Principiul bunei-credinţe în derularea raporturilor de muncă. Desfacerea contractelor individuale de muncă. Obligaţia angajatorului de a se prezenta la unitate pentru a negocia oferta unui alt loc de muncă.

Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 469/R din data de 24.08.2015

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1790/2014 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea D.I.E. în contradictoriu cu intimatele S.C. T.C.F.R. S.A. R.T.C și S.C. T. C.F.R. S.A. împotriva Deciziei nr. 14/24.03.2011, ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Contestatoarea D.I.E. a avut calitatea de salariată a S.C. T. C.F.R. S.A. B. începând cu data de 1 decembrie 2002 îndeplinind funcția de economist III, locul de muncă fiind C.N.C.F. "C.F.R."; S.A., S.C. "T.C.F.R."; S.A., cu activitatea la Z.T.G., conform mențiunilor din contractul individual de muncă nr. 2AT/5/649-18/2002 (f.7 vol. II).

Prin Actul adițional nr. Tc./1/1/175/24.03.2010 începând cu data de 24.03.2010 contestatoarea a fost numită în funcția de director economic conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr.2/23.03.2010, activitatea urmând să se desfășoare la S.C. "T. C.F.R."; S.A. (f.8-9, vol. II).

Prin Hotărârea nr.5/26.11.2010 a Consiliului de Administrație al S.C. "T.C.F.R."; S.A. contestatoarea a fost revocată, în temeiul art. 18 alin. 1 lit. t) din Statutul societății, din funcția de director economic al S.C. "T.C.F.R."; S.A. începând cu data de 26.11.2010, contestatoarea urmând să rămână la dispoziția Directorului General al societății (f.11, vol. II).

Ulterior, prin Decizia nr. 81/06.12.2010 (f.12, vol. II), în baza pct.5 a aceleiași Hotărâri nr.5/26.11.2010 a Consiliului de Administrație al S.C. "T.C.F.R."; S.A. și având în vedere acceptarea opțiunii propusă de societate la solicitarea d-nei D.I.E. materializată prin Notificarea nr. Tc.1/2/428/06.12.2010, începând cu data acestei decizii, contestatoarea a fost trecută în funcția de consilier statistic în cadrul S.R.T.C..

În temeiul acestei Decizii s-a încheiat Actul adițional nr.SRTc4/1/1/2724/08.12.2010 (f.13-14, vol. II) prin care contestatoarea a fost încadrată în funcția de consilier statistic la S.R.T.C. - serviciul contabilitate, financiar, salarizare, administrativ, aprovizionare, activitatea urmând să o înceapă la data de 07.12.2010.

Atât împotriva Hotărârii nr.5/26.11.2010, de revocare din funcția de director economic, cât și împotriva Deciziei nr. 81/06.12.2010, de trecere în funcția de consilier statistic în cadrul S.R.T.C., contestatoarea a formulat contestații înregistrate pe rolul Tribunalului București. Până la soluționarea irevocabilă a acestora prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.4919/25.05.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr.20016/3/2011 (f.107-122, vol. I) s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D.I.E., constatându-se că Hotărârea nr. 5/26.11.2010 a Consiliului de Administrație al S.C. "T.C.F.R."; S.A. în ceea ce privește revocarea contestatoarei din funcția de director economic este temeinică și legală.

Prin sentința civilă nr.4107/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr.63240/3/2010 (f.131-142, vol. I), irevocabilă prin decizia nr.5184/04.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 4091/2/2013 (f.153-164, vol. I), s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea D.I.E., a fost anulată Decizia nr. 81/06.12.2010 și s-au respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere referitoare la obligarea intimatei S.C. "T.C.F.R."; S.A. B. la plata contravalorii chiriei, a întreținerii și utilităților locuinței închiriate de aceasta, la reintegrarea în funcția avută anterior revocării din funcția de director economic, obligarea angajatorului la plata salariilor reactualizate de care ar fi beneficiat dacă nu era revocată, operarea în carnetul de muncă a vechimii în această funcție precum și cererea de obligare a intimatei la plata daunelor morale.

În ce privește capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 81/06.12.2010 instanța a constatat că prin aceasta au fost modificate atât funcția cât și locul de muncă, precum și specificul atribuțiilor de serviciu ale contestatoarei, măsură dispusă pe timp nelimitat și fără acordul salariatului. În aceste condiții angajatorul a luat măsura cu încălcarea prevederilor art. 41 alin. 1 Codul muncii, în cazul contestatoarei neregăsindu-se niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 48 Codul muncii care permit angajatorului modificarea temporară a locului și felului muncii fără consimțământul salariatului.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 06.08.2014 prezenta cauză a fost repusă pe rol la solicitarea contestatoarei în vederea continuării judecății.

Instanța constată că în primul petit al cererii de chemare în judecată, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei nr. 14/24.03.2011 emisă de intimata de rang 1 prin care s-a procedat în mod nelegal, în temeiul art. 61 lit. a) și art. 264 lit. f) Codul muncii, la desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă, înregistrat sub nr. 2AT/5/649-18/2002, prin care a fost încadrată în funcția de consilier statistician la S.R.T.C., începând cu data de 24.03.2011(f.8-9, vol. I).

Din înscrisurile administrate în probațiune rezultă că, la data de 15.12.2010, prin Convocarea nr. Tc.1/3951 (f.54, vol. I), contestatoarea a fost convocată la sediul societății din B. pentru data de 22.12.2010, ora 12,00, în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile responsabile de încheierea contractului nr. 3139/06.10.2010 între S.C. T.C.F.R. S.A. și S.C. E.R. S.A.

Ulterior, ca urmare a faptului că D.I.E. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, intimata a suspendat cercetarea disciplinară a contestatoarei până la revenirea acesteia la serviciu. Între părți s-a purtat corespondență electronică referitoare la data la care urma să se reprogrameze cercetarea disciplinară prealabilă a contestatoarei, stabilindu-se, la solicitarea acesteia, data de 02.03.2011, dată la care contestatoarea nu se mai afla în incapacitate temporară de muncă, aducându-i-se la cunoștință că poate fi însoțită de un reprezentant al sindicatului din care face parte (f.47-53, vol. I).

La data de 15.03.2011 intimata de rang I i-a comunicat contestatoarei adresa nr. SRTc/4/1/1/660 prin care i s-a adus la cunoștință faptul că, în data de 23.03.2011, ora 8,30, este invitată la sediul S.R.T.C. în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, conform prevederilor art. 267 Codul muncii, întrucât până la data acestei adrese nu s-a prezentat la locul de muncă și nici nu a anunțat unitatea despre prelungirea stării de incapacitate temporară de muncă (f.11, vol. I).

Acestei convocări contestatoarea i-a răspuns în data de 23.03.2011, prin e-mail, în sensul că a adus la cunoștință unității intimate că Decizia nr. 81/06.12.2010 a directorului general, de încadrare a contestatoarei în funcția de consilier statistic la S.T.C. este unilaterală, nu a fost acceptată de contestatoare, motiv pentru care nici nu există încheiat un act adițional la contractul individual de muncă, astfel că a și contestat-o în instanță, în aceste condiții, până la pronunțarea instanței de judecată competente, contestatoarea a arătat că nu va da curs solicitărilor de a se prezenta la un loc de muncă pe care nu l-a acceptat și nu se va conforma unei decizii unilaterale pe care o consideră netemeinică și nelegală (f.10,12, vol. I).

La data stabilită, comisia de cercetare prealabilă disciplinară, numită în baza deciziei nr.91/16.12.2010 a directorului general al S.C. T.C.F.R. S.A. și a deciziei nr.52/16.12.2010 a șefului S.R.T.C. C., în conformitate cu prevederile art. 267 Codul muncii s-a întrunit și, în urma analizării înscrisurilor din dosarul de cercetare disciplinară, a constatat poziția contestatoarei exprimată prin corespondența electronică transmisă unității intimate, a constatat că, în perioada 01.03.2011-22.03.2011, contestatoarea a lipsit de la locul de muncă, înregistrând un număr de 15 absențe nemotivate, fără a oferi o motivare obiectivă și legală pentru aceste absențe astfel că, prin referatul nr. SRTC/4/1/1/712/23.03.2011, a constatat că sunt aplicabile prevederile art. 61 alin.1 lit. a) Codul muncii, ale art. 3.7 din Contractul colectiv de muncă în vigoare la societate, coroborate cu dispozițiile art. 6.7 alin. 1 lit. i) din Regulamentul Intern, motiv pentru care a propus sancționarea contestatoarei cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă în baza art. 264 alin.1 lit. f) Codul muncii (f.43-44, vol. I).

În baza acestui referat intimata S.C. T.C.F.R. S.A. - S.R.T.C. a emis Decizia nr. 14/24.03.2011 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 24.03.2011, decizia ce formează obiectul prezentei contestații (f.40-41, vol. I).

Tribunalul reține că până la data la care instanța de judecată a constatat în mod definitiv că Decizia nr. 81/06.12.2010 este nelegală, actul adițional la contractul individual de muncă al contestatoarei, întocmit la data de 08.12.2010 de intimata de rang I, și - a produs efectele iar acest înscris, precum și decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei au fost emise și semnate de o persoană care avea împuternicirea să procedeze în acest fel după cum rezultă din Decizia nr.Tc.1/3236/26.10.2009 a Directorului General al S.C. "T.C.F.R."; S.A. B..

Așa cum reiese din decizia contestată și din înscrisurile depuse în probațiune de intimate și necontestate de contestatoare, intimata de rang I a urmat corect procedura prealabilă prevăzută de art. 251 alin. 1-3 din Codul muncii. Deși contestatoarea susține că a formulat apărări în timpul cercetării disciplinare și care nu au fost luate în considerare de angajator, aceasta nu le menționează și nu face nicio dovadă în acest sens ba, dimpotrivă, din corespondența purtată între contestatoare și intimata de rang 2 rezultă refuzul celei dintâi de a se prezenta la noul loc de muncă și, evident, și la cercetarea disciplinară prealabilă la care a fost convocată.

Faptul că nu s-a prezentat la noul loc de muncă, este apreciat de contestatore ca un lucru normal atât timp cât a contestat măsura schimbării din funcție și a locului de muncă și nu există un act adițional la contractul său individual de muncă semnat și de aceasta.

Instanța apreciază că și în situația contestării în instanță a măsurilor unilaterale dispuse de angajator nu se produce suspendarea efectelor acestor măsuri. Salariatul trebuie să respecte dispozițiile angajatorului până la pronunțarea de către instanța de judecată a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii iar în cazul admiterii contestație și anulării măsurii unilaterale luate de angajator, repunerea părților în situația anterioară în condițiile prevăzute de Codul muncii. Astfel că și în situația în care salariatul apreciază că măsura unilaterală dispusă de angajator în legătură cu schimbarea funcției și a locului de muncă este abuzivă, până când o instanță de judecată nu constată nelegalitatea măsurii respective, salariatul trebuie să-și îndeplinească atribuțiile ce-i revin potrivit contractului individual de muncă.

Conform art. 61 lit. a din Codul muncii:

"Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații:

a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară";.

În Contractul Colectiv de Muncă încheiat pe anii 2009-2010 și prelungit prin actul adițional nr. 3 până la data de 31.03.2001 la art. 3.7 se prevede că: "salariaților care absentează nemotivat de la de la serviciu mai mult de 3 zile consecutiv sau 5 zile pe an li se va desface disciplinar contractul individual de muncă în baza articolului 264 lit. f din Codul muncii f. 64-65.";

La art. 6.7 din Regulamentul Intern se prevede că: "Constituie abatere disciplinară deosebit de grave, care vor fi sancționate cu desfacerea disciplinară a contractului colectiv de muncă următoarele abateri:

Lit. f.: absentarea nemotivată de la serviciu mai mult de 3 zile consecutiv sau mai mult de 5 zile pe an"; (f.76-77).

Temeiurile de drept mai sus menționate au fost avute în vedere de intimata de rang 1 la emiterea deciziei contestate.

Absența contestatoarei de la locul de muncă este o faptă imputabilă acesteia, în legătură cu munca ei și săvârșită cu intenție, încălcând astfel dispozițiile legale mai sus menționate. Prin urmare, apărările contestatoarei privind inexistența abaterilor disciplinare nu puteau fi reținute de instanță atât timp cât acestea au fost dovedite de angajator conform art. 272 din Codul muncii.

Având în vedere motivele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a respins acest prim petit, ca nefondat.

Cu privire la capetele de cerere referitoare la rectificarea înscrierilor în carnetul de muncă, la reintegrarea contestatoarei în funcția de consilier statistic, cu un salariu de bază lunar corespunzător coeficientului de salarizare 6,40, respectiv de 3840 lei plus sporurile cuvenite în baza contractului de muncă valabil la data anulării Deciziei nr. 81/2010, la locul de muncă central societate, din B. și nu din Municipiul C.N. și obligarea intimatelor la plata daunelor materiale în sumă de 182.484 lei reprezentând salariul cuvenit pe ultimi 3 ani și în continuare până la data reintegrării, instanța, reținând că sunt accesorii petitului principal referitor la anularea Deciziei nr. 14/24.03.2011 de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, le-a respins ca nefondate, reținând incidența principiului "accesorium sequitur prioncipale"; (accesoriul urmează soarta principalului).

Instanța a mai reținut că în privința acestor petite nu operează nici autoritatea de lucru judecat și nici puterea de lucru judecat invocate de intimate, prin raportare la sentința civilă nr.4107/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.63240/3/2010 întrucât, pe de o parte, aceste solicitări erau accesorii cererii de anulare a deciziei nr.81/06.12.2010 prin care s-au schimbat funcția și locul de muncă al contestatoarei iar în prezentul dosar s-au formulat ca fiind accesorii petitului vizând anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei și, pe de altă parte, pentru că în dosarul anterior arătat aceste cereri nu au fost analizate pe fond, ci au fost respinse urmare constatării incidenței principiului "accesorium sequitur prioncipale";.

Instanța a respins și cererea contestatoarei de obligare a intimatelor la plata daunelor morale, întrucât aceasta nu a făcut nicio dovadă că, prin conduita lor, intimatele ar fi adus atingere vreunuia dintre drepturile subiective nepatrimoniale ale contestatoarei și i-ar fi produs acesteia un prejudiciu ce trebuie reparat.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenta contestatoare D.I.E. criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs sentința este criticată pentru faptul că instanța de fond a constatat în mod eronat că Decizia nr. 81/2010 prin care recurenta a fost trecută în funcția de consilier statistic din cadrul intimatei R.T.S.C. are caracter executoriu și în mod nelegal a constatat că neprezentarea sa la această unitate constituie o abatere disciplinară, supusă măsurilor de sancționare disciplinară. Se mai arată că Decizia nr. 81/06.12.2010 a fost anulată prin Sentința civilă nr. 4107/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale. Actul adițional la contractul de muncă, singurul înscris care putea stabili obligațiile ce îi revin contestatoarei, nu a fost semnat de aceasta. În consecință măsura dispusă prin Decizia nr. 81/2010 nu putea fi pusă în executare și nu stabilea în sarcina recurentei nicio obligație pe care să o îndeplinească și ca atare nu trebuia să o respecte, aspect pe care l-a reținut în mod greșit prima instanță.

Neprezentarea la locul de muncă propus la Sucursala din C., neurmată de modificarea contractului de muncă, nu poate atrage nicio sancțiune disciplinară iar abuzul evident de drept al intimatelor nu poate să constituie o legalizare a măsurii de desfacere disciplinară a contractului de muncă.

În continuarea motivelor de apel, apelanta arată că este îndreptățită și la daunele morale așa cum le-a solicitat având în vedere că abuzul intimatei i-a adus acesteia un prejudiciu nepatrimonial suferit ca urmare a luării de către intimate a măsurilor abuzive.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel se reține că, prezentei contestatoare, prin sentința civilă nr. 4919/2012 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII -a conflicte de muncă și asigurări sociale i s-a respins contestația formulată împotriva deciziei prin care a fost revocată din funcția de director economic pe care îl ocupa în cadrul intimatei.

Prin Decizia nr. 81/2010 emisă de intimată, contestatoarea a fost încadrată de intimată după revocarea din funcția de director economic, la R.T.C. pe un post de consilier de statistică. Această decizie a fost anulată prin sentința civilă nr. 4117/2013 pronunțată de Tribunalul București secția a VII Conflicte de muncă și asigurări sociale, sentință menținută prin decizia civilă nr. 5184/2013 pronunțată de Curtea de Apel București.

Ca efect al anulării deciziei de încadrare pe postul de consilier de statistică și ținând cont de faptul că contestatoarea a avut contract de muncă încheiat cu intimata pe perioadă nedeterminată, avea obligația să se prezinte la sediul angajatorului și să negocieze un alt loc de muncă, iar în situația în care nu ar fi acceptat postul oferit de intimată să stabilească modalitatea de încetare a raporturilor de muncă. Contestatoarea nu a făcut acest lucru și a intrat în concediu medical pentru care a primit indemnizația de incapacitate de muncă. Refuzul contestatoarei de a se prezenta la locul de muncă și de a purta discuții cu angajatorul s-a menținut și după data încetării stării de incapacitate de muncă respectiv după data de 28.02.2011.

Contestatoarea trebuia să se prezinte la locul de muncă oferit tocmai pentru faptul că avea încheiat contract de muncă cu intimata pe perioadă nedeterminată, raporturile ei de muncă nu au încetat, ca dovadă că a și încasat indemnizația de concediu medical, iar anularea deciziei nr. 81/2010 prin hotărâre judecătorească nu îi oferea posibilitatea reîncadrării de postul de director economic.

Prin urmare în mod corect intimata a apreciat că lipsa de la serviciu, și refuzul contestatoarei de a se prezenta la dispoziția angajatorului reprezintă abatere disciplinară și au procedat în consecință.

Pentru toate aceste considerente se apreciază că toate criticile din recurs sunt nefondate și în consecință vor fi respinse iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Principiul bunei-credinţe în derularea raporturilor de muncă. Desfacerea contractelor individuale de muncă. Obligaţia angajatorului de a se prezenta la unitate pentru a negocia oferta unui alt loc de muncă.