Clauze abuzive. Jurisprudență

Judecătoria ONEŞTI Sentinţă civilă nr. 2923 din data de 15.12.2016

Dosar nr. 5485/270/2015 acț. const. caracter clauze abuzive contr. -

Înreg. 16.09.2016

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2923

Ședința publică din data de 15.12.2016

Instanța constituită din:

Președinte - Liliana Bădău

Grefier - Lidia Matei

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta-pârâtă …, cu sediul în …, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant …., cu sediul în …., având ca obiect "acțiune constatare caracter clauze abuzive înserate în contract";.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns avocat …pentru pârâtă, lipsă fiind ambele părți.

Procedura de citare legal îndeplinită. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în expunerea căruia arată că:

- procedura de citare este legal îndeplinită cu ambele părți,

- cauza se află la primul termen de judecată,

- stadiul procesual fond, după care,

Instanța pune în discuție competența de soluționare a cauzei.

Avocat …. pentru contestatoare apreciază că Judecătoria Onești este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză având în vedere natura cauzei și valoarea obiectului.

În temeiul art. 131 din Cod de procedură civilă raportat la art. 94 și art. 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța pune în discuția părților estimarea duratei de cercetare a procesului.

Avocat … pentru pârâtă estimează o durată de cercetare a procesului de 2 termene.

Instanța estimează o durată a cercetării procesului de un termen de judecată având în vedere complexitatea cauzei și probele ce urmează a fi administrate în cauză, în condițiile art. 238 Cod procedură civilă, cu posibilitatea revenirii pentru instanță.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii reconvenționale invocată de reclamanta pârâtă prin întâmpinare și răspunsul la întâmpinare.

Avocat …. arată că a răspuns la această excepție invocată de partea adversă, este atașat răspunsul la întâmpinare și la excepțiile invocate în dosarul din care s-a disjuns această cerere și apreciază că în cauză nu subzistă această excepție pe argumentele arătate în scris prin răspunsul la întâmpinare și solicită respingerea excepției.

Instanța în baza art. 1036 alin. 3 Cod procedură civilă apreciază că excepția inadmisibilității așa cum a fost motivată de reclamanta-pârâtă nu este incidentă în prezenta cauză, o astfel de cerere reconvențională se poate formula chiar și în cadrul procedurii speciale a cererii de valoare redusă.

Instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția inadmisibilității pe motivarea că Legea 193/2000 este incidentă în cauză sau nu, având în vedere definiția legală a consumatorului care presupune ca cerință esențială calitatea de persoană fizică a acesteia .

Avocat …. solicită respingerea excepției și face precizarea că a atins și această problemă prin răspunsul la întâmpinare, în cauză este vorba de persoană juridică și nu persoană fizică astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile invocate de reclamanta pârâtă.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2016, sub nr. 2932/270/2016, reclamanta pârâtă … (fosta …) a solicitat în contradictoriu cu pârâta reclamantă …. obligarea acesteia din urmă la plata următoarelor sume de bani: 4.637,09 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicații electronice, 4.295 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 11.05.2016, precum și suma de 4.600 lei reprezentând taxă de reziliere.

În motivare, s-a arătat că între reclamantă pârâtă și pârâta reclamantă s-a încheiat un contract, având ca obiect furnizarea de servicii de comunicații electronice, iar în baza acestuia au fost emise facturile nr. CSE1501083437365 și nr. CSE1501092639118, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pârâtei, facturi care au rămas neachitate.

De asemenea, reclamanta pârâtă a mai solicitat și suma de 4.295 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate conform art. 6.9 din contract, precum și taxa de reziliere.

În dovedire, reclamanta pârâtă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 07.07.2016 pârâta-reclamantă a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că pârâta reclamantă nu a beneficiat de niciun serviciu din partea reclamantei și, prin urmare penalitățile de întârziere și taxa de reziliere sunt neîntemeiate în condițiile în care culpa în neexecutarea contractului aparține societății reclamante.

Pe cale reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 13.4, 13.5, 14.1. 14.4 din contract cu referire la art. 11.5 din Anexa de servicii la contractul de abonament.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 193/2000.

La data de 22.07.2016 reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională și răspuns la întâmpinare.

Prin răspunsul la întâmpinare s-a arătat că apărările pârâtei sunt nefondate având în vedere că din documentele anexate rezultă că pârâta a beneficiat de serviciile de comunicații, cartelele SIM fiind activate și predate, iar telefonul HTC ONE 32Gb LTE Glacier a fost predat reprezentantului legal al societății.

Prin întâmpinarea formulată față de cererea reconvențională, reclamanta-pârâtă a invocat cu precădere excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

În motivarea excepției, s-a arătat că este inadmisibilă o cerere reconvențională având ca obiect constatarea clauzelor abuzive în cadrul unei cereri de valoare reduse întrucât pârâta-reclamantă are la îndemână o cale procesuală specială pentru desființarea clauzelor abuzive, respectiv sesizarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor ori o acțiune de drept comun privind constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive.

La data de 06.09.2016 pârâta-reclamantă a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare în cererea reconvențională solicitând respingerea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, motivând că în procedura cererilor de valoare redusă se recunoaște dreptul pârâtului de a formula cerere reconvențională, iar procedura specială prevăzută de Legea 193/2000 nu este obligatorie și, oricum, se aplică persoanelor fizice.

Prin încheierea din 07.09.2016, s-a dispus disjungerea soluționării cererii reconvenționale formulată de …, cauza fiind înregistrată sub nr. 5485/270/2016.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între reclamanta pârâtă și pârâta reclamantă s-a încheiat un contract, având ca obiect furnizarea de servicii de comunicații electronice, iar în baza acestuia au fost emise facturile nr. CSE1501083437365 și nr. CSE1501092639118, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pârâtei, facturi care au rămas neachitate.

De asemenea, reclamanta a mai solicitat și suma de 4.295 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate conform art. 6.9 din contract, precum și taxa de reziliere.

Pe cale reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 13.4, 13.5, 14.1. 14.4 din contract cu referire la art. 11.5 din Anexa de servicii la contractul de abonament.

Referitor la excepția inadmisibilității, instanța apreciază că aceasta este justificată însă nu pe considerentul invocat de către reclamanta pârâtă, întrucât în cadrul procedurii speciale a cererii de valoare redusă poate fi formulată cererea reconvențională și pe cale de consecință, invocată sancțiunea nulității absolute ca și efect al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, însă temeiul juridic invocat în sprijinul constatării nulității absolute a clauzelor abuzive nu este incident și pentru consumatorii persoane juridice.

Într-adevăr, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 "Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";.

Din aceste dispoziții rezultă că protecția acordată prin Legea nr. 193/2000 este acordată numai consumatorilor care sunt persoane fizice și care acționează în afara activităților comerciale. Astfel, nu poate fi considerat un consumator în sensul Legii nr. 193/2000 o persoană juridică, aceasta fiind considerată profesionist potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 193/2000.

Nu poate fi extinsă noțiunea de consumator și persoanelor juridice și, deci, aplicată Legea nr. 193/2000 și acestora întrucât scopul acestei legi și al Directivei pe care legea respectivă o transpune (este vorba de Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993) este de a ocroti cetățenii statelor membre împotriva abuzurile de putere ale vânzătorilor sau furnizorilor pe considerentul că aceștia sunt mai vulnerabili fie din cauza necunoașterii propriilor drepturi fie din cauza comportamentului "de forță"; al companiilor. Această vulnerabilitate, însă, nu poate fi reținută și în ce privește persoanele juridice, comercianții întrucât aceștia acționează în cadrul activității sale comerciale și, deci, se presupune că își cunosc drepturile lor și legislația în domeniu.

Față de considerentele anterior menționate, instanța va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRȘTE:

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge acțiunea formulată de pârâta reclamanta …, cu sediul în …, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă … cu sediul în …, ca inadmisibilă.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.12.2016

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Clauze abuzive. Jurisprudență