Nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară - art. 89 alin. 1 din Legea nr. 567/2004; art. 252 alin.1 din Codul muncii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 490/R din data de 09.09.2015
Exprimarea concisă a deciziei nu echivalează cu lipsa elementelor esențiale referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările, de natură să atragă sancțiunea nulității. Instanța de fond a neglijat în analiza sa starea de fapt pe care contestatoarea nu o neagă.
Potrivit art. 89 alin.1 din Legea nr. 567/2004, aplicarea sancțiunii s-a realizat în termen, cu respectarea limitelor prevăzute de acest text de lege derogator de la textul cu caracter general prevăzut de Codul muncii. Diferența dintre textul art. 89 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 252 alin.1 din Codul muncii este în sensul că textul din legea specială, Legea nr. 567/2004 oferă un interval mai mare de timp, respectiv 1 an în loc de 6 luni cum prevede Codul muncii, pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, ce curge de la data săvârșirii abaterii disciplinare.
Asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr. 276/12.02.2014, Tribunalul Brașov a dispus următoarele:
A admis în parte contestația formulată de contestatoarea P.N.G. în contradictoriu cu intimata C.A.C. împotriva Deciziei nr.101 din 9 martie 2012.
A constatat nulitatea Deciziei nr.101 din 9 martie 2012 emisă de intimată.
A dispus restabilirea situației anterioare, respectiv restituirea către contestatoare a sumelor de bani reținute contestatoarei în temeiul deciziei desființate, din drepturile salariale cuvenite pentru activitatea prestată.
A respins pretenția contestatoarei privind obligarea intimatei la repararea pretinselor prejudicii morale.
Pentru a pronunța această sentința, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea P.N.G. este angajata intimatei C.A.C., desfășurându-și activitatea ca grefier I în cadrul T.C..
Prin Decizia nr. 101, emisă de Președintele C.A.C. la data de 09.03.2012, s-a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei cu sancțiunea reducerii salariului cu 10% pe o durată de două luni calendaristice, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. 1 lit. b din Legea nr. 567/2004.
În cuprinsul deciziei s-au reținut următoarele fapte ca abateri disciplinare:
- Pentru ședința publică din data de 24.03.2011, completul de judecată a constatat faptul că grefierul de ședință, respectiv contestatoarea, nu i-a adus președintelui de complet trei dosare, pentru a fi dispuse măsurile preliminare referitoare la plata taxelor judiciare de timbru.
- În data de 24.03.2011, unul dintre membrii completului de judecată, doamna judecător M.A.A., a observat că ușa destinată intrării judecătorilor în sala de judecată a fost lăsată deschisă, dosarele fiind în sală, pe masa prezidiului, nesupravegheate, iar grefierul de ședință, respectiv contestatoarea, lipsea.
- În ziua de 01.04.2011, doamna judecător T.O.C., i-a cerut doamnei contestatoare să vină în biroul său pentru a motiva după dictare, însă, cu toate că în acea zi contestatoarea era planificată pentru tehnoredactare, a refuzat să se conformeze solicitării doamnei judecător, argumentând că prin aceea că are altceva de făcut, atenționând-o pe doamna judecător cu privire la faptul că ar putea redacta singură, asemenea celorlalți judecători.
Decizia nr. 101, emisă de intimată la data de 09.03.2012, nu cuprinde toate elementele obligatorii mai sus evocate, lipsind elementul relativ la motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei.
Prin argumentele prezentate în cuprinsul notei explicative, contestatoarea confirmă faptele, dar neagă culpa sa în producerea respectivelor evenimente, prin apărări precum: împrejurarea că doamna judecător T.O.C. s-a aflat în concediu în cursul lunilor februarie și martie 2011; caracterul voluminos al dosarelor, ceea ce implică efectuarea mai multor drumuri pentru transportul dosarelor; în ziua de 01.04.2011 era planificată să desfășoare alte activități.
Cu toate acestea, intimata nici nu a primit și nici nu a înlăturat apărările contestatoarei, nepronunțându-se practic asupra acestora, aspect pe care contestatoarea l-a sesizat, invocându-l în susținerea contestației sale.
Având în vedere că decizia contestată nu cuprinde toate elementele obligatorii impuse sub sancțiunea nulității absolute, de art. 89 alin. 3 din Lega nr. 567/2004, lipsind elementul referitor la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestatoare în timpul cercetării disciplinare prealabile, instanța va constata nulitatea deciziei de sancționare.
Ca urmare a constatării nulității deciziei contestate pentru viciul de formă mai sus menționat, analiza celorlalte critici, referitoare la tardivitatea emiterii deciziei și netemeinicia aplicării sancțiunii disciplinare, a devenit superfluă, motiv pentru care instanța nu le va mai avea în vedere.
În conformitate cu dispozițiile art. 253 alin. 1 și 169 din Codul muncii, intimata va fi obligată să restituie contestatoarei sumele de bani reținute în temeiul deciziei de sancționare, constatată a fi nulă.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs în termen, motivat intimata C.A.C. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței atacate‚ în sensul respingerii contestației.
Se arată că, instanța de fond a procedat greșit constatând că decizia nr. 101/09.03.2012 emisă de C.A.C. nu este motivată și în felul acesta este lovită de nulitate pentru vicii de formă.
Apărările contestatoarei au fost luate în considerare, prin actul de constatare, în detaliu, dar și în cuprinsul deciziei, în mod sintetic. Ori, exprimarea concisă a deciziei nu echivalează cu lipsa elementelor esențiale referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările, de natura să atragă sancțiunea nulității. Instanța de fond a neglijat în analiza sa starea de fapt pe care contestatoarea nu o neagă. Singurele apărări ale contestatoarei fiind cele ce se referă la volumul de muncă fapt care nu s-a dovedit în sensul prezentat de contestatore. Încărcătura grefierului de ședință fiind echilibrată, fără a exista grefieri încărcați cu mai multe atribuții în detrimentul altora.
În ceea ce privește prescrierea aplicării sancțiunii, excepție invocată de contestatoare la fond, recurenta arată că nu a intervenit prescrierea aplicării sancțiunii, deoarece, potrivit art. 89 din Legea nr. 567/2004, sancțiunile disciplinare în cazul personalului auxiliar al instanței se aplică în termen de 30 de zile de la data înregistrării actului de constatare la cabinetul conducătorului instanței competent să aplice sancțiunea, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii faptei ce constituie abatere disciplinară. Prin urmare, în cazul Legii nr. 567/2004, lege specială în raport cu normele din Codul muncii, termenul pentru aplicarea sancțiunii este mai mare decât cel prevăzut de art. 252 Codul mucii la care s-a raportat contestatoarea.
În recurs, intimata contestatore nu a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat, instanța constată că este fondat.
Decizia contestată, respectiv decizia cu nr. 101/09.03.2012, respectă condițiile de formă impuse de art. 252 alin. 2 Codul muncii, respectiv cele prevăzute de art. 89 alin. 3 din Legea nr. 567/2004. Instanța de fond a considerat greșit că decizia contestată nu cuprinde "motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de cel sancționat în timpul cercetării disciplinare prealabile"; , fără a ține seama și de susținerile angajatorului expuse la fond în întâmpinare la pct. 4.1.
Astfel, din conținutul deciziei de sancționare rezultă că emitentul deciziei a prezentat concis apărările contestatoarei din etapa cercetării prealabile dar și opinia angajatorului pentru care au fost înlăturate aceste apărări. Chiar dacă, motivele pentru care au fost înlăturate aparerile contestatoarei sunt expuse succint, într-o singură frază inserată în alineatul 2 al paginii doi a deciziei, nu se poate reține că ele lipsesc cu desăvârșire. Emitentul deciziei a prezentat motivarea pentru care a înlăturat apărările contestatoarei subliniind faptul că starea de fapt prezentată în procedura cercetării disciplinare nu a fost contrazisă de contestatore care a recunoscut parțial comiterea faptelor, iar în legătură cu celelalte explicații - apărări ale contestatoarei s-a precizat că a fost avut în vedere răspunsul grefierului șef de secție care a fost audiat ca martor în procedura cercetării prealabile, iar conținutul acestuia este redat chiar în cuprinsul deciziei nr. 101/2012. Prin urmare, nu se poate reține o lipsă evidentă a "motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestatoare din cuprinsul deciziei de sancționare pentru a fi aplicate prevederile art. 89 alin. 3 litera c din Legea nr. 567/2004 respectiv art. 252 alin. 2 litera c din Codul muncii. În consecință, decizia conține elemente suficiente atât cu privire la descrierea faptelor considerate abateri disciplinare, apărările contestatoarei, dar și motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări, pentru ca instanța învestită cu soluționarea contestației să verifice dacă sunt întrunite elementele antrenării răspunderii disciplinare, trecând astfel peste controlul aspectelor de formă ale deciziei de sancționare, dar și peste elementul invocat ca excepție peremptorie, respectiv prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară.
În legătură cu soluționarea acestei excepții, instanța de fond nu și-a exprimat opinia deoarece a considerat că neîntrunirea condițiilor de formă ale deciziei de sancționare împiedică cercetarea emiterii deciziei în termen.
Instanța de control, constatând că decizia de sancționare respectă condițiile de formă impuse atât de textul prevăzut în Codul muncii ca "lege generală"; dar și în conținutul Legii nr. 567/2004 ca "lege specială";, va verifica și respectarea dispozițiilor referitoare la emiterea în termen a deciziei de sancționare. Se constată că, potrivit art. 89 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, aplicarea sancțiunii s-a realizat în termen, cu respectarea limitelor prevăzute de acest text de lege derogator de la textul cu caracter general prevăzut de Codul muncii. Diferența dintre textul art. 89 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 252 alin. 1 din Codul muncii este în sensul că textul din legea specială, Legea nr. 567/2004 oferă un interval mai mare de timp, respectiv 1 an în loc de 6 luni cum prevede Codul muncii, pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, ce curge de la data săvârșirii abaterii disciplinare. (24.03.2011, 01.04.2011 în speță).
Pentru toate aceste considerente, instanța de recurs, constatând că în mod greșit prima instanță s-a limitat la constatarea nulității deciziei de sancționare pentru vicii de formă, lăsând necercetat fondul acesteia ce ține de aspectele care vizează atragerea răspunderii disciplinare a contestatoarei, apărările formulate, costată că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru a proceda la cercetarea pe fond a contestației formulată conform prevederilor deciziei RIL 21/12.06.2006 raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă vechi.
| ← Recurs împotriva sentinţei pronunţate de tribunal în... | Principiul bunei-credinţe în derularea raporturilor de muncă.... → |
|---|
