Pretenţii.Cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată.Situaţia cheltuielilor de judecată efectuate în noul dosar
| Comentarii |
|
Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 2040 din data de 19.05.2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova la data de X, sub numărul X, reclamanta S.I. a chemat în judecată pe pârâtul O.I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata către petentă a sumei de 500 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată datorate ca urmare a desfășurării cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. X al Curții de Apel C., Secția I Civilă (onorariul plătit avocatului ales), precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentului proces.
În motivarea în fapt a cererii, petenta a învederat că prin sentința pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr. X, instanța a respins cererea de chemare în judecată introdusă de numitul O.I. și l-a obligat pe acesta la plata către pârâta din cauza cu pricina, S.I., a sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ulterior, Tribunalul M. a respins apelul declarat de către O.I., pe care l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Acesta a formulat recurs, motiv pentru care petenta a încheiat contractul de asistență juridică nr. X/X cu Cabinetul Individual Avocat M.C., plătind în acest sens un onorariu avocațial în valoare de 500 lei, conform chitanței nr. X/X.
În continuare, petenta a mai susținut că, deși a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată atât prin întâmpinare, cât și prin concluziile scrise, iar Curtea de Apel C. a respins ca inadmisibil recursul introdus de către numitul O., aceasta nu s-a pronunțat și asupra capătului accesoriu de cerere.
A mai arătat reclamanta că, la data de 16.02.2015, l-a notificat pe pârât prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în vederea stingerii obligațiilor, însă cel din urmă, fără nicio explicație, nu a înțeles să plătească și cheltuielile aferente recursului.
În drept, petenta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 451 și urm. C.proc.civ., precum și pe cele ale art. 194 și urm. C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 40 lei, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum reiese din chitanța X (f. 4).
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtului (f. 3), depunând la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: decizia nr. X, pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în dosarul nr. X (f. 5-6); împuternicire avocațială (f. 7); chitanță nr. X/X (f. 8); notificare nr. X/X (f. 9).
B. Apărările formulate
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, însă la termenul de judecată din 19.05.2015 s-a prezentat în instanță, arătând că a plătit toate sumele solicitate.
C. Probe și alte chestiuni relevante
La termenul de judecată din 19.05.2015, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând, în xerocopii: chitanța de depunere numerar nr. X/X (f. 18); chitanța de depunere numerar nr. X/X -f. 19); extras din hotărârile pronunțate în dosarul nr. X (f. 20-22).
Sub aspect probator, la același termen, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului, iar pentru pârât proba cu înscrisuri, procedând la administrarea orală a interogatoriului.
Petenta a fost reprezentată convențional prin avocat M.C., conform împuternicirii avocațiale aflate, în original, la fila 10, care a depus la termenul din 19.05.2015 chitanța nr. X/X privind onorariul avocațial, în original (f. 23).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea principală, pentru motivele prezentate în rândurile subsecvente:
A. Cererea principală
Potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuieli de judecată, această soluție având la bază răspunderea civilă delictuală a primei părți.
Astfel, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă (art. 1357 C.civ.).
În speță, petenta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de către aceasta în dosarul nr. X, în faza recursului.
Având în vedere că pârâtul a achitat în cursul litigiului de față debitul datorat, astfel cum reiese din chitanța de depunere numerar nr. X/X (f. 18), instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea principală de chemare în judecată.
B. Cheltuielile de judecată efectuate în prezentul dosar
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, chiar dacă art. 453 C.proc.civ. dă dreptul părții ce a avut câștig de cauză să solicite obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată suportate (aceasta fiind îndrituită să le pretindă în cadrul respectivului dosar sau pe cale separată), partea care a căzut în pretenții nu poate fi obligată, de regulă, și la plata cheltuielilor solicitate cu același titlu și efectuate cu ocazia introducerii, pe cale separată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect sumele avansate inițial.
Astfel, cheltuielile suportate cu această din urmă cerere nu se mai datorează culpei părții ce a pierdut procesul, fiind, din contră, expresia libertății de alegere a căii de recuperare a cheltuielilor de judecată inițiale. Or, dacă legea conferă părții care a avut câștig de cauză dreptul de alegere a modalității de a solicita cheltuielile avansate, nu înseamnă că instituie și obligația părții adverse de a suporta cheltuieli de judecată pe care nu le-a determinat, prin atitudinea sa culpabilă (a se vedea, în același sens, și sentința civilă nr. 6898/21.05.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București).
Deși reclamanta a solicitat în procesul primar, în faza de recurs, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, iar Curtea de Apel C. a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere, pârâtul nu ar putea fi ținut, în principiu, nici în această ipoteză la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de cel de-al doilea dosar, câtă vreme omisiunea este imputabilă în mod exclusiv instanței de judecată. Această opinie este împărtășită și de către legiuitor, care, acordând petentului posibilitatea de a cere completarea hotărârii (art. 444 C.proc.civ.), statuează că, dacă cererea de completare ar fi admisă, cheltuielile făcute de parte în cea din urmă cerere ar fi suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii (art. 447 C.proc.civ.), iar nu de către partea adversă.
Cu toate acestea, având în vedere că petenta a comunicat pârâtului o notificare ulterior pronunțării instanței de recurs, dar anterior înregistrării prezentului dosar, iar acesta din urmă a recunoscut pretențiile reclamantei, achitând suma solicitată pe parcursul litigiului de față, instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 454 C.proc.civ., conform cărora "pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere";.
Așadar, pentru ca pârâtul să poată fi scutit de la plata cheltuielilor, nu este suficient ca acesta să recunoască pretențiile cel târziu la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, ci mai trebuie să nu fi fost pus în întârziere de drept ori la cererea creditorului.
Cum, în speță, nu este incident niciun caz în care debitorul să fie de drept în întârziere, se impune a se cerceta dacă, prin notificarea primită, pârâtul a fost pus în întârziere în mod valabil.
Astfel, "debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată. Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării. Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ținând seama de natura obligației și de împrejurări"; [art. 1522 alin. (1) - (2) C.civ.].
Cu alte cuvinte, pentru ca debitorul să fie pus în întârziere de către creditor, trebuie îndeplinite două condiții: [1] să existe o notificare scrisă, realizată într-un mod care să permită probarea comunicării, și [2] creditorul să-i acorde debitorului un termen rezonabil de executare a obligației, calculat în funcție de "natura obligației"; și de "împrejurări";. În ipoteza în care acest termen nu a fost acordat, debitorul poate să execute obligația într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării [art. 1522 alin. (3) teza a II-a C.civ.]. Cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului în situația în care obligația este executată în acest termen [art. 1522 alin. (5) C.civ., aplicabil, pentru identitate de rațiune, și în cazul reglementat de art. 1522 alin. (3) teza a II-a C.civ.].
Dacă petenta a făcut dovada primei cerințe, în contextul în care pârâtul a recunoscut primirea notificării scrise, nu același lucru se întâmplă în privința condiției de a fi acordat un termen rezonabil.
În acest sens, instanța observă că pârâtul este pensionar (după cum rezultă din vârsta sa, 67 ani, și din susținerile făcute în fața instanței la singurul termen de judecată), iar prin notificarea din 16.02.2015 i s-a cerut să achite suma de 2.400 lei în termen de 10 zile de la primirea acesteia.
Or, luând în considerare faptul că, potrivit celor mai recente statistici, pensia medie lunară pentru limită de vârstă în România este de 960 lei, a pretinde pârâtului să plătească echivalentul a două pensii și jumătate într-un interval de timp atât de scurt înseamnă a ignora împrejurările ce țin de persoana pârâtului, ceea ce ar contraveni în mod flagrant scopului urmărit de către legiuitor prin instituirea normelor menționate în rândurile precedente, respectiv protejarea debitorului împotriva exercitării abuzive a drepturilor de către creditor.
Pe cale de consecință, constatând că pârâtului nu i s-a acordat un termen rezonabil pentru a-și executa obligațiile, se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 1522 alin. (3) teza a II-a C.civ., acesta fiind îndrituit să plătească într-un termen rezonabil, calculat de la data comunicării notificării.
Cum, în cauză, pârâtul s-a achitat de toate obligațiile la mai puțin de două luni din ziua în care s-a emis notificarea (16.02.2015, f. 9 - 09.04.2015, f. 18), instanța conchide că acesta și-a îndeplinit obligațiile într-un termen rezonabil, înainte de primul termen de judecată, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată cererea accesorie.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului ca nefondat.
| ← Contestaţie la executare. Competenţa teritorială a... | Stabilirea pensiei de întreţinere.Veniturile debitorului ce... → |
|---|
