Procese verbale Acte ale autorităţilor publice

SECTIA A II-A CIVILA, DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE CIVILA Nr. 300/R

Sedinta publica din 20 Aprilie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE S. C.– judecator

JUDECATOR – M. D.

JUDECATOR – A.T. V.

GREFIER – I. T. P.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de petentul B.M.A. impotriva sentintei civile nr.14477/30.011.2011 pronuntata de Judecatoria Brasov, in contradictoriu cu intimatul IPJ BRASOV PENTRU POLITIA MUNICIPIULUI SACELE, si intimata REGIA PUBLICA LOCALA A PADURILOR SACELE RA, avand ca obiect „anulare proces verbal de contraventie”.

La apelul nominal facut in sedinta publica lipsind recurentul petent B.M.A. si intimatii IPJ BRASOV PENTRU POLITIA MUNICIPIULUI SACELE si REGIA PUBLICA LOCALA A PADURILOR SACELE RA.

Procedura de citare legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care,

Fata de actele si lucrarile dosarului, instanta ramane in pronuntare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de fata;

Constata ca prin sentinta civila nr. 14477/30.11.2011 pronuntata de Judecatoria Brasov a respinsa plangerea formulata de petentul B.M. domiciliat in SACELE, R., nr. x in contradictoriu cu intimata REGIA PUBLICA LOCALA A PADURILOR SACELE RA cu sediul in SACELE, CANALULUI, nr. 16 ce a aplicat prin Director rezolutia 2862/22-06-2010 asupra procesului verbal de contraventie seria x nr. x emis la data de x intocmit de IPJ BRASOV PENTRU POLITIA MUNICIPIULUI SACELE, care a fost mentinut.

S-au retinut in considerente urmatoarele:

„Prin rezolutia 2862/22-06-2010 asupra procesului verbal de contraventie seria x nr. x emis la data de 05-06-2010 intocmit de IPJ BRASOV PENTRU POLITIA MUNICIPIULUI SACELE a fost aplicata sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 1000 lei pentru ca a transportat sa data de 05-06-2010 ora 20,30 pe Valea Garcinului , in Sacele material lemnos in cantitate de 168 m cubi fara a detine acte de provenienta sau act de transport, fapta fiind sanctionata contraventional in temeiul disp. art. 1 alin. 1 lit. p din Legea 31/2000.

Petentul nu s-a prezentat la niciun termen de judecata pentru a-si sustine plangerea, neconformandu-se astfel prevederilor art. 1169 C.civ. in temeiul caruia cine face o propunere in fata instantei trebuie sa o dovedeasca.

In drept, instanta, verificand legalitatea procesului verbal de contraventie in temeiul art. 34 din OG 2/2001 ce prevede la alin 1 ca instanta competenta sa solutioneze plangerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa in termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal, si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii stabilite, precum si asupra masurii confiscarii, apreciaza intocmirea acestuia cu respectarea dispozitiilor art. 16 din acelasi act normativ si cuprinzand mentiunile obligatorii prev de art. 17 din OG 2/2001, faptele descrise de agentul constatator, reprezentand contraventia mentionata in procesul verbal, sanctiunea contraventionala fiind stabilita conform limitelor legale .

Potrivit art. 1 lit p din Legea 31/2000 (1) Constituie contraventii silvice si se sanctioneaza cu inchisoare de la 2 luni la 6 luni sau cu amenda de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei urmatoarele fapte:

p) transportul materialelor lemnoase sau al celorlalte produse specifice fondului forestier, cu orice mijloc de transport, fara documente legale de provenienta, sau refuzul conducatorului mijlocului de transport auto sau hipo de a transporta materialul incarcat la locul indicat de agentul constatator ori de a opri la semnalul acestuia sau de a prezenta, la cerere, actele de provenienta. Sanctiunea se aplica conducatorului mijlocului de transport;

Martorul P. F. , care a semnat procesul verbal de contraventie in calitate de martor asistent declara ca a fost prezent personal atunci cand petentul a fost surprins in flagrant savarsind fapta contraventionala de a transporta material lemnos fara acte de provenienta sau aviz de insotire a marfii.

In plangere petentul recunoaste ca transporta material lemnos, dar sustine faptul ca nu transporta decat craci si ramasite din exploatare pentru foc, invocand faptul ca are voie sa transporte astfel de materiale fara valoare. Instanta nu a identificat o cauza exoneratoare de raspundere contraventionala in sensul celor sustinute de petent.

Avand in vedere ca, din interpretarea economica a dispozitiilor art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, procesul verbal de contraventie face dovada deplina a situatiei de fapt si incadrarii in drept pana la proba contrarie, proba pe care petentul nu a facut-o, instanta urmeaza sa respinga plangerea contraventionala ca neintemeiata.”

Impotriva acestei sentinta a declarat recurs petentul si a solicitat sa se dispuna inlocuirea amenzii contraventionale cu munca in interesul comunitatii, aratand ca nu are mijlocele materiale necesare pentru plata amenzii.

Examinand recursul in raport cu motivele de fapt si de drept invocate, instanta conchide ca acesta nu este fondat.

Potrivit art.9 din OG 2/2001 in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termenul de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala sa savarsit contraventia in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.

Prin urmare, dorinta petentului pentru a executa munca in folosul comunitatii nu este un motiv pentru desfiintarea procesului verbal de contraventie, ci acesta trebuie sa faca demersurile necesare pentru inlocuirea sanctiunii amenzii la organul din care face parte agentul constatator, considerente fata de care in baza art. 312 C.pr.civ. se va dispune respingerea recursului ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de recurentul B.M. A. impotriva sentintei civile nr. 14477/30.11.2011 pronuntata de Judecatoria Brasov, pe care o mentine.

Irevocabila.

Pronuntata azi, 20.04.2012 in sedinta publica .

Presedinte, Judecator, Judecator,

S.C. M. D. A. T. V.

Grefier,

I. T. P.

Red.SC/13.06.2012

Tehnored.MM/26.06.2012 – 2 ex

Judecator fond:C. M.

1

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Procese verbale Acte ale autorităţilor publice