Principiul nemijlocirii - obligaţia instanţei de a cerceta în mod direct întreg materialul probator
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 834 din data de 04.12.2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 5890/180/2012, reclamantul C.V. a chemat în judecată pârâtul Z.C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la restituirea documentelor de identificare a autoturismului XX (carte identitate și certificat de înmatriculare) și plata sumei de 4000 lei reprezentând contravaloarea voucher-ului primit în schimbul predării autoturismului la R.
Prin sentința civile nr. 394/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 5890/180/2012 a fost respinsă acțiunea ca nefondată și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința civilă de mai sus instanța de fond a reținut următoarele:
"Potrivit art. 1295 C.civ, vânzarea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.
Din conținutul acestei dispoziții, rezultă că vânzarea unui autoturism este un contract consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voință al părților.
Din probatoriul administrat in cauza, respectiv interogatoriul reclamantului care nu neagă existenta unei vânzări, coroborat cu declarațiile martorilor, rezulta ca în luna februarie 2009, reclamantul i-a vândut pârâtului autoturismul cu nr. XX.
Această situație rezulta si din împrejurarea că nemulțumirea reclamantului s-a născut după ce acesta a aflat că pârâtul a predat la R. autoturismul si a încasat un voucher în valoare de 4000 lei.
Prin urmare, având in vedere caracterul consensual al contractului de vânzare cumpărare, constatând că lucrul vândut îndeplinește condițiile prevăzute de lege, precum și faptul că natura juridică a actului încheiat de părți a fost aceea a unui contract de vânzare cumpărare, instanța constată că pârâtul este proprietarul bunului.
În consecință pârâtul nu are obligația restituirii către reclamant a actelor autoturismului ori a contravalorii voucher-ului primit.";
Împotriva sentinței civile nr. 394/21.01.2013 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 5890/180/2012 a declarat recurs reclamant C.V. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurată și pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că toți martorii audiați în fața organelor de cercetare penală(martori propuși de pârât) nu au cunoștință că între reclamant și pârât ar fi intervenit vreun contract de vânzare-cumpărare. Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată în care se făcea vorbire despre un împrumut de folosință și nu despre un contract de vânzare-cumpărare cum greșit s-a reținut. Mai mult de atât, instanța de fond a reținut faptul că din interogatoriul administrat în cauză coroborat cu depozițiile martorilor, recurentul ar fi negat existența unui contract de vânzare-cumpărare care ar fi intervenit între părți, ceea ce nu este conform cu realitatea.
Depune în susținerea cererii de recurs următoarele înscrisuri: certificat de distrugere nr. 695/17.06.2010 în original și copii conform cu originalul după certificatul de înmatriculare a mașinii cu nr. XX, și după cartea de alegător a recurentului-reclamant.
Intimatul, prin apărător a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține următoarele:
Susținerile recurentului referitoare la greșita reținere de către instanța de fond privind investirea sa cu soluționarea unei cereri referitoare la un contract de vânzare-cumpărare sunt nefondate întrucât instanța a constatat, în urma probatoriului administrat în cauză, că natura juridică a actului încheiat de părți a fost aceea a unui contract de vânzare cumpărare și nu a unui contract de împrumut de folosință.
Unul din principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al nemijlocirii, care constă în obligația instanței de a cerceta în mod direct întreg materialul probatoriu. Aceasta implică cu necesitate folosirea unor dovezi primare ( din primă sursă). De aceea în practica judiciară, s-a decis că instanța nu are dreptul de a lua în considerare declarațiile de martori administrate în altă cauză.
Prin rezoluția nr. 5716/P/2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul-pârât din prezenta cauză, cercetat sus aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere întrucât fapta nu există. Prin rezoluția nr. 2455/II/2011 din data de 21.11.2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău prin care s-a respins plângerea formulată de petentul C.V. împotriva soluției date în dosarul nr. 5716/P/2010, ca neîntemeiată și s-a menținut rezoluția nr. 5716/P/2010, în considerente reținându-se că natura juridică a actului încheiat a fost aceea a unui contract de vânzare-cumpărare.
Așa cum rezultă din interpretarea art. 10 lit. a vechiul Cod de procedură penală această împrejurare operează in rem și presupune că fapta nu există în materialitatea ei. Deși rezoluția parchetului nu se bucură de autoritate de lucru judecat în fața instanței civile nefiind o hotărâre penală, nu este mai puțin adevărat că față de soluția adoptată, aceasta reprezintă un început de dovadă scrisă ce urmează a fi coroborată cu celelalte mijloace de probă administrate de instanță în cauză. Iar în prezenta cauză declarații de martori pot fi reținute declarațiile martorilor audiați direct în fața instanței.
Martorii propuși de pârât, audiați la instanța de fond au fost martori care au relatat fapte și împrejurări concludente pentru soluționarea cauzei și de care au luat cunoștință personal. Aceștia au declarat că între părți a intervenit un act de vânzare cumpărare ca operațiune juridică (negotium), declarații care se coroborează cu răspunsul pârâtului la interogatoriu, răspunsul reclamantului la interogatoriu ( întrebarea nr. 1 din interogatoriu) și rezoluția parchetului . În ceea ce privește declarațiile martorilor propuși de reclamant la instanța de fond, acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Față de cele reținute mai sus instanța de recurs, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă urmează să oblige recurentul să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depuse la dosar -fila 39.
| ← Pretenţii. Jurisprudență Cereri | Stabilire culpă procesuală pt. Comisia Judeţeană de Aplicare... → |
|---|
