Proprietate. Titluri a non domino. Prescripţia achizitivă de 10 ani. Prezumarea bunei-credinţe
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1895, art. 1899
a) In cazul în care părţile care îşi contestă dreptul de proprietate asupra unui imobil, nu au niciuna nici alta, titluri care să emane de la adevăratul proprietar, urmează a fi considerat acela care, pe lângă justul titlu pe care îl prezintă, dovedeşte în acelaşi timp că a posedat neîntrerupt imobilul cu bună-credinţă în termenul cerut pentru prescripţie.
b) Buna credinţă totdeauna se presupune şi sarcina probei contrare cade asupra părţii adverse.
Cas., secţia I, decizia nr. 637 din 10 decembriel920 (C.J. nr. 21/1921, p. 326-327)
Recurentul nu a făcut dovada că terenul vândut lui de F.R.S., ar fi cel pe care-1 revendică de la intimat, deşi nu se contestă de ambele părţi că autorii lor le-au vândut terenul aparţinând defunctului R.S.
Chiar dacă identitatea terenului ar fi dovedită, totuşi recurentul nu poate avea niciun drept, deoarece dânsul nu a făcut dovada că autoarea sa ar fi succesoarea legitimă a defunctului R.S., recunoscut ca proprietar al terenului vândut şi lui şi pârâtului, şi ca atare numita F.R.S., nu i l-a putut transmite în mod valabil, pe când intimatul, al cărui titlu de asemenea nu emană de la adevăratul proprietar al terenului, are însă în favoarea sa, pe lângă justul titlu rezultând din actele ce le prezintă şi o posesiune de mai bine de 10 ani a terenului, astfel că trebuie considerat ca proprietar pe temeiul prescripţiei achizitive de 10 ani.
Deoarece niciuna din părţi nu are titluri care să emane de la adevăratul proprietar al terenului, instanţa de fond a fost îndrituită a considera ca proprietar pe acela care, pe lângă justul titlu, pe care îl prezintă, a dovedit în acelaşi timp că a posedat neîntrerupt terenul în litigiu, cu bună-cre-dinţă, în termenul cerut de lege pentru a prescrie.
Notă. într-o acţiune în revendicare, atât reclamantul, în sprijinul cererii sale cât şi pârâtul, pentru a se menţine în stăpânirea lucrului revendicat, se întemeiază pe titluri translative de proprietate, dar titlurile niciu-neia din părţile litigante nu emană de la adevăratul proprietar după cum constată în fapt instanţa de fond. înalta Curte, confirmând decizia instanţei de fond, care respinsese acţiunea în revendicare, se întemeiază pe constatarea făcută de această instanţă, că, chiar de ar fi dovedită iden
titatea terenului revendicat cu cel posedat de intimat, totuşi intimatul are o posesie decenală, cu just titlu şi de bună-credinţă, astfel încât a devenit proprietar prin prescripţie achizitivă.
Este incontestabil că soluţia dată de instanţele de fond şi consfinţită de înalta Curte este absolut juridică, cu toate acestea credem că modul de argumentare din decizia ce adnotăm ar putea da naştere unei interpretări greşite în ce priveşte rolul prescripţiei ca mijloc de dobândire a proprietăţii, şi astfel s-ar da prescripţiei o sferă de aplicare mai restrânsă decât aceea care i se cuvine în realitate.
în adevăr, înalta Curte accentuând asupra împrejurării constatată de instanţa de fond că niciuna din părţile litigante nu aveau titluri de proprietate care să emane de la adevăratul proprietar al terenului în litigiu, pare a atribui, numai în acest caz, prescripţiei, eficacitatea de a consolida situaţia posesorului pârât care o invocă.
Or, nu putem admite că sensul aparent al termenilor întrebuinţaţi ar corespunde modului de a vedea al înaltei Curţi; în adevăr, posesorul care poate invoca în favoarea sa o uzucapiune împlinită, are o situaţie care îl pune în măsură să se apere cu succes contra oricărei acţiuni în revendicare, nu numai în cazul când cel ce revendică are un titlu care nu emană de la adevăratul proprietar dar chiar când titlul revendicantului ar emana de la adevăratul proprietar şi chiar în cazul când titlurile de proprietate ale ambelor părţi litigante ar emana de la acelaşi autor şi titlul posesorului ar fi fost transcris posterior.
Numai în cazul când una din părţile litigante nu poate face dovada unei prescripţii îndeplinite în favoarea sa, numai atunci doctrina şi juris-prudenţa admit că conflictul ivit urmează să fie soluţionat după anumite norme care variază după cum părţile se află în unul sau altul din următoarele cazuri care se pot ivi în practică şi anume: sau ambele părţi prezintă titluri de proprietate sau numai una din ele sau niciuna; în prima ipoteză, se face următoarea deosebire: dacă titlurile ambelor părţi emană de la aceeaşi persoană, preferinţa se acordă părţii care şi-a transcris mai întâi actul, dacă e vorba de un titlu supus transcripţiunii, iar în caz contrar, titlul cel mai vechi ca dată va avea, în principiu, preferinţă; dacă titlurile emană de la autori diferiţi, în principiu, pârâtul e menţinut în posesia lucrului revendicat; ori era inutil în speţă supusă judecăţii înaltei Curţi a se examina dacă titlurile invocate de părţi emană sau nu de la acelaşi autor, dacă acesta este sau nu adevăratul proprietar al imobilului în litigiu, din moment ce era constatat în fapt că intimatul prescrisese proprietatea imobilului revendicat (Al. Cerban).
| ← Uzucapiune de 10-20 de ani. întreruperea prescripţiei achizitive | Coproprietari în indiviziune. Uzucapiune de 10 sau 20 de ani → |
|---|
