PRETENTII. Jurisprudență Plăţi
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 201 din data de 06.06.2014
Prin decizia civilă nr. 201/06.06.2014, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă AJFP T.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 6249 /740/2012 din 30.08.2012 la Judecătoria A, reclamanta S.C. A S.R.L. a chemat în judecată pârâta DGFP T - AFP pentru Contribuabili Mijlocii, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta din urmă să fie obligată la plata sumei de 70.000 lei, reprezentând contravaloarea unei cabine de vopsit auto, achiziționată de către reclamantă de la pârâtă.
In motivarea cererii s-a arătat în cadrul procedurii de executare silită, începută împotriva debitorului SC S SA, prin procesul verbal nr.19832/15.12.2008, Actul Adițional nr.3273/26.02.2009, procesul verbal de adjudecare bunuri imobile 20639/24.12.2008, factura fiscală de executare silită TRVDP 496757/24.12.2008, precum și minuta din data de 04.08.2008 reclamanta a achiziționat de la pârâtă un ansamblu de bunuri imobile, respectiv, teren, clădiri, utilaje incorporate în aceste clădiri.
A precizat reclamanta că în cadrul acestui ansamblu de bunuri se afla și o cabină de vopsit auto, în valoare de 70.000 lei.
A arătat că din procesul verbal de licitație pentru bunuri imobile nr.19832/15.12.2008, procesul verbal de adjudecare bunuri imobile nr.20639/24.12.2008, cât și din OP 319, 326, 325 se poate observa că valoarea acestei cabine a fost adăugată la prețul final, preț plătit integral de către reclamantă.
A menționat că în anul 2011 a observat că bunul în cauză nu era proprietate pârâtei, acesta fiind în proprietate numitei TBI L IFN SA, fiind dat în leasing către SC S SA, aspect despre care subliniază reclamanta nu a fost încunoștiințată la momentul licitației ori adjudecării ansamblului de bunuri, fiind informată cu privire la acest aspect în momentul executării silite de către proprietarul bunului.
Mai mult, susține reclamanta, a fost înștiințată de către pârâtă că bunurile erau proprietatea debitoarei SC S SA.
Mai arată reclamanta că în urma sentinței civile nr.190/12.01.2012, pronunțată de către Judecătoria A, în dosarul nr.7282/740/2011, bunul a fost ridicat de către proprietarul TBI L IFN SA prin executorul propriu.
Astfel, consideră că a fost prejudiciată, pârâta ascunzând situația juridică a bunului și punând în vânzare, în cadrul executării silite, a unui bun ce nu-i aparținea.
Legal citata pârâta DGFP T - AFP pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare la data de 19.10.2012, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. S-a motivat de către aceasta că executarea s-a finalizat prin vânzarea bunurilor, având la bază procesul verbal de sechestru, proces verbal din care, susține pârâta, bunul în cauză nu figura ca făcând obiectul vreunui contract de leasing.
De asemenea, învederează că procesul verbal de sechestru nu a fost contestat în termenul legal de către reprezentanții legali ai societății SC S SA, aceștia nu au ridicat obiecțiuni, iar prin semnarea și ștampilarea acestuia, apreciază pârâta, organul de executare nu are nici o culpă.
Cu privire la afirmația reclamantei conform căreia a fost ascunsă situația juridică a bunului, pârâta apreciază că nu poate fi luată în considerare, câtă vreme reprezentanții legali ai debitoarei au dat spre sechestrare acest ansamblu de bunuri, în întregul său, fără a fi menționat faptul că una dintre componentele acestuia nu face parte din patrimoniul său.
Cu ocazia cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză evaluare bunuri mobile.
Din probatoriul administrat instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr. 694 din 26 februarie 2014, Judecătoria A, a admis în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A SRL, in contradictoriu cu pârâta DGFP T - AFP pentru Contribuabili Mijlocii, având ca obiect pretenții.
A obligat pârâta sa plătească reclamantei suma de 42 158 lei reprezentând contravaloarea unei cabine de vopsit marca POLIN DUKE si 3185 lei cheltuieli de judecată.
A respins ca nefondate restul pretențiilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de licitație pentru bunuri imobile nr.19832/15.12.2008, Actul Adițional nr.3273/26.02.2009, procesul verbal de adjudecare bunuri imobile 20639/24.12.2008, factura fiscală de executare silită TRVDP 496757/24.12.2008, precum și din minuta din data de 04.08.2008 reclamanta a achiziționat de la pârâtă un ansamblu de bunuri imobile, respectiv, teren, clădiri, utilaje incorporate în aceste clădiri, în cadrul procedurii de executare silită, începută împotriva debitorului SC S SA.
S-a mai reținut că în cadrul acestui ansamblu de bunuri se afla și o cabină de vopsit auto ";Polin Duke";, în valoare de 70.000 lei, valoarea acestei cabine fiind adăugată la prețul final al ansamblului, preț plătit integral de către reclamantă, potrivit procesului verbal de licitație pentru bunuri imobile nr.19832/15.12.2008, procesului verbal de adjudecare bunuri imobile nr.20639/24.12.2008, cât și din OP 319, 326, 325.
Instanța a mai reținut că prin sentința civilă nr.190/12.01.2012, pronunțată de către Judecătoria A, în dosarul nr.7282/740/2011, s-a stabilit că are prioritate titlul de proprietate al TBI L IFN SA, cu privire la bunul în cauză, față de actul de adjudecare prin care reclamanta a dobândit bunul de la pârâtă, fiind respinsă contestația la executare formulată, la acea dată, de către reclamantă.
A mai reținut că bunul a fost ridicat de către proprietarul TBI L IFN SA prin executorul propriu, iar pârâta nu a achitat nici un fel de despăgubire.
A apreciat că, față de prevederile art. 1695 din Noul Cod Civil, împrejurarea că reclamanta a fost evinsă de un terț în temeiul unui drept născut anterior vânzării bunului, sunt îndeplinite condițiile obligării reclamantei la plata valorii bunului de la momentul evicțiunii.
Privitor la valoarea bunului, prima instanță a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză din care rezultă o valoare de 42.158 lei fără TVA.
În fine, potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3185 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs recurenta - pârâtă AJFP T, în numele și pentru DGFP P, criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru cinci motive:
Printr-un prim motiv de recurs a susținut că, în mod greșit prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 190 din 21.01. 2012 a Judecătoriei A s -a stabilit că titlul de proprietate al TBI L IFN SA are prioritate față de actul de adjudecare al intimatei - reclamante.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat că există contradicție între considerente și dispozitivul sentinței întrucât deși a fost respinsă contestația la executare formulată de SC A SRL, aceasta nu și - a clarificat situația juridică privind dreptul de proprietate asupra bunului.
În același sens, a mai arătat că nici din raportul de evaluare și nici din alt înscris nu rezultă că TBI L IFN este proprietarul bunului.
Prin motivul doi de recurs a susținut că, în mod greșit s -a admis acțiunea deși procesul - verbal de sechestru nu a fost contestat, iar organul de executare nu a avut nici o culpă la întocmirea acestuia.
Sub același aspect, a motivat că nu datorează vreo sumă intimatei - reclamante deoarece nu și - a însușit prețul obținut din vânzarea bunului, iar prin sentința civilă nr. 1057 din 22. 04. 2009 a fost obligată să restituie întreaga sumă către BCR în contul datoriilor SC S SA.
Prin al treilea motiv de recurs a susținut că în mod eronat, prima instanță a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil, deși față de data vânzării bunului; 24.12. 2008 și prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 sunt incidente prevederile Vechiului cod civil .
În dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat că intimata - reclamantă nu a fost evinsă de un terț, respectiv, că recurenta - pârâtă nu a avut cunoștință de titlul de proprietate al TBI L IFN SA, la momentul licitației, așa încât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru evicțiune.
A mai arătat recurenta - pârâtă că nu poate răspunde pentru evicțiune deoarece bunurile au fost vândute în cadrul procedurii executării silite care derogă de la dreptul comun.
Prin motivul patru de recurs este criticată sentința, ca netemeinică și nelegală sub aspectul cuantumului despăgubirilor.
În acest sens, a susținut că bunul a fost vândut la prețul de 35.000 lei, pentru ca, prin raportul de expertiză să se stabilească o valoare de 42.158 lei fără TVA, fără a se avea în vedere deprecierea fizică și morală suferit bun.
În fine, prin ultimul motiv de recurs a arătat că, în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, deși nu se face vinovată de declanșarea procedurii judiciare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, față de criticile formulate, constată recursul nefondat .
În ce privește primul motiv de recurs:
Din considerentele sentinței recurate rezultă că, în analizarea temeiniciei acțiunii, prima instanță a avut în vedere și sentința civilă nr.190 /12.01. 2012 a Judecătoriei A.
Prin sentința de mai sus s -a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de intimata - reclamantă SC ASRL în contradictoriu cu TBI L IFN SA.
S -a reținut că TBI L IFN SA este proprietar al bunului respectiv că intimata - reclamantă SC"; A "SA deține bunul fără un titlu valabil.
Această hotărâre judecătorească este opozabilă recurentei - pârâte în calitate de terț, așa încât aceasta este ținută să respecte cele stabilite prin sentința civilă nr. 190 /12.01. 2012 a Judecătoriei A.
Prin această hotărâre judecătorească s -a stabilit că TBI L IFN SA este proprietar al bunului în baza contractului de leasing nr. 53773/15.06.2007. Împrejurarea că în raportul de evaluare a bunului nu se menționează calitatea de proprietar a acesteia nu poate fi considerată o dovadă contrară menită a înlătura opozabilitatea hotărârii judecătorești față de recurenta - pârâtă.
Reținând că recurenta - pârâtă nu a făcut dovada contrară celor decise prin sentința civilă nr. 190/12. 01. 2012, susținerile privind eventuale contradicții din considerentele și dispozitivul acestei sentințe nu pot fi primite acestea având caracterul unor critici aduse hotărârii, critici ce puteau fi formulate numai de părțile din proces prin căile de atac.
Nefondat este și motivul doi de recurs.
Din interpretarea dispozițiilor art.1337 Cod Civil 1864 rezultă că obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii este aplicabilă în orice vânzare, inclusiv vânzarea la licitație.
Împrejurarea că procesul - verbal de licitație nu a fost contestat, potrivit procedurii speciale, este nerelevantă sub aspectul obligației de garanție contra evicțiunii, care presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind existența unei tulburări de drept, aceasta să fie anterioară vânzării și cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de către cumpărător.
Este de necontestat că, urmare a vânzării bunului la licitația din data de 15. 12. 2008 (f. 15 - 17 Dosar fond), recurenta - pârâtă a încasat prețul , așa încât, efect al obligației de garanție contra evicțiunii (art. 1341 Cod Civil 1864), aceasta este obligată să-l restituie.
În ce privește sentința civilă nr. 1057/22.042009, deși a fost invocată prin motivele de recurs, nu a fost depusă la dosar, nici la fond și nici la recurs.
Nefondat este și motivul trei de recurs.
Într-adevăr, cum s-a arătat anterior, legea civilă aplicabilă o constituie Codul Civil 1864 și Noul Cod Civil, cum a reținut prima instanță.
Însă, față de conținutul obligației de garanție contra evicțiunii reglementată de art. 1337 - 1341 Cod Civil 1864, faptul că prima instanță a reținut că sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil, nu este de natură a duce la înlăturarea răspunderii recurentei - pârâte.
Susținerile recurentei - pârâte potrivit cărora intimata - reclamantă nu a fost evinsă, sunt nefondate, din conținutul sentinței civile nr. 190 / 12. 01. 2012. pronunțată în dosar nr. 7282 /740 /2011, atașat) rezultând că aceasta a pierdut proprietatea bunului dobândit prin vânzarea la licitație de către recurenta - pârâtă.
Recurenta - pârâtă fiind cea care a avut calitatea de vânzător al bunului , avea obligația de a verifica, în ce măsură bunurile sunt proprietatea debitorului SC "S"; SA, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 154 raportat la art. 162 din OG nr. 92/ 2003.
Totodată, sunt îndeplinite condițiile garanției contra evicțiunii, prevăzute de art. 1337 Cod Civil 1864 întrucât în speță, este vorba de o tulburare de drept - intimata - reclamantă pierzând proprietatea bunului, cauza evicțiunii este anterioară vânzării - contractul de leasing financiar nr. 53773/15.06.2007(f.32-37 Dosar fond ) încheiat între debitoarea SC S SA și TBI L IFN SA, iar intimata - reclamantă nu a cunoscut cauza evicțiunii.
Sub acest aspect, este de observat că sarcina probei cunoașterii cauzei evicțiunii de către cumpărător incumbă vânzătorului, probă ce nu s -a făcut în speță.
În fine, obligația de garanție contra evicțiunii este aplicabilă oricărei vânzări, deci și celei la licitație publică.
În ce privește motivul patru de recurs, și acesta este nefondat.
Prin sentința recurată, recurenta - pârâtă a fost obligată să plătească intimatei - reclamante suma de 42.158 lei reprezentând valoarea de circulație a bunului, cum s-a stabilit prin raportul de expertiză (f. 117 Dosar fond ).
Pe de altă parte, expertul a avut în vedere deprecierea bunului, iar pe de altă parte, cu privire la această valoare, recurenta - pârâtă nu a formulat obiecțiuni, obiecțiunile formulate de aceasta privind alte aspecte (f. 123- 124 Dosar fond) .
În fine, nefondat este și ultimul motiv de recurs, prin obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă.
Sub acest aspect, recurenta pârâtă s -a aflat în culpă procesuală, cauza litigiului fiind obligația de garanție contra evicțiunii a recurentei - pârâte.
Ca atare, potrivit art. 312 alin( 1) Cod Procedură Civilă, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← Acţiune în anulare act administrativ fiscal Decizia de... | CONTESTATIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
