Masă succesorală. Partaj de ascendent. Confirmare de către descendenţi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1249 din 16 octombrie 2014

1. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1313/2013 pronunţată de judecătoria Năsăud la data de 5 iunie 2013 în dosarul nr. 2501/265/2010, a fost respinsă acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii B.N.V. şi B.A. în contradictoriu cu pârâţii B.V.V., B.A., I.V., I.O., C.M., C.R., Comuna Coşbuc prin primar, T.M., C.I., N.R., C.V., C.I., C.G., S.M., S.L., Z.O., A.R., C.I., C.R., T.V., C.A., T.L., M.I., C.A., I.I., I.M.A., s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţional I.I. şi I.M.A. şi, în consecinţă, s-a dispus partajarea judecătorească a terenului înscris în cartea funciară nr. 2514 Coşbuc (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. 421 Coşbuc) cu nr. top 182, 183/1, 183/3; s-a atribuit reclamanţilor reconvenţionali I.I. şi I.M.A. lotul de teren în suprafaţă de 1061 mp. având nr. top nou 183/1/1, 183/3/1 şi 182/1 de natură curte şi arabil în intravilan, conform completării nr. 2 a raportului de expertiză tehnică extrajudiciară efectuată în cauză de expert R.G.I.; s-a dispus ca restul suprafeţei de teren de 1846 mp cu nr. top nou 183/1/2, 183/3/2 şi 182/2 (1060 mp) şi nr. top nou 183/1/3, 183/3/3 şi 182/3 să rămână înscrisă pe vechii proprietari tabulari.

Totodată, s-a dispus înscrierea în cartea funciară în favoarea pârâţilor reclamanţi reconvenţional a dreptului de proprietate astfel dobândit asupra imobilului teren în conformitate cu completarea nr. 2 a raportului de expertiză tehnică extrajudiciară efectuată în cauză de expert R.G.I., s-a disjuns cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii C.A.F. şi C.I.A. şi judecarea separată a acesteia, formarea unui nou dosar având ca obiect succesiune, partaj, constatare validitate, reclamanţi fiind C.A.F. şi C.I.A., pârâţi fiind B.V.V., B.A., I.V., I.O., C.M., C.R., Comuna Coşbuc prin primar, T.M., C.I., N.R., C.V., C.I., C.G., S.M., S.L., Z.O., A.R., C.I., C.R., T.V., C.A., T.L., M.I., C.A., I.I., I.M.A..

Au fost obligaţi reclamanţii B.N.V. şi B.A. să plătească pârâţilor C.M., I.O., I.V., I.I. şi I.M.A. suma de 1.969 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond, în baza probatoriului administrat, a reţinut faptul că, potrivit extrasului de carte funciară nr. 421 Coşbuc cu nr. top 183/1, 183/3, 182, terenul în suprafaţă de 300 mp, 2197 mp şi 410 mp, are ca proprietar tabular pe S.I. a lui I., în cotă de 1/48 părţi, S.G. în cotă de 1/48 părţi, S.F. în cotă de 1/48 părţi, S.M. în cotă de 1/48 părţi, T.A. în cotă de 4/48, T.P., în cotă de 4/48 părţi, T.V. în cotă de 4/48 părţi, T.D. în cotă de 4/48 părţi, C.I. în cotă de 2/48 părţi potrivit înscrierii din 1939, T.V. şi soţia R. împreună cota de 12/48 părţi, potrivit înscrierii din anul 1959, C.C.D. şi soţia C.V.M. împreună cota de 12/48 părţi potrivit înscrierii din anul 1959, C. Ana în cotă de 2/48 părţi potrivit înscrierii din anul 1965.

Prin înscrierea din anul 2010, în baza actului notarial 2550 cota numiţilor T.V. şi soţia R. de 12/48, s-a înscris în favoarea numiţilor I.I. şi soţia I.M.A. cu titlu de cumpărare bun comun.

Potrivit certificatului de moştenitor nr. 64 suplimentar la certificatul de moştenitor nr. 42/2009 al BNP A.M.I., s-a dezbătut succesiunea după defuncţii T. R. şi T.V. cu privire la porţiunea de sub B15 în cotă de 12/48 din întregul imobil înscris în cartea funciară 421 Coşbuc, nr. top 182, 183/1 şi 183/3 în suprafaţă totală de 2907 mp, bun al acestora cu titlu de cumpărare. În urma dezbaterii succesiunii s-a stabilit că moştenitori legali sunt I.O. şi C.M. în calitate de fiice, în cote de ^ părţi fiecare.

Prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 2250/12.11.2010 de BNP A.M.I., I.O. şi C.M. în calitate de vânzătoare, au vândut cumpărătorilor I.I. şi I.M.A., ca bunuri comune, întreaga cotă de proprietate de 6/48 părţi fiecare din imobilele înscrise în cartea funciară 2514 Coşbuc (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. 421 Coşbuc) cu nr. top 182, 183/1, 183/3 grădina casei şi grădină, bunuri proprii dobândite cu titlu de moştenire legală intabulate sub B12.1 (I.O. în cotă de 6/48) şi B.13.1 (C.M. în cotă de 6/48 părţi) conform încheierii nr. 10228/25.10.2010.

Potrivit înscrisului intitulat „Declaraţie” la data de 28.11.1976 numiţii I.V. şi soţia

I.O. născută T., au vândut numiţilor B.V.V. şi soţiei B.A. născută C. pentru suma de 14.000 lei, grădina în intravilan în suprafaţă de 883 mp situată în vatra satului între vecinii T.V. a lui G. şi C.I., grădină primită ca zestre de soţia lui I.V. de la părinţii ei T.V. şi R..

Potrivit art. 948 cod civil „condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect determinat; 4. o cauză licită”.

Potrivit art. 1294 Cod civil „vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul”.

Conform art. 1295 Cod civil „vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată de părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat”.

Din examinarea dispoziţiilor legale sus menţionate, reiese că vânzarea-cumpărarea este un contract sinalagmatic, care dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante, cu titlu oneros, comutativ, consensual, fiind necesar acordul de voinţă al părţilor fără îndeplinirea vreunei formalităţi şi fără remiterea lucrului vândut, cu singura excepţie de la principiul consensualismului privind vânzarea-cumpărarea de terenuri care este valabilă doar încheiată în formă autentică şi este un contract translativ de proprietate din momentul încheierii lui, ceea ce înseamnă că operează transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător la data perfectării convenţiei.

Potrivit art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 „în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract”.

Potrivit art. 1073 C.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.

În raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa a apreciat că înscrisul sub semnătură privată întitulat „Declaraţie”, pe care reclamanţii îşi întemeiază cererea de chemare în judecată, nu întruneşte condiţiile unui antecontract în sensul că nu poartă semnătura promitentei vânzătoare I.O..

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că terenul în litigiu a constituit bunul comun al defuncţilor T.V. şi soţia R. (împreună cota de 12/48 părţi), acesta revenind pârâtelor C.M. şi

1.0. ca bun propriu în cote de 6/48 fiecare, în baza certificatului de moştenitor nr. 64, suplimentar la certificatul de moştenitor nr. 42/2009 al BNP A.M.I..

Chiar dacă s-ar accepta de instanţă varianta că acest bun a constituit doar proprietatea pârâtei I.O., fiind primit cu titlu de zestre, aspect contestat de pârâţi şi nedovedit de reclamanţi, înscrisul sub semnătură privată întitulat „Declaraţie”, pe care reclamanţii îşi întemeiază cererea de chemare în judecată nu poate fi validat de instanţă atât timp cât acesta nu este semnat şi nici recunoscut de pârâta I.O., înscrisul purtând doar semnătura pârâtului

I.V., soţul pârâtei I.O., care însă nu avea drept de proprietate asupra acestui teren.

Mai mult, instanţa a reţinut din probatoriul administrat în cauză că numita I.O., participantă la întocmirea înscrisului, a fost I.O. - mama pârâtului I.V. şi soacra pârâtei I.O., fiica lui T.V. şi R., fiind vorba doar de o potrivire de nume.

În acest sens pârâtul I.V., în răspunsul la interogatoriu, a arătat că a semnat înscrisul „la presiunea mamei”, iar martorul I.O. care a fost de faţă la încheierea înscrisului, arată că terenul a fost vândut de „I.V. şi I.O. - mama lui I.V.” şi că „pârâta I.O. prezentă astăzi în sală nu este aceeaşi persoană cu I.O. prezentă la încheierea acestui înscris”.

Martorul B.P. a arătat că ştie din auzite că terenul a fost cumpărat de B.V. de la I.O., soţia lui V. şi a precizat că soacra acesteia pe care o chema tot I.O., locuia împreună cu fiul şi cu nora sa.

Reclamanţii au arătat prin răspunsurile la interogatoriu că I.O. nu a semnat înscrisul deoarece nu ştia să semneze, sens în care i-ar fi spus soţului să semneze şi pentru ea.

Instanţa a reţinut că această susţinere este neîntemeiată, nefiind recunoscută de pârâţi, iar, din adeverinţa eliberată de Şcoala Generală „G. Coşbuc” din localitatea Coşbuc rezultă că pârâta I.O. a absolvit la zi 4 clase şi la fără frecvenţă 8 clase.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiat capătul de cerere de constatare validitate a înscrisului sub semnătură privată, intitulat „Declaraţie”, încheiat la data de 28.11.1976, prin care pârâţii B.V.V. şi soţia B.A. au cumpărat de la pârâţii I.V. şi

1.0. suprafaţa de 883 mp teren.

Cu privire la petitul privind anularea certificatului de moştenitor nr. 64 suplimentar la certificatul de moştenitor nr. 42/2009 al BNP A.M.I., instanţa a reţinut că a fost inclus la masa succesorală, imobilul înscris sub porţiunea de sub B15 în cotă de 12/48 din întregul imobil înscris în cartea funciară 421 Coşbuc, nr. top 182, 183/1 şi 183/3 în suprafaţă totală de 2907 mp, bun al defuncţilor T.V. şi T. R., cu titlu de cumpărare.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, aceştia nu au calitatea de succesori ai defuncţilor, fiind terţi faţă de certificatul de moştenitor nr. 64 suplimentar la certificatul de moştenitor nr. 42/2009 al BNP A.M.I., calitate în care pot solicita anularea acestui act dacă dovedesc că înţelegerea intervenită între succesori, cu ocazia procedurii notariale, le încalcă drepturile şi constituie o convenţie frauduloasă.

Dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale prevăd următoarele: „(1) Cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”.

Prin urmare, pretenţiile reclamanţilor B.N.V. şi B.A. trebuie analizate şi în raport de forţa probantă a actului juridic contestat, ţinându-se seama că, faţă de terţi, certificatul de moştenitor nu poate face dovada decât cu privire la calitatea de moştenitor, nu şi asupra componenţei masei succesorale, chiar dacă aceasta este menţionată în cuprinsul lui.

Patrimoniul defunctului se transmite moştenitorilor în situaţia juridică în care se află la decesul lui şi nu se poate susţine că trecerea unor bunuri în masa succesorală, cu ocazia dezbaterilor în faţa notarului, ar constitui probă în ceea ce priveşte dreptul de proprietate al moştenitorilor asupra lor. Practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat în mod constant faptul că certificatul de moştenitor nu constituie un titlu de proprietate care să poată fi opus ca atare terţilor.

În acest context, instanţa a reţinut că reclamanţii B.N.V. şi B.A. nu au făcut dovada vreunui drept de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nu au probat încălcarea acestui drept prin emiterea certificatului de moştenitor contestat.

De asemenea, reclamanţii nu au probat existenţa vreunei convenţii frauduloase a moştenitorilor participanţi la dezbaterea succesiunii defuncţilor T.V. şi T. R., în sensul că aceştia ar fi consimţit la includerea imobilului în masa succesorală cu intenţia de a frauda interesele reclamanţilor.

Faţă de cele mai sus expuse, având în vedere probele administrate în cauză prin raportare şi la soluţia de respingere a capătului de cerere privind constatare validitate înscris sub semnătură privată, intitulat „Declaraţie”, încheiat la data de 28.11.1976, instanţa a respins ca neîntemeiat şi petitul de anulare a certificatului de moştenitor nr. 64 suplimentar la certificatul de moştenitor nr. 42/2009 al BNP A.M.I..

în raport de soluţia adoptată cu privire la petitul privind constatare validitate înscris sub semnătură privată, intitulat „Declaraţie”, încheiat la data de 28.11.1976 şi petitul de anulare a certificatului de moştenitor nr. 64 suplimentar la certificatul de moştenitor nr. 42/2009 al BNP A.M.I., pe cale de consecinţă instanţa a respins şi celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi.

Astfel, din evaluarea judiciară a materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţional I.I. şi

I.M.A., este întemeiată şi în consecinţă a dispus partajarea judecătorească a terenului înscris în cartea funciară 2514 Coşbuc (provenită din conversia pe hârtie a cărţii funciare nr. 421 Coşbuc) cu nr. top 182, 183/1, 183/3 atribuind reclamanţilor reconvenţional I.I. şi I.M.A. lotul de teren în suprafaţă de 1061 mp. având nr. top nou 183/1/1, 183/3/1 şi 182/1, de natură curte şi arabil în intravilan, conform completării nr. 2 a raportului de expertiză tehnică extrajudiciară efectuată în cauză de expert R.G.I..

De asemenea, s-a dispus ca restul suprafeţei de teren de 1846 mp cu nr. top nou 183/1/2, 183/3/2 şi 182/2 (1060 mp) şi nr. top nou 183/1/3, 183/3/3 şi 182/3 să rămână înscrisă pe vechii proprietari tabulari.

Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii C.I.A. şi C.A.F. instanţa a dispus disjungerea acesteia şi judecarea separată.

În baza art. 22 din Legea nr. 7/1996 instanţa a dispus înscrierea în cartea funciară în favoarea reclamanţilor reconvenţional I.I. şi I.M.A. a dreptului de proprietate astfel dobândit asupra imobilului teren în suprafaţă de 1061 mp. având nr. top nou 183/1/1, 183/3/1 şi 182/1.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa a obligat reclamanţii B.N.V. şi

B.A. să plătească pârâţilor C.M. I.O. I.V. I.I. şi I.M.A. suma de 1.969 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat, conform chitanţelor depuse la dosar.

În drept s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 728 şi urm., art. 948, art. 1073, art. 1294, art. 1295 Cod civil, art. 55, art. 274 Cod procedură civilă, art. 22 din Legea nr. 7/1996, art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005.

Apelul

Prin decizia civilă nr. 56/A/16.04.2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii B.N.V. şi B.A., împotriva sentinţei civile nr. 1313/2013 pronunţată de Judecătoria Năsăud la data de 5 iunie 2013 în dosarul nr. 2501/265/2010, care a fost menţinută ca legală şi temeinică.

Apelanţii au fost obligaţi în solidar să plătească intimaţilor I.V. şi I.O., C.M., I.I. şi I.M.A., suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Apelanţii au fost obligaţi în solidar să plătească intimatei C.M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Considerente

Cadrul procesual a fost stabilit de reclamanţii apelaţi prin acţiunea introductivă şi prin completarea de acţiune (f. 1, 108 vol. I dosar fond), astfel încât, în respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, analiza trebuie realizată în limitele stabilite de reclamanţi.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanţii au investit instanţa cu următoarele solicitări:

1. constatarea compunerii masei succesorale rămase în urma defuncţilor T. R. şi T.V. din cota de 12/48 părţi din terenul înscris în cartea funciară nr. 421 Coşbuc top. 182, 183/1, 183/3 de natură grădină;

2. constatarea vocaţiei pârâtei intimate I.O. la moştenirea rămasă în urma părinţilor săi, în cotă de 1/1 parte;

3. constatarea valabilităţii antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat „declaraţie” din 28 noiembrie 1976 prin care pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A. au cumpărat de la pârâţii intimaţi I.V. şi I.O. suprafaţa de 883 m.p., cu consecinţa pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în ipoteza refuzului promitenţilor vânzători de a da act apt de intabulare;

4. constatarea dobândirii de către pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A. a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenul de 883 m.p., cu consecinţa localizării acestora;

5. constatarea valabilităţii contractului de întreţinere încheiat la data de 10 septembrie 2010 prin care reclamanţii apelanţi au primit imobilele casă şi teren în schimbul prestării întreţinerii, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act apt de intabulare în ipoteza refuzului întreţinuţilor de a da un asemenea act;

6. intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor apelanţi asupra casei şi terenului, cu înscrierea uzufructului viager în favoarea întreţinuţilor.

Ulterior, la data de 20 mai 2011 (f. 108 vol. I dosar fond) reclamanţii şi-au modificat acţiunea solicitând:

1. anularea certificatului de moştenitor nr. 64/22.10.2010 eliberat de Biroul notarului public A.M.I.;

2. constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2250/12.11.2010 de acelaşi birou notarial;

3. restabilirea situaţiei anterioare încheierii acestor acte.

Prin cererea reconvenţională formulată la data de 23 iunie 2011 pârâţii I.I. şi I.M.A. au solicitat partajarea judecătorească a terenului înscris în cartea funciară nr. 421 Coşbuc top. 182, 183/1, 183/3, conform cotelor de coproprietate şi a modului de folosinţă, cu consecinţa înscrierii dreptului lor de proprietate în evidenţele de carte funciară.

Imobilul teren în litigiu, în cotă de 12/48 părţi din terenul înscris în cartea funciară nr. 421 Coşbuc top. 182, 183/1, 183/3 a constituit proprietatea tabulară a soţilor T.V. şi T. R., dobândită prin cumpărare în anul 1959, conform menţiunilor din extrasul de carte funciară depus la dosar (f. 5 vol. I dosar fond), aspect necontestat în cauză.

Soţii T. au avut două fete O. şi M.. Fiica O. s-a căsătorit cu pârâtul I.V., luând numele de famI. al soţului, iar fiica M. a devenit prin căsătorie C..

Potrivit adeverinţei nr. 1789/8.09.2010 (f. 6 vol. I dosar fond) mama pârâtelor I.O. şi C.M., numita T. R., a decedat la data de 4 martie 2004, iar tatăl acestora câteva luni mai târziu, la data de 12 decembrie 2004.

Întrucât, în timpul vieţii, defuncţii nu au transmis prin act autentic dreptul lor de proprietate asupra suprafeţei lor tabulare, imobilul teren în cotă de 12/48 părţi din cartea funciară nr. 421 Coşbuc top. 182, 183/1, 183/3 a intrat în masa succesorală a defuncţilor.

Cu privire la acest teren, moştenitoarele legale au dezbătut succesiunea pe cale notarială la data de 22 octombrie 2010 (f. 110 vol. I dosar fond), iar, ulterior, la data de 12 noiembrie 2010, moştenitoarele proprietare, au înstrăinat terenul în litigiu pârâţilor intimaţi

I.I. şi I.M.A., fiul şi nora pârâtei I.O. (f. 111 vol. I dosar fond).

Atât certificatul de moştenitor, cât şi contractul autentic de vânzare-cumpărare, s-au încheiat pe parcursul judecării litigiului.

În susţinerea dreptului lor de proprietate, reclamanţii s-au prevalat, în faţa instanţei de fond, de înscrisul intitulat „declaraţie” din 28.11.1976, prin care I.V. şi I.O. vând numiţilor B.V.V. şi B.A., părinţii reclamantului apelant, terenul în litigiu.

Prin acţiunea introductivă, s-a solicitat instanţei constatarea valabilităţii antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat declaraţie.

Pe parcursul judecăţii desfăşurate în faţa instanţei de fond, s-a constatat că înscrisul nu a fost semnat de pârâta intimată I.O., fiica lui T.V.. Aspectul a fost confirmat şi de promitenţii cumpărători B.V.V. şi B.A. prin răspunsul la interogatoriul luat în faţa primei instanţe (f. 235, 236 vol. II dosar fond).

Prin apelul declarat, s-a recunoscut faptul că, la momentul înţelegerii cu privire la terenul în litigiu, nu s-a încheiat vreun act scris, datorită relaţiei de rudenie dintre pârâţii I.V. şi B.V.V..

Aşa cum s-a dovedit pe parcursul judecăţii, prin probatoriul testimonial administrat (f. 352, 354, 355 vol. II dosar apel, 282 vol. II dosar fond), pârâţii erau veri primari, mamele lor fiind surori. Întrucât, la naşterea pârâtului intimat B.V.V., mama acestui a decedat, pârâtul a fost crescut de sora mamei, numita I.I. (căsătorită cu I.D.) mama pârâtului intimat I.V. şi soacra pârâtei intimate I.O., fiica lui T.V., locuind împreună cu familia I..

Înscrisul intitulat „declaraţie” a fost încheiat ulterior şi antedatat 28.11.1976. Aspectul a fost confirmat în apel personal de pârâtul intimat B.V.V. (f. 315 vol. II dosar apel), dar şi de martorul I.O. audiat la fondul cauzei (f. 271 vol. II dosar fond).

Este indiscutabil că, în faţa instanţei de fond, s-a susţinut teza încheierii la data de 28.11.1976 a unei convenţii scrise sub semnătură privată, iar, în faţa instanţei de apel, s-a afirmat teza realizării la aceeaşi dată a unei convenţii verbale.

Cu toate acestea, inadmisibilitatea întemeiată pe prevederile art. 292 şi art. 294 C.proc.civ., invocată de pârâţii intimaţi C.M., I.O., I.V., I.I. şi I.M.A. nu a putut fi reţinută.

Antecontractul nu reprezintă altceva decât acordul de voinţă dintre părţi făcut cu intenţia de a da naştere obligaţiei de a face, adică de a încheia în viitor actul în formă autentică.

Înscrisul de care s-au prevalat reclamanţii la instanţa de fond nu reprezintă decât suportul material care consemnează acordul de voinţă pretins realizat la data de 28.11.1976.

În faţa instanţei de apel, reclamanţii apelanţi au menţinut teza realizării acordului de voinţă la data de 28.11.1976, susţinând că operaţiunea nu s-a materializat pe un anumit suport, ci s-a realizat verbal.

Motivele invocate de apelanţi în justificarea demersului lor au rămas aceleaşi -realizarea acordului de voinţă cu privire la înstrăinarea terenului şi edificarea ulterioară de promitenţii cumpărători a unei construcţii.

Pe de altă parte, textul art. 292 C.proc.civ., interzice părţilor să se folosească de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la fond ori decât cele arătate în cuprinsul cererii de apel.

Or, este evident că apelanţii nu au înţeles să invoce alte motive, mijloace de apărare ori probe decât cele expres indicate pe parcursul judecăţii în faţa primei instanţe şi prin cererea de apel.

Nici dispoziţiile art. 294 C.proc.civ. nu au fost încălcate de apelanţi. Faptul că, în apel, reclamanţii se prevalează de un antecontract verbal şi nu scris nu înseamnă schimbare de obiect sau cerere nouă.

La fel ca în faţa instanţei de fond, reclamanţii apelanţi au solicitat validarea acordului de voinţă realizat la data de 28.11.1976. Faptul că, în faţa instanţei de fond, s-a invocat realizarea scrisă a acordului de voinţă, iar, în apel, s-a susţinut realizarea verbală a aceluiaşi acord nu înseamnă o schimbare a unui element al raportului juridic civil şi nici cerere nouă. În fapt, a fost păstrată solicitarea constatării validităţii acordului de voinţă realizat între părţi la data de 28.11.1976.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în condiţiile lipsei consimţământului pârâtei intimate I.O., cererea de constatare a valabilităţii antecontractului de vânzare-cumpărare nu a fost admisă.

Obligaţia încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică se transmitea pârâtei intimate I.O. numai dacă antecontractul se încheia cu antecesorii acesteia, proprietarii T.V. şi T. R..

Prin probatoriul testimonial administrat (f. 313 vol. I dosar apel, 351, 353, 356 vol. II dosar apel, 271, 282, 283 vol. II dosar fond), nu s-a dovedit cu certitudine că acordul de voinţă s-a realizat între promitenţii cumpărători B. şi soţii I., majoritatea martorilor audiaţi neputând atesta dacă acordul de voinţă s-a realizat numai cu pârâtul intimat I.V. sau şi cu intimata I.O., soţia lui I.V. ori cu mama pârâtului I.V., numita I.I. (cunoscută în localitate sub numele de O.).

Întrucât, din probatoriul testimonial administrat în cauză, coroB.t cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor intimaţi I.V. şi I.O., nu a rezultat cert că înţelegerea s-a realizat şi cu pârâta intimată I.O., soţia lui I.V., instanţa nu a putu reţine calitatea acesteia de promitent vânzător.

Aşadar, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la teren, nu a putut fi reţinută calitatea pârâţilor intimaţi B.V.V. şi B.A. de proprietari ai terenului în litigiu, cu titlu de cumpărare şi în consecinţă nu a putu fi validat nici contractul de întreţinere încheiat între reclamantul apelant şi soţia sa cu părinţii reclamantului apelant în privinţa terenului, întreţinuţii nefiind proprietari ai imobilului teren transmis în schimbul întreţinerii.

Ca atare, înscrierea în evidenţele de carte funciară a dreptului de proprietate al apelanţilor asupra terenului nu s-a putut dispune.

Pe de altă parte, chiar dacă din probatoriul testimonial administrat (f. 270, 281 vol. II dosar fond) coroB.t cu răspunsul la interogatoriu al pârâtului intimat I.V. (f. 302 vol. II dosar apel - pct. 7) s-ar reţine că înţelegerea în privinţa terenului s-a realizat cu I.V., soţia acestuia I.O. cunoscând înţelegerea făcută şi neopunându-se, acordul de voinţă dintre părţi nu poate fi validat.

Moştenirea defuncţilor T.V. şi T. R. a fost dezbătută notarial iniţial în anul 2009, eliberându-se certificatul de moştenitor nr. 42/20.07.2009 (f. 183 vol. I dosar apel).

Deşi terenul în litigiu s-a inclus în masa succesorală abia prin certificatul de moştenitor suplimentar nr. 64/2010, tribunalul a reţinut că, prin certificatului de moştenitor nr. 42/2009, necontestat de apelanţi, emis anterior declanşării prezentului litigiu, s-a reţinut calitatea de moştenitoare a defuncţilor a pârâtelor intimate I.O. şi C.M..

Prin urmare, în condiţiile în care acest certificat de moştenitor nu s-a contestat, pârâta intimată C.M. nu poate fi considerată neacceptantă a masei succesorale, aşa cum au invocat reclamanţii în considerentele acţiunii introductive.

Fiind vorba de doi moştenitori validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu unul dintre coindivizari este condiţionată de împrejurarea ca bunul să cadă în lotul coproprietarului înstrăinător.

În cauză, instanţa nu a fost investită cu o cerere de partajare între moştenitoarele legale a terenului cu consecinţa revenirii bunului în patrimoniul pârâtei intimate I.O..

Cererea de atribuire a bunului în favoarea pârâtei intimate I.O. era esenţială pentru o eventuală validare a antecontractului de vânzare-cumpărare, deoarece, în ipoteza constatării nulităţii contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii intimaţi I.I. şi I.M.A. şi anulării certificatului de moştenitor nr. 64/2010, aşa cum s-a solicitat de reclamanţii apelanţi, repunerea în situaţia anterioară solicitată nu poate avea loc cu ignorarea certificatului de moştenitor nr. 42/2009, existent şi neatacat, care consacră calitatea de moştenitoare a ambelor fiice ale defuncţilor T.V. şi T. R., a căror masă succesorală ar fi pusă în discuţie.

Întrucât reclamanţilor apelanţi nu li se poate recunoaşte vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu, pe considerentul mai sus evocat (acela al încheierii promisiunii de vânzare nu cu adevăratul proprietar, ci cu un neproprietar care nu a dobândit ulterior vreun drept asupra terenului), aceştia nu intră în categoria terţilor vătămaţi prin emiterea certificatului de moştenitor nr. 64/2010.

Prin urmare, acţiunea în anularea certificatului de moştenitor promovată de aceştia nu este întemeiată.

Chiar dacă actul autentic de vânzare-cumpărare încheiat de moştenitoarele terenului cu pârâţii intimaţi I.I. şi I.M.A. s-a încheiat în cursul procesului, în condiţiile în care părţile aveau cunoştinţă de faptul că terenul este în posesia famI.i B., că, pe teren, s-a edificat o casă în care locuieşte familia B., tribunalul a reţinut că, în calitate de proprietare, pârâtele intimate I.O. şi C.M. pot dispune cum cred de cuviinţă de bunurile lor.

Conform menţiunilor din contractul autentic de vânzare-cumpărare, care fac dovadă până la proba contrară, la momentul înstrăinării valoarea imobilelor obiect al actului autentic a fost de 1.816,90 lei potrivit raportului de evaluare pe anul 2010 întocmit de Camera Notarilor Publici Cluj.

Preţul vânzării a fost de 1.500 lei, achitat integral conform răspunsurilor la interogatoriu ale vânzătoarelor şi ale cumpărătorilor, diferenţa dintre valoarea bunului şi preţul achitat fiind justificată de raporturile de rudenie dintre părţi, de relaţiile apropiate dintre acestea, vânzătoarele fiind mama, respectiv mătuşa cumpărătorului I.I..

În condiţiile în care antecontractul din 28.11.1976 nu poate fi validat, fraudarea intereselor reclamanţilor apelanţi care să atragă nulitatea absolută a vânzării nu a putut fi reţinută.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond reţinând că antecontractul invocat de reclamanţii apelanţi nu poate fi validat pentru că provine de la un neproprietar, că succesiunea defuncţilor T.V. şi T. R. s-a dezbătut pe cale notarială, că certificatul de moştenitor nu este lovit de nulitate absolută sau relativă, că, în calitate de proprietare, moştenitoarele puteau dispune liber de bunurile moştenite, a respins cererile de constatare a compunerii maselor succesorale rămase în urma defuncţilor, a vocaţiei succesorale, cererea de validare a antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat „declaraţie” din 28.11.1976 şi a contractului de întreţinere viageră din 10.09.2010 încheiat cu privire la teren, precum şi cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului cu titlu de întreţinere.

Totodată, în mod corect, reţinând calitatea pârâţilor intimaţi I.I. şi I.M.A. de proprietari ai terenului, instanţa a admis cererea reconvenţională, dispunând partajarea terenului şi înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor în evidenţele de carte funciară.

Soluţia instanţei de fond a fost apreciată ca fiind corectă şi în privinţa construcţiilor edificate pe terenul în litigiu.

Aşa cum rezultă din probatoriul testimonial administrat la fond şi în apel (f. 270, 281 vol. II dosar fond, 313 vol. I dosar apel, 351, 353, 355 vol. II dosar apel) şi din răspunsurile la interogatoriile luate părţilor (f. 255 - 257 vol. II dosar fond, 296 pct. 7, 303 pct. 20, 311 pct. 6 vol. I dosar apel) construcţia casă în regim P+1, obiect al prezentului litigiu, localizată pe terenul în suprafaţă de 118 m.p. a fost edificată de pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A., aspect necontestat de vreuna dintre părţi.

Începând cu data edificării şi până în prezent impozitul aferent construcţiei s-a achitat de pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A., aspect confirmat prin adeverinţa nr. 2638/9.10.2013 (f. 120 vol. I dosar apel).

Construcţia s-a realizat în temeiul autorizaţiei pentru executarea de lucrări nr. 26/1183 din 16 august 1977 (f. 336 vol. II dosar apel).

Din probatoriul testimonial administrat, rezultă că, din momentul începerii ridicării construcţiei şi pe parcursul executării, proprietarii terenului T. V. şi T. R. nu s-au opus în vreun fel construirii.

Din acelaşi probatoriu administrat şi din răspunsurile la interogatoriul luat pârâţilor intimaţi I.O., I.V. şi C.M. (f. 292 pct. 16, 302 pct. 18, 308 pct. 11), rezultă că niciodată familia T. nu a locuit în construcţia edificată de pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A., aceştia având propria lor casă în care acum locuieşte pârâta intimată C.M..

Faptul că proprietarii terenului cunoşteau că pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A. doresc edificarea unei locuinţe, că nu s-au opus construirii, rezultă neîndoielnic din faptul că autorizaţia de construire s-a emis atât pe numele pârâtului intimat B.V.V., cât şi pe numele proprietarului terenului T.V..

Din cuprinsul documentaţiei care a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire (f. 337, 340, 341 vol. II dosar apel), rezultă că fixarea amplasamentului construcţiei s-a realizat în prezenţa proprietarului T.V., care a şi semnat procesul-verbal nr. 1185/16.08.1977 (semnătura prezumându-se până la dovada contrară); proprietarul T.V. a solicitat emiterea adeverinţei nr. 119/1.07.1977 privitor la persoanele înscrise în cartea funciară nr. 421 Coşbuc, adeverinţa fiind solicitată pentru întocmirea unei documentaţii de construire, aşa cum rezultă din conţinutul său; sora proprietarului T.V., numita C. M. a consimţit la edificarea construcţiei.

În cauză, s-a dovedit că pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A. sunt cei care au edificat casa pe propria cheltuială, fiind constructori de bună-credinţă.

Pasivitatea şi toleranţa proprietarului terenului reprezintă o atitudine care se are în vedere doar pentru considerarea constructorului ca fiind de bună-credinţă.

Pentru justificarea unui drept real asupra terenului, este necesar a se proba că proprietarul terenului a permis constructorului să-şi ridice propria construcţie pe acel teren, i-a cedat locul în scopul edificării de constructor a propriei case.

Esenţial este, aşadar, acordul neîndoielnic al proprietarului dat în scopul construirii de către altul pe terenul său.

Până la momentul la care constructorul dovedeşte un titlu asupra terenului, el este doar titularul unui drept de creanţă născut din principiul îmbogăţirii fără justă cauză (fiind îndreptăţit doar la despăgubiri de la proprietarul actual al terenului care se prezumă în temeiul accesiunii ca fiind proprietarul construcţiei) şi nu a unui drept de proprietate asupra construcţiei.

Întrucât, în cauză, instanţa nu a fost investită cu recunoaşterea unui eventual drept de folosinţă asupra terenului până la momentul la care pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A. obţin un titlu asupra terenului în litigiu, aceştia rămân doar titularii unui drept de creanţă asupra construcţiei, neputându-se recunoaşte în favoarea lor un drept de proprietate.

Cât timp pârâţii intimaţi B.V.V. şi B.A. nu pot fi consideraţi proprietari ai construcţiei, antecontractul de întreţinere viageră încheiat cu reclamanţii apelanţi la data de 10 septembrie 2010 (f. 12 vol. I dosar fond) nu poate fi validat, lipsind condiţia ca întreţinuţii să fie proprietari ai bunului dat în schimbul întreţinerii lor.

Lipsa calităţii de proprietari asupra construcţiei şi terenului împiedică înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor apelanţi.

În baza considerentelor relevate şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 296 C.proc.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat.

În temeiul art. 274, 277 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a reclamanţilor apelanţi şi văzând interesul lor comun şi legătura dintre aceştia (soţi) tribunalul i-a obligat în solidar să plătească intimaţilor I.V. şi I.O., C.M., I.I. şi I.M.A., suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanţele nr. 139/14.11.2013 şi nr. 147/18.11.2013 depuse în original la dosar (f. 383, 384 vol. II).

În baza aceluiaşi temei legal şi a aceloraşi considerente tribunalul a obligat apelanţii în solidar să plătească intimatei C.M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanţa din 9 aprI. 2014 depusă în original la dosar. Această cheltuială poate fi acordată numai intimatei C.M. atât timp cât chitanţa ce atestă plata cuprinde menţiunea achitării sumei numai de această persoană.

Recursul

Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs reclamanţii, solicitând în principal, casarea şi rejudecarea, iar, în subsidiar, modificarea ei în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii principale şi respingerii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată în toate instanţele.

În motivarea recursului lor reclamanţii învederează că motivarea instanţei de apel este una contradictorie, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii şi chiar fiind nemotivată parţial, ceea ce nu permite controlul judiciar, putându-se vorbi chiar de o necercetare a fondului, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. şi impunându-se, în principal, soluţia prev. de art. 312 alin. 3 Cod proc. civ.

Esenţial în soluţionarea cauzei a fost soluţionarea capătului de cerere din acţiunea principală privind validarea antecontractului de vânzare-cumpărare, motivarea instanţei fiind contradictorie raportat la argumentele cuprinse în pag. 14 alin. 3, 4 şi ultim, în care instanţa de apel reţine, pe de o parte, lipsa consimţământului pârâtei intimate I.O., pe de altă parte, faptul că acesteia i s-ar fi transmis obligaţia de încheiere a contractului autentic de vânzare-cumpărare doar dacă promitenţii vânzători ar fi fost antecesorii acesteia, T.V. şi T. R., pentru ca, în final, să arate că, fiind vorba de doi moştenitori, validarea antecontractului este condiţionată de împrejurarea ca bunul să cadă în lotul coproprietarului înstrăinător.

În realitate, proprietarii tabulari T. V. şi T. R. au dat fiicei lor I.O., cu titlu de zestre, terenul în litigiu, fără a se întocmi vreun act scris în acest sens, aceasta din urmă promiţându-le pârâţilor B.V.V. şi B.A. înstrăinarea în viitor a terenului, în condiţiile în care, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenurile erau scoase din circuitul civil, neputând fi înstrăinate prin acte juridice între vii.

La data înregistrării cererii de chemare în judecată, proprietarii tabulari erau decedaţi, moştenirea lor era dezbătută prin certificatul de moştenitor nr. 42/2009, în care pârâta I.O. figura ca moştenitor, terenul în litigiu fiind dobândit de aceasta cel puţin în cotă de / parte, cu titlu de moştenire legală, neexistând vreun impediment pentru încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare promis.

Hotărârea instanţei de apel este contradictorie şi parţial nemotivată cu privire la acest aspect, pentru că reţine, pe de o parte, că, din răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor I.V. şi I.O. şi probatoriul testimonial administrat în cauză nu rezultă cu certitudine

că înţelegerea s-a realizat şi cu pârâta I.O., iar, pe de altă parte, că ea cunoştea înţelegerea

realizată de soţul ei şi nu s-a opus şi totuşi acordul de voinţă nu poate fi validat, pentru ca apoi, în continuare, să arate că defuncţii proprietari tabulari mai aveau o moştenitoare, pe pârâta C.M., iar antecontractul nu putea fi validat decât dacă terenul cădea în lotul coproprietarului înstrăinător, instanţa de apel neanalizând deloc solicitarea de validare cel puţin în parte, pentru cota de / ce aparţinea promitentei vânzătoare şi cu privire la care nu exista vreun impediment legal.

Hotărârea este dată şi cu încălcarea prev. art. 1017 şi 1073 C. civil, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., pentru că reţine în considerente că cererea de atribuire a bunului în favoarea promitentei vânzătoare era esenţială pentru o eventuală validare a antecontractului şi constatarea nulităţii absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare şi a nulităţii certificatului de moştenitor suplimentar nu pot avea loc cu ignorarea certificatului iniţial nr. 42/2099, care nu a fost atacat.

În ceea ce priveşte anularea certificatului de moştenitor suplimentar, instanţa a respins acest capăt de cerere, motivând-o pe lipsa de interes a reclamanţilor, în sensul că aceştia ar fi putut să o solicite doar dacă ar fi încheiat antecontractul cu proprietarii tabulari după care s-a dezbătut succesiunea, or această excepţie nu a fost pusă în discuţia

contradictorie a părţilor, aşa cum cere art. 137 Cod proc. civ.

În plus, hotărârea este şi contradictorie, pentru că, pe de o parte, reţine lipsa de calitate a reclamanţilor, iar, pe de altă parte, respinge acţiunea lor pe fond, subzistând şi motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ. şi cu privire la soluţia dată acestui capăt de cerere.

Cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare autentic pentru că ar fi fost încheiat în frauda intereselor reclamanţilor, au fost încălcate dispoziţiile art. 948, 966 şi 968 C. civil, instanţa de apel reţinând că proprietarul poate să dispună cum vrea de bunurile sale, ignorând principiul bunei credinţe, iar apoi dezvoltă consideraţii privind preţul vânzării şi justificarea acestuia prin prisma calităţii de rudenie a părţilor, motive care sunt cu totul străine de natura pricinii, câtă vreme reclamanţii nu au invocat preţul derizoriu.

Petitul privind înscrierea în cartea funciară a construcţiei edificată de B.V.V. a fost soluţionat cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., pentru că instanţa reţine că, în fapt, construcţia a fost edificată cu acordul expres al proprietarului tabular T. V., care a fost prezent la fixarea amplasamentului construcţiei şi a semnat procesul verbal, că edificarea construcţiei s-a făcut exclusiv prin aportul fam. B. şi fam. T. nu a locuit niciodată în imobil, fiind, astfel, răsturnată prezumţia instituită de art. 492 C. civ., hotărârea fiind dată, în realitate, cu încălcarea acestui text de lege. În plus, o pasivitate de 27 de ani echivalează cu un acord, pentru că nici după moartea proprietarilor T., din anul 2004, cele două moştenitoare nu au emis vreo pretenţie asupra terenului sau construcţiei până în anul 2010 când au fost chemate în judecată, aspecte rezultând din probele administrate, care nu au fost analizate de instanţa de apel.

Solicitarea de validare a contractului de întreţinere sub semnătură privată a fost greşit respinsă ca urmare a soluţiei greşite dată cu privire la celelalte petite din acţiunea principală.

Decizia este nelegală şi sub aspectul modului de stabilire a cheltuielilor de judecată acordate pârâtei C.M., respectiv a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocaţial pentru dl. avocat M.S., acesta fiind angajat abia la termenul la care apelul a fost soluţionat pe fond, până la acel moment, pârâta fiind asistată de un alt avocat şi având aceeaşi poziţie cu ceilalţi pârâţi.

întâmpinarea din recurs

Pârâţii intimaţi, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În întâmpinare, pârâţii arată că recursul trebuie respins pentru că se referă doar la hotărârea pronunţată în apel şi nu şi la soluţia primei instanţe, or decizia din apel nu a soluţionat cauza pe fond, apelul fiind respins.

Toate motivele de recurs vizează modul în care instanţa de apel a administrat probele, neîncadrându-se în prev. art. 304 Cod proc. civ.

Susţinerile privind nemotivarea hotărârii sau că motivele ar fi contradictorii sunt nefondate, în realitate, susţinerile recurenţilor fiind contradictorii în faţa ambelor instanţe de fond.

Sunt reluate, apoi, în esenţă, considerentele hotărârii din apel.

Soluţionarea recursului

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 7 şi 9 Cod proc. civ., ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, aşa cum corect susţin recurenţii, motivarea instanţei de apel este contradictorie în ceea ce priveşte proba promisiunii de vânzare-cumpărare, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., întrucât, pe de o parte, reţine că acest contract a fost încheiat verbal, înscrisul ulterior, nesemnat de pârâta I.O., fiind doar unul recognitiv şi că nu rezultă cu certitudine cine s-a obligat să înstrăineze, chiar pârâta, ori soţul ei şi mama lui, având acelaşi nume cu cel al pârâtei, iar, pe de altă parte, că, chiar dacă s-ar reţine că pârâta nu s-a opus promisiunii, acordul de voinţă nu poate fi validat pentru că nu au fost formulate anumite capete de cerere de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, nepuse în discuţia părţilor de către prima instanţă, cadrul procesual neputând fi completat în apel.

Din motivarea instanţei de apel, nu rezultă, aşadar, cu certitudine, dacă ea a avut convingerea că pârâta I.O. s-a obligat sau nu să înstrăineze imobilul în litigiu antecesorilor reclamanţilor, respectiv pârâţilor B..

Aceeaşi concluzie poate fi trasă şi din felul în care instanţa a motivat hotărârea în ceea ce priveşte acordul privind edificarea construcţiei, pentru că, pe de o parte, reţine că proprietari tabulari, părinţii pârâtelor I.O. şi C.M., nu s-au opus construirii, autorizaţia de construire s-a emis şi pe numele lor, şi pe numele pârâţilor B., fixarea amplasamentului construcţiei s-a realizat în prezenta proprietarului T. V., care a şi semnat procesul verbal şi familia T. (părinţii pârâtelor I. şi C.) nu a locuit vreodată în imobil, iar, pe de altă parte, arată că instanţa nu a fost investită cu recunoaşterea unui eventual drept de folosinţă asupra terenului până la momentul obţinerii unui titlu asupra acestuia, ceea ce nu are nicio logică, câtă vreme reclamanţii solicită chiar un drept de proprietate asupra terenului, neavând vreun motiv să solicite doar un drept de folosinţă.

În condiţiile în care hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 Cod proc. civ., instanţa de recurs poate ea însăşi să statueze asupra stării de fapt, lămurind-o.

Exercitându-şi această atribuţie, curtea apreciază că, din ansamblul probelor administrate, rezultă că numiţii T. V. şi T. R. au înzestrat-o pe fiica lor I.O. cu terenul în litigiu. Pârâta I.O., locuind împreună cu soacra ei, soţul ei şi vărul acestuia, pârâtul B., a fost de acord să înstrăineze terenul primit de la părinţii ei pârâtului B., care era considerat un membru al famI.i. Aceasta rezultă din faptul că familia T., părinţii pârâtei I.O., au fost de acord cu edificarea construcţiei, fiind trecuţi în autorizaţia de construire emisă în condiţii restrictive anterior anului 1989, ceea ce însemna recunoaşterea unui drept în favoarea constructorului asupra terenului care îi conferea un drept de proprietate asupra construcţiei, drept asupra terenului ce nu putea fi decât unul de folosinţă sau de proprietate. Aceeaşi împrejurare este confirmată şi de semnarea procesului verbal privind fixarea amplasamentului construcţiei, precum şi de plata impozitului de către promitenţii cumpărători. Contractul autentic nu putea fi încheiat datorită interdicţiei de înstrăinare a terenurilor prin acte între vii, din art. 30 din Legea nr. 58/1974. Acesta a fost motivul pentru care nu putea fi încheiat actul de transmitere nici în favoarea fiicei, ea putând dobândi terenul decât pentru cauză de moarte.

Că a fost vorba de un drept de proprietate, şi nu de unul de folosinţă şi de un contract încheiat între fiică şi familia B., şi nu înre părinţii T. şi familia B. rezultă din faptul că nici una dintre părţi nu a susţinut altceva, toate celelalte probe fiind tot în sensul existenţei unei promisiuni de înstrăinare, şi nu de constituire a unui drept de folosinţă, întrucât dreptul famI.i B. nu a fost contestat de fam. I. decât în momentul în care fam. B. a dorit să reglementeze situaţia juridică a imobilului, promovând prezenta acţiune, acesta fiind motivul pentru care terenul obiect al prezentului litigiu nu a fost trecut în certificatul iniţial de moştenitor nr. 42/2009, acesta fiind completat doar ulterior, în timpul procesului.

Înţelegerea dintre fam. T. şi copiii lor, în sensul înzestrării fiicei I.O., rezultă inclusiv din modul în care pârâtele I. şi C., surori, au înţeles să dezbată succesiunea cu privire la acest teren şi actele de dispoziţie încheiate de acestea ulterior, ele nefăcând un partaj succesoral în cadrul certificatului de moştenitor, dar ambele înstrăinând ulterior terenul fiului pârâtei I. şi soţiei acestuia pentru un preţ apreciat chiar de instanţa de apel ca fiind foarte mic, dar justificat de calitatea de rude a părţilor. În realitate, pârâtele nu au făcut decât să confirme înţelegerea, pârâta C.M. culegând masa succesorală după părinţi din certificatul iniţial nr. 42/2009, conform partajului succesoral realizat prin acesta, fără sultă, iar terenul obiect al prezentului litigiu, cu care pârâta I.O. a fost înzestrată de părinţii ei, a fost trecut doar în suplimentul de certificat de moştenitor emis în cursul procesului, care nu mai cuprinde un partaj succesoral, dar este urmat de o înstrăinare în favoarea copilului pârâtei înzestrate, din toată această atitudine a pârâţilor rezultând dorinţa de fraudare a intereselor reclamanţilor, ceea ce loveşte de nulitate, pentru cauză ilicită, contractul de vânzare-cumpărare autentic, contrar susţinerilor instanţei de apel, a cărei motivare este contradictorie, dar a cărei hotărâre este şi parţial nemotivată pentru că nu analizează modul în care au fost întocmite certificatele de moştenitor succesive.

Hotărârea instanţei de apel este şi nelegală, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., privind greşita aplicare a normei de drept substanţial, pentru că nu era necesară anularea certificatului iniţial, în condiţiile în care pârâtele I. şi C. sunt amândouă moştenitoare ale părinţilor lor, în cuprinsul celor două certificate, coroB.te cu înstrăinarea ulterioară în cursul procesului, cele două pârâte nefăcând decât să recunoască partajul de ascendent care nu a putut fi realizat în cursul vieţii părinţilor datorită legilor privind circulaţia juridică a terenurilor.

Instanţa de apel a susţinut că reclamanţii trebuia să formuleze o cerere de partaj succesoral, solicitând ca terenul în litigiu să cadă în lotul promitentei vânzătoare, însă, aşa cum rezultă din modul de încheiere a actelor în cursul procesului, pârâtele au realizat un astfel de partaj, înţelegându-se să înstrăineze terenul pentru un preţ simbolic copilului uneia dintre ele, şi sub acest aspect hotărârea instanţei de apel fiind nelegală, dată cu aplicarea greşită a legii, subzistând motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ. De altfel, în interogatorul luat pârâtei C.M. de instanţe de apel (f. 308, răspunsul la întrebarea nr. 16, aceasta recunoaşte partajul de ascendent, susţinând că părinţii au dat zestre surorii ei terenul în litigiu, acesta fiind motivul pentru care au „împroprietărit” cu acest teren pe fiul pârâtei I.O.,, care trebuia să primească terenul zestre de la mama lui, aşa cum mama lui l-a primit de la părinţii ei).

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 - 3 Cod proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 Cod proc. civ., recursul reclamanţilor urmează a fi admis, decizia pronunţată în apel modificată, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii principale.

Va fi respins capătul de cerere privind anularea certificatului de moştenitor emis în cursul procesului, care nu face decât să recunoască partajul de ascendent şi care, coroB.t cu contractul ulterior de vânzare-cumpărare probează partajul dintre moştenitoare, cu efect declarativ sub imperiul vechiului cod civil, aplicabil cauzei (art. 786 C. civ.).

Vor fi respinse şi capetele de cerere privind înscrierea construcţiei şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor (şi a uzufructului viager al pârâţilor B.) pe o porţiune determinată din teren şi pe construcţie, întrucât, deşi au fost chemaţi în judecată toţi proprietarii tabulari (deci şi cei ai cotei rămase de 12/48 parte), nu a fost formulat un capăt de cerere de partaj, decât prin cererea de intervenţie principală, disjunsă. De altfel, reclamanţii se feresc să formuleze clar în ce temei cer înscrierea pe o porţiune determinată de teren, ei putându-şi înscrie dreptul doar pe o cotă ideală deocamdată, partajul urmând a fi realizat în dosarul disjuns. Construcţia nu poate fi înscrisă în cartea funciară şi dreptul asupra ei intabulat doar în favoarea reclamanţilor (uzufructul în favoarea pârâţilor B.), pentru că, în lipsa unui partaj al terenului, construcţia urmând soarta acestuia, ca bun accesoriu, nu poate fi înscrisă în aceeaşi carte funciară decât în coproprietate, ceea ce nu s-a solicitat, nefiind nici în interesul reclamanţilor, urmând ca acestea să fie realizate după partajul din dosarul disjuns. Faţă de această împrejurare, ceilalţi coproprietari chemaţi în judecată nu au calitate procesuală faţă de capetele de cerere admise, faţă de aceştia acţiunea urmând a fi respinsă.

În consecinţă, în temeiul art. 111 C.pr.civ, va fi constatată compunerea masei succesorale rămasă în urma defuncţilor T. R. şi T. V., constând din cota de 12/48 părţi din terenul înscris în CF 412 Coşbuc, parcelele cu nr. top 182, 183/1, 183/3, grădină şi vocaţia pârâtei I.O. la acest teren şi, în temeiul art. 1073 şi 1077 C. civ., va fi obligată pârâta I. O. să încheie cu pârâţii B.V.V. şi B.A. contract autentic de vânzare-cumpărare pentru această cotă, în caz de refuz, prezenta hotărâre urmând să ţină loc de contract autentic notarial de vânzare-cumpărare.

în temeiul art. 111 Cod proc. civ., raportat la art. 480 C. civ., constatându-se răsturnată prezumţia prevăzută de art. 492 C. civ., se va constata că pârâţii B.V.V. şi B.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate pe acest teren.

În temeiul art. 948 pct. 4, 966 şi 968 C. civ., va fi constatată nulitatea absolută a contratului de vânzare-cumpărare nr. 2250/12.11.2010, autentificat de Biroul Notarului Public A.M.I., contract încheiat între pârâtele I.O. şi C.M., în calitate de vânzătoare şi pârâţii I.I. şi I. M. Ana, în calitate de cumpărători, pentru cauză ilicită.

în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data înscrierii dreptului de proprietate al pârâţilor cumpărători, se va dispune rectificarea cuprinsului cărţii funciare, în sensul restabilirii situaţiei anterioare.

În temeiul art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, sub imperiul căreia a fost încheiat antecontractul de întreţinere şi a dobândit ulterior şi dată certă, prin anexarea la cererea de chemare în judecată, vor fi obligaţi pârâţii B.V.V. şi B.A. să încheie cu reclamanţii contract autentic de întreţinere, cu rezerva uzufructului, pentru cota de 12/48 parte din parcelele cu nr. top 183/1, 183/3 şi 182 din CF 421 Coşbuc, teren, în caz de refuz prezenta hotărâre ţinând loc de contract autentic notarial de întreţinere şi va fi dispusă intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra cotei de 12/48 parte din parcelele cu nr. top 183/1, 183/3 şi 182 din CF 421 Coşbuc, teren, precum şi a dreptului de uzufruct viager în favoarea pârâţilor B.V.V. şi B.A..

Nu va fi admisă cererea privind obligarea la încheiere de contract de întreţinere şi pe construcţie, întrucât aceasta nu este înscrisă în cartea funciară, capătul respectiv de cerere fiind respins din considerentele deja arătate. Aceasta deoarece hotărârea judecătorească ce ţine loc de contract autentic notarial de vânzare-cumpărare are regimul juridic al contractului autentic notarial pe care-l suplineşte, or notarul public nu poate încheia un contract autentic fără ca dreptul transmiţătorului să fie înscris mai întâi în cartea funciară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, întrucât, deşi dreptul de proprietate se dobândeşte prin accesiune şi este opozabil erga omnes fără înscriere în cartea funciară, titularul nu poate dispune de acesta înainte de a-l înscrie în cartea funciară, notarul fiind obligat să verifice această împrejurare, solicitând extras de autentificare în baza art. 54 din Legea nr. 7/1996, încheierea contractului în absenţa unui astfel de extras constituind contravenţie, conform şi art. 64 alin. 2 lit. i din aceeaşi lege (în acelaşi sens, a se vedea decizia civilă nr. 282 din 11 septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 2884/117/2008 al Curţii de Apel Cluj, reflectând jurisprudenţa completului în această materie).

Cererea reconvenţională urmează a fi respinsă ca urmare a admiterii capătului de cerere din acţiunea principală privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare al pârâţilor I., pentru cauză ilicită.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 316, 298, 274 şi 277 Cod proc. civ., pârâţii I.V., I.O., C.M., I.I. şi I. M. A. vor fi obligaţi să le plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 6200 lei, raportat la petitele din acţiunea principală admise faţă de aceştia, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial în primă instanţă, apel şi recurs, în părţi egale, câte 1240 lei fiecare.

← Rezoluţiune de drept. Contract de asociere. Admitere  Testament. Lipsa de discernământ a testatorului. Nulitate →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Masă succesorală. Partaj de ascendent. Confirmare de către descendenţi