Contestaţie la executare . Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria MIZIL Sentinţă civilă nr. 85 din data de 01.02.2017
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 15.11.2016 sub nr…../259/2016, contestatoarea Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor ,,România Film’’, în contradictoriu Primăria orașului Mizil - Serviciul Impozite și Taxe Locale a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea somației emisă în dosarul de executare nr. 123459/17.10.2016, emisă de Serviciul Impozite și Taxe Locale al Orașului Mizil, Jud. Prahova.
În motivarea cererii sale contestatoarea a arătat că la data de 17.10.2016, organul fiscal, respectiv Orașul Mizil prin Serviciul Impozite și Taxe Locale, a emis somația mai sus evocată, actul administrativ fiscal ce dispune in mod netemeinic si nelegal ca regia sa fie obligata la plata (sumei de 348,85 lei reprezentând impozit pe clădiri si taxa pe terenul intravilan aferent clădirilor aflate pe raza Orașului Mizil, respectiv impozit clădiri in suma de 214,06 lei, taxa teren intravilan 134,79 lei.
Având în vedere dispozițiile art. 456 al. 1 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, "Nu se datorează impozit /taxa pe clădiri pentru: clădiri aflat in proprietatea publica sau privata a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția încăperilor folosite pentru activități economice sau agement, altele decât cele desfășurate in relații cu persoane juridice de drept public", solicită contestatoarea ca instanța să aibă in vedere următoarea stare de fapt:
R.A.D.E.F. "România Film" s-a înființat ca urmare a intrării in vigoare a Legii 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome si societăți comerciale iar potrivit art. 3 din acest act normativ: "Regiile autonome șanț persoane juridice și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.
Regiile autonome, a mai arătat contestatoarea, se pot înființa prin hotărâre a guvernului, pentru cele de interes național, sau prin hotărâre a organelor județene și municipale ale administrației de stat, pentru cele de interes local, din ramurile și domeniile stabilite potrivit art. 2."
După intrarea in vigoare a Legii nr. 15/1990, mai sus amintita, menționează aceeași contestatoarea, a fost promovata Hotărârea Guvernului nr. 530/1991, privind înființarea de regii autonome si societăți comerciale in domeniul cinematografiei, unde, la Anexa nr. III, se prevede Regulamentul din 1 august 1991 de organizare si funcționare a Regiei Autonome a Distribuției si Exploatării Filmelor "România Film", care reprezintă actul constitutiv al regiei, contestatoarea fiind înființata pentru a desfășura o activitate de interes public, ce constituie un segment semnificativ al culturii, respectiv distribuirea si exploatarea filmelor romanești si străine in cinematografele din România, săli proprii sau închiriate.
Cu luarea în considerare a dispozițiilor cuprinse la art. 191 din Codul Civil unde se prevede:
"Persoana de drept public Persoanele juridice de drept public se înființează prin lege.
(1) Prin excepție de la dispozițiile alin 1, in cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de drept public se pot înființa prin acte ale autorităților administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege",solicitând ca instanța să ia act ca R.A.D.E.F. "România Film" este o regie autonoma de interes național înființata prin lege, fiind astfel persoana juridica de drept public.
În primul rând, a apreciat contestatoarea, trebuie avute cu prioritate în vedere dispozițiile speciale cuprinse la art.455 punctul (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, astfel cum a fost modificat de art. unic pct.8 din Legea nr. 358/2015, unde se prevede:
"Pentru clădirile proprietate publica sau privata a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date in administrare ori in folosința, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosința, după caz, in condiții similare impozitului pe clădiri. In cazul transmiterii ulterioare altor entități a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosința asupra clădirii, taxa se datorează de persoana care are relația contractuala cu persoana de drept public."
Dat fiind dispozițiile legale mai sus amintite, precum și faptul că pe raza Orașului Mizil se afla activul cinematograf Favorit, situat în str. Mihai Bravu, nr. 108, județul Prahova, care face obiectul unui contract de asociere în participațiune înregistrat sub nr.183/11.11.2013, cu durata de 5 ani, prin care regia s-a asociat cu S.C. Ferma Dacilor Tradițional S.R.L., cu sediul în Str. Grapei, nr. 39, sector 5, București, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/1843/2005, CUI 17188546, reprezentată prin Administrator A.M.G. în vederea desfășurării de către această societate a unor activități comerciale în incinta cinematografului pus la dispoziție de regie, rezultă că taxele calculate pe clădiri si impuse la plata regiei, cad in sarcina directa a S.C. Ferma Dacilor Tradițional S.R.L.
Pentru aceste motive, în a înțeles contestatoarea să conteste sumele impuse la plata regiei, având in vedere că, in lipsa unor rapoarte de evaluare a clădirilor, suma cuprinsa in somație transmisa de creditoare in valoare de 348,85 lei, pe care înțeleg sa o contese, nu este certa, lichida si exigibila, nu corespunde realității.
Mai mult, a apreciat încă odată contestatoarea, trebuie avute in vedere si dispozițiile art. 460 punctul (6) din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, astfel cum a fost modificat de art. unic pct. 8 din Legea nr. 358/2015, cu privire la calculul impozitului/taxei pe clădirile deținute de persoane juridice, unde se prevede:
"Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o data la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat in conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate in vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local pana la primul termen de plata din anul in referința."
Precum si obligativitatea impusa de art.461 punctul (11) din același act normativ, unde se stipulează:
" In cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, in temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosința care se refera la perioade mai mari de o luna, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosința are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local pana la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării in vigoare a contractului."
In ceea ce privește stabilirea impozitului si taxei pe teren, prin asimilare invocam același tip de susțineri care se întemeiază pe același raționament, insa pe prevederile legale cuprinse la art. 463 punctul (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, astfel cum a fost modificat de art. unic pct. 8 din Legea nr. 358/2015, unde se prevede:" Pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date in administrare ori in folosința, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosința, după caz, in condiții similare impozitului pe teren. In cazul transmiterii ulterioare altor entități a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosința asupra terenului, taxa se datorează de persoana care are relația contractuala cu persoana de drept public."
Totodată, aduce la cunoștința instanței contestatoare, soluția de admitere a contestației depuse de regie si soluționata de Primăria Orașului Cisnadie, precum si motivarea privind stabilirea creanțelor fiscale date de către Prim. Mun Oltenița, ce face obiectul dosarului nr. 2164/269/2016, aflat pe rolul Jud. Oltenița.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință anularea tuturor formele de executare silită inițiate de creditoarea Serviciul Impozite și Taxe Locale al Orașului Mizil, Jud. Prahova emise în baza somației din dosarul de executare nr. 123459/17.10.2016, pentru stabilirea impozitului pe teren si taxa pe clădiri, in cazul persoanelor juridice, datorat in temeiul Legii nr. 207/2015 privind Codul Fiscal, prin care se impun obligații si creanțe care nu sunt certe lichide si exigibile, fiind, în mod vădit, netemeinice și nelegale.
În cauză s-a administrat proba cu acte .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt următoarele :
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 15.11.2016 sub nr……/259/2016, contestatoarea Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor ,, România Film’’, în contradictoriu Primăria orașului Mizil - Serviciul Impozite și Taxe Locale a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună anularea Somației emisă în Dosarul de executare nr. 123459/17.10.2016, emisă de Serviciul Impozite și Taxe Locale al Orașului Mizil, Jud. Prahova.
Instanța a luat act de aceea că intimata primăria orașului Mizil, județul Prahova - Serviciul Impozite și Taxe Locale nu a formulat întâmpinare .
În urma analizei coroborate a datelor care rezultă din ansamblul probator administrat în cauză cu susținerile contestatoarei, precum și cu dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța urmează să aprecieze că prezenta contestație la executare este întemeiată, pentru următoarele considerente .:
Astfel, instanța a reținut faptul că indubitabil stabilit de legiuitorul roman în art. 455 pczt. 2 lit. a din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal în sensul că pentru clădirile proprietatea publică sau privată a Statului ( contestatoarea fiind o persoană juridică de drept public, cu patrimonial aferent aflat în proprietatea privată a Statului, inclusiv clădirea ce face obiectul discuției referitoare la obligația de plată a impozitului ) date în administrare ori în folosință, altor entități, altele decât cele de drept public -, în cazul de speță, dată în folosința Societății Comerciale S.C. Ferma Dacilor Tradițional S.R.L., conform Contractului de asociere în participațiune nr. 183/11.11.2013 -, se stabilește taxa ( impozitul) pentru clădirile ( date în folosință), care se datorează de titularii dreptului de administrare sau de folosință, în speța de față, datorându-se de către persoana juridică care desfășoară o activitate cu un obiect precizat în contractul de asociere în participațiune, respectiv de către S.C. Ferma Dacilor Tradițional S.R.L.
Faptul că numai S.C. Ferma Dacilor Tradițional S.R.L. folosește deci în exclusivitate spațiul reprezentat de clădirea situată în Mizil, str. Mihai Bravu, nr. 108, județul Prahova, fostul Cinematograf Favorit, din orașul Mizil, jud. Prahova, rezultă din Cap. VII . Obligațiile Părților al contractului deja evocat, art. II lit. A, din care reiese în mod neechivoc obligația contestatoarei de a pune la dispoziție pe perioada valabilității contractului acest spațiu, conform unui proces-verbal de predare-primire indicat la art. 6 din același contract, ce are ca perioadă de valabilitate a convenției părților o perioadă de 5 ani, ce va expira la data de 11.11.2018.
Mai mult instanța a luat act și de celelalte clauze ale contractului evocat, inclusiv de cele înserate în Cap. VIII. Conducerea și coordonarea activității asociației, potrivit cărora S.C. Ferma Dacilor Tradițional S.R.L. se obligă să organizeze activități desfășurate în incinta spațiului ,, pus la dispoziția asocierii de către R.A.D.E.F.,, România Film’’ , ca pe un centru de profit distinct, separat de restul patrimoniului și a activităților sale și să organizeze în mod corespunzător evidență contabilă a tuturor veniturilor și a cheltuielilor acestui centru de profit’’.
Instanța a apreciat că nu se poate deroga printr-o clauză contractuală de la dispozițiile legii, această clauză considerându-se a fi nulă absolut, respectiv clauza înserată în art. 11 lit. B din Cap. VII al contractului evocat, în sensul că, contestatoarea R .A.D.E.F.,, România Film’’ va avea obligația să achite taxele și impozitele aferente imobilului , prevăzute de lege .
Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, inclusiv cel cu privire la nulitatea absolută a clauzei care este convenită de către părți în cadrul art. 11 loit. B din Cap. VII al Contractului de asociere în participare nr. 183/11.11.2013, în lumina disp. art. 706 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatoarea Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor ,, România Film’’, și pe cale de consecință a dispune anularea somației emise în cadrul dosarului de executare nr. 123459/17.10.2016 întocmit de Serviciul Impozite și taxe Locale al orașului Mizil, jud. Prahova și a oricăror acte de executare întocmite în cadrul acestui dosar până la zi .
← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Anularea procesului verbal . Jurisprudență Contravenţii.... → |
---|