PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SANCŢIUNII CONTRAVENŢIONALE

Judecătoria CÂMPINA Sentinţă civilă nr. 950 din data de 11.03.2015

Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2014 sub nr. XXX/204/2014, petentul DC a formulat, în contradictoriu cu CNADNR, contestație la executare împotriva executării silite obiect al dosarului de executare nr. 4970/2014 privind încheierea din 14.11.2014 pronunțată în dosarul nr. XXX/204/2014 al Judecătoriei Câmpina, având ca obiect încuviințarea executării silite a titlului executoriu constând în procesul verbal de contravenție seria R12 nr. 0062058/31.01.2012, încheiat de CNADNR SA-CESTRIN, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea formelor de executare din dosarul de executare indicat, precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că sumele descrise în dosarul de executare reprezintă contravaloarea unui tarif de despăgubire conform procesului verbal de contravenție sus-menționat, tarif stabilit în baza art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002.

Contestatorul a subliniat că, potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 144/2012, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 91 O.G. 15/2002 și a arătat că procesul verbal în speță a fost întocmit la 31.01.2012 și se referă la o contravenție din data de 08.08.2011, depășind astfel termenul de întocmire și comunicare de 30 de zile menționat în lege.

Mai mult, a susținut petentul, prin Legea nr. 144/2012, art. 2, publicată în M.Of. nr. 509 din 24 iulie 2012, acest tarif de despăgubire a fost abrogat.

Totodată, invocând prevederile art. 15 din Constituția României, contestatorul a apreciat că a fost desființată obligativitatea plății tarifului de despăgubire.

De asemenea, a solicitat anularea obligativității de a plăti orice taxă ce decurge din acest proces, cheltuielile de executare silită menționate în dosarul de executare nr. 4970/2014.

În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 711-719 NCpc.

La data de 05.02.2015, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 27-33), prin care a solicitat respingerea ca nelegală și netemeinică a contestației la executare, respingerea ca nefondată a cererii de suspendare a executării și menținerea formelor de executare emise de BEJ Petcu Alexandru.

Astfel, intimata a invocat excepția nulității acțiunii, față de lipsa semnăturii contestatorului pe cererea introductivă, invocând art. 196 Cpc.

De asemenea, intimata a susținut că nu se impune suspendarea executării silite, întrucât nu este un caz grabnic și nici nu sunt lezate drepturi ale contestatorului, nefiind creată o pagubă ce nu s-ar putea repara.

Cu privire la fondul cauzei, intimata a învederat situația de fapt, constând în aceea că petentul a circulat cu un autovehicul categoria A fără a deține rovinietă valabilă la data de 08.08.2011, pe DN 1 în jud. Prahova, săvârșind contravenția prev. de art. 8 al. 1 din OG 15/2002, motiv pentru care, în conformitate cu art. 8 al. 1 și 3 din OG 15/2002 a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției, emiterea (la 31.01.2012) și comunicarea (la 29.02.2012) acestuia fiind efectuate cu respectarea art. 13 și art. 14 din OG 2/2001, în termen legal.

Astfel, a mai susținut intimata, întrucât petentul nu a îndeplinit de bună-voie plata creanței stabilite în titlul executoriu, reprezentat de procesul-verbal care nu a fost atacat în termenul de 15 zile de la comunicare de către petent, prin încheiere dată în camera de consiliu, instanța de executare a încuviințat executarea silită, constatându-se că creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Totodată, intimata a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legii nr. 144/2012, întrucât fapta contravențională a fost săvârșită anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, iar norma instituită de art. 2 din această lege, privind legea mai favorabilă, se referă numai la categoria de contravenienți care au contestat în instanță tariful de despăgubire, categorie în care nu se află petentul.

În susținerea celor arătate, intimata a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, procesul verbal de constatare a contravenției (f. 34) și dovada de comunicare a acestuia (f. 35).

Din oficiu, s-a dispus atașarea, în copie, a dosarului nr. 4970/2014 al BEJ xxx (f. 10-23).

La termenul de judecată din data de 11.03.2015 contestatorul personal a semnat acțiunea și instanța, având în vedere că s-a achitat cauțiunea, în temeiul disp. art. 718 al.1 cod pr. civilă, considerând că există motive temeinice, a admis cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor art.9 alin 3 din OG 15/2002 procesul-verbal se întocmește si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contraventiei, interval in care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contraventiei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

Se observă că data constatării faptei este 08.08.2011 iar data încheierii procesului verbal este 31.01.2012

Aceasta in condițiile in care prin Legea 144/2012, art 9 alin 3 din OG 15/2002 a fost modificată, stabilindu-se ca procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contraventiei .

Chiar daca Legea 144/2012 a intrat in vigoare la data de 27.07.2012, deci după momentul încheierii procesului verbal contestat, întrucât sancțiunile contravenționale au caracterul unor acuzații in materie penala, se aplica contravenientului legea mai favorabila si, in aceasta situație Legea 144/2012 retroactivează.

Dincolo de acest aspect, instanța observă că procesul verbal de contravenție nu a fost legal comunicat contestatorului, comunicarea efectuându-se prin proces verbal de afișare la data de 29.02.2012 .

Potrivit art. 27 din OG 2/2001, comunicarea procesului-verbal si a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează intr-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Prin Decizia nr.10/2013 pronunțată în cadrul recursului în interesul legii de ICCJ, s-a stabilit că modalitatea de comunicare prin afișare a procesului verbal este subsidiară modalității de comunicare prin poștă cu aviz de primire .

Având în vedere că intimata nu a făcut dovada faptului că a încercat mai întâi comunicarea actului sancționator, prin posta, cu aviz de primire, acesta, nu a fost, conform Deciziei nr.10/2013 a ICCJ, comunicat în mod legal petentului .

Acest aspect al momentului comunicării interesează în faza de executare, întrucât potrivit art. 14 din OG 2/2001 în forma în care aceasta era în vigoare la momentul anului 2012 când a fost încheiat procesul verbal, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de cel o lună de la data aplicării sancțiunii, iar potrivit alin 2 din OG 2/2001 modificată prin Legea nr. 76/2012, prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatata chiar si de instanța investita cu soluționarea plângerii contravenționale, deci cu atât mai mult poate fi constatată cu ocazia soluționării unei contestații la executare.

Constatând așadar ca în cauză a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale, pentru necomunicarea valabilă a procesului verbal de contravenție petentului, în termenul prevăzut de art. 14 din OG 2/2001, instanța în temeiul art. 711, art. 719 și art. 702 alin 1 pct. 5 Cod pr civ. a admis contestația la executare și a dispus anularea formelor de executare silită emise în dosarul nr. 4970/2014 al BEJ xxx și încetarea executării silite pornite în dosarul de executare nr. 4970/2014 al BEJ xxx.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SANCŢIUNII CONTRAVENŢIONALE