 alin.l); "Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil si la soluționarea cauzelor intr-un termen rezonabil, de către o instanța imparțiala si independenta, constituita potrivit legii"(art.10).
În al patrulea rând, art.5 alin.2 lit.e din Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 387/2005 prevede: "Judecătorii au următoarele îndatoriri: e) să dea dovadă de competenta profesionala si sa manifeste calm, răbdare, politețe si imparțialitate fata de justițiabil, martori, avocați si alte persoane cu care intra in contact in calitate oficiala";.
În al cincilea rând Codul deontologic al judecătorilor si procurorilor, adoptat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 328/2005 prevede: "Judecătorii (...) trebuie sa-si exercite funcția cu obiectivitate si imparțialitate având ca unic temei legea, fara a da curs presiunilor si influentelor de orice natura (art.3 alin.2) Același cod consacra imparțiali un întreg capitol (Capitolul IV, art.9-11), dispunând printre altele (1) judecătorii ( ) trebuie sa fie imparțiali in îndeplinirea atribuțiilor profesionale, fiind obligați sa decidă în mod subiectiv, liberi de orice influente. (2) Judecătorii (...) trebuie sa se abtina de la orice comportament, act sau testare de natura sa altereze încrederea in imparțialitatea lor" - art.9; "in caz de incompatibilitate, judecătorii (...) sunt datori sa se abtina, potrivit legii" (art.10).
Arată că CEDO a susținut in mod constant necesitatea respectării dreptului la o instanta imparțiala, indicând si modul de stabilire a imparțialității. Astfel, de ex., in cauza Hauschildt contra Danemarca (Hotărârea din 24 mai 1989) a arătat ca: "Existenta imparțialității, in sensul conferit de articolul 6 paragraful 1, se determina prin aplicarea unui test subiectiv, constând in examinarea convingerilor personale ale unui judecător anume intr-o cauza data si, in același timp, pe baza unui test obiectiv, al cărui scop este de a stabili daca judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim in cauza respectiva" (pct.47); ";In contextul testului obiectiv, Curtea trebuie sa stabilească daca au existat elemente de fapt verificabile apte de a ridica dubii cu privire la imparțialitatea judecătorului, independent de comportamentul sau personal. Din acest punct de vedere, chiar si aparentele pot fi importante. Ceea ce este important este încrederea pe care instanțele de judecata trebuie sa o inspire publicului intr-o societate democratica si, in cauzele penale, încrederea pe care trebuie sa o inspire acuzatului, in consecința, orice judecător cu privire la care exista un motiv legitim care sa îndreptățească temerea ca nu ar putea fi imparțial trebuie sa se retragă. (...) Ceea ce este decisiv este daca aceasta temere poate fi justificata in mod obiectiv", (pct.48).
În cauza Tocono si Profesorii Prometeisti c. Moldova (Hotărârea din 26 iunie 2007), Curtea "reamintește în articolul 6.1 al Convenției impune obligația fiecărei instanțe naționale sa verifice daca, asa cum este formata, ea reprezintă o "instanța imparțiala" in sensul acestei prevederi (pct.31). La pct.29 al acestei hotarari se arata ca: "intr-o societate democratica este de o importanta fundamentala ca instanțele judecatoresti sa inspire încredere populației si, in primul rand, acuzatului, in cazul procedurilor penale, in acest sens, articolul 6 cere instanței, care cade sub incidența sa, sa fie imparțiala. Imparțialitatea, in mod normal, denota absenta prejudecății sau părtinirii, existenta sau absenta acesteia putând fi probata in diferite moduri. Astfel, Curtea face distincție intre o abordare subiectiva, adică încercarea de a constata convingerea personala sau interesul unui judecător intr-o anumita cauza, si o abordare obiectiva, adică determinarea daca el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice "îndoiala legitima in acest sens. In ceea ce privește al doilea test, atunci cand testul se aplica unui complet de judecători, aceasta inseamna ca este necesar de a stabili daca, pe langa comportamentul personal al oricăruia dintre membrii acelui complet, exista fapte care pot fi stabilite si care pot trezi dubii in ceea ce privește imparțialitatea. In aceasta privința, chiar aparentele pot avea anumita importanta. Atunci cand se hotărăște daca intr-o anumita cauza exista motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind ca acesta nu este imparțial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este daca aceasta bănuiala poate fi obiectiv justificata".
În cauza Altay c. Turcia, Curtea Europeana a Drepturilor Omului statuează ca, potrivit art.6 paragraful 1 din Convenția europeana a drepturilor omului, dreptul la un proces echitabil conține drept garanție, inter alia, dreptul ca procesul sa fie judecat de o instanța judecătoreasca independenta si imparțiala. În situația in care aparentele in materie sunt de natura sa creeze acuzatului o teama legitima, justificata in mod obiectiv, referitoare la lipsa de independenta si de imparțialitate, rezulta ca dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat.
In cauza Piersark c. Belgia (Hotărârea din 1 octombrie 1982), Curtea notează ca "in materie, chiar si aparentele puteau îmbracă o anumita importanță si apreciază ca fiecare judecător despre care exista temerea legitima a lipsei de imparțialitate trebuie sa se recuze" (pct.427).
De asemenea, în cauza De Cubber c. Belgia (Hotărârea din 26 octombrie 1984) s-a menționat că judecătorul nu trebuie doar să fie imparțial, ci, în egală măsură, trebuie să se vadă că este imparțial.
Mai susține apelanta că dispozitivul sentinței civile nr. 987/30.01.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina in dosarul nr. 987/30.01.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 10911/311/2009 nu este clar, nu conține date tehnice avizate de OCPI și, astfel, nu se poate pune în executare neavând coordonatele terenurile așa cum reiese din titlurile de proprietate care nu au fost anulate.
Din nici o probă nu rezultă că animalele, acum ale apelantului(după moartea tatălui sau) ar fi produs paguba reclamantului.
În fapt, din nicio probă nu se poate dovedi că apelantul era cel responsabil de paza acestor animale ,dar mai ales de faptul că animalele, acum ale acestuia, au fost cele care au produs prejudiciu. Luând fiecare probă în parte , apelantul arata urmatoarele:
• în speță, prin adresele trimise instanței și neobservate de parte la acel moment, se specifică de către medicul veterinar și de către APIA, că apelantul ar fi fost proprietarul acestor animale, însă totul se contrazice pe fond atunci când se face referire la registrele de evidență ale Primăriei, respectiv, adeverința nr.2232 din 06.04.2016 din care rezultă indubitabil că apelantul a fost proprietarul animalelor în anul 2015, deci după ce a murit tatăl sau și după întâmplarea sesizată de reclamant.
• APIA precizează prin adresa înaintată Instanței (mai mult impusă!) că apelantul ar fi ridicat subvenția pentru animale fără a specifica data concretă, respectiv, ziua , luna, doar anul este specificat, UN FALS PRIN OMISIUNE - la care a ridicat subvenția, respectiv, dacă a fost după data 10-11 mai 2014, dată la care este considerată, fără a se dovedi cu nici o probă- producerea prejudiciului reclamantului. Este evident că după moartea tatălui său subvenția putea fi ridicată de unul dintre moștenitori și care în speța de față nu are nici o relevanță juridică, fiind o probă inutilă cauzei de care, iată, instanța părtinitoare a considerat-o utilă cauzei, în mod părtinitor, pentru a da o soluție nelegală în cauză.
• Cu privire la adresa medicului veterinar nu avea dreptul la solicitarea unei anume persoane fizice, fie ei și avocat, să divulge date personale ale subsemnatului. Era clar că acesta a făcut exact ceea ce cereau aceste persoane străine pt. a-I favoriza,așa cum i-au solicitat prin adresa depusă la dosar.
Din actele medicului veterinar, rezultă că apelantul si tatăl său aveau aceste animale din anul 2002. El trece pe actele transmise instanței, atât numele apelantului cât și numele tatălui său respectiv, Oană, fapt ce dovedește falsul și intenția acestuia de a favoriza reclamantul.
• Cu privire la declarația martorul F. F.: Observând declarația acestuia, nu se poate stabili din declarația sa că animalele,acum ale sale, au fost cele care au provocat distrugerea și declarația sa este una părtinitoare, în sensul că nu divulgă cine i-a spus că animalele, fie ele și ale apelantului, au distrus via reclamantului, pentru că este la mintea oricărui individ să observe falsul declarației sale.
În speță, cine este persoana care l-a informat pentru a merge la via care este departe de el pentru a observa distrugerea și ,mai ales, cum a făcut ca să observe fiecare plantă în parte.
Mai mult ,declarația martorului F. F. este, în opinia apelantului, sugerată de reclamant pentru că are relații cu acesta deoarece reclamantul are un mic punct de desfacere produse și este evident că acolo își face cumpărăturile reclamantul.
De asemenea, nimeni nu a întrebat- instanța fiind lipsită de rol activ-dacă locul unde se află via reclamantului era îngrădit.
Prin urmare, declarația martorului F. F. este în opinia sa falsă, nu poate constitui probă obiectivă în acest dosar. Nu se poate deduce în mod edificator că apelantul este responsabil de săvârșirea prejudiciului și că animalele, acum ale sale, au fost cele care au produs distrugerea.
Cu privire la declarația martorului C. M.:
Este edificator că acest martor a fost văzut pe tractorul fiului reclamantului.
Este o deducție logică că acesta a spus, absolut lipsit de adevăr, câteva fraze fără logică între ele.
În primul rând ,nu se precizează ora la care a fost la fața locului și, mai ales, ora și data când a vorbit cu femeile, nominalizându-le, care i-au spus că animalele apelantului au distrus via reclamantului. Se poate deduce din declarația sa că, după ce a vorbit cu ele, a mers la fața locului și a găsit animalele pe terenul plantat cu vie, proprietatea reclamantului. în condițiile în care fapta s-a desfășurat noaptea, așa cum se consemnează în sentință, cine putea să fie pe drum și mai ales să fie acolo la vie, la marginea satului unde nu este circulație a publicului larg, opinia sa, nimeni, mărturia fiind neadevărată.
De asemenea, nu precizează care este persoana care mâna oile și prin acest fapt nu dovedește, încă o dată, că are o declarație obiectivă. Ea este sugerată, de asemenea, nimeni nu a întrebat-instanța fiind lipsită de rol activ, dacă locul unde se află via reclamantului era îngrădit. În mod logic, se poate observa că totul este un fals în aceste condiții, pentru că declarația fiind sugerată și impusă prin prisma relațiilor de amiciție cu reclamantul, nici nu se poate gândi că este reală.
Prin urmare, declarația martorului este, în opinia apelantului, falsă, nu poate constitui o probă obiectivă în acest dosar. Nu se poate deduce în mod edificator că apelantul sunt responsabil de săvârșirea prejudiciului și că animalele, acum ale sale, au fost cele care au produs distrugerea și, prin urmare, că ar avea răspunderea pentru repararea unui eventual prejudiciu(încă sub semnul întrebării!).
Cu privire la îndeplinirea procedurii de citare de către agentul poștal, apelantul a constatat că la una dintre ședințele de judecată din data de 13 11.2015, (ședință importantă pentru că se audiau martorii), nu s-a îndeplinit procedura. Nici la termenul anterior -arata apelantul- nu a fost citat, iar din informațiile dosarului de pe Internet se specifică că trebuia să se facă expertiză.
Mai mult decât atât, pentru procedura de citare la apelant se presupune că s-a semnat de către agentul poștal, în numele soției apelantului, fapt ilegal și s-a menționat un act de identitate respectiv, OT 245621, în timp ce soția sa are CI seria OT nr. 619077 eliberat la data de 1.07.2013.
Stabilirea prejudiciului este nelegală, atât prin raportul primăriei cât mai ales prin experții care s-au numit în cauză și este o procedură lovită de nulitate.
În fapt, actul inițial, respectiv,procesul verbal al P.V. M., O. din data de 29.05.2014, nu poate fi luat ca probă în dosar deoarece acesta nu a fost efectuat de către specialiști și mai ales în prezența apelantului. Mai mult decât atât, reclamantul a beneficiat de sprijinul fostului viceprimar, ruda sa. Se observă, de asemenea, că procesul verbal este întocmit la data de 29.05.2016 iar presupusa faptă ar fi datat din data de 11.05.2014.
Dacă se poate corobora cu declarațiile martorilor ar rezulta o situație foarte gravă, respectiv,că fapta nu a fost identificată în timp corect. Cu atât mai mult, nu se pot identifica animalele și proprietarul acestora.
Constatările din raportul de expertiză privind calculul despăgubirilor pentru anii 2014 și 2015 nu pot fi luate în considerație, pentru că la fiecare an ar fi trebuit evaluată cantitatea de struguri,dacă a fost estimat un prejudiciu și care a fost cauza, luând în considerație și condițiile meteo de la vremea respectivă.
În principiu, expertiza se bazează pe o altă expertiză din anul 2014 care nici ea nu a fost efectuată la data recoltării strugurilor, la maturitate, ci a fost făcută în vegetație. Nu s-a depus nici o dovadă video, fotografie, etc. pentru a arăta prejudiciul.
În acest sens,data efectuării expertizei, în speță, ianuarie 2016 nu-i dă dreptul acestui expert în domeniul agriculturii(nu se respectă ca și profesie) să precizeze anumite concluzii referitoare la fostele culturi din anii anteriori, mai ales pentru anul 2015 când nu se poate estima ce producție a fost,pentru că nu se poate constata la fața locului în maturitate producția pe rod(la recoltare). Unde a văzut domnul expert că producția a fost afectată de pierderea masei foliare, neajungerea la maturitate a coardelor, nu s-au mai produs suficienți lăstari fertili, generatori de ciorchini de struguri, ș.a.m.d.
Nu se poate baza, de asemenea, nici pe expertiza anterioară din anul 2014, expert Grosu, pentru motivele sus menționate,dar, în principiu, este de inadmisibil ca în ianuarie să faci o estimare a unui prejudiciu pentru o producție care nu se poate estima la acest moment. Sau poate acesta a fost interesul lor.
Era edificator ca la momentul recoltării să se facă expertiză din care să se constate producția obținută și să se compare cu standardul științific , producția ce trebuia obținută,atât pentru anul 2014 cit și pentru anul 2015.
Este un mod perfid de a face ca, în acest mod, expertiza să determine instanța să aprecieze un anumit prejudiciu, să-l prejudicieze pe apelant.
În raport, nu întâmplător se vorbește de un anume pârât, D. I. I., fostul proprietar, tatăl său (ei știu că el a fost proprietarul și nu apelantul) care a precizat că oile au făcut o breșă în gardul despărțitor și au intrat pe teren. Sunt pure speculații ale expertului.
Este evident că vorbește de o altă persoană decât apelantul , deoarece acesta nu a avut la rolul sau în anul 2014 nici un animal de genul acesta,adică oi, pentru că trăia tatăl său, iar acum i s-a spus că au fost trecute în registrul agricol oile la rolul său și nu stie cum au făcut această procedură.
Solicită în acest sens ca instanța să aibă în vedere lucrările și actele dosarului 4926/311/2013 în care a fost exonerat de amenda contravențională pentru acest motiv, al lipsei calității de proprietar al animalelor.
Un expert în specialitatea agricultură nu poate să fie și un expert evaluator în specialitate contabilitate, expertiza este lovită de nulitate.
Estimările, calculele pe care le-a făcut expertul în domeniul agricultură nu sunt specialitatea sa și nu pot fi admise de instanță.
A fost respinsă nelegal excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința penală nr. 361/2015 09.04.2015, dosarul penal 1097/311/2015 unde s-a pronunțat sentința de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanței nr.3044/p/2014, nu a putut fi identificat proprietarul oilor sau mai bine zis ale cui au fost aceste oi.
În fapt, potrivit art. 28 cpp fost art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală"Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritatea de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiune civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".
Așadar, autoritatea hotărârii penale nu se manifestă asupra civilului în mod absolut și în toate cazurile, ci există o întreită limitare, sub care este mărginită. Aceasta privește: a) existența faptei; b) persoana care a săvârșit-o; c) vinovăția acesteia aspecte care nu vor mai putea fi puse în discuție pe calea unui proces civil.
Astfel, cu sentința penală nr. 361/2015, dosarul penal 1097/311/2015,pronunțată de Judecătoria Slatina unde s-a pronunțat sentința de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanței nr.3044/p/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, apelantul dovedeste o excepție absolut imperativă de care instanța trebuia să țină seama și implicit să stabilească autoritatea de lucru judecat privind inexistența faptei, respecțiv, distrugerea viei reclamantului de către animalele, acum ale apelantului și bineînțeles lipsa răspunderii acestuia pentru repararea prejudiciului.
Instanța, dovedind rea credință, nici măcar nu a menționat în practicaua hotărârii apelate sentința penală nr. 361/2015 09.04.2015, dosarul penal 1097/311/2015,pronunțată de Judecătoria Slatina, ci doar a menționat Ordonanța nr.3044/p/2014 a Parchetului dpl Judecătoria Slatina,
La data de 01 noiembrie 2016, intimatul reclamant P. A. a depus la dosar întâmpinare.
Referitor la primul motiv de apel se arată ca instanța de fond a procedat corect, având in vedere obiectul cererii și anume, răspunderea pentru prejudiciu: cauzat de animale, reglementat de art 1 357. 1377 cod civil.
Potrivit art 1377 cod civil, sensul noțiunii de pază a animalului, are mai multe accepțiuni, referindu-se la proprietarul animalului sau cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt exercită în mod independent controlul și supravegherea animalului și se servește de acesta in interes propriu.
Așa fiind, este limpede faptul că, atât timp cât apelantul, in nume propriu, solicită și obține de la A.P.I.A. subvenții pentru animalele deținute este cel care are paza juridică a acestora, iar Instanța în mod legal a solicitat respectivele relații de la A.P.I.A. la cererea intimatului.
Chiar apelantul la termenul de judecată la care s-a solicitat de apărătorul intimatului efectuarea unei adrese către A.P.I.A. cu privire la acordarea de subvenții către acesta a fost de acord cu respectiva solicitare.
De asemenea apelantul D., figurează încă dinainte de producerea prejudiciului intimatului, 2014, înregistrat, la medicul veterinar cu respectivele animale, înscrisuri care se afla la dosarul cauzei, de unde rezultă clar paza juridică pe care acesta o exercită asupra animalelor.
Procedura de citare a fost legală, apelantul având cunoștință de fiecare termen de judecată, depunând întâmpinare la acțiunea introductivă în procedura regularizării cererii de chemare în judecată și formulându-și apărări față de susținerile intimatului, mai mult decât atât instanța acordandu-i la cererea acestuia, un nou termen pentru a-și angaja apărător chiar la prima zi de înfățișare.
În ceea ce privește administrarea probatoriului, atât timp cât procedura de citare cu apelantul a fost realizată până la momentul prezentării acestuia personal în instanță, apoi acesta având termenul in cunoștință, a fost exclusiv problema acestuia cum dorește să-și administreze probatoriul în apărare.
În motivul doi de apel se invoca lipsa probatoriului cu privire la faptul că animalele apelantului ar fi produs prejudiciul reclamantului.
Se poate observa cu ușurință amplul material probator administrat în cauza, materializat prin înscrisuri, interogatoriu, la care nu s-a prezentat apelantul, deși a fost citat în acest sens, aplicându-se astfel dispozițiile art.358 c.p.civ.. la cererea intimatului, doi martori, o expertiză tehnică de specialitate.
Din administrarea și aprecierea acestui probatoriu a rezultat în mod clar faptul ca animalele apelantului au produs un prejudiciu intimatului, cuantificat în mod corect prin expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză.
Față de cei de-al treilea motiv de apel se poate observa cu ușurință faptul că prejudiciul suferit de intimat a fost corect stabilit, printr-o expertiză tehnică de specialitate, expertiză la care s-au formulat obiecțiuni de către apelant la momentul respectiv, obiecțiuni respinse de către instanța de fond.
Față de motivul patru de apel, care antamează problematica unei autorități de lucru judecat in prezenta cauză a sentinței penale nr.361/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dos.nr. 1097/311/2015, prin care se respinge plângerea intimatului împotriva ordonanței parchetului, solicită respingerea acestuia pentru cele ce urmează.
Deși dispozițiile art. 1365 cod civil, potrivit cu care : ""Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite,"; în cauza respectivă nici nu a fost vorba de o hotărâre definitivă de achitare sau încetare a procesului penal, ci de respingerea unei plângeri împotriva ordonanței parchetului și atunci, cu atât mai mult nu se poate susține ideea unei autorități de lucru judecat.
Așa fiind, în toate situațiile de acest fel, instanța civilă este liberă să cerceteze și să constate dacă sunt sau nu întrunite condițiile răspunderii civile și să oblige-sau nu pe pârât la repararea prejudiciului injust suferit de reclamant.
De asemenea, problematica autorității de lucru judecat a hotărârii instanței penale în fața instanței civile nu se pune atunci când acțiunea civilă in repararea prejudiciului nu se întemeiază pe o faptă ilicită care este infracțiune.
Astfel, daca reclamantul solicită instanței civile obligarea pârâtului la repararea prejudiciului, invocând răspunderea pentru lucruri, răspunderea pentru animale, în cazul nostru, pentru ruina edificiului, etc. adică atunci când prejudiciul are o altă etiologie decât fapta penală a pârâtului, hotărârea instanței penale este lipsită de orice autoritate sau putere de lucru judecat în fața instanței civile.
Astfel fiind și pentru toate cele arătate de mai sus, se solicită respingerea apelului si obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, s-au invocat disp.art.205, 453 alin.l c.p.civ.
La data de 09 ianuarie 2017, apelantul pârât D. I. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, arătând că paza juridică a animalelor nu a putut fi demonstrată în mod precis și clar prin adresa trimisă la APIA pentru că nu se precizează data când au fost ridicate subvențiile și evident dacă apelantul avea în proprietate animalele.
Se reitereaza o parte din sustinerile din apel si, observând si întâmpinarea reclamantului, apelantul solicită reaudierea martorilor în cauză, dar și a agentului poștal, F. A., domiciliat în comuna Valea Mare, jud Olt, a numitului D. M. ,medic în cadrul Cabinetului veterinar Valea Mare, Olt și să se procedeze din nou la trimiterea unei adrese către APIA să precizeze perioada în care acesta a fost înscris la APIA,depunând în acest sens acte de evidență primară.
Depune scrisorile trimise martorilor, agentului poștal și medicului veterinar.
În concluzie, solicită admiterea apelului ,să se anuleze sentința instanței de fond:
a. pe excepția autorității de lucru judecat: să se dispună admiterea excepției,să se constate că sentința penală nr. 361/2015 09.04.2015, dosarul penal nr.1097/31l/2015 pronunțată de Judecătoria Slatina are autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește determinarea autorului faptei
b. pe fond: sa se constate ca actiunea etse netemeinica si nelegala.
In apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat la fond si a dispozitiilor legale incidente in cauza, tribunalul constata urmatoarele:
1.Motivul de apel referitor la lipsa de impartialitate a instanței de fond si la încălcarea dreptului la un proces echitabil nu este fondat.
În acest sens, tribunalul constată că apelantul invocă o serie de principii și hotărâri CEDO, în argumentarea susținerii că imparțialitatea și independența judecătorului a fost afectată de o eventuala influență pe care intimatul reclamant ar fi avut-o asupra acestuia.
Reține tribunalul că independența magistratului este premisa statului de drept și garanția fundamentală a unei corecte judecăți. Aceasta presupune că nimeni nu poate interveni în deciziile și modul de gândire al judecătorului.
Imparțialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezintă garanția încrederii justițiabililor în magistrații și instituțiile în care se realizează actul de justiție. Esența acesteia constă în obligația magistratului de a se manifesta, în același mod, față de toți participanții la proces și de a nu avea o atitudine unilaterală ce ar aduce atingere spiritului de obiectivitate, de nepărtinire și de echidistanță.
Imparțialitatea se prezumă până la proba contrarie, indiferent dacă este vorba despre un magistrat de profesie, despre un membru al unui juriu sau de persoane specializate în diverse domenii de activitate, care participă, alături de magistrați de profesie, la soluționarea unor categorii de litigii.
În speța de față, nu au fost invocate aspecte ce țin de conduita judecătorului de fond, ci doar de modul în care a soluționat cererea de chemare in judecata. S-a considerat ca administrarea unor probe, precum si modalitatea in care s-a redactat hotărârea, si, nu in ultimul rând, solutia pronunțată, reprezinta tot atâtea dovezi de părtinire si de lipsă de impartialitate.
Analizând desfășurarea procedurii, consemnată în încheierile de sedinta de la fond, se constată că procedura s-a desfășurat potrivit legii și judecătorul nu a făcut vreo afirmație cu referire la soluția pe fond.
În plus, tribunalul reține că în 1996, în cauza Bulut contra Austriei, Curtea E.D.O. a reținut că "reclamantul nu se poate plânge că a avut motive legitime de a pune la îndoială legitimitatea instanței care l-a judecat, atunci când a avut dreptul de a recuza un membru al completului dar nu a făcut-o.";
In acest context, daca ar fi existat dubii cu privire la impartialitatea judecatorului de fond partea ar fi avut deschisa calea cererii de recuzare intemeiata pe dispoz art.42 al.1 pct.13 C.pr.civ., care se refera la orice elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea judecatorului. Art.44 al.2 C.pr.civ., stabileste ca recuzarea se poate solicita deîndata ce motivele de incompatibilitate ii sunt cunoscute părtii.
O astfel de cerere nu s-a formulat in cauza.
A susține că instanța de fond, care a aplicat corespunzător normele de drept material și procedural incidente în cauză, a încălcat dreptul de acces la o instanță apare ca lipsit de orice fundament, o asemenea afirmație neputând fi acceptată de tribunal.
Se reține în acest sens că, prin generalitatea formulării sale, dreptul constituțional invocat de apelant permite accesul la justiție al oricărei persoane -fizice (cetățean, străin, apatrid) sau juridice -,pentru apărarea oricărui drept sau libertate și a oricărui interes legitim, în mod concret și efectiv, în sensul ca justițiabilul să beneficieze de posibilitatea clară și concretă de a contesta un act care aduce o atingere drepturilor sale, și fără ca vreo lege să poată îngrădi acest drept.
Aceasta nu înseamnă însă că accesul liber la justiție este un drept absolut ci, așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe decizii (de exemplu Golder impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1975 Ashingdane împotriva Regatului Unit, 1985) dreptul de acces la justiție poate face obiectul unor limitări. Aceste limitări sunt implicit permise, deoarece dreptul de acces la justiție necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statelor, care poate să varieze în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele de care dispune comunitatea. Gradul de acces permis de legislația națională trebuie să fie însă suficient pentru a asigura accesul individual la instanță, în lumina principiului supremației dreptului într-o societate democratică.
Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege, nici o lege neputând exclude de la exercițiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau grup social.
In consecință, motivul privind lipsa de impartialitate a instantei de fond nu va fi primit.
2.Motivul relativ la nelegala citare a apelantului intimat in fața instanței de fond nu este fondat.
Astfel, pentru termenul din 09.10.2015- primul termen de judecata apelantul pârât a fost legal citat potrivit dovezii de la fila 23, citatia fiind primita de D. F., persoana majora din familie. La acest termen pârâtul a lipsit.
Pentru termenul din 13 nov.2015 citatia emisa apelantului pârât a fost primita de aceeasi persoana- D. F., ce apare mentionata ca fiind sotia acestuia-fila 31. Nici la acest termen pârâtul nu s-a infatisat la judecata.
Situatia este similara pentru termenul din 15 ian.2016- fila 51 dosar. Si la acest termen pârâtul, desi legal citat, nu s-a prezentat la judecata.
Citatia pentru termenul urmator, stabilit la 12.02.2016 a fost primita tot de sotia pârâtului- fila 57 dosar , iar la acest termen pârâtul s-a infatisat la judecata.
Raportat la aceste aspecte, nu se poate considera ca pentru termenele la care s-au administrat probele pârâtul nu a fost legal citat. Orice aspecte legate de vicii, precum cele privind eventuale erori in consemnarile agentului procedural nu pot fi primite, in conditiile in care potrivit dispoz art.164 al.5 C.pr.civ., mentiunile din procesul verbal intocmit de agentul procedural privitoare la faptele constatate personal de catre cel care l-a intocmit nu pot fi combătute decât prin procedura inscriserii in fals, ceea ce nu s-a intâmplat in cauza.
3. Referitor la probatoriul administrat si mai ales la modalitatea in care instanța de fond a apreciat probele administrate, Tribunalul retine următoarele:
In cauza s-au administrat proba cu inscrisuri, proba testimoniala, sens in care s-au audiat 2 martori, interogatoriul pârâtului si expertiza agricola.
In acest context, dispoz art.264 C.pr.civ., stabilesc că instanța va examina probele administrate, pe fiecare in parte si pe toate in ansamblul lor.
(2)In vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost incuviintate, judecatorul le apreciaza in mod liber, potrivit convingerii sale, in afara de cazul când legea stabileste puterea lor doveditoare.
Emiterea adresei catre APIA s-a justificat intrutotul in cauza, in conditiile in care instanta de fond era ținuta a stabili daca paza juridica a animalelor ce se sustine ca au deteriorat cultura de vita de vie a reclamantului intimat apartinea sau nu apelantului pârât.
De altfel, la fila 85 dosar fond se gaseste incheierea de sedinta din data de 20.05.2016, din cuprinsul căreia rezulta fără putință de tagada ca apelantul pârât nu numai ca a fost de acord cu emiterea acestei adrese, solicitând chiar a se reveni cu adresa la APIA, fără a face vreo mentiune referitoare la necesitatea completarii adresei cu relatii referitoare la data (luna, ziua), incasarii subventiilor.
Faptul că apelantului îi revenea paza juridica a animalelor in cauza rezultă din interpretarea coroborata a tuturor probelor administrate in cauza: in primul rand adresa nr.41505/08.06.2016 emisa de APIA, potrivit careia apelantul D. I. a incasat in anul 2014 suma de 2751,84 lei pentru 98 de ovine, in conditiile in care tatăl acestuia decedase la data de 30 aprilie 2014, potrivit certificatului de deces de la fila 77 dosar fond.
Concluzia ce se desprinde este aceea ca din momentul decesului tatălui său, apelantul este cel ce a raspuns de paza animalelor , motiv pentru care si ulterior, in evidentele Primăriei si ale medicului veterinar, incepând cu anul 2015 acesta figureaza ca titular.
Este clar insa faptul că paza juridica a animalelor, la data de 10-11 mai 2014 nu putea apartine lui D. I., care era decedat, ci apelantului.
Opțiunea succesorală este dreptul succesibilului să aleagă, în termenul stabilit de lege, între a-și consolida titlul de moștenitor prin acceptarea moștenirii sau desființarea acestui titlu, renunțând la moștenire.
Patrimoniul succesoral sau bunurile determinate din patrimoniu sunt transmise, la moartea unei persoane, moștenitorilor săi legali sau testamentari. Această transmitere operează de drept din momentul deschiderii succesiunii (de la data decesului), fără să fie necesară o manifestare de voință din partea moștenitorului și chiar și fără știrea lui. Totuși, transmiterea are caracter nedefinitiv și acceptarea ei este facultativă pentru că nimeni nu poate fi obligat să accepte o mostenire ce i se cuvine. Astfel, vocația succesorală care ia naștere automat în persoana moștenitorului, în temeiul legii, sau prin voința testamentară a defunctului, ca să producă efecte juridice pozitive sau negative, trebuie mai întâi confirmată sau infirmată de titularul său. Prin urmare, dreptul subiectiv al opțiunii succesorale va funcționa în sensul confirmării sau infirmării vocației succesorale.
In speță apelantul a sustinut ca a devenit ulterior proprietar al animalelor, aspect ce nu poate fi primit. Animalele au intrat de drept in paza sa juridica din momentul decesului tatalui său.
Aspectele ce rezulta din adresa APIA se coroboreaza cu cele declarate de martorii audiati in cauza. Astfel, afirmatia martorului F. F. potrivit cu care la momentul mai 2014 in zona nu mai exista decât stâna pârâtului, pe terenul invecinat cu cel al reclamantului este foarte elocventa si se coroboreaza cu ceea ce a relatat martorul C. M. care de asemenea a declarat că nu mai sunt in zona si alte saivane de oi.
De altfel nici apelantul nu a sustinut ca in vecinatatea terenului intimatului reclamant s-ar mai afla si alte saivane sau alte animale ce ar fi putut prejudicia pe reclamantul intimat.
Afirmatiile apelantului privind lipsa de sinceritate a martorilor au ramas la stadiul de sustineri nedovedite.
Nu este lipsita de relevanta nici atitudinea procesuala a apelantului pârât in fata instantei de fond. Acesta, legal citat, și fata motive temeinice , nu s-a infatisat la judecata pentru a raspunde la interogatoriul propus de catre intimatul reclamant, astfel că in temeiul dispoz art.358 C.pr.civ., intanta poate considera aceste imprejurari ca o marturisire deplină ori numai ca un inceput de dovada scrisa in folosul celui care a propus interogatoriul. In acest din urma caz atât dovada cu martori cat si alte probe, inclusiv prezumtiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului, ceea ce s-a si întamplat in cauza.
Este evident, raportat la aspectele retinute mai sus, ca in cauza s-a facut dovada faptului că la momentul producerii prejudiciului in patrimoniul intimatului reclamant paza animalelor apartinea apelantului pârât.
Intinderea prejudiciului a fost corect stabilita, prin administrarea in cauza a unei probe cu caracter stiintific- expertiza agricola, proba administrata in conditii de legala convocare a părtilor, cu respectarea principiului dreptului la apărare si al contradictoriaitatii.
Astfel, raportat la concluziile expertului agricol apelantul pârât a formulat obiecțiuni ce au fost puse in discutia părtilor , iar raportul de expertiza - refacut- cu indreptarea erorii privind persoanele participante la constatarile in teren.
Din continutul lucrarii efectuate la fond se constata ca expertul a justificat suma stabilita, explicitând in amănunt calculele efectuate.
De altfel, in apel, desi a criticat concluziile expertizei, apelantul nu a solicitat refacerea acesteia de catre un alt expert, pentru a se putea stabili, eventuale erori ale lucrarii efectuate la fond.
Nu se pune problema in cauza a autoritatii de lucru judecat a incheierii nr.361/09.04.2015 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosar nr.1097/311/2015, deoarece prin aceasta s-a statuat cu privire la infractiunea de distrugere prev de art.253 al.1 C.penal, infractiune ce nu s-a retinut in sarcina apelantului.
Or, in cauza de fata temeiul raspunderii civile delictuale invocat este acela al raspunderii pentru fapta animalelor- 1375 C Civ , si nicidecum pentru fapta proprie- caz in care o hotarâre definitiva din penal ar putea avea autoritate sub anumite aspecte.
In mod corect instanța de fond a analizat masura in care in cauza sunt indeplinite conditiile raspunderii apelantului pârât pentru prejudiciul cauzat de animale, in conditiile in care incheierea penala invocata de apelant stabileste doar ca nu poate fi atrasa raspunderea penala a acestuia pentru fapta de distrugere.
Față de aspectele de fapt si de drept retinute anterior, in temeiul dispoz art.480 al.1 C.pr.civ., Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat, mentinand solutia instantei de fond ca legala si temeinica.
In temeiul dispoz art.453 C.pr.civ., constatând culpa procesuala a apelantului pârât si la cererea intimatului reclamant, se va dispune obligarea apelantului la plata sumei de 1125 lei către intimat - cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocatial- partial si taxa judiciara de timbru aferenta fondului).
În acest sens, tribunalul reține că potrivit art.451 C.proc.civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.";
În interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale, instanța va reduce cheltuielile de judecată pretinse de intimat, respectiv onorariul apărătorului ales în sumă de 1.700 lei, reținând că suma de 700 lei este rezonabilă, pentru a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astfel, raportându-se la criteriile legale, tribunalul, în exercitarea prerogativei sale de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul acestora, apreciază, prin prisma proporționalității, în raport cu volumul si complexitatea activității depuse de avocat, corelată cu complexitatea cauzei și importanța litigiului, un cuantum rezonabil, ce urmează a fi suportat de partea care a căzut în pretenții.
In speta este vorba despre o actiune in pretentii intemeiata pe raspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale, ceea ce a presupus in apel prezenta la un singur termen de judecata si formularea întâmpinării, iar fata de aceste imprejurari si de complexitatea concreta a cauzei, onorariul de 700 lei este unul rezonabil.
În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor având ca obiect rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, și în limita unui cuantum rezonabil.
În acest context, trebuie precizat că tribunalul, prin cenzurarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocațial, nu a intervenit în raporturile juridice dintre apărătorul ales și clientul său, ci a stabilit, în mod corespunzător, în cadrul raportului juridic procesual civil, cuantumul acestor cheltuieli, atribut ce îi revine în virtutea legii.
In consecință, cererea de obligare a apelantul pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecata in limita sumei totale de 1125 lei către intimat.
Data publicarii pe portal:01.03.2017
| ← Clauze abuzive. Jurisprudență | Posesie. Jurisprudență Cereri; Posesie → |
|---|
