Pretentii. Jurisprudență Plăţi
| Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 5058 din data de 30.06.2017
Sentința civilă nr. 5058/2017
Ședința publică din data de 30.06.2017
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - ..
GREFIER - ..
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul și pe pârâta., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2017, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta sentință, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 28.06.2017, respectiv pentru data de 30.06.2017.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei O la data de 02.03.2017, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei. la plata sumei de 6.237,93 lei, reprezentând dobândă legală calculată pentru perioada iunie 2011 - 29.10.2015, aferentă sumei totale de 12.815 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.
În motivare, reclamantul a arătat faptul că a deținut funcția de director tehnic în cadrul pârâtei, potrivit contractului de management nr. 104../08.12.2009 pentru o perioadă de doi ani, până la data de 04.11.2011, însă la data de 07.06.2011 a fost notificat cu privire la revocarea consiliului de administrație și alegerea unei noi conduceri în cadrul pârâtei, astfel fiind sistată plata indemnizației lunare cuvenite reclamantului începând cu luna iunie 2011.
S-a mai învederat faptul că prin decizia civilă nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul B în dos. nr. 1…/2011, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de către reclamant împotriva hotărârii primei instanțe, a admis acțiunea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune-interese și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 12.815 lei, reprezentând indemnizația pentru patru zile aferente lunii iunie 2011, indemnizația aferentă lunilor iulie, august, septembrie octombrie 2011, precum și indemnizația pentru trei zile aferente lunii noiembrie 2011, însă plata efectivă a sumei de 12.815 lei a fost efectuată la data de 29.10.2015.
Potrivit reclamantului, dobânda legală aferentă sumei de 12.815 lei se ridică la 6.237,93 lei, aceasta fiind calculată pentru perioada iunie 2011 - 29.10.2015 potrivit O.G. nr. 13/2011.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1489 C.civ., art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 417 lei (f. 13), conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocațial.
Cu titlu preliminar, pârâta a arătat faptul că legislația aplicabilă pretențiilor deduse judecății este reprezentată de prevederile Vechiului Cod civil, având în vedere dispozițiile art. 102 din Legea nr. 71/2011 și faptul că acestea sunt aferente sumelor plătite în temeiul contractului de management nr. 104../08.12.2009, iar, în privința prescripției dreptului material la acțiune, sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011.
În temeiul principiului accesorium sequitur principale, s-a învederat faptul că legislația aplicabilă debitului principal acordat reclamantului prin decizia civilă nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 1..../2011 este deopotrivă aplicabilă în cazul debitelor accesorii pretinse în prezenta cauză; prevederile O.G. nr. 13/2011 au intrat în vigoare la data de 01.09.2011 și sunt aplicabile doar dobânzilor legale aferente indemnizațiilor din lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2011, însă reclamantul nu a menționat dacă debitele accesorii solicitate au fost calculate conform prevederilor art. 3 alin. (2) sau art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011; cât privește dobânda legală aferentă indemnizațiilor din lunile iunie, iulie și august 2011, sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, ținând seama de dispozițiile art. 3 alin. (2) din același act normativ, precum și de faptul că reclamantul nu este comerciant, contractul de management este unul de natură civilă (contract de mandat), iar activitatea desfășurată de reclamant nu este una constantă pentru a reprezenta o ocupație comercială.
Pârâta a expus pe larg contextul revocării reclamantului din funcția deținută în cadrul societății., conform contractului de management nr. 104../08.12.2009, încheiat pentru intervalul de timp cuprins între 08.12.2009 - 04.11.2009, arătând totodată faptul că obiectul acțiunii formulate de către reclamant în dos. nr. 1…./2011 l-a reprezentat solicitarea de obligare a pârâtei la plata drepturilor ce decurgeau din contractul de management pentru perioada cuprinsă între revocarea acestuia din funcția de director tehnic și împlinirea termenului prevăzut în contract.
În privința excepției prescripției extinctive, pârâta a arătat că prescripția dreptului material la acțiune este reglementată de prevederile Decretului nr. 167/1958, regimul juridic al prescripției dreptului material al acțiune aferent debitului principal este aplicabil și în cazul debitului accesoriu, plata indemnizației cuvenite reclamantului în temeiul contractului de management era efectuată lunar, astfel încât termenul de prescripție aferent debitelor accesorii solicitate prin acțiune s-a împlinit cel mai târziu la data de 30.11.2014, acțiunea fiind formulată abia la data de 02.03.2017. Sub acest aspect, s-a învederat faptul că reclamantul ar fi trebuit să solicite debitele accesorii prin acțiunea ce a format obiectul dos. nr. 1..../2011.
În motivarea excepției inadmisibilității, pârâta a susținut faptul că, în ipoteza în care s-ar considera că dreptul la acțiune în privința debitelor accesorii s-a născut doar la momentul pronunțării deciziei civile nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 1..../2011, trebuie considerată inadmisibilă solicitarea reclamantului de a-i fi plătită dobânda legală calculată pentru perioada anterioară. Sub acest aspect, s-a învederat caracterul inadmisibil și nefondat al acțiunii din prisma faptului că pârâta a efectuat plata debitului principal la prima adresă transmisă de către reclamant, cu indicarea contului său bancar, astfel încât nu se poate reține reaua-credință a pârâtei sau efectuarea plății cu întârziere.
Pe fond, pârâta a arătat că motivarea în drept și în drept a acțiunii, precum și înscrisurile anexate acesteia, nu reflectă modul de calcul al sumei solicitate cu titlu de dobândă legală, reclamantul nu a indicat cu exactitate temeiul de drept al acțiunii, creanța pretinsă nu prezintă caracter cert, lichid și exigibil, potrivit art. 662 și urm. C.pr.civ., impunându-se constatarea nulității cererii de chemare în judecată conform prevederilor art. 178 alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) teza I, teza a II-a și art. 200 alin. (3) C.pr.civ.
În drept, s-au indicat prevederile art. 205 C.pr.civ.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune conform art. 16 lit. b) și art. 17 din Decretul nr. 167/1958, ținând seama de întreruperea cursului prescripției extinctive prin formularea acțiunii ce a format obiectul dos. nr. 1..../2011, începerea unui nou termen de prescripție după pronunțarea deciziei civile nr. 2…/R/2015 și aplicarea principiului accesorium sequitur principale.
S-a mai solicitat respingerea excepției nulității cererii de chemare în judecată, întrucât indicarea eronată ori neindicarea temeiului de drept nu atrage nulitatea acțiunii, judecătorul având obligația de a da sau de a restabili încadrarea juridică conform dispozițiilor art. 22 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 22.05.2017, instanța a pus în vedere părților faptul că stabilirea calificării juridice exacte a acțiunii va avea loc prin hotărâre, conform prevederilor art. 22 alin. (4) C.pr.civ., a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei și a dispus recalificarea excepției inadmisibilității acțiunii în apărare fond, ce vizează temeinicia pretențiilor.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, acestea fiind reprezentate de extras de cont nr. 3/02.11.2015 (f. 5), tabele calcul dobândă legală (f. 6-11), copia minutei deciziei nr. 2../R/2015 din data de 11.05.2015, pronunțată de Tribunalul B… - Secția a II-a civilă în dos. nr. 1..../2011 (f. 12), contract de management nr. 104…/08.12.2009 (f. 27-30).
Din dispoziția instanței, emisă la termenul de judecată din data de 22.05.2017, s-a procedat la acvirarea dos. nr. 1..../2011.
La termenul de judecată din data de 19.06.2017, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra fondului cauzei.
Reclamantul a formulat concluzii scrise, prin care a învederat faptul că apărările pârâtei sunt pur formale și nefondate, stabilirea modului de calcul a dobânzii legale depinde de soluția asupra acțiunii și termenul la care această sumă va trebui să fie plătită de către pârâtă, însă ceea ce este esențial de stabilit privește constatarea de către instanță a îndreptățirii reclamantului de a-i fi acordată dobânda legală aferentă sumei de 12.815 lei, urmând a fi stabilită legea aplicabilă pentru calcularea efectivă a dobânzii, suma la care se ridică aceasta putând fi verificată de instanță sau de către executorul judecătoresc potrivit art. 628 alin. (2) C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părțile prezentei cauze s-a încheiat contractul de management nr. 104../08.12.2009 (f. 27-30), având ca obiect încredințarea de către societatea pârâtă în favoarea reclamantului, în calitate de manager, organizarea, conducerea și gestionarea direcției tehnice pe baza obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite de părți, cel din urmă având dreptul de a primi 12 remunerații/an, în sumă lunară de 4200 lei.
Potrivit susținerilor necontestate ale reclamantului, contractul menționat urma să își producă efectele până la data de 04.11.2011, însă la data de 07.06.2011 acesta a fost notificat cu privire la revocarea consiliului de administrație și alegerea unei noi conduceri în cadrul pârâtei, astfel fiind sistată plata indemnizației lunare cuvenite reclamantului începând cu luna iunie 2011.
În acest context, reclamantul a formulat acțiunea ce formează obiectul dos. nr. 11051/111/2011, solicitând Tribunalului Bihor obligarea pârâtei la plata unor daune interese în cuantum total de 12.815 lei, compus din indemnizație pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011, indemnizație aferentă lunilor iulie, august, septembrie, octombrie 2011, indemnizație pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011 pentru revocarea fără justă cauză din funcția de director tehnic. Ca urmare a declinării competenței materiale a Tribunalului Bihor în favoarea Judecătoriei Oradea prin sentința nr. 278/COM/2012, pronunțată în dos. nr. 11051/111/2011, cea din urmă instanța învestită a hotărât respingerea acțiunii astfel formulate prin sentința civilă nr. 11014/2014.
Prin decizia civilă nr. 2../R/2015 din data de 11.05.2015, pronunțată de Tribunalul B.. - Secția a II-a civilă în dos. nr. 1..../2011, instanța de control judiciar a decis cu titlu irevocabil admiterea recursului formulat de către reclamant în contradictoriu cu pârâta împotriva sentinței civile nr. 11014/2014, pronunțată de Judecătoria O.., modificarea în totul a sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii civile formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâta. În consecință, s-a decis obligarea pârâtei la plata unor daune interese în cuantum total de 12.815 lei, compus din indemnizație pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011, indemnizație aferentă lunilor iulie, august, septembrie, octombrie 2011, indemnizație pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011, pentru revocarea fără justă cauză din funcția de director tehnic, precum și obligarea pârâtei să achite impozitele și contribuțiile aferente sumei de 12.815 lei, către bugetul consolidat al statului, conform art. 152 alin. (2) - (3) din Legea nr. 31/1990.
Astfel, prin decizia civilă nr. 2../R/2015 din data de 11.05.2015, pronunțată de Tribunalul B.. - Secția a II-a civilă în dos. nr. 1..../2011, ale cărei considerente și dispozitiv se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, s-a stabilit temeinicia pretențiilor reclamantului în privința debitului principal în cuantum total de 12.815 lei, compus din indemnizație pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011, indemnizație aferentă lunilor iulie, august, septembrie, octombrie 2011, respectiv indemnizație pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011.
Conform extrasului de cont nr. 3/02.11.2015 (f. 5), pârâta a efectuat plata debitului principal total în cuantum de 12.815 lei la data de 29.10.2015.
La f. 6-11 din dosar se află tabele privind modul de calcul a debitelor accesorii aferente debitului principal total de 12.815 lei, din cuprinsul cărora reiese cuantumul debitelor parțiale ce compun suma de 12.815 lei. Astfel, indemnizația pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011 se ridică la suma de 609 lei, fiecare dintre indemnizațiile aferente lunilor iulie-octombrie 2011 au valoarea de 2939 lei, iar indemnizația pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011 prezintă cuantumul de 450 lei. Având în vedere caracterul necontestat al cuantumului acestor debite principale parțiale, instanța reține că aceste sume compun debitul principal total acordat reclamantului prin decizia civilă nr. 2../R/2015 din data de 11.05.2015, pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă în dos. nr. 1..../2011.
Totodată, din cuprinsul tabelelor aflate la f. 6-11 rezultă faptul că pretențiile accesorii formulate de către reclamant în prezenta cauză privesc intervalele de timp cuprinse între 01.08.2011 - 29.10.2015 pentru indemnizația parțială aferentă lunii iunie 2011, între 01.09.2011 - 29.10.2015 pentru indemnizația aferentă lunii iulie 2011, între 01.10.2011 - 29.10.2015 pentru indemnizația aferentă lunii august 2011, între 01.11.2011 - 29.10.2015 pentru indemnizația aferentă lunii septembrie 2011, între 01.12.2011 - 29.10.2015 pentru indemnizația aferentă lunii octombrie 2011, respectiv între 01.01.2012 - 29.10.2015 pentru indemnizația parțială aferentă lunii noiembrie 2011.
În privința cuantumului pretențiilor accesorii formulate de către reclamant, se observă faptul că debitul solicitat prin acțiune, în cuantum de 6.237,93 lei, a fost calculat de către reclamant prin înmulțirea fiecărui debit principal parțial ce compune suma de 12.815 lei cu numărul de zile cuprins în fiecare dintre intervalele de timp menționate anterior, rezultat la care s-a aplicat procentul reprezentat de nivelul dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011, astfel cum s-a menționat și în cuprinsul acțiunii.
În temeiul art. 248 alin. (1) C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
În speță, pretențiile formulate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță reprezintă cuantumul dobânzilor legale aferente fiecărui debit principal parțial ce compune suma de 12.815 lei, debite principale parțiale identificate conform celor ce preced. Aceste debite accesorii sunt pretinse de către reclamant prin raportare la intervalele de timp anterior menționate și la nivelul dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011, aplicabile în cazul raporturilor între profesioniști.
Potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, iar, conform art. 220 alin. (1) din același act normativ, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Având în vedere faptul că aceste debite accesorii sunt aferente unor debite principale ce izvorăsc din contractul de management nr. 104../08.12.2009, încheiat anterior intrării în vigoare a Noului C.civ., precum și faptul că solicitarea de acordare a acestor debite privește contextul executării contractului menționat, rezultă că analiza temeiniciei acestor pretenții se impune a fi efectuată prin raportare la dispozițiile Vechiului C.civ., în aplicarea prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.
Cu toate acestea, instanța apreciază că legea aplicabilă prescripției dreptului material la acțiune în privința debitelor accesorii se determină în funcție de momentul în care au început să curgă termenele de prescripție incidente în cazul fiecărui debit accesoriu în parte, având în vedere dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Aceste prevederi au făcut obiectul analizei instanței supreme cu ocazia soluționării Deciziei nr. 1/2014, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 284/17.04.2014. Potrivit Deciziei nr. 1/2014, (…) prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat (…).
per a contrario, se observă faptul că doar prescripțiile extinctive începute ulterior datei de 01.10.2011 sunt supuse dispozițiilor Noului C.civ.
Așadar, ceea ce prezintă relevanță pentru stabilirea legii aplicabile din perspectiva prescripției extinctive este determinarea începutului prescripției în cazul fiecărui debit accesoriu în parte, respectiv a momentului din care fiecare creanță a devenit exigibilă.
Sub acest aspect, contrar susținerilor părților, instanța apreciază că exigibilitatea acestei categorii de creanțe și, implicit, începutul prescripției extinctive în ce le privește, se determină zi cu zi, iar nu în mod global, prin raportare la data exigibilității dreptului de creanță principal în raport de care se calculează. A considera altfel ar presupune ca la împlinirea termenului de plată a debitului principal să fie considerat exigibil nu doar debitul principal, ci și ansamblul debitelor accesorii reprezentate de dobânzi, calculate până la data plății efective a debitului principal, raționament ce nu poate fi primit.
Astfel, legea aplicabilă prescripției extinctive în privința dobânzilor legale solicitate prin acțiune este cea veche pentru intervalul de timp cuprins între 01.08.2011 - 30.09.2011, respectiv cea nouă pentru intervalul de timp cuprins între 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Noului C.civ.) - 29.10.2015.
Pentru dobânzile legale aferente indemnizației parțiale din luna iunie 2011, prescripția dreptului material la acțiune este guvernată de Decretul nr. 167/1958 în intervalul de timp cuprins între 01.08.2011 - 30.09.2011, respectiv de Noul C.civ. în intervalul de timp cuprins între 01.10.2011- 29.10.2015.
În mod similar, în privința dobânzilor legale aferente indemnizației din luna iulie 2011, prescripția dreptului material la acțiune este guvernată de Decretul nr. 167/1958 în intervalul de timp cuprins între 01.09.2011 - 30.09.2011, respectiv de Noul C.civ. în intervalul de timp cuprins între 01.10.2011- 29.10.2015; în privința dobânzilor legale aferente indemnizației din luna august 2011, prescripția dreptului material la acțiune este guvernată de Noul C.civ. în integralitate, intervalul de timp fiind cuprins între 01.10.2011 - 29.10.2015; în privința dobânzilor legale aferente indemnizației din luna septembrie 2011, prescripția dreptului material la acțiune este guvernată de Noul C.civ. în integralitate, intervalul de timp fiind cuprins între 01.11.2011- 29.10.2015; în privința dobânzilor legale aferente indemnizației din luna octombrie 2011, prescripția dreptului material la acțiune este guvernată de Noul C.civ. în integralitate, intervalul de timp fiind cuprins între 01.12.2011- 29.10.2015; în cele din urmă, în privința dobânzilor legale aferente indemnizației parțiale din luna noiembrie 2011, prescripția dreptului material la acțiune este guvernată de Noul C.civ. în integralitate, intervalul de timp fiind cuprins între 01.01.2012 - 29.10.2015.
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, Prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar, conform art. 12 din același act normativ, În cazul cînd un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. De asemenea, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora Termenul prescripției este de 3 ani (…).
În privința legii noi, art. 2526 Noul C.civ. prevede: Când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă, iar, potrivit art. 2517 Noul C.civ., Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.
Dată fiind similitudinea celor două reglementări succesive, instanța va analiza simultan regimul juridic aplicabil prescripției extinctive guvernate de către acestea.
Astfel, se observă faptul că debitele accesorii ce fac obiectul prezentei analize reflectă existența unor obligații succesive de a da, ce au luat naștere distinct, în fiecare zi ce compune intervalele de timp anterior menționate, obligațiile devenind astfel exigibile în fiecare nouă zi. Prin urmare, termenele generale de prescripție, de 3 ani, au început să curgă deopotrivă, distinct, în fiecare zi cuprinsă în aceste intervale.
Momentul ieșirii din pasivitate a creditorului-reclamant cu privire la aceste debite accesorii coincide cu cel al sesizării instanței de judecată învestite cu soluționarea prezentei cauze, acesta fiind reprezentat de data de 02.03.2017.
În raport de acest moment, se observă faptul că numai debitele accesorii aferente intervalului de timp de 3 ani anterior învestirii acestei instanțe au fost pretinse în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, în vreme ce, în privința debitelor accesorii calculate până la data de 01.03.2014 (inclusiv), termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit anterior sesizării instanței.
Contrar susținerilor reclamantului, instanța apreciază că formularea acțiunii ce a format obiectul dos. nr. 1..../2011 nu constituie un caz de întrerupere a cursului prescripției extinctive în privința debitelor accesorii, având în vedere faptul că acestea nu au fost pretinse de către reclamant în cadrul acelui litigiu. Sub acest aspect, sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, conform cărora Prescripția se întrerupe: b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, respectiv dispozițiile art. 2537 pct. 2 Noul C.civ., ce prevede: Prescripția se întrerupe: 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanței la masa credală în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori ori prin invocarea, pe cale de excepție, a dreptului a cărui acțiune se prescrie.
Rațiunea instituirii unor termene de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune și a consecinței împlinirii acestora, reprezentată de stingerea acestui drept, o constituie necesitatea sancționării pasivității creditorului, ce omite a pretinde activarea protecției judiciare a dreptului său subiectiv prin formularea, spre exemplu, a unei cereri de chemare în judecată.
Pasivitatea creditorului se poate manifesta atât în raport de dreptul său principal de creanță, cât și față de cel accesoriu, dat fiind faptul că, în virtutea principiului disponibilității, creditorul poate solicita instanței de judecată doar executarea obligației principale corelative dreptului principal de creanță, doar a obligației accesorii corelative dreptului accesoriu de creanță ori executarea ambelor obligații.
De aceea, sunt neîntemeiate susținerile reclamantului în privința pretinsului efect întreruptiv de prescripție al formulării acțiunii din dos. nr. 1..../2011 în raport de debitele accesorii solicitate doar în prezenta cauză.
În speță, omisiunea reclamantului de a pretinde debitele accesorii reprezentate de dobânda legală prin acțiunea introductivă de instanță din dos. nr. 1..../2011 ori ulterior, înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani calculat conform celor deja analizate, este imputabilă acestuia, instanța neidentificând vreo cauză de suspendare ori întrerupere a cursului prescripției extinctive în cursul termenului general de prescripție aplicabil fiecărui debit accesoriu în parte.
Concluzionând, instanța apreciază că excepția prescripției dreptului material la acțiune este parțial întemeiată, aceasta operând doar în privința pretențiilor formulate pentru intervalul de timp cuprins între data de 01.08.2011 și data de 01.03.2014.
Analizând temeinicia pretențiilor formulate de către reclamant pentru intervalul de timp cuprins între 02.03.2014 - 29.10.2015, instanța reține următoarele:
Conform celor deja menționate, legea aplicabilă dreptului de creanță pretins prin acțiune este reprezentată de Vechiul C.civ. Potrivit prevederilor art. 969 alin. (1) Vechiul C.civ., Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar, conform art. 1073 Vechiul C.civ., Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Îndreptățirea reclamantului de a obține obligarea pârâtei la plata debitului principal în cuantum de 12.815 lei a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul Bihor în dos. nr. 1..../2011, împrejurare ce se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.
Totodată, instanța constată faptul că executarea obligației de plată a sumei de 12.815 lei de către pârâtă a avut loc cu întârziere, la data de 29.10.2015, deși obligațiile de plată a indemnizațiilor aferente lunilor iunie-noiembrie 2011 au devenit scadente, în ordine, la datele de 01.08.2011, 01.09.2011, 01.10.2011, 01.11.2011, 01.12.2011, respectiv 01.01.2012, potrivit susținerilor necontestate ale reclamantului.
Astfel, sunt incidente prevederile art. 1088 Vechiul C.civ., conform căruia (1) La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. (2) Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În speță, curgerea de drept a dobânzii este determinată de aplicabilitatea prevederilor art. 43 din Codul comercial, potrivit cărora Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile. Caracterul comercial al obligației de plată a indemnizațiilor aferente lunilor iunie -noiembrie 2011 rezultă din coroborarea prevederilor art. 4, art. 7 și art. 56 din Codul comercial, ținând seama de faptul că pârâta are calitatea de comerciant în sensul art. 7, încheierea contractului de management nr. 104../08.12.2009 se asimilează unei fapte de comerț potrivit art. 4, iar, în aplicarea art. 56, caracterul comercial al actului juridic în raport de pârâtă determină aplicabilitatea legii comerciale și în privința reclamantului, în calitate de cocontractant.
În raport de intervalul de timp supus analizei, sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, conform cărora Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, precum și art. 2 din același act normativ, ce prevede: În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Dată fiind plata debitului principal total în cuantum de 12.815 lei de către pârâtă cu întârziere, la data de 29.10.2015, instanța constată caracterul întemeiat al solicitării reclamantului de obligare a pârâtei la plata debitelor accesorii aferente debitelor principale parțiale reprezentate de indemnizații, calculate pentru intervalul de timp cuprins între 02.03.2014 - 29.10.2015.
Cu toate acestea, contrar susținerilor reclamantului, nivelul dobânzii legale penalizatoare aplicabile pentru determinarea cuantumului acestor debite accesorii nu este cel prevăzut de art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011, ce instituie nivelul dobânzii aplicabile raporturilor dintre profesioniști ori dintre aceștia și autorități contractante. Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 72/2013, Termenul profesionist prevăzut la art. 3 alin. (2^1) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările aduse prin prezenta lege, va avea sensul prevăzut la art. 2 pct. 2 din prezenta lege, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013 definind profesionistul ca fiind orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ.
Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011 este necesar ca raportul juridic să existe între profesioniști ori între aceștia și autorități contractante. Or, în speță, deși pârâta reprezintă un profesionist în sensul art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013, probatoriul administrat în cauză nu atestă aceeași calitate a reclamantului, în raport de care încheierea contractului de management nr. 104../08.12.2009 prezintă caracter singular, nesistematic. Prin urmare, nivelul dobânzii legale penalizatoare nu se stabilește potrivit art. 3 alin. (2) ind. 1 din O.G. nr. 13/2011.
Totodată, instanța apreciază că nu sunt incidente în speță prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%, având în vedere faptul că activitatea desfășurată de către pârâtă presupune exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în cursul desfășurării acestei activități luând naștere raportul juridic determinat de încheierea contractului de management nr. 104../08.12.2009, în temeiul căruia au fost formulate pretențiile accesorii deduse judecății. De altfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 reiese faptul că în cuprinsul alin. (3) al textului legal se regăsește reglementarea incidentă în cazul raporturilor juridice existente între persoane ce nu dețin calitatea de profesioniști. A aprecia în sensul că art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 se referă inclusiv la ipoteze precum cea din speță, în care doar una dintre părți deține calitatea de profesionist, ar presupune ca dispozițiile art. 3 alin. (2) din același act normativ să devină inaplicabile. Aceste din urmă prevederi statuează, independent de calitatea părților, astfel: Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Prin urmare, instanța reține aplicabilitatea prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, în raport de care urmează a fi determinată dobânda legală cuvenită reclamantului pentru intervalul de timp cuprins între 02.03.2014 - 29.10.2015, aferentă fiecărui debit principal parțial ce compune suma de 12.815 lei.
Cât privește ansamblul apărărilor formulate pe fondul cauzei de către pârâtă, instanța apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, plata debitului principal la data de 29.10.2015 este considerată ca fiind efectuată cu întârziere prin raportare la scadența obligațiilor pârâtei de a plăti indemnizațiile cuvenite reclamantului pentru lunile iunie - noiembrie 2011, devenite exigibile, în ordine, la datele de 01.08.2011, 01.09.2011, 01.10.2011, 01.11.2011, 01.12.2011, respectiv 01.01.2012, potrivit susținerilor necontestate ale reclamantului. Sub acest aspect, prin decizia civilă nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul B. în dos. nr. 1..../2011, s-a recunoscut dreptul reclamantului de a-i fi plătită contravaloarea indemnizațiilor neachitate, fără a se da naștere la acel moment unui drept de creanță în favoarea reclamantului.
Presupunând faptul că pârâta a plătit debitul principal total imediat ce i s-a solicitat de către reclamant, cu indicarea contului său bancar, această împrejurare nu este de natură să înlăture concluzia anterioară privind executarea cu întârziere a obligației de plată.
În privința susținerilor referitoare la imposibilitatea stabilirii întinderii obligației de plată a debitelor accesorii, instanța apreciază că pretențiile formulate de către reclamant pentru intervalul de timp cuprins între 02.03.2014 - 29.10.2015 au caracter lichid potrivit art. 663 alin. (3) C.pr.civ., întinderea creanței fiind determinabilă.
Potrivit celor reținute în cele ce preced, indemnizația pentru 4 zile aferente lunii iunie 2011 se ridică la suma de 609 lei, fiecare dintre indemnizațiile aferente lunilor iulie-octombrie 2011 au valoarea de 2939 lei, iar indemnizația pentru 3 zile aferente lunii noiembrie 2011 prezintă cuantumul de 450 lei, acestea fiind debitele principale parțiale ce compun suma de 12.815 lei. De asemenea, intervalul de timp pentru care vor fi calculate debitele accesorii este cuprins între 02.03.2014 - 29.10.2015, iar nivelul dobânzii legale penalizatoare este cel prevăzut de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Astfel, cunoscând debitele principale parțiale în raport de care se pretind debitele accesorii, nivelul dobânzii legale penalizatoare și intervalul de timp pentru care dobânzile urmează a fi calculate, întinderea creanței poate fi determinată în faza executării silite potrivit prevederilor art. 628 alin. (2) C.pr.civ., conform cărora În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
*
* *
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, va constata prescripția dreptului material la acțiune în privința pretențiilor formulate pentru intervalul de timp cuprins între data de 01.08.2011 și data de 01.03.2014, respingând în rest ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâta., aceasta urmând a fi obligată la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale aferente debitelor principale ce compun suma de 12815 lei, acordată reclamantului conform Deciziei nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția a II-a civilă, în dos. nr. 1..../2011, dobândă ce va fi calculată conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 pentru intervalul de timp cuprins între data de 02.03.2014 și data de 29.10.2015.
Conform prevederilor art. 453 C.pr.civ., (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
În speță, se observă faptul că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate și a onorariului avocațial, iar pârâta a menționat cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei faptul că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În privința cheltuielilor de judecată invocate de către reclamant, instanța constată caracterul nedovedit al cheltuielilor constând în onorariu avocațial, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, motiv pentru care acestea nu vor fi acordate. Pe de altă parte, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 417 lei se află la f. 13 din dosar.
Având în vedere soluția prefigurată, măsura în care pârâta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru se determină în raport de proporția în care acțiunea urmează a fi admisă.
Dat fiind faptul că dispozitivul prezentei hotărâri va conține elementele necesare determinării daunelor interese moratorii cuvenite reclamantului, iar nu cuantumul exact al acestora, nivelul cheltuielilor de judecată acordate reclamantului urmează a fi stabilit la rândul său în faza executării silite potrivit art. 628 alin. (2) C.pr.civ. Sub acest aspect, în cuprinsul art. 628 alin. (2) C.pr.civ. se face referire la categoria altor sume stabilite prin titlul executoriu în favoarea creditorului, fără a fi determinat cuantumul exact al acestora, precum în cazul prezentei hotărâri.
Prin urmare, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în valoarea taxei judiciare de timbru aferente sumei reprezentând proporția în care va fi admisă acțiunea, prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
Constată prescripția dreptului material la acțiune în privința pretențiilor formulate pentru intervalul de timp cuprins între data de 01.08.2011 și data de 01.03.2014.
Respinge în rest ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul, CNP 1, domiciliat în Oradea, , jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta., CUI, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr., cu sediul în Oradea, , jud. Bihor, cu sediul procesual ales
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a dobânzii legale aferente debitelor principale ce compun suma de 12815 lei, acordată reclamantului conform Deciziei nr. 2../R/2015, pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, în dos. nr. 1..../2011, dobândă ce va fi calculată conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 pentru intervalul de timp cuprins între data de 02.03.2014 și data de 29.10.2015.
Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în valoarea taxei judiciare de timbru aferente sumei reprezentând proporția în care este admisă acțiunea, prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria O.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 30.06.2017.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Obligatia de a face. Jurisprudență Construcţii | Ordonanta presedentiala. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială → |
|---|
