Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 5427 din data de 30.08.2017
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5427/2017
Ședința publică de la 03 August 2017
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:
Grefier:
Pe rol se soluționarea cauzei civile privind pe contestatorii în contradictoriu cu intimata, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.07.2017, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării pentru data de 20.07.2017, iar apoi pentru data de azi 03.08.2017,când s-a hotărât prezenta cauză.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 28.12.2016, contestatorii în contradictoriu cu intimata, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Publicației de Vânzare întocmită la data de 09.12.2016 în dosul execuțional nr. al BEJ, privind vânzarea la licitație publică a imobilului situat în O.., E, str. M, jud. B, înscris în CF; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorii au arătat că, împotriva lor a fost începută executarea silită în dos. execuțional nr. al BEJ pentru suma de 93.500,05 euro, potrivit titlului executoriu constând în Contract de credit bancar nr., Act Adițional nr., Act adițional nr. si Contract de garanție imobiliara autentificat sub nr. din data de 25.07.2007 autentificat sub nr. de BNP P.
Contestatorul a arătat că , au împrumutat suma de 105.000 de euro de la creditoare la data de 25.07.2002 sens în care a încheiat contractul de credit mai sus indicat, iar contestatorul a garantat ipotecar creanța.
Menționează că, executarea silită însăși este nelegală întrucât aceasta este începută pentru recuperarea unei creanțe care nu este certă, lichidă și exigibilă. In ceea ce privește publicația de vânzare la licitația publică, solicită a se avea în vedere faptul că executarea silită a fost suspendata la cererea creditoarei, iar la data de 28.11.2016, s-a eliberat și o încheiere prin care executorul dispune suspendarea executării silite. Date fiind acestea, este evident faptul ca publicația de vânzare este nelegală, câtă vreme a fost emisă în perioada de suspendare a executării silite.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorii au invocat prevederile art. 711 si următoarele Cod de Procedura civila ,iar în probațiune, a depus la dosar, în xerocopie înscrisurile existente la filele 8-26 dosar.
La data de 07.03.2017, prin registratura instanței, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării și tardivității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca nelegală și neîntemeiată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că, creditul aflat in discuție a fost reeșalonat la solicitarea împrumutaților, având în vedere faptul ca aceștia au întâmpinat o perioada mai grea, sens în care se poate observa buna credința a băncii in derularea convenției.
Prevederile contractului de credit încheiat sunt clare, în sensul că, în cazul declarării creditului scadent și plătibil, împrumutatul și coplătitorul rămân direct răspunzători pentru toate consecințele financiare directe si/sau indirecte antrenate de exigibilitatea anticipată a creditului, fiind obligați să achite băncii toate pagubele. Totodată, a fost învederat debitorilor faptul că, în cazul declarării scadentei anticipate vor demara procedurile de executare silită împotriva acestora si implicit împotriva garanților si garanțiilor aduse, întrucât restantele nu au fost achitate, a fost declarat scadent anticipat contractul de credit iar ulterior a fost demarata procedura executării silite.
Executarea silită în dosarul execuțional cu nr. a fost demarată în urma cererii cu nr. 20112/26.09.2013 formulată de către, cerere admisă de către Judecătoria O.. în dosarul cu nr. la data de 09.10.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 624 pt.l NCPC care prevăd ca "executarea silita se efectuează prin urmărirea bunurilor mobile si imobile ale debitorului sau aparținând terților ținuți sa răspundă, în condițiile legii, pentru obligațiile debitorului, în scopul îndestulării creditorului" si ale art.648 al. 1 NCPC "creditorul poate urmări in limita creanței si a accesoriilor acesteia concomitent sau după caz separat, bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului... ", apreciind că nu pot fi reținute de către instanța de judecata susținerile contestatoarei privind nelegalitatea procedurii de executare silita, aceste susțineri fiind in măsura a șicana si a pune piedici in fata procedurii de executare silita.
În prezent, creanța este certă,lichidă si exigibile potrivit prevederilor art. 663 NCPC , având în vedere faptul că împrumutații nu si-a îndeplinit obligațiile de plată la timp, asumate prin convenția de credit, cu consecința declarării scadentei anticipate a întregii creanțe.
La data de 28.11.2016, la cererea creditorului, BEJ a dispus prin încheiere suspendarea executării silite în dosarul execuțional cu nr., în baza dispozițiilor art.700 al.2 CPC. Astfel în concordanță cu art. 700 al.4 CPC, licitația imobiliară cu termen fixat la data de 28.11.2016 nu a mai avut loc. Ulterior, la data de 09.12.2016. BEJ a dispus prin încheiere definitivă reluarea procedurilor de executare silită, respectiv continuarea executării silite în dosarul execuțional cu nr. având în vedere solicitarea adresată de către creditor în baza art. 700 al. 5 CPC. , având în vedere faptul ca debitorul nu a făcut dovada achitării debitului. Urmare a cererii de continuare a executării silite, BEJ a procedat la fixarea unui nou termen de licitație în dosarul execuțional în vederea încercării de valorificare a imobilului urmărit.
Urmare a solicitării instanței, la data de 28.03.2017 BEJ a depus la dosar copia dosarului execuțional nr..
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și art.700 NCPC, iar în probațiune a depus la dosar în xerocopii, înscrisurile existente la filele 36-44 dosar.
Instanța a încuviințat în probațiune pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt: împotriva contestatorilor s-a pornit de către Biroul Executorului Judecătoresc procedura de executare silită, în dosarul execuțional nr., în baza titlului executoriu constând în contractul de credit, nr. și actele adiționale nr. și respectiv nr. , garantat prin Contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. de ,pentru recuperarea sumei totale de 93.500,05 Euro , la care se vor adăuga dobânzile ce se vor percepe până la recuperarea integrală a debitelor restante, precum și cheltuielile de executare silită.
Din cercetarea înscrisurilor emise în dosarul execuțional nr. al Biroului Executorului Judecătoresc instanța reține următoarele:
- prin cererea de executare silită- înregistrată sub nr. la data de 27.09.2013 de creditoarea.,a solicitat executarea silită prin toate formele prevăzute de lege a contractul de credit nr. și actelor adiționale nr. și respectiv nr.
- prin încheierea nr.6346/09.10.2013 dată în dosar nr.17888/271/2013 al Judecătoriei O.. a încuviințat executarea silită împotriva contestatorilor , în temeiul contractului de credit și de ipotecă mai sus identificat.
-prin încheierea din 28.11.2016 emisa de BEJ în dosar nr.1007/2013 s-a dispus suspendarea executării silite demarate în dosarul 1007/2013, ca urmare a solicitării creditoarei
- prin încheierea din 09.12.2016 emisa de BEJ în dosar nr.1007/2013 s-a dispus reluarea procedurilor de executare silită, respectiv continuarea executării silite demarate în dosarul 1007/2013, ca urmare a solicitării creditoarei
-prin Publicația de vânzare la licitația imobiliara din 09.12.2016 emisa de în dosar nr.1007/2013 s-a stabilit termen pentru scoaterea la licitație publică a imobilelor imobilului înscrise în cartea funciara , reprezentând teren intravilan în suprafață de 20.739 mp.
-la data de 09.01.2017 , la cererea creditoarei, BEJ a dispus suspendarea executării silite în dosarul execuțional cu nr. 1007/2013, în baza dispozițiilor art.700 al.2 CPC.
În ceea ce privește contestația la executare, instanța în urma examinării probatoriul administrat în cauză, o apreciază ca fiind nefondată, motiv pentru care o va respinge pe baza considerentelor ce succed:
Potrivit articolului 712 Codul de Procedură Civilă: "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.";
Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare";, iar aliniatul 2 prevede: ";Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare, atrage sancțiunea anulării actului nelegal.";
Reține instanța și prevederile articolului 632 din Codul de Procedură Civilă, potrivit căruia: "încuviințarea se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.";, ori contractul de credit și cel de ipotecă are această calitate conform art. 120 din O.U.G. nr.99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capital.
Din verificarea actelor ce compun dosarul execuțional , instanța constată că acestea au fost dresate potrivit dispozițiilor legale privind executarea silită, neidentificându-se nici un motiv de nelegalitate a urmăririi.
Analizând publicația de vânzare la licitație atacată , instanța constată că ea cuprinde toate elementele prevăzute în cuprinsul art.839 din C.pr.civ.
Reține totodată instanța, raportat la înscrisurile din dosarul execuțional, că nu s-a procedat la vânzarea prin licitație publică a imobilului mai sus menționat, execuția silită în privința acestora este suspendată , motiv pentru care cererea formulată este nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii, ambii cu domiciliul în în contradictoriu cu intimata
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria O...
Pronunțată în ședință publică, azi 03.08.2017
PREȘEDINTE GREFIER
← Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Actiune in constatare → |
---|